Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, teza referitoare la instituţia prim-ministrului, excepţie ridicată de Asociaţia Academia de Advocacy din Bucureşti şi alţii în Dosarul nr. 1.191/2/CAF/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.970D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 16 martie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 20 aprilie 2023 şi apoi pentru data de 30 mai 2023, când, în temeiul art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 27 iunie 2023, apoi pentru 11 iulie 2023, pentru 27 septembrie 2023, pentru 2 noiembrie şi apoi pentru 28 noiembrie 2023, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 3 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.191/2/CAF/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013, teza referitoare la instituţia prim-ministrului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Academia de Advocacy din Bucureşti şi alţii într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unor acte administrative, printre care Decizia prim-ministrului nr. 284/2018 pentru stabilirea unor măsuri privind revocarea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că textul criticat nu este suficient de clar pentru a putea fi aplicat fără riscul de a încălca dreptul unui membru - reprezentant al societăţii civile din cadrul Plenului Consiliului Economic şi Social (denumit în continuare CES). Astfel, norma criticată nu permite niciunei persoane interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă consecinţele care pot rezulta din actele acesteia. Ca urmare, art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013, teza referitoare la prim-ministru, prezintă o deficienţă gravă de conţinut, respectiv de reglementare a normelor pe care se fundamentează aplicarea sancţiunii constând în revocarea membrilor Plenului CES (reprezentanţi ai societăţii civile), precum şi de reglementare a procedurii revocării, fapt ce îi conferă caracter neconstituţional. 5. Se mai arată că Avizul Consiliului Legislativ nr. 133 din 7 martie 2013 referitor la proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social remarca, la paragraful al doilea al pct. 21, că „pentru asigurarea unei reglementări complete şi pentru evitarea dificultăţilor în aplicarea legii, este necesar ca textul să prevadă, în mod expres, cazurile în care poate fi cerută revocarea membrului Plenului Consiliului Economic şi Social“. Legiuitorul a ignorat însă cu desăvârşire această recomandare a Consiliului Legislativ, astfel încât norma criticată stabileşte doar sancţiunea de aplicat, dar nu şi faptele cărora aceasta le este aplicabilă şi nici procedura de parcurs în acest caz. 6. Este instituit, astfel, un regim juridic confuz, neclar nu numai pentru persoana care s-ar putea afla la un moment dat în ipoteza normei criticate, ci şi pentru instanţa chemată să aprecieze cu privire la temeinicia şi legalitatea revocării. Or, soluţiile preconizate de un act normativ nu trebuie să poată fi aplicate în mod aleatoriu, discreţionar, iar legiuitorul este chemat să stabilească condiţii, modalităţi şi criterii clare şi precise. 7. Astfel, se susţine că forma în vigoare a art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 stabileşte fără niciun echivoc sancţiunea aplicată (revocarea), dar tace cu desăvârşire cu privire la motivele care să fundamenteze aplicarea unei atari sancţiuni. În consecinţă, procedura de revocare, în ceea ce priveşte motivele pe care aceasta se întemeiază, nu numai că nu este suficient de clar şi explicit stabilită la nivel legislativ, ci, de fapt, nu este stabilită deloc. Înţelesul textului este „tulbure“, în sensul că nu stabileşte nici natura şi nici felul atribuţiilor încredinţate membrului Plenului CES, reprezentant al societăţii civile, a căror neîndeplinire ori îndeplinire necorespunzătoare atrage revocarea. Mai mult, textul criticat nu stabileşte nici modul prin care se poate constata eventuala neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor şi nici modul în care membrul Plenului CES, reprezentant al societăţii civile, se poate apăra în cursul procedurii care vizează revocarea sa. 8. Totodată, revocarea membrului Plenului CES se cuvine să fie analizată în raport cu conţinutul mandatului acestuia, respectiv în funcţie de caracterul imperativ sau reprezentativ al mandatului. Nu ne aflăm, în cazul de faţă, în cadrul unui mandat imperativ, în care membrul Plenului CES este chemat să acţioneze numai potrivit obligaţiilor stabilite de persoana care l-a numit (prim-ministrul), persoană care, eventual, ar putea să îi retragă împuternicirea sau încrederea fără vreo motivare. Dimpotrivă, membrul Plenului CES acţionează în baza unui mandat reprezentativ, nefiind reprezentantul prim-ministrului prin a cărui decizie a fost numit, ci, aşa cum prevede Legea nr. 248/2013, fiind reprezentant al societăţii civile. Membrul CES este reprezentantul întregii categorii sociale ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial (Plenul CES şi, la alt nivel organizatoric, comisiile de specialitate permanente) din care acesta face parte şi nu poate fi revocat decât în condiţiile nerespectării atribuţiilor în cadrul acestuia, iar nu ale vreunui mandat încredinţat de prim-ministrul prin a cărui decizie a fost numit. De altfel, nici nu ar fi fost posibil ca mandatul membrului să fie unul imperativ, un astfel de mandat fiind incompatibil cu rolul şi atribuţiile conferite de art. 141 din Constituţie şi de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, dar şi din perspectiva modalităţii în care se adoptă avizele de către Plenul CES şi, după caz, proiectele de avize de către comisiile de specialitate permanente ale CES. 9. