Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Iuliana Jitariu şi Cătălin Creţu Ostafe în Dosarul nr. 7.046/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.282D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020 şi Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.820 din 24 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.046/2/CAF/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Iuliana Jitariu şi Cătălin Creţu Ostafe într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 categoria specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi din cadrul instanţelor şi al parchetelor a suferit o reducere salarială drastică, drept urmare a omisiunii de a reîncadra aceşti bugetari printre cei amintiţi în cuprinsul art. 22 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum aceştia apăreau în reglementările anterioare. Această omisiune a generat, în fapt, o diminuare a veniturilor cu procente care ating şi 50% din venitul anterior, iar, în plus, este cenzurată şi posibilitatea de a obţine eventuale majorări salariale cel puţin până în anul 2022, în virtutea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. 6. În ceea ce priveşte dreptul de a nu fi discriminat, sunt invocate aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi se arată că, deşi voinţa legiuitorului era în sensul de a garanta o creştere de venituri tuturor bugetarilor, categoria din care fac parte autorii excepţiei este vădit discriminată ca urmare a necorelărilor legislative descrise. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 face o diferenţă de tratament din punct de vedere salarial între specialiştii IT şi informaticienii şefi din cadrul instanţelor şi al parchetelor şi ceilalţi specialişti din cadrul acestor instituţii. Or, nicăieri în lege nu se face distincţie între persoanele care intră în categoria specialiştilor prevăzuţi la secţiunea a 6-a din capitolul VIII din anexa nr. V la lege şi specialiştii IT/informaticienii şefi asimilaţi personalului auxiliar. În atari condiţii, diferenţierea salarială dintre cele două categorii de specialişti este pur arbitrară, fiind o chestiune ce ţine de libera apreciere a legiuitorului. Sunt invocate reglementări anterioare Legii-cadru nr. 153/2017 (spre exemplu, Legea-cadru nr. 330/2009, Legea nr. 304/2004, Legea-cadru nr. 284/2010), în temeiul cărora salariile specialiştilor IT din instanţe şi parchete erau egale cu cele ale celorlalţi specialişti din cadrul aparatului de justiţie, ambele fiind raportate la categoria magistraţilor. Cu toate acestea, Legea-cadru nr. 153/2017 nu mai recunoaşte, de o manieră vădit discriminatorie şi nemotivată, specialiştilor IT şi informaticienilor şefi aceleaşi drepturi salariale ca specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.), Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) şi al celorlalte parchete. Dimpotrivă, deşi specialiştilor din cadrul D.N.A., D.I.I.C.O.T. şi din cadrul celorlalte parchete li se acordă drepturi salariale echivalente procurorilor cu grad de judecătorie, autorilor excepţiei nu li se mai recunoaşte nici măcar statutul de specialişti din cadrul instanţelor şi al parchetelor, rămânând astfel încadraţi doar în grila de salarizare aferentă personalului auxiliar de specialitate. Or, activitatea pe care o desfăşoară specialiştii IT şi informaticienii şefi din cadrul instanţelor judecătoreşti este una complexă şi similară celei desfăşurate de ceilalţi specialişti, motiv pentru care, prin aplicarea unui tratament juridic diferit, se încalcă grav principiul nediscriminării. 7. În acelaşi timp, normele legale contestate sub aspectul constituţionalităţii încalcă principiul egalităţii şi prin prisma tratamentului egal care li se aplică specialiştilor IT şi informaticienilor şefi, cu un nivel de salarizare egal cu cel al grefierilor, deşi situaţia relevantă diferă esenţial. Se mai arată că, după adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017, însuşi legiuitorul a revenit asupra reglementărilor privind salarizarea specialiştilor IT, recunoscând egalitatea între specialiştii IT şi ceilalţi specialişti din sistemul judiciar. 8. De asemenea, se susţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie şi a principiului securităţii juridice, având în vedere că din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017 sau din textul legal adoptat nu rezultă care este raţiunea excluderii specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi din grila de salarizare specifică specialiştilor, iar din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legii nu se poate determina cu certitudine care sunt consecinţele aplicării legii, în situaţia specialiştilor IT şi a informaticienilor şefi. 9. În ceea ce priveşte încălcarea art. 41 şi 53 din Constituţie, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi se arată că reducerea salarială poate fi justificată în măsura în care: (i) statul se află într-o situaţie de criză care condiţionează însăşi existenţa statului de aceste măsuri; (ii) măsurile de restrângere luate sunt nediscriminatorii; (iii) măsurile propuse sunt obiective, rezonabile şi proporţionale cu amploarea şi impactul consecinţelor crizei; (iv) măsurile sunt temporare. Or, în ceea ce priveşte dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017, niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. Mai mult, din chiar cuprinsul actului normativ analizat reiese intenţia legiuitorului de a organiza o creştere a nivelului salariilor în raport cu toate categoriile de bugetari. Astfel, în ceea ce priveşte orice altă categorie de salariaţi din domeniul public care activează în domeniul justiţiei (magistraţi, grefieri etc.), aceştia au resimţit o creştere salarială semnificativă. În mod paradoxal, categoria specialişti IT din instanţe şi parchete este singura din sistemul judiciar care nu doar că nu beneficiază în mod corelativ de o creştere salarială, ci se află în situaţia de a observa uneori chiar şi înjumătăţirea veniturilor, fără vreo justificare legală ori de altă natură. 10. De asemenea, autorii arată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 vin pe fondul unei creşteri economice accentuate, care nu poate fi asimilată perioadei de criză economică severă din anul 2010, fiind tocmai opusul acestei perioade. În consecinţă, măsurile adoptate de către stat sunt proporţionale cu acest context economic favorabil, în sensul majorării veniturilor bugetarilor, cu excepţia categoriei specialiştilor IT, care sunt vădit discriminaţi în raport cu celelalte categorii de bugetari. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, precum şi cele ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la aceeaşi lege, care au următorul cuprins: - Art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“; – Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“; – Art. 17 alin. (2) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III.“; – Art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Salariile de bază pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.(2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz, cu excepţia elementelor salariale care compun salariul de bază stabilit pentru categoriile profesionale din care fac parte.(3) Salariul de bază se stabileşte potrivit prezentei anexe, cap. I lit. A nr. crt. 6 pentru agenţii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi cap. I lit. B nr. crt. 4 pentru ofiţerii de poliţie judiciară. Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, iar şefii de serviciu de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară din Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de drepturile prevăzute în prezenta anexă. Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază şi de prevederile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Indemnizaţiile de încadrare sau salariile de bază, precum şi alte drepturi salariale ale personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se stabilesc de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii." 16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie şi art. 4 din Carta socială europeană, revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile de lege criticate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 576 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1323 din 31 decembrie 2020, Decizia nr. 710 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 28 ianuarie 2021, sau Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor, inclusiv pentru specialiştii IT [art. 17 alin. (2)], respectiv pentru specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1)]. 18. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare la diferite autorităţi sau instituţii publice şi, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferenţiat apare ca justificată. De asemenea, includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, fără a încălca dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. 19. Curtea Constituţională a mai statuat că reprezintă dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57. 20. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). 21. Totodată, acceptarea susţinerilor autorilor excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare şi că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate constata prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. 22. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. 23. În raport cu cele enunţate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare. 24. Referitor la compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile legale criticate, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. 25. Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu instanţelor judecătoreşti. 26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iuliana Jitariu şi Cătălin Creţu Ostafe în Dosarul nr. 7.046/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi cele ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
