Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 68 din 3 noiembrie 2020  referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 68 din 3 noiembrie 2020 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 99 din 29 ianuarie 2021
    Dosar nr. 2.352/1/2020

┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucia │- judecător la Secţia │
│Tatiana │penală │
│Rog │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia │
│Valeria │penală │
│Lefterache│ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionuţ │- judecător la Secţia │
│Mihai │penală │
│Matei │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia │
│Aida Popa │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Francisca │- judecător la Secţia │
│Maria │penală │
│Vasile │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Elena │penală │
│Cîrnaru │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia │
│Şerban │penală │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Cristina │penală │
│Neniţă │ │
└──────────┴───────────────────────────┘

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 24.527/302/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale."

    Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.352/1/2020 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.
    Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Diana Gabriela Vlădaia, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Leontina Şerban, din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.352/1/2020 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării.
    Totodată, a învederat că a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţii, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu a transmis punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.
    La data de 29 septembrie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 1.634/C/2.298/III-5/2020 prin care s-a adus la cunoştinţă că, în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând chestiunea de drept supusă dezlegării în prezenta cauză. De asemenea, la aceeaşi dată au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.
    Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, precizând că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute cumulativ de legiuitor în dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, şi anume de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.
    Procurorul a învederat că între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.
    Examinând sesizarea din perspectiva acestei condiţii de admisibilitate, procurorul a precizat că instanţa care a formulat întrebarea urmăreşte a se stabili dacă o cerere de revizuire fundamentată pe cazul reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate viza o hotărâre judecătorească definitivă care nu soluţionează fondul acţiunii penale, respectiv o hotărâre pronunţată în etapa executării pedepsei (în contestaţie la executare).
    În acest context, a susţinut că instanţele care au soluţionat contestaţia la executare (pe fond şi în calea de atac a contestaţiei) au calificat diferit temeiul juridic al acesteia, considerând incidente, fiecare dintre ele, alte instituţii juridice [contestaţie la executare fundamentată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală/solicitare de înlăturare de pedeapsă întemeiată pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală/revizuire fundamentată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală].
    Astfel, atât instanţa care a examinat contestaţia la executare pe fond, cât şi cea care a soluţionat contestaţia declarată împotriva acesteia au analizat efectele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, asupra infracţiunii pentru care a fost condamnat revizuentul, fiind pronunţată pe fond o soluţie de respingere a cererii condamnatului, ceea ce evidenţiază că divergenţele de opinie privind stabilirea cadrului procesual nu au avut ca efect respingerea cererii condamnatului, ca inadmisibilă.
    În acest context, procurorul a arătat că, indiferent de modul de soluţionare a problemei de drept, dezlegarea ce urmează a fi dată acesteia nu ar influenţa contestaţia la executare, întrucât aplicabilitatea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a fost cenzurată definitiv, aspectele învederate de condamnat fiind examinate de instanţe.
    Deopotrivă, s-a susţinut că, în calea de atac a contestaţiei, a fost sesizată Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 595 din Codul de procedură penală şi a art. 4 din Codul penal (admisă prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, într-o altă cauză) şi nu a afectat soluţia pronunţată privind contestaţia la executare, în condiţiile în care au fost analizate, pe fond, toate criticile formulate de condamnat.
    În concluzie, procurorul a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 24.527/302/2019, constatând că una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării nu este îndeplinită.
    Subsecvent, procurorul a susţinut că, în ipoteza în care nu vor fi reţinute argumentele de inadmisibilitate, revizuirea fundamentată pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate viza şi hotărâri care nu soluţionează fondul cauzei.
    Procurorul a arătat că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reprezintă un remediu procesual ce poate fi valorificat de persoanele care au invocat în cursul judecăţii o excepţie de neconstituţionalitate, care a fost admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
    S-a arătat că incidenţa acestei căi extraordinare de atac a fost reţinută şi în cazul altor hotărâri definitive decât cele care soluţionează fondul cauzei. Astfel, a precizat că în jurisprudenţa recentă a instanţei supreme şi a celorlalte instanţe se regăsesc hotărâri calificate ca fiind supuse revizuirii, chiar dacă ele nu conţin o rezolvare a fondului cauzei. S-a apreciat a fi un procedeu de remediu, concluzie care rezultă şi din dispoziţiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală care fac trimitere la hotărâri de condamnare sau prin care s-a dispus o altă soluţie, respectiv amânarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori încetarea procesului penal.
    În acest context, a arătat că incidenţa acestui caz poate fi extinsă şi asupra altor hotărâri judecătoreşti, cum sunt, spre exemplu, cele din materia executării.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 25 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 24.527/302/2019, în baza art. 475 şi 476 din Codul de procedură penală, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale."


