Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 692 din 8 noiembrie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 692 din 8 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 324 din 24 aprilie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu Aurel Man în Dosarul nr. 985/44/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.893D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Casani Insolv SPRL, în calitate de fost lichidator judiciar al debitoarei S.C. Loretto Press - S.R.L. din Cluj-Napoca, prin care se învederează că judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. Loretto Press - S.R.L., radierea debitoarei din registrul comerţului şi descărcarea lichidatorului de îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că premisa aplicării textului criticat este existenţa unei soluţii de achitare, soluţie apelată de persoanele prevăzute de Codul de procedură penală. În acest context, arată că dispoziţiile care reglementează calea de atac a apelului conţin principii generale cu privire la administrarea probelor. Astfel, se reglementează faptul că, în această cale de atac, se aplică regulile generale de administrare a probelor reglementate de art. 374 alin. (7)-(10) şi de art. 383 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Trimiterea la dispoziţiile anterior menţionate determină aplicabilitatea, în calea de atac a apelului, a tuturor regulilor referitoare la administrarea probelor de la judecata în fond. Aceasta înseamnă că regula generală este aceea că o probă solicitată în apel poate fi respinsă de judecătorul din apel în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile în fondul cauzei. Situaţia de excepţie referitoare la obligaţia judecătorului din apel de a readministra anumite probe este justificată tocmai de necesitatea respectării art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Subliniază că este o situaţie de excepţie determinată de împrejurarea că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, un judecător nu ar putea pronunţa o soluţie de condamnare înainte de a audia martorii şi de a readministra probele pe care îşi bazează soluţia de condamnare. Situaţia de excepţie îl împiedică pe judecătorul din apel să pronunţe o soluţie de condamnare după achitare fără a readministra proba cu martori. Faptul că textul are o redactare deficitară referindu-se la „declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare“ (acesta fiind înţeles în doctrină şi practica judiciară ca referindu-se la acele declaraţii care ar justifica o soluţie de condamnare) nu reprezintă un motiv de neconstituţionalitate. În concluzie, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 985/44/2016, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Liviu Aurel Man, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că din modul de reglementare a dispoziţiei criticate rezultă că instanţa de apel este obligată să readministreze toate declaraţiile pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de achitare, spre deosebire de situaţia în care instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare. Astfel, în ipoteza în care prima instanţă a dispus o soluţie de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, legea procesual penală nu impune o astfel de obligaţie de readministrare a declaraţiilor în sarcina instanţei de apel. Ca atare, în astfel de ipoteze rămân a fi aplicabile regulile generale în materia readministrării probelor în faza procesuală a apelului, cuprinse la art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit căruia „instanţa de apel poate readministra probele administrate la prima instanţă şi poate administra probe noi, în condiţiile art. 100“.
    6. Se creează, astfel, o diferenţă de tratament între inculpaţii care au fost achitaţi în primă instanţă şi cei în privinţa cărora a fost pronunţată un alt tip de soluţie procesuală, fiind asigurată o consistenţă mult mai ridicată efectului devolutiv integral al apelului în ipoteza în care o persoană este achitată în primă instanţă, spre deosebire de ipotezele existenţei altor soluţii în primă instanţă. Apreciază că nu există niciun scop legitim care să fundamenteze o atare diferenţă de tratament.
    7. Mai mult, efectul devolutiv integral al apelului trebuie să comporte aceleaşi dimensiuni, sub aspectul probaţiunii, independent de soluţia pronunţată de prima instanţă. În sens contrar, dacă legiuitorul impune garanţii obligatorii la nivelul probaţiunii, doar atunci când soluţia primei instanţe este una favorabilă persoanei acuzate, se creează o discriminare între persoanele iniţial achitate şi cele faţă de care s-a dispus alt tip de soluţie. O consecinţă a acestui fapt este aceea că legiuitorul conferă o intensitate şi valenţe diferite exigenţei aflării adevărului în procesul penal, în funcţie de tipul de soluţie pronunţată în primul grad de jurisdicţie. Totodată, este nesocotit principiul egalităţii de arme de care participanţii la procesul penal trebuie să dispună. O astfel de reglementare afectează însăşi prezumţia de nevinovăţie, de vreme ce doar o soluţie de achitare necesită o imperativă reluare a cercetării judecătoreşti pe palier testimonial.
