Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.618/1/2023
┌──────────┬───────────────────────────┐
│ │- preşedintele delegat al │
│Ionel │Secţiei de contencios │
│Barbă │administrativ şi fiscal - │
│ │preşedintele completului │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Luiza │- judecător la Secţia de │
│Maria Păun│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia de │
│Mihaela │contencios administrativ şi│
│Voinescu │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Doina │- judecător la Secţia de │
│Vişan │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de │
│Dumitrache│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Lucian │- judecător la Secţia de │
│Cătălin │contencios administrativ şi│
│Mihai │fiscal │
│Zamfir │ │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia de │
│Maria Ilie│contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ştefania │- judecător la Secţia de │
│Dragoe │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Elena │- judecător la Secţia de │
│Diana │contencios administrativ şi│
│Tămagă │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Gheza │- judecător la Secţia de │
│Attila │contencios administrativ şi│
│Farmathy │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Ionel │- judecător la Secţia de │
│Florea │contencios administrativ şi│
│ │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de │
│Constantin│contencios administrativ şi│
│Vlad │fiscal │
├──────────┼───────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de │
│Florina │contencios administrativ şi│
│Secreţeanu│fiscal │
└──────────┴───────────────────────────┘
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20 din 14 martie 2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 7.156/3/2021. 5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate puncte de vedere la raport de către reclamant şi de către pârât. 6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. 7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 8. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 7.156/3/2023, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă prevederile art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177/1997, coroborate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 pct. 2 din acelaşi tratat, se interpretează în sensul că actele care emană de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale Republicii Moldova sunt valabile fără vreo altă legalizare cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021); Dacă prevederile art. 12 din Tratatul dintre Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 30 din 4 august 1958, coroborate cu art. 1 pct. 2 din acelaşi tratat, sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021)? II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina 9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 7.156/3/2021, reclamantul A.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (A.N.C.), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. xxxx/2020 şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde cetăţenia română. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 3.963 din 9 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A.B., a anulat Ordinul nr. xxxx/2020, a obligat-o pe pârâtă să reanalizeze cererea reclamantului înregistrată cu nr. yyyy/2018, în raport cu înscrisurile depuse la dosarul administrativ, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, şi să plătească reclamantului suma de 1.050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. 11. Pentru a pronunţa soluţia menţionată în cadrul paragrafului anterior, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 22, art. 2 paragraful 2, art. 1 lit. b) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996, (Tratatul dintre România şi Republica Moldova), ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 13 noiembrie 1997, precum şi art. 12 şi art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, semnat la Moscova la 3 aprilie 1958 (Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S.), ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 30 din 4 august 1958, reţinând că acestea nu vizează exclusiv îndeplinirea unor activităţi procesuale, iar A.N.C. este o instituţie publică în competenţa căreia intră rezolvarea unei cauze civile, în sens larg. 12. Numai în cazul existenţei unui dubiu evident, cu informaţii din evidenţele oficiale ale Republicii Moldova sau Federaţiei Ruse, puteau fi înlăturate documentele de stare civilă din probatoriul depus de reclamant în susţinerea filiaţiei sale româneşti, în condiţiile în care, potrivit tratatelor mai sus menţionate, pe teritoriul părţilor contractante se recunosc, fără o procedură specială, hotărârile instituţiilor de tutelă şi curatelă, ale instituţiilor care înregistrează actele de stare civilă şi ale altor instituţii competente în cauzele civile care, prin caracterul lor, nu trebuie executate. 13. Mai mult, a reţinut instanţa de fond, autorităţile din ambele state pot schimba rapid informaţii şi realiza verificări în aplicarea normelor edictate în tratatul semnat. În acest context, s-a apreciat că suspiciunile pârâtei cu privire la autenticitatea documentelor depuse sunt nejustificate, aceasta procedând nelegal la respingerea solicitării reclamantului ca nesusţinută. 14. Împotriva sentinţei indicate la paragraful 10 din prezenta decizie a declarat recurs pârâta A.N.C., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, raportate la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată. 15. În motivarea recursului, a fost invocată greşita aplicare a normelor de drept material privind aplicabilitatea Tratatului dintre România şi Republica Moldova şi a Tratatului dintre R.P.R. şi U.R.S.S., susţinându-se că aceste tratate ar viza „doar îndeplinirea unor activităţi procesuale“, iar A.N.C. nu desfăşoară astfel de activităţi. 16. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A.B. a solicitat respingerea recursului, invocând prevederile art. 3 din Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 (Convenţia de la Haga sau Convenţia), la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 26 august 1999; art. 22 alin. (1) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova; art. 31 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, precum şi ale art. 20 din Constituţie. III. Normele de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile 17. Tratatul dintre România şi Republica Moldova şi Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., şi anume: - Articolul 22 - Valabilitatea actelor din Tratatul dintre România şi Republica Moldova: "1. Actele care emană de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale uneia dintre părţile contractante, precum şi actele sub semnătură privată, cărora acestea le dau dată certă şi le atestă autenticitatea semnăturii, sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără vreo altă legalizare. Această dispoziţie se aplică şi cu privire la extrasele şi la copiile de pe aceste acte.2. Actele menţionate la paragraful 1 au, pe teritoriul celeilalte părţi contractante, aceeaşi forţă probantă ca şi actele de acelaşi fel ale acestei din urmă părţi contractante;" – Articolul 1 - Definirea unor termeni din Tratatul dintre România şi Republica Moldova: "În sensul prezentului tratat: a) prin cauze civile se înţelege cauzele de drept civil şi procesual civil, de drept al familiei, drept comercial, dreptul muncii şi drept administrativ; b) prin autorităţi competente se înţelege instanţele judecătoreşti, parchetele (pentru România), organele procuraturii (pentru Republica Moldova), notariatele şi alte instituţii competente în materie civilă şi penală; (...);" – Articolul 2 - Ocrotirea juridică din Tratatul dintre România şi Republica Moldova "(...)2. Cetăţenii unei părţi contractante au dreptul să se adreseze liber şi nestânjenit autorităţilor competente ale celeilalte părţi contractante în atribuţia cărora sunt date cauzele civile şi penale, pot să-şi susţină interesele în faţa acestora, să facă cereri şi să introducă acţiuni în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acesteia. (...);" – Articolul 12 - Valabilitatea actelor din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. "1. Actele care au fost întocmite sau certificate de instituţiile juridice sau de către o persoană oficială (traducător oficial, expert etc.) pe teritoriul uneia din Părţile Contractante, în limitele competenţei lor, în forma stabilită de legile în vigoare şi prevăzute cu sigiliul oficial, sînt valabile pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante fără vreo altă certificare.2. Actele care pe teritoriul unei Părţi Contractante se consideră ca fiind acte oficiale, sînt socotite şi pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante ca avînd forţa probatorie a actelor oficiale.;" – Articolul 1 - Ocrotirea juridică din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. "(...)2. Cetăţenii unei Părţi Contractante au dreptul să se adreseze liber şi nestînjenit instanţelor judecătoreşti, Procuraturii, notariatelor de stat (denumite în cele ce urmează „instituţii juridice“) precum şi altor instituţii ale celeilalte Părţi Contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile, familiale şi penale, pot să-şi susţină interesele în faţa acestora, să facă reclamaţii şi să introducă acţiuni în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acesteia." 18. În încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost indicate drept relevante pentru soluţionarea prezentei sesizări şi dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2, art. 2 şi 3 din Convenţia de la Haga; ale art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată în 2003 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003 (Constituţia României); art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 12 ianuarie 2004 (Legea nr. 590/2003), anexa nr. 2 la Instrucţiunile ministrului administraţiei şi internelor nr. 82/2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 6 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare (Instrucţiunile nr. 82/2010) - Lista statelor semnatare ale Conferinţei de Drept Internaţional Privat de la Haga cu care România a încheiat convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare (poziţiile 11 şi 15), respectiv: - art. 1 alin. 1 şi 2, art. 2 şi 3 din Convenţia de la Haga: "ART. 1 Prezenta convenţie se aplică actelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui stat contractant şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant. Sunt considerate acte oficiale, în sensul prezentei convenţii: a) documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcţionar al unei jurisdicţii a statului, inclusiv cele care emană de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc; b) documentele administrative; c) actele notariale; d) declaraţiile oficiale, cum ar fi: cele privind menţiuni de înregistrare, viza de învestire cu dată certă şi legalizări de semnătură, depuse pe un act sub semnătură privată. (...). ART. 2 Fiecare stat contractant scuteşte de supralegalizare actele căror li se aplică această convenţie şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul său. Supralegalizarea, în sensul prezentei convenţii, are în vedere numai formalitatea prin care agenţii diplomatici sau consulari ai ţării pe teritoriul căreia actul urmează să fie prezentat atestă veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei de pe acest act. ART. 3 Singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul. Totuşi formalitatea menţionată în alineatul precedent nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanţele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înţelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare.;" – art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.;" – art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 590/2003: "ART. 31 (1) Obligaţiile prevăzute de tratatele în vigoare se execută întocmai şi cu bună-credinţă. (2) Aplicarea şi respectarea dispoziţiilor tratatelor în vigoare reprezintă o obligaţie pentru toate autorităţile statului român, inclusiv autoritatea judecătorească, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice române sau aflate pe teritoriul României. (...)" IV. Punctul de vedere al părţilor 19. Intimatul-reclamant a arătat că, în opinia sa, sesizarea formulată în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă este admisibilă. 