    II. Expunerea succintă a cauzei
    Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală este învestit, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea contestaţiei declarate de revizuentul condamnat împotriva Sentinţei penale nr. 3.156 din data de 28 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală, în Dosarul nr. 24.527/302/2019.
    Prin sentinţa penală menţionată, în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat, ca inadmisibilă, cu motivarea că cererea de revizuire nu are ca obiect o hotărâre definitivă prin care se soluţionează conflictul de drept penal substanţial, ci vizează o hotărâre pronunţată în legătură cu faza de executare a pedepsei (Sentinţa penală nr. 321 din 17 februarie 2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 274/C din 10 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală).
    Prin Sentinţa penală nr. 321 din 17 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnat. În motivarea soluţiei s-a arătat că o decizie a Curţii Constituţionale poate reprezenta o cauză de stingere a pedepsei în ipoteza în care se constată că incriminarea faptei care a fost comisă în concret nu este constituţională. În această ordine de idei s-a precizat că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale s-a operat o dezincriminare parţială a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, în sensul în care nerespectarea unor prevederi având o forţă juridică inferioară legii nu va mai putea conduce la reţinerea acestei infracţiuni. Însă, s-a constatat că, în cauză, efectele deciziei Curţii Constituţionale nu pot fi reţinute, câtă vreme în sarcina contestatorului condamnat a fost reţinut de către instanţă că au fost încălcate prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, fiind redate paragrafe din Decizia nr. 760/A din 22 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în apel, prin care s-a dispus, în baza art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 248 raportat la art. 248^1 din Codul penal din 1969, condamnarea la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
    În calea de atac, prin Decizia penală nr. 274/C din 10 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat împotriva Sentinţei penale nr. 321 din 17 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
    Totodată, în baza art. 29 alin. (4) raportat la art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatorul condamnat şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal şi ale art. 595 din Codul de procedură penală.
    Prin considerentele deciziei, tribunalul a constatat că ceea ce contestatorul a solicitat prin cererea formulată este, în fapt, constatarea dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu în modalitatea în care a fost condamnat prin Decizia penală nr. 760/A din 22 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.
    Instanţa de control judiciar a considerat că mijlocul procesual prin care poate fi constatată dezincriminarea unei fapte nu este cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât contestaţia la executare reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea incidentelor intervenite în cursul executării unei pedepse, cum ar fi o nelămurire sau împiedicare la executare ori pentru a se constata intervenită amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, iar nu o modalitate prin care se poate constata ca fiind dezincriminată o faptă, pentru aceasta fiind aplicabile dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală referitoare la intervenirea unei legi penale noi.
    În privinţa dispoziţiilor art. 595 din Codul de procedură penală s-a făcut precizarea că sunt aplicabile doar în situaţia intervenirii unei legi de dezincriminare sau a unei legi care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, iar nu în situaţia constatării neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, cum este cazul în speţa de faţă.
    Prin decizia pronunţată, tribunalul a subliniat că infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. (1) din Codul penal, săvârşită în modalitatea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu prin încălcarea legislaţiei secundare, nu a fost dezincriminată printr-o lege, ci această normă a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, pronunţată de Curtea Constituţională (mai precis, Curtea Constituţională a statuat că norma de incriminare este constituţională în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acesteia se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“), astfel încât s-a considerat că nu există ipoteza de aplicare a prevederilor art. 595 din Codul de procedură penală, ci a cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, referitor la existenţa unei hotărâri care s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
    Totodată, tribunalul a considerat că situaţia pe care o invocă contestatorul se circumscrie în mod formal cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, iar nu dispoziţiilor art. 595 din Codul de procedură penală, deoarece lipseşte situaţia premisă a apariţiei unei legi de dezincriminare, cu atât mai puţin fiind incident unul dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 598 din Codul de procedură penală.
    Deopotrivă, tribunalul a constatat că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul nu intră sub incidenţa Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 pronunţate de Curtea Constituţională, în condiţiile în care din considerentele hotărârii de condamnare rezultă că în sarcina acestuia se reţine, printre altele, şi faptul că şi-a exercitat atribuţiile de serviciu prin încălcarea legislaţiei primare, respectiv a dispoziţiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.
    La termenul din 18 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti a luat act de faptul că la dosar a fost înregistrată o cerere scrisă din partea petentului condamnat, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea următoarei probleme de drept, respectiv „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale“.
    Dezbaterile asupra cererii formulate de contestatorul condamnat pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept, au avut loc la termenul din 18 iunie 2020, când instanţa a amânat pronunţarea asupra cauzei penale având ca obiect admisibilitatea sesizării pentru termenul din 25 iunie 2020, când a constatat îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme.
    În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

    III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu art. 475 din Codul de procedură penală, Tribunalul Bucureşti a constatat că solicitarea a fost formulată în cursul judecării unei cauze în ultimă instanţă (cauza are ca obiect contestaţia), aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, iar chestiunea de drept invocată reprezintă o problemă de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, chiar dacă ea reprezintă o problemă de drept procesual penal, fiind singura modalitate în care i se asigură petentului remediul procesual eficient pentru evaluarea situaţiei sale procesuale.
    În acest sens s-a precizat că dezlegarea are influenţă directă asupra soluţionării pe fond a cauzei în materialitatea sa (fondul acţiunii penale), întrucât în ipoteza în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi în sensul de a considera admisibilă formularea unei cereri de revizuire împotriva unei hotărâri definitive în considerarea art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală, finalitatea unei astfel de proceduri ar conduce la rejudecarea cererii de revizuire în cadrul căreia se poate dispune rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, influenţând în mod direct soluţionarea fondului acţiunii penale.
    În opinia tribunalului, este îndeplinită şi cea de a treia condiţie de admisibilitate, întrucât Decizia nr. 42/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători, prin care s-a statuat că pot fi supuse revizuirii hotărârile penale definitive prin care s-a dispus asupra fondului cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, este anterioară reglementării instituţiei pronunţării hotărârii prealabile, fiind întemeiată pe dispoziţiile Codului de procedură penală din 1969 şi, prin urmare, nu poate fi aplicată unei instituţii juridice care la data respectivă nu exista.
    Tribunalul a opinat că revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale nu se mai fundamentează pe o eroare de fapt în rezolvarea iniţială a fondului, ci pe o violare continuă a efectelor definitive şi obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, prin care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, a fost declarată neconstituţionalitatea prevederii legale pe care hotărârea s-a întemeiat.
    Aşadar, s-a apreciat că finalitatea acestei revizuiri speciale este înlăturarea din sfera ordinii de drept reale a unei hotărâri penale definitive care conţine o eroare judiciară, ce aduce o gravă atingere ordinii de drept constituţionale.
    Instanţa a indicat că, fără a fi o eroare de fapt, eroarea judiciară în cazul revizuirii pentru deciziile Curţii Constituţionale este a priori descrisă în corpul textului care reglementează acest caz de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.
    S-a precizat că există o concordanţă deplină între ipoteza reglementată la nivel normativ şi situaţia revizuentului, în sensul că eroarea produsă prin respingerea cererii sale iniţiale a fost cauzată de aplicarea unui text legal exact în forma în care a fost, ulterior, declarat neconstituţional.
    A mai fost subliniat că revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestui text şi instanţa de judecată a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, însă i-a respins cererea pe fondul său, invocând dispoziţia declarată neconstituţională, astfel că efectele juridice negative pentru revizuent, decurgând din încălcarea dispoziţiei constituţionale, continuă să se producă - deoarece este în continuare în executarea unei pedepse pronunţate pentru o faptă posibil dezincriminată prin efectul pronunţării unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii textului incriminator.
    În consecinţă, s-a arătat că revizuirea formulată de condamnat împotriva hotărârilor prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea sa de înlăturare a pedepsei aplicate, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, este posibil a fi admisibilă în principiu întrucât priveşte o hotărâre rămasă definitivă în condiţiile art. 552 alin. (2) din Codul de procedură penală.

    IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    În urma consultării instanţelor de judecată s-a evidenţiat opinia potrivit căreia o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale, cum sunt hotărârile definitive pronunţate în legătură cu faza de executare a pedepsei.
    În acest sens, prin adresele de răspuns, au opinat: curţile de apel Iaşi, Galaţi (în parte), Braşov (în opinie minoritară) şi Bucureşti - Secţia I penală, tribunalele Vaslui şi instanţele arondate, Caraş-Severin, Constanţa (în opinie majoritară), Tulcea, Ialomiţa şi instanţele arondate şi Teleorman, judecătoriile Răducăneni, Măcin, Lehliu-Gară, Giurgiu, Bolintin-Vale, Alexandria, Videle şi Zimnicea.
    În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că motivul de revizuire instituit de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală se referă atât la hotărâri definitive prin care s-a soluţionat fondul acţiunii penale, cât şi la hotărâri definitive care au avut alt obiect. Au fost evocate dispoziţiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală în care legiuitorul nu distinge între soluţiile pe fondul acţiunii penale şi alte soluţii.
    Raţionamentul pentru care se pot formula cereri de revizuire s-a arătat că derivă din faptul că revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale, deşi nu se fundamentează pe o eroare de fapt în rezolvarea iniţială a fondului, este determinată, în esenţă, de o încălcare continuă a efectelor deciziilor instanţei de contencios constituţional.
    S-a mai menţionat că acest motiv de revizuire reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea unei erori judiciare, altfel accesul la justiţie ar fi formal şi iluzoriu. O altă interpretare ar fi de natură să lipsească de eficienţă juridică demersul juridic reprezentat de sesizarea Curţii Constituţionale.
    A fost remarcat că trebuie să se dea valoare deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent în cadrul contestaţiei întemeiate pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală, mai ales în condiţiile în care s-a precizat de instanţa de control constituţional că dezlegarea dată are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei penale în care a fost invocată excepţia.
    De asemenea, s-a subliniat că Decizia penală nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători nu este de actualitate, deoarece a fost pronunţată în raport cu prevederile vechiului Cod de procedură penală.
    În ceea ce priveşte Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, s-a arătat că, la momentul pronunţării acesteia, nu era reglementat cazul de revizuire în discuţie, care a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, odată cu suprimarea instituţiei suspendării judecăţii ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale. A mai fost menţionat că a existat o reglementare distinctă a acestui caz de revizuire în art. 408^2 din vechiul Cod de procedură penală, care nu era supus restricţiilor reglementate pentru cazurile generale de revizuire.
    S-a menţionat că nu trebuie uitat că introducerea acestui nou caz de revizuire s-a realizat în contraponderea suprimării instituţiei suspendării judecăţii, prin urmare, intenţia legiuitorului a fost aceea de a oferi eficienţă acestui demers, fără a se tergiversa însă soluţionarea cauzei.
    Într-o altă opinie s-a arătat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluţionează fondul acţiunii penale, cum sunt hotărârile definitive pronunţate în legătură cu faza de executare a pedepsei.
    În acest sens au opinat: curţile de apel Piteşti, Oradea, Galaţi (în parte), Timişoara, Târgu Mureş (în opinie majoritară), Braşov (în opinie majoritară) şi Bucureşti - Secţia a II-a penală (în opinie majoritară), tribunalele Iaşi, Timiş, Bacău, Dolj, Braşov, Covasna, Bucureşti şi instanţele arondate, Călăraşi, Ilfov şi instanţele arondate, judecătoriile Oradea, Iaşi, Paşcani, Hârlău, Brăila, Oneşti, Călăraşi, Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele.
    În argumentarea unora dintre răspunsurile comunicate, care susţin această opinie, au fost invocate dispoziţiile art. 453 alin. (3) şi (4), art. 459 şi 455 din Codul de procedură penală, precum şi Decizia penală nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători, care a statuat că hotărârile penale supuse căii extraordinare de atac a revizuirii sunt cele care conţin o rezolvare a fondului. A fost invocată şi Decizia nr. XVII/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
    Deopotrivă, s-a făcut referire la Decizia nr. 799 din 5 decembrie 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 29 ianuarie 2018, care a stabilit că sunt hotărâri supuse revizuirii „cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal“, ceea ce înseamnă că pot face obiectul revizuirii hotărârile prin care instanţa pronunţă o soluţie de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    A. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iaşi“ - Facultatea de Drept
    Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
    În această privinţă s-a precizat că o parte a colectivului de drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a considerat că sesizarea formulată de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală este inadmisibilă întrucât nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a legăturii dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi soluţionarea fondului cauzei.
    S-a avut în vedere că petentul a înţeles să formuleze o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile care permit redeschiderea procedurilor penale atunci când condamnarea s-a bazat pe un text declarat neconstituţional, în cadrul unei proceduri judiciare din faza de executare a hotărârilor penale.
    Prin punctul de vedere comunicat s-a arătat că hotărârea pronunţată în contestaţia la executare, formulată în temeiul art. 595 din Codul de procedură penală, nu ar avea autoritate de lucru judecat, putând fi formulate noi cereri în ipoteza în care ar interveni aspecte noi care să fie considerate temeiuri pentru o nouă contestaţie la executare.
    Obiectul de judecată al ambelor proceduri - revizuirea prevăzută de art. 452 şi următoarele din Codul de procedură penală, precum şi înlăturarea sau modificarea pedepsei prevăzute de art. 595 din Codul de procedură penală - este acelaşi, respectiv redeschiderea judecării cauzei în situaţia îndeplinirii condiţiilor legale. Astfel, folosirea instrumentelor procesuale în redeschiderea altor instrumente procesuale, cu atât mai mult când acestea nu au autoritate de lucru judecat, s-a considerat că nu întruneşte condiţia prevăzută la art. 475 din Codul de procedură penală constând în „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective“.
    S-a indicat că cealaltă parte a colectivului de drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a considerat că sesizarea formulată de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală este admisibilă, întrucât chestiunea de drept invocată are influenţă directă asupra soluţionării pe fond a cauzei în materialitatea ei - interpretarea oferită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie influenţând în mod direct admisibilitatea unei astfel de cereri de revizuire.
    Cu privire la întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
    S-a notat că, potrivit art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire poate fi formulată doar în legătură cu o hotărâre definitivă care soluţionează fondul cauzei - cu privire la acţiunea penală sau cu privire la acţiunea civilă.
    De asemenea, a fost subliniat că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008), s-a reţinut că revizuirea este inadmisibilă în cazul soluţionării plângerilor formulate împotriva ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, pe motiv că soluţiile pronunţate în această procedură nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din vechiul Cod de procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal, iar aplicabilitatea acestor considerente şi cu privire la interpretarea revizuirii conform dispoziţiilor Codului de procedură penală actual a fost recunoscută de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 7 din 17 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015).
    Prin punctul de vedere transmis s-a comunicat că mutandis mutatis nici în procedura contestaţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu se analizează şi nu se pronunţă o soluţie cu privire la latura penală sau la latura civilă. Referitor la procedura în materia executării hotărârilor penale, inclusiv prin solicitarea de a constata intervenirea dezincriminării faptei pentru care petentul a fost condamnat definitiv, s-a arătat că presupune aspecte de ordin tehnic, iar nu o analiză a fondului raportului juridic penal de conflict.
    A fost evidenţiat că în doctrină s-a reţinut posibilitatea de a formula o nouă contestaţie la executare pentru aplicarea legii penale mai favorabile, în situaţiile în care după respingerea unei cereri similare a fost pronunţată o decizie a Curţii Constituţionale care ar putea fi considerată un motiv sau o împrejurare nouă pentru formularea unei contestaţii la executare. Prin urmare, contestatorul condamnat ar avea posibilitatea formulării unei noi contestaţii la executare în temeiul art. 595 raportat la art. 597 şi următoarele din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, aceasta constituind o împrejurare nouă care să excludă aplicabilitatea art. 599 alin. (4) din Codul de procedură penală.
    Concluzionând, referitor la întrebarea adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a susţinut că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale.