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate mai susţin că nu neagă dreptul prim-ministrului de a revoca membrul Plenului CES, reprezentant al societăţii civile, însă revocarea trebuie să opereze în condiţii clar stabilite prin lege, atât sub aspectul motivelor, cât şi sub aspectul procedurii. Norma trebuie să întrunească, aşa cum s-a arătat, exigenţele de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse cu valoare de principiu de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 10. Se mai susţine că analiza textului legal criticat conduce la concluzia încălcării prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, respectiv a dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie. 11. În cadrul procedurii revocării prevăzute de textul legal criticat nu există reglementat dreptul la apărare în favoarea membrului Plenului CES. Cunoaşterea faptelor sau a acţiunilor imputate membrului Plenului CES şi a probelor cu privire la săvârşirea acestora reprezintă un aspect esenţial al dreptului la apărare. Iniţiatorul procedurii de revocare a membrului Plenului CES nu poate ignora faptul că aplicarea unei sancţiuni impune indicarea faptelor (comisive sau omisive) care sunt imputate membrului respectiv şi analizarea acestora, într-un cadru care să permită membrului Plenului CES să îşi expună punctul de vedere şi să formuleze apărări. De altfel, dreptul constituţional la apărare nu este limitat în mod exclusiv la procedurile judiciare, ci, prin natura şi finalitatea sa, trebuie să cuprindă şi procedurile prealabile, inclusiv administrative. 12. În final, se invocă atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Hotărârea din 30 noiembrie 1987, pronunţată în Cauza H împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi Hotărârea din 25 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Dammann împotriva Elveţiei, cât şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, şi anume Hotărârea din 14 iulie 1994, pronunţată în Cauza Paola Faccini Dori împotriva Recreb Srl, sau Hotărârea din 22 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lűbeck-Ost. 13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu intră în conflict cu reglementarea constituţională, ci se caracterizează prin generalitatea specifică unei norme juridice susceptibile de a fi aplicată în mod repetat în raport cu categoria destinatarilor săi. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile din Constituţie, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este precizat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie teza referitoare la instituţia prim-ministrului din cuprinsul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, având următorul conţinut: „Calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social încetează în următoarele situaţii: […] e) în situaţia în care confederaţia patronală, confederaţia sindicală ori prim-ministrul, care l-a numit, cere revocarea sa;“. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 51 alin. (4) privind dreptul de petiţionare şi art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate fac parte din cap. III - Organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, secţiunea 2 - Plenul Consiliului Economic şi Social din Legea nr. 248/2013 şi reglementează cazurile de încetare a calităţii de membru al Plenului CES. Referitor la încetarea calităţii de membru al CES, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 prevede că aceasta are loc în următoarele situaţii: a) la expirarea mandatului; b) în caz de deces; c) în caz de demisie; d) ca urmare a interzicerii, prin hotărâre definitivă, a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; e) în situaţia în care confederaţia patronală, confederaţia sindicală ori prim-ministrul, care l-a numit, cere revocarea sa; f) în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 13 lit. b); g) în situaţia în care confederaţia patronală sau confederaţia sindicală care l-a numit îşi pierde calitatea de confederaţie reprezentativă la nivel naţional. 20. Curtea observă că art. 17 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 se referă la cazuri de încetare a mandatului, enumerând şi revocarea mandatului membrului CES, dar fără a preciza cazurile şi motivele de revocare. De asemenea, alin. (2) al art. 17 din aceeaşi lege prevede doar că: „Procedura revocării calităţii de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare.“ Curtea observă, aşadar, că textul art. 17 din Legea nr. 248/2013 prevede doar organul care poate cere revocarea membrilor CES - confederaţia patronală, confederaţia sindicală ori prim-ministrul, după caz -, fără a preciza însă cui îi este adresată solicitarea şi, prin urmare, ce organ/autoritate poate aproba cererea, în ce cazuri sau din ce motive poate avea loc revocarea acestora şi fără a reglementa o procedură de revocare a acestor membri. Totodată, Curtea observă că niciun alt text cuprins în Legea nr. 248/2013 nu reglementează aceste aspecte. 21. Cu titlu general, în ceea ce priveşte cazurile şi motivele de încetare a mandatelor unor funcţii publice, Curtea reţine că încetarea acestor mandate poate avea loc din cauze obiective sau subiective. Astfel, cauzele obiective pot fi expirarea mandatului, decesul, demisia etc. Aceste cauze obiective de încetare a unui mandat nu constituie revocări din funcţie, ci cazuri/motive de încetare a mandatului la expirarea termenului sau înainte de expirarea acestuia. Pe de altă parte, cauzele subiective de încetare a mandatului, adică cele care ţin de conduita persoanei care ocupă funcţia respectivă, trebuie să fie prevăzute pentru nerespectarea anumitor norme de lege, ceea ce atrage răspunderea juridică şi, între altele, sancţiunea disciplinară. Deoarece sunt determinate de conduita persoanei care ocupă funcţia respectivă, în scopul evitării arbitrarului, legiuitorul trebuie să prevadă cazurile (situaţii determinate sau determinabile) în care se poate cere revocarea, organul care poate cere revocarea, organul care poate dispune revocarea, precum şi o procedură care să asigure dreptul la apărare al persoanei respective. 22. Analizând norme de lege similare, care prevăd revocarea unor mandate ale funcţiilor publice, Curtea observă că, ori de câte ori legiuitorul a reglementat mandatul de drept public, acesta a prevăzut atât cazurile şi motivele de revocare din acea funcţie înainte de expirarea mandatului, cât şi o procedură de revocare, iar nu numai instituţia/organul/persoana care poate propune revocarea, precum în cauza de faţă. Cu titlu de exemplu sunt: prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 27 februarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare [potrivit cărora „Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.“]; prevederile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022 [potrivit cărora „Revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii a judecătorilor şi procurorilor se poate dispune oricând în timpul mandatului, în următoarele cazuri: a) persoana în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii; b) persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară din cele prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, iar măsura a rămas definitivă; c) secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, pe baza raportului întocmit de Inspecţia Judiciară, că persoana în cauză nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod necorespunzător, în mod grav, repetat şi nejustificat, atribuţiile prevăzute de lege.“], precum şi alin. (2) - (8) ale art. 57 din Legea nr. 305/2022 care prevăd în detaliu procedura de revocare din funcţia de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii; prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014 [potrivit cărora „Pe perioada exercitării mandatului, consilierii de conturi pot fi revocaţi din funcţiile în care au fost numiţi numai în cazurile şi în condiţiile prezentei legi.“], precum şi prevederile art. 50 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ [potrivit cărora „Încălcarea gravă a vreuneia din obligaţiile prevăzute la alin. (1) atrage revocarea din funcţie a celor care au săvârşit-o. (3) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de Parlament, la propunerea comisiilor de specialitate prevăzute la art. 46 alin. (1)“]. 23. Examinând comparativ aceste dispoziţii de lege, Curtea constată că, deşi instituţia/organul/persoana care a procedat la numirea unei persoane pe mandat într-o funcţie publică are un drept discreţionar de a revoca acel mandat, potrivit principiului simetriei juridice, totuşi instituţia/organul/persoana nu poate dispune revocarea în mod arbitrar, ci trebuie ca legea să prevadă atât cazurile şi motivele de revocare din acea funcţie înainte de expirarea mandatului, cât şi o procedură de revocare, în cadrul căreia instituţia/organul/persoana care a procedat la numire să poată constata sau să poată decide intervenţia unuia dintre cazurile de revocare, iar persoana revocată să aibă posibilitatea de a se apăra. 24. În jurisprudenţa referitoare la criteriile de revocare a unei persoane care ocupă o funcţie publică, atunci când Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la caracterul incomplet al unora dintre normele reglementate a sancţionat prevederile criticate, obligând legiuitorul să prevadă explicit şi clar atât cazuri şi motive de revocare, cât şi o procedură de revocare. 