20. În ceea ce priveşte punctul său de vedere referitor la chestiunile de drept ce formează obiectul prezentului dosar, acesta reiese din cererea de chemare în judecată şi din întâmpinarea formulată la recursul A.N.C., fiind în sensul că prevederile art. 22, coroborate cu cele ale art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, şi prevederile art. 12, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul A.N.C., procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021). 21. Recurenta-pârâtă nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul prezentului dosar, însă din actele procesuale depuse la dosar rezultă că punctul acesteia de vedere cu privire la chestiunile de drept indicate în cadrul paragrafului 8 din prezenta decizie este în sensul că prevederile art. 22, coroborate cu cele ale art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, şi prevederile art. 12, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., vizează exclusiv îndeplinirea unor activităţi procesuale, iar A.N.C. nu desfăşoară astfel de activităţi. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 22. Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, faţă de considerentele redate în continuare. 23. Completul de judecată care formulează sesizarea este învestit cu soluţionarea unui recurs, urmând să se pronunţe în ultimă instanţă; de modul de lămurire a chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării şi care sunt noi depinde soluţionarea pe fond a cauzei de faţă; asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 24. Dispoziţiile în legătură cu care se solicită pronunţarea unei hotărâri potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă au primit interpretări diametral opuse, prin hotărâri definitive, din partea instanţelor de judecată învestite cu cauze similare, având ca obiect contestaţie împotriva ordinului de respingere a cererii de (re)dobândire a cetăţeniei române formulate în baza art. 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 21/1991), acţiuni ce intră în competenţa de soluţionare exclusivă, în fond, a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti şi, în recurs, în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti, potrivit art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991. 25. Problematica aplicabilităţii şi interpretării prevederilor se pune în cadrul procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 21/1991. B. Cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării 26. Instanţa de trimitere apreciază că analiza dispoziţiilor din Tratatul dintre România şi Republica Moldova şi din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. supuse interpretării trebuie realizată în cadrul creat de Convenţia de la Haga [art. 1 alin. (1), art. 2 şi 3], dar şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi de cele ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 590/2003, reţinând că, potrivit art. 3 din Convenţia de la Haga, formalitatea apostilării actelor oficiale nu poate fi cerută în situaţia în care există o înţelegere între două sau mai multe state contractante care „o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare“, precum şi faptul că, potrivit art. 31 din Legea nr. 590/2003, aplicarea şi respectarea dispoziţiilor tratatelor internaţionale sunt o obligaţie care se impune nu doar instanţelor de judecată, ci şi tuturor autorităţilor statului român. 27. Dispoziţiile art. 22, art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova stabilesc regula potrivit căreia actele emise de instituţiile competente din cele două ţări sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără vreo altă legalizare. 28. Art. 22 din tratatul menţionat precizează sfera de recunoaştere a actelor oficiale emise de autorităţile competente ale celor două ţări semnatare, aceasta fiind „teritoriul celeilalte părţi“, concluzia care ar rezulta fiind aceea că actele oficiale ce emană de la autorităţile competente ale Republicii Moldova sunt recunoscute pe teritoriul României, fără a se face distincţia invocată de autoritatea pârâtă între autorităţi administrative şi judiciare. 29. Această interpretare, precizează instanţa de trimitere, pare să fie susţinută şi de art. 1 lit. b) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, care nu limitează sfera autorităţilor competente doar la instanţele judecătoreşti şi la parchete, ci o defineşte extensiv, fiind incluse „notariatele şi alte instituţii competente în materie civilă şi penală“. 30. Mai mult, art. 1 lit. a) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova include explicit în categoria „cauze civile“ atât cauzele de drept civil şi procesual civil, de drept al familiei, cât şi pe cele de drept administrativ, astfel încât concluzia care ar decurge ar fi aceea că A.N.C. intră în sfera „altor instituţii competente în materie civilă“, prevăzută de art. 1 lit. b) din tratatul anterior menţionat. 31. În ceea ce priveşte cea de-a doua problemă de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, instanţa de trimitere indică dispoziţiile similare conţinute de Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. (art. 12, art. 1 pct. 2), precum şi anexa nr. 2 la Instrucţiunile nr. 82/2010, potrivit căreia Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. este considerat a fi încheiat cu Federaţia Rusă prin declaraţie de succesiune. 32. Se argumentează că cetăţenia unei persoane este unul dintre elementele care alcătuiesc statutul juridic civil al unei persoane, alături de capacitatea juridică şi starea civilă a persoanei. 33. Cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române potrivit art. 11 din Legea nr. 21/1991, A.N.C. analizează acte de stare civilă în vederea determinării unor legături de descendenţă între petenţi, solicitanţi ai cetăţeniei române, şi antecesorii acestora, foşti cetăţeni români care au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor. 34. Având în vedere faptul că stabilirea aspectelor învederate la paragraful anterior intră în sfera de reglementare a dreptului civil, respectiv a dreptului familiei, s-ar putea considera că A.N.C. face parte din categoria „altor instituţii ale celeilalte Părţi Contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile“, prevăzută de art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., teză contestată însă de autoritatea pârâtă şi de o parte a instanţelor de judecată. 