    B. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept
    Verificând sesizarea, în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a opinat că acestea sunt îndeplinite cumulativ.
    Cu privire la fondul sesizării, prin punctul de vedere comunicat s-a arătat că Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, pronunţată în Dosarul nr. 121D/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, este aplicabilă şi în situaţia petentului condamnat, întrucât acesta a invocat excepţia de neconstituţionalitate în propria cauză penală, anterior pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.
    S-a notat că, în afară de această instituţie de drept procesual penal, care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, petentul nu mai are la dispoziţie o altă cale de atac pentru a remedia ceea ce Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţional.
    Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale nu se mai fundamentează pe o eroare de fapt în rezolvarea iniţială a fondului, ci pe o violare continuă a efectelor definitive şi obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, prin care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, a fost declarată neconstituţionalitatea prevederii legale pe care hotărârea s-a întemeiat.
    Conform art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
    Ca urmare a specificului căii de atac a revizuirii, dar şi ţinând cont de formularea utilizată de către legiuitor, s-a arătat că atât practica judiciară, cât şi doctrina în materie au apreciat că referirea la latura penală semnifică acele cauze care tranşează fondul cauzei penale, deci rezolvă acuzaţia în materie penală.
    De aceea, ipoteza clasică în care o astfel de cale de atac devine admisibilă este aceea în care se atacă o hotărâre rămasă definitivă ca urmare a soluţionării pe fond a unei acuzaţii în materie penală, de exemplu, situaţia în care instanţa a fost învestită cu un rechizitoriu ori cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
    Cu toate acestea, s-a subliniat prin punctul de vedere transmis, diferitele ipoteze din practica judiciară pot contura şi alte situaţii în care calea de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, pot fi privite ca fiind admisibile, fără însă a încălca regula potrivit căreia revizuirea trebuie să se refere la latura penală a cauzei.
    S-a remarcat că, în speţa de la care a pornit prezenta sesizare, persoana condamnată nu are alt remediu procesual decât acela de a recurge la calea extraordinară de atac a revizuirii în vederea reparării unei încălcări care continuă să se producă drept urmare a declarării unei dispoziţii legale ca fiind neconstituţională de către Curtea Constituţională, dispoziţie legală aplicabilă în cauza în care acesta a fost condamnat anterior.
    Or, atâta vreme cât Curtea Constituţională a arătat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei ori a măsurii educative, este neconstituţională, petentul condamnat trebuie să aibă un remediu efectiv de a reforma hotărârea pronunţată în procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală.
    Totodată, s-a observat că este îndeplinită fără niciun dubiu condiţia ca revizuirea să vizeze latura penală a cauzei, întrucât procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală nu realizează altceva decât o reglare a laturii penale în acord cu exigenţele constituţionale, prevăzute de Curtea Constituţională în cuprinsul deciziei pronunţate.
    Astfel, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.
    În consecinţă, această procedură, în care iniţial a fost respinsă cererea prin raportare la art. 4 din Codul penal, vizează latura penală a cauzei, având în vedere că se urmăreşte a fi înlăturată o infracţiune reţinută anterior de instanţă.
    Prin formularea unei cereri de revizuire se urmăreşte îndreptarea unor erori judiciare legate de fondul cauzei, de corecta soluţionare a acestuia (errores in judicando). De aceea, prin revizuire pot fi atacate doar acele hotărâri care rezolvă fondul cauzei şi care conţin erori descoperite ulterior momentului în care respectivele hotărâri au rămas definitive.
    Totodată, referitor la faptul că revizuirea poate fi formulată şi împotriva hotărârilor prin care nu este soluţionat fondul cauzei, în cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (constatarea neconstituţionalităţii unui text) şi art. 465 din Codul de procedură penală (revizuirea în cazul unei hotărâri CEDO), s-a făcut trimitere la Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, în cuprinsul căreia s-a arătat că sintagma pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut de pct. 11 din cuprinsul acestora. S-a evidenţiat astfel că, deşi decizia are în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă, având în vedere similitudinea de reglementare, unii autori au apreciat că aceasta se aplică şi în materie procesual penală.
    Raţionamentul a fost apreciat corect, cu atât mai mult cu cât situaţia care a dat naştere sesizării vizează revizuirea pe latura penală a unei cauze (fondul acţiunii penale), întrucât are în vedere înlăturarea unei fapte dezincriminate, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.
    Or, procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală nu realizează altceva decât o judecată ulterioară care vizează strict verificarea condiţiilor de existenţă sau nu a incriminării care a stat la baza condamnării anterioare, iar în funcţie de rezultatul acestei verificări latura penală a cauzei va suferi sau nu modificări după cum fapta de abuz în serviciu urmează sau nu să fie înlăturată.
    Prin urmare, s-a considerat că logica dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală este de a înlătura consecinţele negative ale unui text declarat ca fiind neconstituţional şi care a fost aplicabil în cauza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată, fiind permisă recurgerea la calea extraordinară de atac a revizuirii.
    A fost specificat că, deşi procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală nu este o veritabilă procedură prin care se soluţionează fondul acţiunii penale, aceasta influenţează latura penală a procesului penal, tocmai prin prisma stabilirii incriminării sau dezincriminării unei fapte.
    Totodată, s-a făcut precizarea că, atâta vreme cât Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la un text legal care influenţează direct fondul cauzei (în speţa de faţă fiind vorba chiar de un element de tipicitate al faptei penale), petentului condamnat trebuie să îi fie recunoscut dreptul de a invoca acest fapt în calea extraordinară de atac a revizuirii.
    În concluzie, s-a considerat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale.