25. În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, a fost constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dispoziţii care prevedeau şi ipoteza revocării membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii „la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului“. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că revocarea trebuie analizată în strânsă legătură cu conţinutul mandatului la care se referă, respectiv cu caracterul imperativ sau reprezentativ al acestuia. În cadrul mandatului imperativ, organul reprezentativ acţionează numai potrivit obligaţiilor stabilite de alegătorii săi el nu va putea acţiona nici în afara, nici împotriva acestora, depunând toate eforturile necesare îndeplinirii lor. Alegătorii pot retrage împuternicirea acordată fără vreo motivare. În baza mandatului reprezentativ, însă, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul şi reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte şi nu poate fi revocat decât în condiţiile nerespectării atribuţiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredinţat de alegătorii săi. Stabilind că membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii îşi exercită atribuţiile constituţionale în baza unui mandat reprezentativ şi că, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi infraconstituţionale, calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate reprezentativă în cadrul sistemului judiciar, presupune o identitate de statut în raport cu celelalte puteri, Curtea a reţinut că, în realizarea mandatului lor, membrii aleşi ai Consiliului au o serie de drepturi şi îndatoriri prevăzute atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică, stabilindu-se condiţiile pentru desfăşurarea activităţii specifice. În cazul încălcării acestor norme, ei pot fi sancţionaţi. Sub acest aspect, Curtea a statuat că soluţiile preconizate de un act normativ nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiţii, modalităţi şi criterii clare şi precise. Or, în cazul revocării unui membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, nu este stabilit modul în care se poate constata neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. Curtea a reţinut că textul criticat este confuz, în sensul că nu stabileşte natura şi felul atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului, modul prin care se poate constata neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestora şi autoritatea competentă să constate un astfel de deficit în activitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Mai mult, Curtea a reţinut că nu trebuie negat dreptul adunărilor generale ale instanţelor care desemnează un membru în Consiliul Superior al Magistraturii de a-l revoca pe acesta, însă revocarea trebuie să opereze în condiţii clar stabilite prin lege, atât sub aspectul motivelor, cât şi sub aspectul procedurii. Astfel, Curtea a constatat că art. 55 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 prezintă o deficienţă gravă de conţinut, respectiv de reglementare a motivelor pe care se întemeiază iniţierea procedurii de revocare, este neclar şi imprecis, prin urmare lipsit de previzibilitate, contravenind astfel dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 26. Prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1022 din 17 noiembrie 2005, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului, statuând că, în cazul revocării unui membru al Biroului permanent al Senatului, cu titlu de sancţiune juridică, pentru încălcarea Constituţiei sau a regulamentelor parlamentare, este obligatorie respectarea normelor şi principiilor inerente răspunderii juridice, prin instituirea cadrului procedural corespunzător de cercetare a faptelor imputate şi a vinovăţiei membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune şi asigurarea exercitării dreptului acestuia de a dovedi netemeinicia acuzaţiilor care i se aduc, adică de a se apăra. Curtea a constatat că art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului nu defineşte noţiunile de încălcare în mod grav şi încălcare în mod repetat a Regulamentului Senatului sau a Regulamentului şedinţelor comune, ceea ce face imposibilă exercitarea dreptului la apărare de către membrul Biroului permanent a cărui revocare se propune şi creează posibilitatea aplicării abuzive a acestui text, contravenind dispoziţiilor constituţionale privind dreptul fundamental la apărare, întrucât nu asigură cercetarea faptelor imputate membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune şi nici posibilitatea acestuia de a se apăra de acuzaţiile care i se aduc. Prin Decizia nr 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1027 din 18 noiembrie 2005, pentru identitate de argumente, Curtea a constatat neconstituţionalitatea normei din Regulamentul Camerei Deputaţilor care avea un conţinut similar. 