    8. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textul criticat instituie obligativitatea pentru instanţa învestită cu judecarea apelului de a readministra declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare. Prin urmare, textul nu instituie, în cazul unei soluţii de condamnare, imposibilitatea readministrării probatoriilor şi nici imposibilitatea administrării de noi probe, deoarece, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanţa verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci şi a oricăror probe noi administrate în faţa instanţei de apel. Mai mult, conform art. 420 alin. (4) din Codul de procedură penală, instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond. Potrivit art. 99 alin. (3) şi art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală, în procesul penal, persoana vătămată, suspectul şi părţile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe, iar instanţa de apel poate readministra probele administrate la prima instanţă şi poate administra probe noi, în condiţiile art. 100.
    9. Totodată, arată că în acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. Inculpatul are libertatea de a nu da nicio declaraţie, iar în cazul în care consimte să o facă, precizările sale nu constituie ipso facto o declaraţie de culpabilitate, întrucât aceasta, ca de altfel toate mijloacele de probă din procesul penal, are drept scop aflarea adevărului şi poate fundamenta o decizie de condamnare numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul tuturor probelor existente într-o cauză.
    10. Prin urmare, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în situaţia juridică circumscrisă de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalităţii între inculpaţii achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte. În plus, potrivit art. 417 alin. (2) din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la o ocrotire egală din partea legii.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Avocatul Poporului susţine că textul criticat nu creează nicio discriminare între inculpaţii implicaţi în procese penale, cu atât mai mult cu cât principiul egalităţii de tratament juridic constă în aplicarea echitabilă a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare. De aceea, principiul egalităţii în drepturi nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Or, inculpatul achitat de prima instanţă se află într-o situaţie diferită faţă de inculpatul faţă de care instanţa s-a pronunţat în sensul condamnării. Pe de altă parte, pentru îndeplinirea principalei atribuţii a instanţei de judecată, şi anume soluţionarea cauzei deduse judecăţii, sunt necesare garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea împrejurărilor cauzei, în scopul aflării adevărului. Prevederile Codului de procedură penală interpretate în ansamblu asigură suficiente garanţii pentru înlăturarea discriminării, dar şi pentru asigurarea unui proces echitabil.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
    "Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: […] 2. admite apelul şi:
    a) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond. Instanţa de apel readministrează declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare, dispoziţiile art. 374 alin. (7)-(10) şi ale art. 383 alin. (3) şi (4) aplicându-se în mod corespunzător.“"

    16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că apelul este singura cale de atac ordinară de reformare, în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdicţie, toate sentinţele prin care cauza este rezolvată în fond în urma judecăţii în primă instanţă sunt supuse apelului. Este vorba despre hotărârile judecătoreşti penale prin care instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, în condiţiile art. 396 din Codul de procedură penală.
    18. Instanţa, judecând apelul, poate pronunţa, potrivit art. 421 din Codul de procedură penală, fie o soluţie de respingere a apelului şi menţinere a hotărârii atacate [art. 421 pct. 1], fie o soluţie de admitere a apelului şi desfiinţare a sentinţei primei instanţe [art. 421 pct. 2]. Pronunţând soluţia de admitere a apelului şi desfiinţare a hotărârii atacate, instanţa de apel fie soluţionează ea însăşi cauza, pronunţând o nouă hotărâre [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată [art. 421 pct. 2 lit. b)].
    19. În acest context, Curtea observă că dispoziţia de lege criticată reglementează obligaţia instanţei de apel de a readministra declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare. Soluţia legislativă criticată a fost introdusă prin art. II pct. 107 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, fără a se preciza în nota de fundamentare motivul modificării legislative.
    20. În acest context, Curtea observă că instanţa de la Strasbourg, analizând respectarea dreptului la un proces echitabil în cauzele în care instanţele de control judiciar au pronunţat o soluţie de condamnare după desfiinţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, a statuat cu valoare de principiu că, atunci când o instanţă de recurs este sesizată să soluţioneze o cauză în fapt şi în drept şi să examineze, în ansamblu, chestiunea vinovăţiei sau a nevinovăţiei, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, să decidă asupra acestor chestiuni fără ascultarea directă a declaraţiilor date în persoană fie de acuzatul care susţine că nu a comis actul de care este învinuit, fie de martorii care au dat declaraţii în timpul procedurii (Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunţată în Cauza Constantinescu împotriva României, paragrafele 55, 59).