    VI. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa naţională relevantă
    Răspunsurile curţilor de apel Suceava, Ploieşti, Piteşti, Oradea, Iaşi, Galaţi şi instanţele arondate, Cluj, Timişoara, Constanţa, Bacău şi Craiova, ale tribunalelor Iaşi, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Timiş, Caraş-Severin, Arad, Neamţ, Olt, Mehedinţi, Braşov şi Covasna şi ale judecătoriilor Constanţa, Medgidia, Mangalia, Babadag, Măcin, Braşov, Făgăraş, Rupea, Zărneşti, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului cuprind menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a unor instanţe din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept în materie penală notează că, anterior datei de 1 februarie 2014, prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 278^1 alin. (8) lit. a) şi b) din vechiul Cod de procedură penală, este inadmisibilă, iar prin Decizia penală nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători s-a analizat admisibilitatea revizuirii într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei procurorului, însă, la momentul pronunţării acestor decizii, nu era încă reglementat, în vechiul Cod de procedură penală, cazul de revizuire care a generat formularea întrebării prealabile (prevăzut ulterior la art. 408^2 din vechiul Cod de procedură penală).
    2.1. După intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, din perspectiva deciziilor obligatorii menite să asigure unificarea practicii judiciare, nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu incidenţă în soluţionarea prezentei sesizări.
    Sub acest aspect, este de remarcat că prin Decizia nr. 7 din 17 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 mai 2015) s-a dat dezlegare unei chestiuni de drept care nu a vizat examinarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (care implică declararea ca neconstituţională a unei prevederi legale), considerentele acelei decizii fiind proprii chestiunii de drept a revizuirii în cazul încheierii definitive pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, în procedura reglementată de art. 341 din Codul de procedură penală.

    2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, documentarea prealabilă întocmirii raportului a condus la identificarea unor hotărâri judecătoreşti în care instanţa supremă a examinat explicit chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    Jurisprudenţa instanţei supreme a consacrat exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva hotărârii penale definitive prin care nu se soluţionează fondul acţiunii penale, şi anume împotriva încheierii penale definitive de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie, în cauzele în care a fost declanşat controlul de constituţionalitate, faţă de Decizia nr. 220 din 9 aprilie 2019 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 29 mai 2019) şi Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016).
    Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, formulate împotriva unei hotărâri penale definitive prin care nu se soluţionează fondul acţiunii penale, se regăseşte în jurisprudenţa publicată a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reflectată în Decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019, prin care s-a reţinut, în sinteză, că, în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind hotărârile supuse recursului în casaţie, cererea de revizuire formulată în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală împotriva încheierii de respingere, conform art. 440 alin. (2) din Codul de procedură penală, a cererii de recurs în casaţie este admisibilă, dacă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii a fost ridicată în cauză anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale.
    Prin Decizia nr. 18 din 10 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală s-a admis cererea de revizuire, s-a anulat Încheierea nr. 220/RC din 29 mai 2017, pronunţată de instanţa supremă, şi s-a trimis spre repartizare aleatorie cauza având ca obiect recursul în casaţie declarat împotriva Deciziei penale nr. 360/A din 23 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în vederea verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, conform art. 440 din Codul de procedură penală.
    Prin considerentele acestei decizii s-au reţinut, în principal, următoarele:
    "(...) Prin încheierea a cărei revizuire se solicită, pronunţată în etapa admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de revizuentul A., instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea, motivat de faptul că Decizia penală nr. 360/A din 23 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor în vigoare la acel moment, respectiv art. 434 alin. (1) din Codul de procedură penală.
    Totodată, în raport cu situaţia de fapt care face obiectul prezentei proceduri, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 220 din 09.04.2019 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 29 mai 2019, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de A. în dosarul (...) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. III lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, pronunţate anterior datei de 24 octombrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016 şi pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art. 435 din Codul de procedură penală, este neconstituţională.
    Evaluând, din această perspectivă, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale precitate, Înalta Curte constată că acestea continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
    A raţiona altfel ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi a perpetua încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 129 din Constituţia României, deşi acesta a declanşat, la rândul său, controlul de constituţionalitate a dispoziţiilor art. III lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în condiţiile în care stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.
    Deopotrivă, în considerarea aceloraşi argumente, Înalta Curte reţine că respingerea cererii de revizuire ar lipsi de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât autorul unei excepţii de neconstituţionalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci ale controlului de constituţionalitate pe care l-a declanşat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestuia."

    În acelaşi sens este şi jurisprudenţa anterioară a instanţei supreme (Încheierea nr. 479 din 4 mai 2017, Decizia nr. 594 din 7 iunie 2017, Decizia nr. 628 din 14 iunie 2017, Decizia nr. 915 din 29 septembrie 2017 şi Decizia nr. 914 din 29 septembrie 2017).