35. Or, în situaţia în care A.N.C. ar face parte din categoria „altor instituţii ale celeilalte Părţi Contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile“, prevăzută de art. 1 pct. 2 din tratatul sus-menţionat, concluzia care ar decurge ar fi aceea a aplicabilităţii dispoziţiilor art. 12 din acelaşi tratat, ce prevăd valabilitatea, fără vreo altă certificare (respectiv fără apostilare) a actelor întocmite sau certificate de instituţiile juridice sau de către o persoană oficială pe teritoriul celeilalte părţi contractante, pe teritoriul român şi inclusiv în faţa autorităţii pârâte, respectiv a Comisiei pentru cetăţenie din cadrul A.N.C. 36. Această concluzie ar decurge cu atât mai mult cu cât procedura desfăşurată în faţa comisiei sus-menţionate, cu ocazia soluţionării cererilor formulate în baza art. 11 din Legea nr. 21/1991, este finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ. 37. Or, în contextul în care în faţa instanţelor judecătoreşti sunt valabile, fără vreo altă certificare (apostilare n.r.), conform art. 12 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., actele care au fost întocmite sau certificate de instituţiile juridice sau de către o persoană oficială pe teritoriul celeilalte părţi contractante, concluzia care s-ar impune ar fi aceea că şi cu ocazia procedurii administrative ce a ocazionat emiterea actului administrativ contestat în faţa instanţelor judecătoreşti ar fi incidentă aceeaşi regulă. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Jurisprudenţă comunicată de curţile de apel 38. Faţă de dispoziţiile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, cu excepţia Curţii de Apel Bucureşti, toate celelalte curţi de apel au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Astfel, analiza jurisprudenţei va avea în vedere hotărârile comunicate de instanţele competente potrivit legii. 39. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021: - prevederile art. 22 coroborate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) şi art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova se interpretează în sensul că actele care emană de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale Republicii Moldova sunt valabile, fără vreo altă legalizare, cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul A.N.C., procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ; – prevederile art. 12 coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul A.N.C., procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ. 40. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în cadrul unui număr de şase hotărâri judecătoreşti definitive. În acelaşi sens au fost exprimate şi puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către alte patru instanţe judecătoreşti (o curte de apel şi cinci tribunale). 41. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost expuse argumentele de mai jos. 42. Reţinând dispoziţiile art. 3 din Convenţia de la Haga şi pe cele ale art. 31 din Legea nr. 590/2003, rezultă că textele art. 22 coroborate cu cele ale art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova stabilesc regula potrivit căreia actele emise de autorităţile competente din cele două ţări semnatare sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante, fără vreo altă legalizare/apostilare. 43. Concluzia de mai sus se impune cu atât mai mult cu cât art. 1 lit. a) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova include explicit, în categoria „cauze civile“, atât cauzele de drept civil şi procesual civil, de drept al familiei, cât şi pe cele de drept administrativ, astfel încât se poate reţine că A.N.C. intră în sfera „altor instituţii competente în materie civilă“, prevăzută de art. 1 lit. b) din tratatul anterior menţionat. 44. În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune de drept ce formează obiectul prezentului dosar, reţinându-se faptul că Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. este cuprins în anexa nr. 2 la Instrucţiunile nr. 82/2010, care conţine Lista statelor semnatare ale Conferinţei de Drept International Privat de la Haga cu care România a încheiat convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, care prevăd scutire de orice legalizare, precum şi faptul că, în procedura prevăzută de art. 11 din Legea nr. 21/1991, A.N.C. analizează acte de stare civilă, se poate concluziona că A.N.C. face parte din categoria „altor instituţii ale celeilalte Părţi Contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile, familiale“, prevăzută de art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. 45. Având în vedere considerentele expuse în cadrul paragrafului anterior, rezultă aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 12 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., ce prevăd valabilitatea, fără vreo altă certificare/apostilare, a actelor întocmite sau certificate de instituţiile juridice sau de către o persoană oficială pe teritoriul celeilalte părţi contractante, pe teritoriul român, inclusiv în faţa A.N.C. 46. Concluziile de mai sus sunt deopotrivă susţinute şi de faptul că procedura desfăşurată în faţa Comisiei pentru cetăţenie din cadrul A.N.C., cu ocazia soluţionării cererilor formulate în baza art. 11 din Legea nr. 21/1991, este finalizată cu emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ. 47. Aplicarea prevederilor mai sus menţionate ale Tratatului dintre România şi Republica Moldova şi ale Tratatului dintre R.P.R. şi U.R.S.S. se impune, totodată, potrivit art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, ce reglementează relaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern. 48. Într-o interpretare nuanţată, s-a reţinut că dispoziţiile legale ale Legii nr. 21/1991, anterioare adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, nu înlăturau formalitatea apostilei şi nici nu prevedeau scutirea de supralegalizare a actelor de stare civilă, dar nici nu impuneau expres această condiţie, aspect care a determinat A.N.C. ca, cel puţin o perioadă semnificativă de timp, să aibă o practică administrativă în care nu se impunea cerinţa apostilării. 49. Din această perspectivă, legislaţia anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021 trebuie considerată lipsită de claritate şi previzibilitate, aspect ce rezultă implicit şi din preambulul noii ordonanţe, unde s-a menţionat, ca prim argument pentru emiterea acesteia, „obligaţia creării unui cadru legislativ clar şi previzibil în materie de cetăţenie, în aşa fel încât Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să asigure îndeplinirea în mod eficient a normelor legale şi să le aplice într-o manieră coerentă“. 50. Faţă de cele de mai sus, în una dintre deciziile pronunţate, s-a reţinut că dosarul reclamantei trebuia soluţionat fără cerinţa apostilării, pe baza actelor depuse de către aceasta, analiza raportului dintre Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021 şi tratatele încheiate cu Rusia, Ucraina, Republica Moldova fiind inutilă, în condiţiile în care ordonanţa nu este aplicabilă speţei. 51. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, prevederile art. 22, coroborate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, şi prevederile art. 12, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., nu sunt aplicabile şi nu trebuie respectate cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ. 52. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în cadrul a patru hotărâri judecătoreşti definitive. 53. În susţinerea acestei orientări jurisprudenţiale au fost expuse considerentele de mai jos. 54. Potrivit art. 1-3 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., dispoziţiile acestuia se aplică în cauze civile şi penale, nu şi în procedurile administrative extraprocesuale, care nu fac obiectul unui dosar înregistrat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, unui parchet, notariat sau al altei instituţii competente în materie civilă şi penală. 55. Sunt avute în vedere, de asemenea, dispoziţiile legale în vigoare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, adoptată în considerarea faptului că există „cazuri de suspiciune cu privire la autenticitatea actelor de stare civilă depuse de unii solicitanţi în dovedirea condiţiilor pentru redobândirea cetăţeniei române“, precum şi dispoziţiile exprese ale normei tranzitorii de la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021. 56. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, la momentul respectiv, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare 57. Nu au fost identificate decizii relevante cu privire la problema de drept ce face obiectul întrebării preliminare. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României 58. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie. VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene 59. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 60. Prin raportul întocmit asupra chestiunii de drept, judecătorul-raportor a apreciat că prevederile art. 22 coroborate cu cele ale art. 1 lit. a) şi b) şi cu cele ale art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, precum şi prevederile art. 12 coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. nu sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul A.N.C. (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021). X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării 61. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se reţine că sesizarea este admisibilă, pentru considerentele arătate în continuare. 62. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 63. Din cuprinsul acestor dispoziţii şi al jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă următoarele condiţii cumulative de admisibilitate: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate în curs de judecată; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 64. Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite primele trei şi a şasea dintre condiţiile de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, care este învestită în ultimă instanţă cu soluţionarea recursului, hotărârea ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, iar, asupra chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 65. În ceea ce priveşte a patra condiţie de admisibilitate, subsumat acesteia, în componenta sa referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, se apreciază că este îndeplinită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 66. Referitor la cerinţa existenţei unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-au reţinut următoarele: a) chestiunea de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42); b) chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi de aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existenţa unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 şi 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37); c) pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragrafele 38-39, 41; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect s-a reţinut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori a dificultăţilor unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46). 67. Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită prezintă un anumit grad de dificultate, hotărârile judecătoreşti şi punctele de vedere exprimate de instanţe fiind diferite în legătură cu aplicabilitatea prevederilor art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova şi ale art. 12 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul A.N.C., procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021). 68. Este necontestat faptul că problema de drept ce formează obiectul prezentei sesizări este susceptibilă de interpretări diferite şi poate genera divergenţe de jurisprudenţă, iar „rolul unei instanţe supreme este tocmai să regleze aceste contradicţii de jurisprudenţă“ (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian împotriva României, pct. 37; Hotărârea din 27 ianuarie 2009, Ştefan şi Ştef împotriva României, pct. 32-33). 69. Pe de altă parte, sub aspectul clarităţii normelor a căror interpretare unitară se solicită, dispoziţiile invocate nu sunt suficient de explicite, fiind posibile cel puţin două interpretări, astfel că problema de drept sesizată reprezintă o chestiune de o dificultate suficient de mare pentru a reclama o rezolvare de principiu pe calea hotărârii prealabile. 70. În considerarea argumentelor expuse se constată că cerinţa esenţială privind existenţa unei chestiuni de drept are în vedere o problemă de drept reală, dificilă, care priveşte interpretarea diferită a textelor de lege invocate, relevante pentru soluţionarea pe fond a cauzei. 