27. Prin Decizia nr. 455 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 6 iulie 2021, paragrafele 78 şi 79, referitor la instituţia Avocatului Poporului, Curtea a reţinut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancţiune, menţionând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanşa procedura de revocare (de exemplu, incidenţa răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare). De asemenea, legea trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate şi vinovăţia persoanei a cărei revocare se cere sau garanţiile exercitării dreptului la apărare al acesteia (încunoştinţarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.). Nu în ultimul rând, legea trebuie să reglementeze dreptul la recurs în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art. 21 din Constituţie referitor la liberul acces la justiţie. Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii şi temeiniciei măsurii revocării, instanţa trebuie să cunoască raţiunile pentru care a fost dispusă revocarea, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului de revocare. Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul constituie o garanţie contra arbitrarului şi se impune cu precădere în cazul unui atare act prin care, dispunându-se încetarea unui mandat în curs, se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale. Sub aceste aspecte, prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012, Curtea Constituţională a statuat că Parlamentul are competenţa de a dispune măsurile legale, „printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare“. Pornind de la cele statuate în precedent şi reiterând considerentele Deciziei nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, potrivit cărora „situaţiile în care poate interveni revocarea trebuie individualizate cu precizie la nivelul legii, iar procedura care urmează să fie respectată în această situaţie trebuie, de asemenea, stabilită prin norme lipsite de orice echivoc, astfel încât să fie evitat riscul unei revocări arbitrarii“, Curtea a constatat că actualul cadru normativ nu stabileşte cazurile exprese în care poate interveni revocarea Avocatului Poporului şi nici procedura care trebuie să fie parcursă în cazurile în care se formulează o asemenea solicitare. Posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului „ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor“ nu respectă condiţiile de claritate, previzibilitate şi rezonabilitate. Această constatare, coroborată cu faptul că nici legea şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare, limitându-se la a stabili titularul propunerii de revocare şi forul decident, şi nici garanţii cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate, converge spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui act arbitrar, lipsit de fundament constituţional, în opoziţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie care consacră principiul statului de drept. La paragraful 81 al Deciziei nr. 455 din 29 iunie 2021, Curtea a observat caracterul foarte vag al motivului de revocare, care nu este precizat riguros, astfel încât să acopere numai abaterile grave săvârşite de Avocatul Poporului, faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, şi că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în faţa Curţii Constituţionale de către însăşi persoana revocată, toate aceste elemente constituind, separat şi împreună, vicii de neconstituţionalitate ale hotărârii Parlamentului supuse controlului instanţei constituţionale. Dacă marja de apreciere a unei autorităţi publice este suficient de largă atunci când numeşte o persoană într-o funcţie publică (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38), atunci când autoritatea publică dispune revocarea, ca sancţiune juridică, această marjă de apreciere nu există, autoritatea publică fiind obligată să îşi motiveze actul prin raportare la dispoziţiile concrete care reglementează instituţia revocării, iar această motivare trebuie să poată fi supusă controlului unei instanţe independente. 28. Prin urmare, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale este în sensul că încetarea unui mandat de drept public din cauze subiective, prin revocare, poate avea loc numai pentru nerespectarea unor atribuţii sau a dispoziţiilor de lege sau constituţionale, iar, pentru ca persoana respectivă să poată cunoaşte motivele care pot conduce la revocarea sa şi pentru a fi evitat riscul unei revocări arbitrare, trebuie ca legiuitorul să prevadă în mod clar şi neechivoc atât situaţiile/ipotezele/ cazurile/motivele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanşa procedura de revocare, cât şi o procedură de revocare, care trebuie să prevadă: autoritatea/organul care poate solicita, precum şi autoritatea/organul care poate decide revocarea; garanţii cu privire la exercitarea dreptului la apărare al persoanei revocate (cum ar fi încunoştinţarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.) şi garanţii cu privire la posibilitatea exercitării accesului la o instanţă independentă şi imparţială, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. 29. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea constată că statutul constituţional al instituţiei CES este consacrat de art. 141 din Legea fundamentală, care face parte din titlul IV - Economia şi finanţele publice. Astfel, CES este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică. Această normă constituţională se completează cu reglementările cuprinse în legea privind organizarea şi funcţionarea CES, lege organică, şi anume Legea nr. 248/2013. Potrivit art. 1 alin. (2) din acest act normativ, CES este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile. Potrivit art. 5 din Legea nr. 248/2013, CES are următoarele atribuţii: a) avizează proiectele de acte normative din domeniile de specialitate iniţiate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, invitând iniţiatorii la dezbaterea actelor normative; b) elaborează, la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din proprie iniţiativă, analize şi studii privind realităţile economice şi sociale; c) semnalează Guvernului sau Parlamentului apariţia unor fenomene economice şi sociale care impun elaborarea unor noi acte normative. 30. Cu privire la numirea membrilor CES, art. 11 din Legea nr. 248/2013 prevede că Plenul CES este constituit dintr-un număr de 45 de membri, incluzând preşedintele şi vicepreşedinţii, desemnarea lor făcându-se după cum urmează: a) 15 membri numiţi de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, constituind partea patronală; b) 15 membri numiţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, constituind partea sindicală; c) 15 membri reprezentând societatea civilă, constituind partea societăţii civile, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social, în conformitate cu prevederile art. 12, din cadrul structurilor cooperatiste, profesiunilor liberale, organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor, comunităţii ştiinţifice şi academice, organizaţiilor de agricultori, organizaţiilor de pensionari, organizaţiilor comunităţilor locale, asociaţiilor care reprezintă familia şi persoanele cu dizabilităţi şi al altor organizaţii neguvernamentale cu activităţi în domeniile de competenţă ale CES. 31. În ceea ce priveşte durata mandatului membrilor CES, art. 14 din Legea nr. 248/2013 prevede că acesta este de 4 ani şi poate fi reînnoit. Potrivit alin. (2) al art. 17 din Legea nr. 248/2013, procedura revocării calităţii de membru al Plenului CES se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare. Însă, art. 39 lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CES (denumit în continuare Regulament) doar reia dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 248/2013, prevăzând următoarele: „Calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social încetează în următoarele situaţii: […] e) în situaţia în care confederaţia patronală, confederaţia sindicală ori prim-ministrul, care l-a numit, cere revocarea sa;“. Astfel, examinând dispoziţiile Regulamentului, Curtea constată că acesta nu prevede nici cazurile şi motivele pentru care poate fi realizată revocarea din calitatea de membru al CES şi nici procedura de revocare, deşi alin. (2) al art. 17 din Legea nr. 248/2013 dispune că procedura revocării calităţii de membru al Plenului CES se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare. Prin urmare, legea organică a CES - Legea nr. 248/2013 - nu prevede nici autoritatea publică/organul competent să decidă revocarea, nici cazurile şi motivele de revocare din funcţia de membru al Plenului CES şi nici procedura de revocare. Or, ţinând cont de statutul juridic al CES - de organ consultativ al Guvernului şi Parlamentului şi de instituţie de interes naţional, autonomă, a cărei atribuţie principală este cea de avizare a proiectelor de acte normative din domeniile de specialitate -, membrii Plenului CES trebuie să aibă siguranţa că modul în care se poziţionează în raport cu autorităţile care i-au numit nu-i va expune unor consecinţe juridice decât dacă încalcă dispoziţii de lege. Independenţa membrilor CES faţă de instrucţiuni imperative de la autorităţile de numire constituie o garanţie în ceea ce priveşte mandatul în sine şi îndeplinirea atribuţiilor, potrivit rolului constituţional al CES. Rolul CES, de autoritate administrativă autonomă conform art. 117 din Constituţie, nu se poate realiza în mod eficient fără a fi reglementate garanţii ale exercitării mandatului membrilor în condiţii de independenţă corespunzătoare realizării atribuţiilor ce-i revin potrivit Constituţiei şi legii organice. 