    3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Prin considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, a fost examinat cazul de revizuire reglementat în aceste dispoziţii.
    Instanţa de contencios constituţional a reamintit, cu referire la dispoziţiile art. 408^2 din Codul de procedură penală anterior, că revizuirea hotărârilor judecătoreşti ca urmare a pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale reprezintă o cale extraordinară de atac cu caracter sui generis circumscris cauzelor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate (paragraful nr. 21).
    S-a considerat că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cauzele în care a fost invocată şi ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei (paragraful 22).
    Deopotrivă, Curtea Constituţională a făcut o distincţie între cazurile de revizuire întemeiate pe eroarea judiciară şi cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, reţinând următoarele: „(...) hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să îşi prelungească existenţa, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, revizuirea - cale de atac extraordinară - având tocmai rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte persoanele condamnate pe nedrept. În mod similar, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale este înfrântă şi în ipoteza reglementată în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, deoarece stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie“ (paragraful 32).
    Instanţa de contencios constituţional a mai statuat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a unui text legal trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret (paragraful 33).
    Prin Decizia nr. 220 din 9 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 29 mai 2019), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. III lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, pronunţate anterior datei de 24 octombrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 540 din 12 iulie 2016 şi pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art. 435 din Codul de procedură penală, este neconstituţională.
    Curtea Constituţională a constatat că „dispoziţiile art. III lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2016, care exclud de la controlul judecătoresc, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, care au fost pronunţate anterior datei de 24 octombrie 2016 şi pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art. 435 din Codul de procedură penală, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În cazul în care legea - norma de procedură penală şi/sau norma de drept penal substanţial - este încălcată, trebuie să se asigure atât procurorului, cât şi părţii interesate posibilitatea de a cere şi obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale. Or, dispoziţiile de lege criticate nu asigură existenţa remediului pentru cazul încălcării legii şi creează un vid de reglementare în ceea ce priveşte desfiinţarea deciziilor nelegale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel - pronunţate anterior datei de 24 octombrie 2016 şi pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art. 435 din Codul de procedură penală -, lipsind, pe de o parte, procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal, iar, pe de altă parte, părţile de posibilitatea apărării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime“ (paragraful 51).
    Instanţa de contencios constituţional a stabilit efectele Deciziei nr. 220 din 9 aprilie 2019 şi a statuat, cu caracter obligatoriu, aplicabilitatea acesteia „în toate cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect până la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei decizii (a se vedea Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 22 şi 26)“ - paragraful 53.
    În considerentele Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, instanţa de contencios constituţional a statuat că „dispoziţiile art. II şi III din legea criticată consacră un nou efect juridic al deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea, şi anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza în care a fost invocată excepţia. Soluţia legislativă nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei Curţii Constituţionale, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, aceasta se va întemeia, în mod evident, pe decizia Curţii Constituţionale, dacă dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut o înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză. Reglementarea legislativă este firească şi echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, părţile, dând dovadă de diligenţă, au invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime. Dimpotrivă, lipsa reglementării unei căi de atac ar fi lipsit de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât ar fi pus părţile în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii, deci ale controlului de constituţionalitate pe care ele l-au declanşat, împrejurare ce ar fi echivalat cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestora“.
    Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: „(...) întrucât efectele deciziei de admitere, pronunţate de Curtea Constituţională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi în cele definitiv judecate, şi independent de pasivitatea legiuitorului, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituţionale, cât şi la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“ (paragraful 59).
    Aceste considerente din Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale au fost reiterate în Decizia nr. 203 din 9 aprilie 2019 a instanţei de contencios constituţional (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 25 iulie 2019) - paragraful 16.


    VII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că revizuirea, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care nu se soluţionează fondul acţiunii penale.
    În opinia exprimată, particularitatea cazului de revizuire instituit în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală (şi în vechile dispoziţii ale art. 408^2 din Codul de procedură penală anterior) are rolul de a asigura eficienţa controlului de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de
    neconstituţionalitate - în cauzele în care a fost declanşat un asemenea control şi, ca urmare, exclude limitarea incidenţei sale la hotărârile penale definitive prin care se soluţionează fondul acţiunii penale.
    O interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în sensul aplicabilităţii lor numai în ipoteza hotărârilor penale definitive prin care se soluţionează fondul acţiunii penale ar echivala cu o limitare a eficienţei controlului de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate şi a caracterului obligatoriu al deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională. A exclude incidenţa unei decizii a Curţii Constituţionale într-o cauză în care a fost declanşat controlul de constituţionalitate înseamnă a-l priva de eficienţă şi a nega caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate de instanţa de contencios constituţional.
    Ca atare, prin punctul de vedere comunicat s-a subliniat că aceste consecinţe ale interpretării restrictive a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu pot fi admise nici în general şi nici în special, în ipoteza în care se pune în discuţie aplicabilitatea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, reconfigurate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018), în cauzele în care a fost declanşat controlul de constituţionalitate cu privire la aceste dispoziţii.
    Pornind de la considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale, s-a reţinut că se poate stabili că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reglementează un caz de revizuire care prezintă particularitatea de a nu fi condiţionat de existenţa unei erori judiciare şi, implicit, de existenţa unei hotărâri penale definitive prin care se soluţionează fondul acţiunii penale, ci un caz de revizuire sui generis, prin care se asigură primatul prevederilor cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.
    Totodată, având în vedere considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale, s-a opinat că limitarea incidenţei cazului de revizuire instituit în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală la hotărârile penale definitive prin care se soluţionează fondul acţiunii penale ar conduce, în ipoteza hotărârilor penale definitive care nu conţin o rezolvare a acţiunii penale, la eliminarea mijloacelor de apărare acordate în vederea realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei, precum şi la transformarea constatării neconstituţionalităţii unui text de lege, ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, într-un instrument de drept abstract, întrucât, neprofitând autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, îşi pierde caracterul concret.
    S-a indicat că, ulterior Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016, prin Decizia nr. 220 din 9 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 29 mai 2019), Curtea Constituţională a consacrat posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală împotriva unei hotărâri penale definitive prin care nu se soluţionează fondul acţiunii penale, şi anume încheierea penală definitivă de respingere, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, în cauzele în care a fost declanşat controlul de constituţionalitate.
    Referitor la jurisprudenţa instanţei supreme s-a arătat că atât prin Decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019, cât şi prin Decizia nr. 18 din 10 ianuarie 2020 ale Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis posibilitatea de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri penale definitive care nu cuprinde o rezolvare a acţiunii penale - încheierea penală definitivă de respingere, ca inadmisibil, a recursului în casaţie.
    În acest sens s-a considerat că, deşi ambele decizii privesc încheieri penale definitive prin care s-au respins, ca inadmisibile, recursurile în casaţie, soluţia pe care o reflectă şi considerentele care stau la baza acesteia îşi menţin validitatea în cazul hotărârilor penale definitive pronunţate în procedura reglementată în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală.