    21. De asemenea, prin Hotărârea din 15 septembrie 2015, pronunţată în Cauza Moinescu împotriva României, pct. 39-40, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează aceleaşi argumente: „pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a procedat la o nouă interpretare a mărturiilor depuse la dosar, fără a asculta ea însăşi martorii. Astfel, curtea de apel a adoptat o poziţie opusă celei din hotărârile instanţelor inferioare, care îl achitaseră pe reclamant, în special pe baza depoziţiilor martorilor respectivi, făcute în cursul şedinţelor de judecată desfăşurate în faţa lor. Deşi era de competenţa instanţei de recurs să aprecieze diferitele elemente de probă, este la fel de adevărat că reclamantul a fost stabilit vinovat pe baza aceloraşi mărturii care fuseseră suficiente pentru a-i determina pe judecătorii din primele instanţe să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei şi să motiveze achitarea acestuia. În aceste condiţii, omisiunea curţii de apel de a audia martorii în cauză, înainte de a-l declara vinovat pe reclamant, a limitat semnificativ caracterul efectiv al dreptului la apărare. Aceste elemente îi permit Curţii să concluzioneze că respectiva condamnare a reclamantului pentru favorizarea infractorului, pronunţată fără ascultarea directă a martorilor, deşi acesta fusese achitat de două instanţe inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 paragraful (1) din Convenţie.“
    22. Aşadar, Curtea constată că soluţia legislativă constituie transpunerea în dreptul pozitiv a exigenţelor impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, asigurând dreptul inculpatului la un proces echitabil. Astfel, având competenţa de a aprecia diferitele elemente de probă, în vederea stabilirii vinovăţiei inculpatului, instanţa de apel nu poate pronunţa hotărârea de condamnare decât după readministrarea obligatorie a declaraţiilor pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare şi care au fost suficiente pentru a-l determina pe judecătorul primei instanţe să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei şi să motiveze achitarea acestuia.
    23. Curtea observă că dispoziţia criticată nu reglementează imposibilitatea readministrării probatoriilor sau administrării de noi probe, în cazul în care prima instanţă a pronunţat o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei sau de încetare a procesului penal.
    24. Astfel, potrivit art. 420 alin. (4) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, poate readministra probele administrate la prima instanţă şi poate administra probe noi, în condiţiile art. 100 din acelaşi act normativ. Totodată, potrivit art. 420 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel, iar, potrivit art. 420 alin. (9) din acelaşi act normativ, în vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.
    25. În acest context, Curtea constată că dispoziţiile art. 420 alin. (5) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul inculpatului sau al oricărui participant în procesul penal de a propune readministrarea unor probe ori administrarea altora noi, ci conferă instanţei de apel competenţa de a aprecia asupra utilităţii administrării/readministrării unor probe. Totodată, în acord cu art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală - la care face trimitere art. 420 alin. (5) din acelaşi cod - „cererea privitoare la administrarea unor probe formulată [...] în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare“, sens în care respingerea sa se poate dispune numai atunci când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii, când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă, când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu, când proba este imposibil de obţinut, când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită şi atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală].
    26. Aşa fiind, instanţa de apel nu are obligaţia de a-şi însuşi aprecierea probelor dată de instanţa de fond, întrucât, potrivit art. 420 alin. (9) din Codul de procedură penală, aceasta, „motivat, poate da o nouă apreciere probelor“, iar conform art. 103 alin. (1) din acelaşi cod, probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.
    27. Instanţa de apel nu se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii readministrării unor probe sau administrării altora noi, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, dispunerea condamnării putându-se realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece, pe lângă faptul că, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului, principiul liberei aprecieri a probelor nu este absolut, fiind mărginit de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure un echilibru suficient între acuzare şi apărare.
    28. În acord cu art. 374 alin. (5) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti - a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, instanţa putând, totodată, să dispună din oficiu şi administrarea de probe noi, justificat de acelaşi deziderat al aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei - a se vedea art. 374 alin. (8) şi alin. (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviinţate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea şi art. 103 alin. (2) din acelaşi cod].
    29. Astfel, în acord cu art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală, la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond mai sus arătate, sens în care instanţa competentă să soluţioneze apelul îl va judeca, conform art. 417 din Codul de procedură penală, cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces, fiind, totodată, obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Totodată, instanţa de apel va proceda la ascultarea inculpatului, când aceasta este posibilă, potrivit regulilor de la judecata în fond, şi va verifica hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel, putând da, aşa cum s-a arătat anterior, o nouă apreciere probelor.
    30. În concluzie, instanţa de apel, deşi nu este obligată să dispună readministrarea probelor ori administrarea altora noi, are însă obligaţia să se pronunţe motivat cu privire la astfel de cereri. Toate acestea au ca scop, pe de o parte, asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a soluţionării acesteia printr-o simplă cerere de readministrare/administrare a probelor, cu toate că dispunerea lor nu este utilă cauzei (în acelaşi sens, Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018).
    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Liviu Aurel Man în Dosarul nr. 985/44/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice