Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 663 din 3 decembrie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 663 din 3 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 565 din 18 iunie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Emmei - S.R.L. din Argetoaia, judeţul Dolj, în Dosarul nr. 420/54/2020 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.756D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, fiind invocate în acest sens deciziile nr. 318 din 17 mai 2016, nr. 454 din 13 iulie 2023 şi nr. 430 din 24 septembrie 2024.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 28 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 420/54/2020, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Emmei - S.R.L. din Argetoaia, judeţul Dolj, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de redeschidere a urmăririi penale, formulată de autoarea excepţiei în calitate de persoană vătămată.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale invocate în prezenta cauză prin faptul că nu prevăd controlul ordonanţei de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale de către judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile în care ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Aşadar, se arată că, spre deosebire de procuror, care poate dispune redeschiderea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute la art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, persoana vătămată, care este interesată să formuleze plângere împotriva soluţiei de clasare, nu are dreptul să formuleze căi de atac împotriva ordonanţei de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de ea şi nu beneficiază de garanţia confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a unei astfel de ordonanţe. Pentru aceste motive se arată că textul criticat încalcă principiul egalităţii armelor, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un remediu efectiv.
    6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în esenţă, că, în materie penală, dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul persoanei împotriva căreia este formulată o acuzaţie în materie penală de a supune respectiva acuzaţie controlului unei instanţe. Or, acest drept nu implică şi dreptul unei persoane cu privire la care nu este formulată o acuzaţie penală de a cere deschiderea unei proceduri de urmărire penală împotriva unei terţe persoane. Se mai subliniază că accesul la justiţie nu semnifică accesul la toate structurile judecătoreşti, la toate gradele de jurisdicţie, în orice condiţii. De asemenea, se arată că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluţionarea cererii de confirmare.“
    11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate textul legal criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dispoziţiilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate în acest sens Decizia nr. 603 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 14 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 454 din 11 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 18 noiembrie 2019, prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
    13. Prin Decizia nr. 454 din 11 iulie 2019, precitată, paragrafele 15-21, Curtea a reţinut că instituţia redeschiderii urmăririi penale constituie, potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, un caz de reluare a urmăririi penale. Sediul materiei îl reprezintă prevederile art. 335 din Codul de procedură penală, potrivit cărora redeschiderea urmăririi penale vizează situaţiile în care urmărirea penală a fost finalizată printr-o ordonanţă de clasare sau prin una de renunţare la urmărirea penală. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia, dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât şi de către însuşi procurorul care a dispus soluţia, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform dispoziţiilor art. 318 alin. (6). De asemenea, potrivit prevederilor art. 335 alin. (5), redeschiderea urmăririi penale are loc şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de clasare şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală.
    14. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că redeschiderea urmăririi penale este, sub sancţiunea nulităţii, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituţiei redeschiderii urmăririi penale cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin hotărârile din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 şi 4 august 2005, pronunţate în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, şi Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că procurorii români care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public nu îndeplinesc condiţia de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 20, Curtea de la Strasbourg a subliniat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Aşadar, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal.
    15. În continuare, Curtea a constatat că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform prevederilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, dispoziţiile art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevăd că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, prevederile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. Dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, are ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală.
    16. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale, astfel reglementată, constituie o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ca urmare a instituirii acestor garanţii, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula potrivit căreia ordonanţele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Astfel, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. O astfel de soluţie îşi găseşte justificare în prevederile constituţionale ale art. 132 alin. (1) referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic“. În acord cu dispoziţiile art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală privind infirmarea actelor procesuale sau procedurale, procurorul ierarhic superior, când constată că un act sau o măsură procesuală a procurorului ierarhic inferior nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. De aceea, dacă procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluţiei, emite o ordonanţă al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanţei de clasare. Fiind infirmată şi necomunicată, ordonanţa de clasare nu există şi, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate şi, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară. Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea unei noi soluţii în cauză, fie de clasare ori renunţare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situaţii în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit prin prevederile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situaţia emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de dispoziţiile art. 342 şi următoarele din acelaşi cod. În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunţe tot o soluţie de clasare, care, ulterior, să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluţiei, atunci o asemenea ordonanţă va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluţiei de clasare, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, care dau expresie principiului subordonării ierarhice, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiţie.
    17. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu a reţinut critica potrivit căreia soluţia legislativă care asigură posibilitatea exercitării controlului judiciar doar în cazul admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale, cu excluderea ordonanţei prin care este respinsă o astfel de cerere, încalcă accesul liber la justiţie. Ordonanţa de respingere a unei cereri de redeschidere a urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, întrucât - spre deosebire de ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale - o asemenea soluţie nu presupune o acuzaţie în materie penală, astfel că nu schimbă cu nimic situaţia juridică a persoanelor care au avut calitatea de părţi sau de subiecţi procesuali principali în dosarul penal în care s-a dispus de către procuror o soluţie de neurmărire sau netrimitere în judecată. Totodată, aşa cum reiese din analiza prevederilor Codului de procedură penală şi a jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie al persoanelor interesate este asigurat, oricare ar fi soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de către procuror - clasare, respectiv renunţare la urmărirea penală.
    18. Astfel, în ceea ce priveşte ordonanţele de clasare, persoana interesată are la dispoziţie procedura plângerii la procurorul ierarhic superior, reglementată de dispoziţiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul soluţiilor de clasare, plângerea se poate face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. Ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că actele prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, fiind modalităţi de înfăptuire a justiţiei, trebuie să fie supuse cenzurii judecătorului (Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998), legiuitorul a reglementat, prin prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, procedura plângerii la judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Dacă judecătorul de cameră preliminară - în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. b) sau alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - admite plângerea împotriva soluţiei de clasare şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, atunci, potrivit prevederilor art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală, devine incidentă instituţia redeschiderii urmăririi penale.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Emmei - S.R.L. din Argetoaia, judeţul Dolj, în Dosarul nr. 420/54/2020 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016