    VIII. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Prin Adresa nr. 1.634/C/2.298/III-5/2020 din 20 septembrie 2020, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat punctul său de vedere asupra chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu s-a solicitat.
    Pornind de la prevederile art. 475 din Codul de procedură penală, referitor la admisibilitatea sesizării, s-a constatat că din analiza încheierii rezultă că solicitarea aparţine unei instanţe (Tribunalul Bucureşti) învestite să soluţioneze cauza în ultimul grad de jurisdicţie (contestaţie), iar cu privire la problema de drept invocată nu au fost pronunţate anterior de către instanţa supremă hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Referitor la ultima condiţie de admisibilitate s-a arătat că, în cuprinsul deciziilor nr. 11 din 2 iunie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014), respectiv nr. 19 din 15 septembrie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 23 octombrie 2014), Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.
    Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită şi soluţia dată asupra acţiunii penale şi/sau civile de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicţie trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedura prevăzută de art. 476 şi 477 din Codul de procedură penală, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, cerinţa pertinenţei fiind expresia utilităţii pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluţionării pe fond a litigiului.
    Examinând sesizarea pendinte din perspectiva acestei condiţii de admisibilitate, s-a observat că instanţa care a formulat întrebarea urmăreşte a se stabili dacă o cerere de revizuire fundamentată pe cazul reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate viza o hotărâre judecătorească definitivă care nu soluţionează fondul acţiunii penale, respectiv o hotărâre pronunţată în etapa executării pedepsei (în contestaţie la executare).
    În acest context, s-a arătat că este necesar a se lămuri dacă răspunsul ce ar putea fi dat chestiunii de drept (de constatare a admisibilităţii/inadmisibilităţii revizuirii) ar influenţa, în concret, soluţia ce ar putea fi dată contestaţiei la executare împotriva căreia a fost exercitată această cale extraordinară de atac.
    Prin concluziile formulate s-a considerat că, în ipoteza în care hotărârea definitivă vizată prin revizuire nu este susceptibilă a fi modificată prin intermediul acestui demers judiciar, dezlegarea ce ar putea fi dată de instanţa supremă prezentei chestiuni de drept nu ar produce consecinţe asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra modului de rezolvare a cauzei în care a fost invocată.
    Din această perspectivă, s-a observat că în contestaţia la executare formulată condamnatul a urmărit valorificarea efectelor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii
    Constituţionale, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal anterior şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii“. În concret, a solicitat în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, respectiv al art. 595 din acelaşi cod şi art. 4 din Codul penal, constatarea dezincriminării infracţiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat prin Decizia penală nr. 760/A din 22 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.
    Deşi instanţele care au soluţionat contestaţia la executare (pe fond şi în calea de atac a contestaţiei) au calificat diferit temeiul juridic al acesteia, considerând incidente, fiecare dintre ele, alte instituţii juridice [contestaţie la executare fundamentată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală/solicitare de înlăturare de pedeapsă întemeiată pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală/revizuire fundamentată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală], aceste divergenţe de opinie privind stabilirea cadrului procesual nu au avut ca efect o soluţie de respingere a cererii condamnatului, ca inadmisibilă.
    Astfel, din examinarea Sentinţei penale nr. 321 din 17 februarie 2017 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a Deciziei penale nr. 274/C din 10 aprilie 2017 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală rezultă că atât instanţa care a examinat contestaţia la executare pe fond, cât şi cea care a soluţionat contestaţia declarată împotriva acesteia au analizat efectele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale asupra infracţiunii (prevăzute de art. 248 şi 248^1 din Codul penal anterior raportat la art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie) pentru care a fost condamnat revizuentul, concluzionând că acesta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu prin încălcarea legislaţiei primare, respectiv a dispoziţiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.
    Or, în atare situaţie, s-a apreciat că, indiferent de modul de soluţionare a prezentei sesizări, dezlegarea ce urmează a fi dată acesteia nu ar influenţa contestaţia la executare, întrucât aplicabilitatea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a fost cenzurată definitiv, aspectele învederate de condamnat fiind examinate de instanţe.
    S-a remarcat că, în calea de atac a contestaţiei, a fost sesizată Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 595 din Codul de procedură penală şi a art. 4 din Codul penal (admisă prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018), dar acest fapt nu a afectat soluţia pronunţată privind contestaţia la executare, în condiţiile în care au fost analizate, pe fond, toate criticile formulate de condamnat.
    În concluzie, s-a constatat că ultima dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării nu este îndeplinită.
    Deopotrivă, pentru ipoteza în care nu vor fi reţinute argumentele de inadmisibilitate, s-a susţinut că revizuirea fundamentată pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate viza şi hotărâri care nu soluţionează fondul cauzei.
    Din examinarea condiţiilor care trebuie îndeplinite cumulativ pentru cazul de revizuire analizat s-a reţinut că revizuirea fundamentată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reprezintă un remediu procesual ce poate fi valorificat de persoanele care au invocat în cursul judecăţii o excepţie de neconstituţionalitate, care a fost admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
    Totodată, s-a arătat că, în dezacord cu interpretările doctrinare şi jurisprudenţiale, după modificările legislative intrate în vigoare în februarie 2014, au apărut o serie de situaţii juridice care au necesitat un remediu procesual, incidenţa acestei căi extraordinare de atac fiind reţinută şi în cazul altor hotărâri definitive decât cele care soluţionează fondul cauzei.
    Astfel, s-a evidenţiat că în jurisprudenţa recentă a instanţei supreme şi a celorlalte instanţe se regăsesc hotărâri calificate ca fiind supuse revizuirii pentru motivul inconciliabilităţii, chiar dacă ele nu conţin o rezolvare a fondului cauzei. Spre exemplu, s-a considerat incidentă această cale extraordinară de atac în cazul hotărârilor pronunţate în contestaţiile formulate în baza art. 6 din Codul penal, care au primit rezolvări diferite ca urmare a interpretării normelor privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală: Încheierea nr. 37 din 19 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.920/2/2014; Încheierea nr. 1.068 din 10 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.594/2/2014; Încheierea din 31 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.432/1/2016; Decizia nr. 18 din 10 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.770/1/2019 şi Decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.396/1/2018).
    S-a considerat că o atare abordare ar fi justificată şi în cazul revizuirii fundamentate pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, fiind susţinut că particularităţile acestui caz de revizuire impun ca incidenţa sa să fie extinsă şi asupra altor hotărâri judecătoreşti, cum sunt, spre exemplu, cele din materia executării.
    Sub acest aspect s-a specificat că admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate a unei prevederi legale care reglementează această etapă procesuală, ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri, nu ar putea fi valorificată pe nicio altă cale, deşi dispoziţia legală respectivă ar putea fi esenţială pentru examinarea solicitărilor formulate. Or, remedierea erorilor de judecată ivite în faza executării este la fel de necesară şi justificată ca în cazul celorlalte hotărâri judecătoreşti.

    IX. Dispoziţii legale relevante:
    "ART. 452
    din Codul de procedură penală
    Hotărârile supuse revizuirii
    (1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
    (...)
    ART. 453
    din Codul de procedură penală
    Cazurile de revizuire
    (1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
    (...)
    f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
    (...)
    ART. 595
    din Codul de procedură penală
    Intervenirea unei legi penale noi
    (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.
    (...)"