71. Cu privire la cerinţa noutăţii, analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă faptul că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept. 72. Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, etc.), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial. 73. Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care, deşi norma nu este foarte recentă, în privinţa sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei). 74. În speţă se observă că, deşi textele legale în discuţie nu sunt recent intrate în vigoare, nu a avut loc depăşirea stadiului unei practici judiciare incipiente (faţă de numărul redus de hotărâri identificate prin cercetarea jurisprudenţei, apărute ulterior modificării, de dată relativ recentă, a practicii administrative de către A.N.C.) şi că este în curs de conturare o practică judiciară în legătură cu chestiunile de drept ce fac obiectul sesizării, din această perspectivă cerinţa noutăţii fiind îndeplinită. 75. În fine, se reţine şi faptul că răspunsul solicitat de instanţa de trimitere este relevant pentru soluţionarea în fond a cauzei, chestiunea obligativităţii aplicării formulei apostilării actelor oficiale depuse în sprijinul cererii de redobândire a cetăţeniei române fiind hotărâtoare pentru aprecierea legalităţii ordinului emis de A.N.C., ordin ce formează obiectul contestaţiei în cadrul căreia a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile. X.2. Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse dezlegării 76. Prealabil analizei punctuale a chestiunii de drept cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este necesar a fi menţionat faptul că sesizarea pendinte este formulată în contextul unui litigiu generat de aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 15 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. 77. Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au fost cetăţeni români, dar au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e). 78. Procedura de urmat în vederea soluţionării cererilor de dobândire sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române este reglementată în capitolul III din legea anterior menţionată, având denumirea marginală „Procedura acordării cetăţeniei române“, de interes în prezenta sesizare fiind dispoziţiile art. 15 alin. (1), având următorul conţinut: "Cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. În cazul în care constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului. În cazul în care, în termen de cel mult 6 luni de la primirea solicitării, nu sunt transmise actele necesare, cererea se va respinge ca nesusţinută." 79. În cauza în care a fost formulată prezenta solicitare de pronunţare a unei hotărâri prealabile, A.N.C. a apreciat necesară depunerea documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor pentru redobândirea cetăţeniei române, însoţite de formula apostilei, prevăzută de art. 3 alin. 1 din Convenţia de la Haga. 80. Examinând prevederile Convenţiei de la Haga, se observă că scopul declarat al acesteia de către părţile semnatare a fost dorinţa suprimării cerinţei supralegalizării diplomatice sau consulare a actelor oficiale străine şi înlocuirea acestei cerinţe cu o procedură mai facilă, aceea a apostilării. 81. În acest sens, art. 2 din Convenţie prevede că „Fiecare stat contractant scuteşte de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenţie şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul său. Supralegalizarea, în sensul prezentei convenţii, are în vedere numai formalitatea prin care agenţii diplomatici sau consulari ai ţării pe teritoriul căreia actul urmează să fie prezentat atestă veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei de pe acest act“. 82. Potrivit prevederilor art. 3 alin. 1 din Convenţia de la Haga, singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act este aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul. 83. Cu toate acestea, prin dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961, se prevede că formalitatea aplicării apostilei nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanţele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înţelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare. 84. Aplicabilitatea exceptării prevăzute de art. 3 alin. 2 din Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961, prin raportare la Tratatul dintre România şi Republica Moldova şi la Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., este chestiunea de drept ce a determinat instanţa de trimitere să formuleze prezenta solicitare de pronunţare a unei hotărâri prealabile, chestiune susceptibilă să constituie izvor de jurisprudenţă neunitară, fiind justificat, astfel, recursul la procedura prevăzută de art. 519-521 din Codul de procedură civilă. 85. Este de menţionat faptul că toate părţile contractante ale celor două tratate menţionate la paragraful anterior sunt semnatare ale Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961, astfel că orice dezbatere este pertinentă numai din perspectiva formalităţii apostilării documentelor ce emană de la una din părţile contractante ale celor două tratate, formalitatea supralegalizării fiind exclusă. 86. Totodată, trebuie subliniat faptul că, prin efectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 a fost completată, fiind introdus, între altele, articolul 15^1, având următorul conţinut: "Actele întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române pot fi luate în considerare numai dacă sunt apostilate de autorităţile din statul respectiv sau, după caz, supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acel stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea." 87. Prin urmare, chestiunea de drept invocată de instanţa de trimitere vizează exclusiv situaţia cererilor de redobândire a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 şi soluţionate de A.N.C. până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021. 88. Văzând argumentele expuse de instanţa de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază că nici dispoziţiile art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, coroborate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 paragraful 2 din acelaşi tratat, şi nici prevederile art. 12 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din acelaşi tratat, nu constituie temei pentru exceptarea aplicării formalităţii apostilei prevăzute de art. 3 alin. 1 din Convenţia de la Haga asupra documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române, atunci când aceste documente emană de la autorităţile prevăzute în cele două tratate anterior menţionate. 