32. De altfel, România este reprezentată în Comitetul Economic şi Social European (denumit în continuare CESE). Analizând reglementările europene în materie, Curtea reţine că CESE este un organism consultativ al Uniunii Europene, format din reprezentanţi ai organizaţiilor de lucrători şi angajatori şi ai altor grupuri de interese. CESE emite avize pe teme legate de Uniunea Europeană adresate Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European. CESE poate, de asemenea, să emită avize din proprie iniţiativă. Potrivit art. 300 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (denumit în continuare TFUE), „Comitetul Economic şi Social este format din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, salariale şi ai altor reprezentanţi ai societăţii civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional şi cultural“. Cât priveşte statutul membrilor CESE, art. 302 din TFUE prevede că „Membrii Comitetului sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptă lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru. Mandatul membrilor Comitetului poate fi reînnoit“. Potrivit art. 300 alin. (4) din TFUE, „Mandatul membrilor Comitetului Economic şi Social şi ai Comitetului Regiunilor nu este imperativ. Aceştia îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii“. Referitor la cazurile şi procedura de revocare a membrilor CESE, art. 75 alin. (5) din Regulamentul de procedură al CESE din 2019, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 110 din 25 aprilie 2019, prevede că „Revocarea are loc în conformitate cu dispoziţiile articolului 64 alineatul (2) din prezentul regulament de procedură. În acest caz, Consiliul, dacă hotărăşte să pună capăt mandatului, pune în aplicare procedura de înlocuire“, iar art. 64 alin. (2) din acelaşi regulament prevede că „În cazul în care un membru al Comitetului a fost absent la mai mult de trei sesiuni plenare consecutive fără să fi fost reprezentat şi fără să fi prezentat un motiv acceptat ca valabil, preşedintele poate, după consultarea Biroului şi după ce a invitat membrul respectiv să îşi justifice absenţa, să ceară Consiliului revocarea membrului respectiv.“ 33. Ţinând cont de normele constituţionale şi legale referitoare la rolul constituţional şi atribuţiile CES, precum şi de cele care reglementează statutul juridic al membrilor CES, Curtea reţine caracterul autonom al acestei instituţii fundamentale a statului, prevăzută la art. 141 din Constituţie. Ca atare, deşi numirea membrilor CES se face de către confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional (partea patronală), de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional (partea sindicală) şi de către prim-ministru, la propunerea Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social (partea societăţii civile), aceştia nu au un mandat imperativ din partea celor care i-au numit, ci un mandat reprezentativ, deoarece membrii CES nu îşi exercită atribuţiile [cum este atribuţia principală constând în avizarea actelor normative în domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 248/2013] în baza instrucţiunilor/ordinelor obligatorii date de autoritatea/organul care i-a numit. Rezultă că raportul dintre prim-ministru şi membrii CES pe care i-a numit nu poate fi asimilat unui mandat cu obiective determinate de prim-ministru, astfel că acest raport nu poate avea consecinţele juridice specifice mandatului imperativ. Aşadar, mandatul unui membru CES nu ar putea fi revocat pe motiv că acesta nu a urmat instrucţiunile sau dispoziţiile prim-ministrului. Chiar dacă textul criticat - art. 17 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 - enumeră cazurile de încetare a calităţii de membru al CES, lit. e) a acestui articol se referă explicit doar la revocare. Astfel, Legea nr. 248/2013 nu prevede revocarea membrilor CES pentru neîndeplinirea atribuţiilor sau pentru o conduită care încalcă norme legale sau constituţionale, ci instituie posibilitatea prim-ministrului de a cere revocarea, în mod arbitrar, a membrului CES pe care l-a numit, fără a preciza autoritatea publică ce ar putea încuviinţa această revocare. Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (citată la paragrafele 25-27 ale prezentei decizii), revocarea trebuie analizată în strânsă legătură cu natura mandatului, respectiv cu caracterul imperativ sau reprezentativ al acestuia, iar reglementarea incompletă, imprecisă şi neclară a cazului de revocare dintr-o funcţie publică în ipoteza neîndeplinirii sau a îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor/a încălcării Constituţiei şi a legilor este neconstituţională. 34. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). De asemenea, Curtea a statuat, în esenţă, că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. În caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili înţelesul acelei noţiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă şi, în consecinţă, discreţionară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31). De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorului îi revine obligaţia ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 49). 35. Aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea constată că, a fortiori, în cazul în care legea nu prevede niciun caz sau motiv de revocare din funcţia publică, nici măcar pentru încălcarea Constituţiei sau a legii ori pentru neîndeplinirea atribuţiilor/îndeplinirea necorespunzătoare a acestora, dispoziţiile criticate sunt lipsite de previzibilitate, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Astfel, nici textul de lege criticat, nici alt text din Regulamentul de organizare şi funcţionare al CES nu prevăd o procedură de revocare, în cadrul căreia să se analizeze cererea de revocare şi după a cărei parcurgere organul competent să poată dispune revocarea. Aceasta ar trebui să prevadă, pe lângă titularul dreptului de a cere revocarea, şi autoritatea/organul care poate solicita, respectiv cel care poate decide revocarea, garanţiile cu privire la exercitarea dreptului la apărare al persoanei revocate, consacrat de art. 24 din Constituţie (cum ar fi încunoştinţarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.), precum şi garanţiile cu privire la posibilitatea exercitării accesului la o instanţă independentă şi imparţială, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condiţiile art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie. 36. În concluzie, având în vedere statutul membrilor CES şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale referitoare la cazurile/motivele şi la procedura de revocare a unei persoane dintr-o funcţie publică, instanţa de contencios constituţional constată că teza referitoare la instituţia prim-ministrului din cuprinsul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 nu îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, deoarece, pe de o parte, nu reglementează autoritatea publică competentă să decidă revocarea şi nici cazurile şi motivele pentru care poate fi dispusă revocarea membrului Plenului CES, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi celor ale art. 141 privind Consiliul Economic şi Social, iar, pe de altă parte, nu reglementează o procedură de revocare din funcţia de membru al CES, procedură care să cuprindă şi garanţiile dreptului la apărare, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 37. Astfel, pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii şi temeiniciei măsurii revocării, instanţa trebuie să cunoască raţiunile pentru care a fost dispusă revocarea, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului de revocare. Este adevărat că decizia prim-ministrului de revocare din funcţia de membru al CES este un act administrativ supus controlului judecătoresc potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004. De altfel, litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 pentru stabilirea unor măsuri privind revocarea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 26 octombrie 2018, iar instanţa care a sesizat Curtea Constituţională a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a anulat în parte decizia sus-menţionată a prim-ministrului. Aceasta nu înlătură însă arbitrarul legii, care nu precizează autoritatea publică competentă să decidă revocarea, cazurile şi motivele de revocare a membrilor CES şi nici procedura de revocare a acestora. Faptul că instanţa judecătorească a sancţionat - într-un caz concret - arbitrarul actului administrativ individual de revocare a membrilor CES nu suplineşte competenţa Curţii Constituţionale de a verifica şi, eventual, de a sancţiona arbitrarul legii care nu prevede autoritatea publică competentă să decidă revocarea, nici cazurile şi nici motivele de revocare a membrilor CES ori procedura de revocare a acestora. 38. Întrucât în cauză este criticată teza referitoare la instituţia prim-ministrului din cuprinsul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013, ţinând cont de prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi având în vedere că, sub aspectul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, celelalte două teze din cuprinsul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 - referitoare la confederaţia patronală şi la confederaţia sindicală - nu pot fi disociate în mod necesar şi evident de teza referitoare la instituţia prim-ministrului, Curtea constată că, pentru aceleaşi motive, şi teza referitoare la confederaţia patronală şi teza referitoare la confederaţia sindicală sunt neconstituţionale. În consecinţă, Curtea constată că soluţia legislativă prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013, care nu precizează cazurile şi motivele de revocare a membrilor CES şi nici procedura de revocare a acestora, este neconstituţională. 39. Ca efect al prezentei decizii, revocarea ca modalitate de încetare a mandatului membrilor CES nu este eliminată din dreptul pozitiv, ci, prin constatarea omisiunii legislative, legiuitorul este obligat, în temeiul deciziei Curţii Constituţionale şi al dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să pună de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, şi anume să completeze norma juridică neconstituţională cu elementele precizate în decizia Curţii Constituţionale. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Academia de Advocacy din Bucureşti şi alţii în Dosarul nr. 1.191/2/CAF/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că soluţia legislativă prevăzută de art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, care nu precizează cazurile şi motivele de revocare a membrilor Consiliului Economic şi Social şi nici procedura de revocare a acestora, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