    X. Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Analizând pe fond chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 24.527/302/2019, în sensul de a se stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care nu se soluţionează fondul acţiunii penale.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea curţilor de apel sau a tribunalelor, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    În raport cu textul legal evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este subsumată îndeplinirii cumulative a trei condiţii, respectiv: completul de judecată care a formulat sesizarea să fi fost învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; chestiunea de drept care formează obiectul sesizării să nu fi fost dezlegată anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici să nu formeze obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.
    Mecanismul de unificare jurisprudenţială al procedurii hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţiale şi punctuale, adecvată circumstanţelor speţei, într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă.
    În cauză, se constată îndeplinită condiţia privind titularul sesizării şi etapa procesuală în care poate fi formulată, deoarece instanţa care a adresat sesizarea este Tribunalul Bucureşti învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu contestaţia declarată de revizuentul condamnat împotriva Sentinţei penale nr. 3.156 din 28 noiembrie 2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia penală, prin care, în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat, ca inadmisibilă.
    De asemenea, este întrunită condiţia negativă impusă de art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii şi nici nu formează obiectul unui asemenea recurs.
    Analizând cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, se consideră că soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de revizuentul condamnat depinde de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării, având în vedere că verificarea tipului de hotărâri care pot fi supuse revizuirii este o cerinţă obligatorie în procedura admisibilităţii în principiu. Or, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, pe care se fundamentează cererea de revizuire formulată de condamnat, se referă la hotărâri definitive care s-au bazat pe o prevedere legală care a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, or, în legătură cu acest gen de hotărâri se solicită a se pronunţa o hotărâre prealabilă prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în materia revizuirii.
    Dezlegarea ce ar putea fi dată de instanţa supremă prezentei chestiuni de drept ar putea produce consecinţe asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra modului de rezolvare a cauzei în care a fost invocată, având în vedere că, pe calea revizuirii întemeiate pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală faţă de Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale - care a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 595 din Codul de procedură penală şi art. 4 din Codul penal, condamnatul (care a invocat în cauză excepţia de neconstituţionalitate a acestor texte legale) tinde la rejudecarea contestaţiei la executare în baza dispoziţiilor art. 595 din Codul de procedură penală, în scopul de a se valorifica Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale [prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal anterior şi cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii], în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus condamnarea prin decizia instanţei de apel, în scopul înlăturării pedepsei prin constatarea dezincriminării faptei.

    B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită
    Dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiţii: să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
    Acest caz de revizuire corespunde celui prevăzut de art. 408^2 din Codul de procedură penală din 1968, care era reglementat separat, într-un articol distinct de cel în care erau enumerate celelalte cazuri de revizuire, şi prevedea că: „Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.“
    Din perspectivă istorică, este de amintit că, până la adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010), prin care a fost abrogat art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, era prevăzută posibilitatea suspendării judecării cauzei în situaţia invocării excepţiei de neconstituţionalitate.
    De la acel moment, ca un remediu procesual pentru nesuspendarea soluţionării cauzei rezultată din abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin art. III pct. 2 din Legea nr. 177/2010 s-a reglementat un nou caz de revizuire, prin dispoziţiile art. 408^2 din Codul de procedură penală din 1968, remediu aplicabil doar în cauza în care se invoca excepţia de neconstituţionalitate şi în care se pronunţa hotărârea a cărei revizuire se ceruse.
    În acelaşi sens, al posibilităţii folosirii revizuirii în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate admisă, după intrarea în vigoare la 1 februarie 2014 a noului Cod de procedură penală, prin art. II pct. 113 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au fost modificate dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în concordanţă cu Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), prin care s-a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.
    Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc de apărare, prin care părţile diligente îşi valorifică drepturile şi interesele legitime, aşa încât decizia de admitere a Curţii Constituţionale trebuie să profite acestora.
    În mod constant, Curtea Constituţională a stabilit că neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează, în primul rând, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30).
    În consecinţă, este în spiritul dreptului la un proces echitabil ca părţile să poată beneficia de efectele deciziilor Curţii Constituţionale, în cauzele în care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a unei dispoziţii legale şi în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă care s-a întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională, aceasta fiind raţiunea pentru care legiuitorul a reglementat, printre cazurile de revizuire, pe cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.
    Excepţia de neconstituţionalitate admisă printr-o decizie a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti devine astfel un motiv legal pentru reformarea hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe o dispoziţie declarată neconstituţională, cu condiţia ca excepţia să fi fost ridicată în cauză.
    Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionării litigiului cu care este conexă, care nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret, astfel că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte, dar şi acele situaţii care au devenit facta praeterita dacă în cauză a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, ca mijloc de apărare (paragraful 24).
    În aceste din urmă situaţii (facta praeterita), decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională mijloceşte revizuirea întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală.
    Conform art. 452 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
    Procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală este incidentă în situaţia în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa urmând să ia măsuri pentru ducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi ale art. 6 din Codul penal.
    Prevederea în lege a unei fapte ca infracţiune constituie o trăsătură esenţială a infracţiunii şi, în mod evident, ţine de latura penală a cauzei, motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală - intitulat Hotărârile supuse revizuirii care face referire la latura penală şi latura civilă a hotărârilor judecătoreşti definitive -, rezultă că revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive pronunţate asupra unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale.
    Prin urmare, examinarea care se realizează în procedura reglementată de art. 595 din Codul de procedură penală are legătură cu latura penală a cauzei, care poate sau nu să sufere modificări.
    Un alt argument de text în sensul că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală pot fi invocate şi în ipoteza unei hotărâri penale definitive prin care nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală, îl reprezintă dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza a II-a din Codul de procedură penală, în conformitate cu care cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b)-d) şi f) din Codul de procedură penală constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
    În mod distinct, dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza I din Codul de procedură penală fac referire la netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal doar pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în conformitate cu care revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.
    Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza I şi teza a II-a din Codul de procedură penală rezultă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri definitive în vederea remedierii aspectelor de nelegalitate ce decurg din încălcarea unei dispoziţii constituţionale pe care s-a întemeiat hotărârea. Excepţia de neconstituţionalitate admisă şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti are rolul de a media calea extraordinară de atac a revizuirii.
    Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală reliefează că stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.
    Revizuirea în cadrul deciziilor Curţii Constituţionale rezidă în efectele obligatorii ale deciziilor instanţei de contencios constituţional şi în necesitatea valorificării în concret a modului în care a fost exercitat dreptul la apărare prin invocarea în cauză a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei legale pe care s-a întemeiat hotărârea pronunţată de instanţă. Numai în acest mod accesul la justiţie nu apare ca formal şi iluzoriu, iar sesizarea Curţii Constituţionale are eficienţă juridică.


    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 24.527/302/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale."

    Va stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 24.527/302/2019, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluţionează fondul acţiunii penale."

    Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată şi împotriva unei hotărâri penale definitive, pronunţate în soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Diana Gabriela Vlădaia


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016