89. Această interpretare presupune identificarea corectă a sferei de aplicare a celor două tratate şi, în acelaşi timp, calificarea exactă a naturii procedurii desfăşurate de A.N.C. cu prilejul soluţionării cererilor de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române. 90. Cât priveşte primul aspect anterior menţionat, se constată că Tratatul dintre România şi Republica Moldova a fost încheiat în scopul perfecţionării colaborării părţilor în domeniul asistenţei juridice reciproce în cauzele civile şi penale, astfel cum sunt acestea definite în cuprinsul art. 1, cu denumirea marginală „Definirea unor termeni“. 91. Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, prin cauze civile se înţelege cauzele de drept civil şi procesual civil, de drept al familiei, drept comercial, dreptul muncii şi drept administrativ. 92. Conform prevederilor art. 1 lit. b) din acelaşi tratat, prin autorităţi competente se înţelege instanţele judecătoreşti, parchetele (pentru România), organele procuraturii (pentru Republica Moldova), notariatele şi alte instituţii competente în materie civilă şi penală. 93. Potrivit art. 2 paragraful 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, subliniat de către instanţa de trimitere, cetăţenii unei părţi contractante au dreptul să se adreseze, liber şi nestânjenit, autorităţilor competente ale celeilalte părţi contractante în atribuţia cărora sunt date cauzele civile şi penale, pot să îşi susţină interesele în faţa acestora, să facă cereri şi să introducă acţiuni în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acesteia. Înalta Curte constată că acest articol nu este relevant pentru aprecierea regularităţii şi valabilităţii înscrisurilor anexate cererilor de dobândire sau redobândire a cetăţeniei, întrucât cerinţa supralegalizării sau a apostilării este prevăzută în considerarea elementului de extraneitate ce vizează emitentul actelor care se solicită a fi valorificate, şi nu în considerarea cetăţeniei solicitantului. 94. În ceea ce priveşte art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, considerat relevant de către instanţa de trimitere în economia chestiunii de drept în discuţie, acesta prevede, la primul paragraf, că actele care emană de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale uneia dintre părţile contractante, precum şi actele sub semnătură privată, cărora acestea le dau dată certă şi le atestă autenticitatea semnăturii, sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără vreo altă legalizare, dispoziţie ce se aplică şi cu privire la extrasele şi la copiile de pe aceste acte, menţionându-se, la paragraful al doilea, regula conform căreia actele menţionate la paragraful 1 au, pe teritoriul celeilalte părţi contractante, aceeaşi forţă probantă ca şi actele de acelaşi fel ale acestei din urmă părţi contractante. 95. Trebuie subliniat, însă, faptul că dispoziţiile art. 22 din tratatul sus-menţionat sunt cuprinse în partea a II-a, cu denumirea marginală „Cauze civile“, astfel că interpretarea prevederilor referitoare la recunoaşterea reciprocă a valabilităţii şi a forţei probante ale înscrisurilor care emană de la autorităţile competente sau de la alte instituţii ale uneia dintre părţile contractante, precum şi ale actelor sub semnătură privată, cărora acestea le dau dată certă şi le atestă autenticitatea semnăturii, nu poate fi disociată de contextul reglementării, şi anume cel al acordării asistenţei juridice reciproce în cauzele civile, aşa cum sunt acestea definite prin dispoziţiile art. 1 lit. a) din tratat, cauze instrumentate de autorităţile şi instituţiile competente prevăzute de art. 1 lit. b) din acelaşi tratat. 96. De altfel, prin dispoziţiile art. 14 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, situat, de asemenea, în partea II-a, se arată că asistenţa juridică în materie civilă cuprinde îndeplinirea unor activităţi procesuale, cum ar fi: întocmirea, transmiterea şi înmânarea de acte judiciare şi extrajudiciare; audierea părţilor, martorilor, experţilor şi a altor persoane; efectuarea de expertize; cercetări la faţa locului şi constatări ale unor stări de fapt; aplicarea unor măsuri de asigurare sau de conservare; verificări de înscrisuri, obţinerea de copii sau fotocopii ori extrase de pe documente. Prin urmare, regimul juridic stabilit prin dispoziţiile art. 22 din tratat se aplică numai actelor oficiale şi înscrisurilor valorificate în cadrul procedurilor de asistenţă juridică în materie civilă şi nu în orice procedură administrativă, cum este şi cazul celei desfăşurate de A.N.C. în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor legale pentru dobândirea sau redobândirea cetăţeniei române. 97. Procedura desfăşurată de A.N.C. în vederea soluţionării cererilor de dobândire sau redobândire a cetăţeniei române nu poate fi asimilată unei cauze civile, având natura unei proceduri administrative tipice, necontencioase, desfăşurată în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor specifice dobândirii sau redobândirii cetăţeniei române, astfel că nu operează, în cadrul acestei proceduri, scutirea de orice formalitate a actelor doveditoare, emise de autorităţi străine, acte ce necesită a fi supralegalizate sau, după caz, apostilate, atunci când emitentul acestora este semnatar al Convenţiei de la Haga cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine. 98. A.N.C. nu face parte din categoria „altor instituţii competente în materie civilă“, prevăzută de art. 1 lit. b) din tratatul anterior menţionat, neexercitând niciuna din activităţile menţionate la art. 14 sau în celelalte prevederi din tratat, activităţi în privinţa cărora părţile contractante au convenit asistenţa reciprocă. 99. Raportat la aceste considerente, trebuie să se răspundă întrebării adresate de instanţa de trimitere în sensul că prevederile art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, coroborate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) şi ale art. 2 paragraful 2 din acelaşi tratat, nu sunt aplicabile procedurii desfăşurate de A.N.C. în vederea soluţionării cererilor de dobândire sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române. 100. Se impune a fi precizat şi faptul că prevederile art. 15^1 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie temei pentru o interpretare în sensul că numai de la data intrării în vigoare a acestor dispoziţii devine obligatorie supralegalizarea sau apostilarea actelor întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin, care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române. 101. O atare concluzie constituie un corolar firesc al principiului recunoaşterii autenticităţii actelor emise de autorităţi străine numai cu condiţia supralegalizării sau apostilării acestora, cu excepţiile prevăzute prin tratate sau alte instrumente legale, fiind de menţionat, de altfel, că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021 se precizează faptul că Legea nr. 21/1991 nu a suprimat cerinţa supralegalizării sau apostilării actelor oficiale emise de autorităţi străine, adoptarea actului normativ fiind justificată de necesitatea unui plus de claritate, menit a evita situaţiile menţionate în nota de fundamentare a actului normativ în discuţie. 102. Cu privire la cea de-a doua întrebare adresată de instanţa de trimitere, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că dispoziţiile Tratatului dintre R.P.R. şi U.R.S.S., relevate de instanţa de trimitere, au un conţinut similar celor din Tratatul dintre România şi Republica Moldova, anterior examinate. 103. Potrivit art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., cetăţenii unei Părţi Contractante au dreptul să se adreseze, liber şi nestânjenit, instanţelor judecătoreşti, Procuraturii, notariatelor de stat (denumite în cele ce urmează „instituţii juridice“), precum şi altor instituţii ale celeilalte Părţi Contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile, familiale şi penale, pot să îşi susţină interesele în faţa acestora, să facă reclamaţii şi să introducă acţiuni în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acesteia. 104. Astfel cum s-a arătat anterior, cu prilejul analizei primei chestiuni de drept, principiul echivalenţei condiţiilor de acces la instanţele judecătoreşti şi la celelalte instituţii la care se referă cele două tratate presupune excluderea oricăror condiţii suplimentare ce ar putea fi impuse solicitanţilor în considerarea elementului de extraneitate reprezentat de cetăţenia solicitantului, or supralegalizarea sau apostilarea documentelor nu este solicitată de A.N.C. în considerarea cetăţeniei solicitantului, ci în considerarea calităţii de autoritate străină a emitentului actelor respective, vizând confirmarea autenticităţii unor atare documente. 105. Prin prevederile art. 12 pct. 1 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. se statuează că actele care au fost întocmite sau certificate de instituţiile juridice sau de către o persoană oficială (traducător oficial, expert etc.) pe teritoriul uneia din Părţile Contractante, în limitele competenţei lor, în forma stabilită de legile în vigoare şi prevăzute cu sigiliul oficial, sunt valabile pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante fără vreo altă certificare. 106. În continuare, la art. 12 pct. 2 din acelaşi tratat se arată că actele care pe teritoriul unei Părţi Contractante se consideră ca fiind acte oficiale sunt socotite şi pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante ca având forţa probatorie a actelor oficiale. 107. Similar analizei primei chestiuni de drept, trebuie observat faptul că dispoziţiile art. 12 pct. 2 din tratat se interpretează în contextul ansamblului reglementării şi, sub acest aspect, este necesar a fi subliniat înţelesul noţiunii de asistenţă juridică, art. 4 din tratat prevăzând că „Părţile Contractante îşi acordă reciproc asistenţă juridică prin îndeplinirea unor activităţi procesuale, cum ar fi: întocmirea şi expedierea actelor, efectuarea percheziţiilor şi confiscărilor, expedierea şi predarea probelor materiale, efectuarea expertizelor, interogarea învinuiţilor, ascultarea martorilor, experţilor, părţilor şi a altor persoane, efectuarea de cercetări locale, precum şi prin înmânarea actelor“. 108. Prin urmare, recunoaşterea reciprocă a autenticităţii şi valabilităţii actelor oficiale, fără nicio altă formalitate, vizează regimul documentelor utilizate în cadrul procedurilor de asistenţă juridică reglementate de tratat, astfel cum acestea sunt prezentate la art. 4, prevederi care nu reglementează, însă, procedurile administrative, de genul celei desfăşurate de A.N.C. în aplicarea Legii nr. 21/1991. 109. A.N.C. nu face parte nici din categoria „altor instituţii în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile, familiale şi penale“, prevăzută de art. 1 pct. 2 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S., neexercitând niciuna din activităţile menţionate la art. 4 sau în celelalte prevederi din tratat, activităţi în privinţa cărora părţile contractante au convenit asistenţa reciprocă. 110. În raport cu aceste considerente, în mod similar cu soluţia privind interpretarea primei întrebări adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se va răspunde în sensul că prevederile art. 12 din Tratatul dintre R.P.R. şi U.R.S.S. privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) din acelaşi tratat, nu sunt aplicabile procedurii desfăşurate de A.N.C. în vederea soluţionării cererilor de dobândire sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 19 ianuarie 2023 pronunţată în Dosarul nr. 7.156/3/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Prevederile art. 22 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr. 177/1997, coroborate cu dispoziţiile art. 1 lit. a) şi b) şi cu cele ale art. 2 paragraful 2 din acelaşi tratat, nu sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Prevederile art. 12 din Tratatul dintre Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 30 din 4 august 1958, coroborate cu cele ale art. 1 pct. 2 din acelaşi tratat, nu sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2023. Preşedintele completului, judecător Ionel Barbă, preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Magistrat-asistent, Elena-Mădălina Ivănescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
