Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 662 din 3 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 662 din 3 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 650 din 10 iulie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora   │-                 │
│Pop                │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valer Stancu în Dosarul nr. 1.733/107/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 392D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul solicită completarea dispoziţiilor legale criticate, ceea ce excedă competenţa Curţii Constituţionale. Mai mult, se arată că, din modul foarte general de redactare a excepţiei, nu se poate desluşi, în mod rezonabil, în ce constă pretinsa contrarietate dintre dispoziţiile legale criticate şi prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
    4. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 616 din 21 noiembrie 2023 şi nr. 450 din 13 iulie 2023.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 26 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/107/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valer Stancu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească ce nu soluţionează fondul cauzei.
    7. Se susţine însă că soluţia mai sus arătată este lipsită de eficienţă în ipoteza schimbării încadrării juridice în faza apelului prin încheiere. Aceasta întrucât, potrivit art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Aşa fiind, încheierile pronunţate în cursul soluţionării apelului rămân definitive, într-o astfel de ipoteză neputând fi atacată nici încheierea prin care este schimbată încadrarea juridică a faptei.
    8. Pentru aceste motive, se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 129, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
    9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în esenţă, că inculpaţii aflaţi în faza judecăţii în primă instanţă şi care solicită schimbarea încadrării juridice se află într-o situaţie diferită de cea a inculpaţilor care formulează cerere de schimbare a încadrării juridice în faza judecăţii în apel, diferenţă care justifică asigurarea unui regim juridic diferit al acestora sub aspectul asigurării dreptului de a formula o cale de atac împotriva încheierii prin care este schimbată încadrarea juridică a faptelor. De asemenea, se susţine că apelul este o cale de atac integral devolutivă care nu se impune a fi asigurată împotriva tuturor categoriilor de încheieri. În acest sens se subliniază că, din considerentele Deciziei nr. 250 din 16 aprilie 2019, citată de autorul excepţiei, rezultă că inculpatul aflat în ipoteza invocată în prezenta cauză beneficiază de garanţiile necesare exercitării drepturilor fundamentale pretins încălcate prin faptul că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 386 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că, în realitate, autorul critică prevederile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei aveau următorul conţinut: „(1) Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.“
    14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, având în prezent următorul cuprins: „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. Dacă dispune schimbarea încadrării juridice, instanţa pune în vedere inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru pregătirea apărării faţă de noua încadrare.“
    15. Având însă în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma lor în vigoare la data invocării prezentei excepţii.
    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul legal criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie cu privire la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, astfel cum arată şi autorul acesteia, prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, instanţa constituţională a decis că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească ce nu soluţionează fondul cauzei.
    18. Prin decizia precitată, Curtea a reţinut, la paragrafele 40-42, că punerea în discuţia părţilor a noii încadrări juridice şi informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, au semnificaţia unei „simple menţionări a posibilităţii teoretice ca instanţa să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce priveşte încadrarea infracţiunii“, insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare şi pentru menţinerea caracterului echitabil al procedurii. S-a reţinut, totodată, că formularea cu caracter general şi imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum şi modalitatea specifică în care este reglementată desfăşurarea unei atari proceduri în faţa instanţei constituie o garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate. Însă respectarea de către instanţa de judecată a obligaţiilor reglementate în art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condiţiile în care aceasta se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentinţă sau decizie, nu este în măsură să menţină caracterul echitabil al procesului penal şi exercitarea în mod efectiv de către inculpat a dreptului la apărare în procesul penal.
    19. Curtea a subliniat că anterioara concluzie este justificată, având în vedere că încadrarea juridică a faptei are efecte atât în sfera dreptului substanţial, determinând stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale, a felului şi a limitelor pedepsei aplicabile, cât şi în plan procesual penal, din perspectiva menţinerii şi luării măsurilor preventive, a dispunerii asistării obligatorii de către avocat a inculpatului, a stabilirii competenţei instanţei de judecată, astfel că schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare are consecinţe cu privire la toate aceste aspecte, instanţa fiind obligată, faţă de noua încadrare juridică a faptei, să dispună în consecinţă, potrivit normelor procesual penale în vigoare, cu privire la eventualele măsuri preventive dispuse în cauză, obligativitatea asigurării asistenţei juridice a inculpatului ori să îşi decline competenţa în favoarea instanţei superioare, dacă infracţiunea este de competenţa materială a acesteia. Însă, în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice (pusă în discuţie din oficiu ori potrivit cererii părţilor sau reprezentantului Ministerului Public) la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentinţă sau decizie, în funcţie de stadiul procesual, o eventuală antamare a aspectelor menţionate apare ca fiind tardivă procedural. Particularizând, Curtea a reţinut că echitatea procedurii impune ca soluţionarea cauzei să se facă de către o instanţă competentă material, care să dispună, în mod legal, cu privire la luarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurilor preventive ori cu privire la asistarea de către avocat a inculpatului, atunci când asistenţa este obligatorie, în raport cu „acuzaţia penală“ ce constituie obiectul procesului penal. De altfel, chiar şi în situaţia în care instanţa de judecată schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, însă consecinţele procedurale relevate nu se produc, Curtea a constatat că, pronunţând noua încadrare juridică a faptei direct prin hotărârea judecătorească, la finalul procesului, instanţa de judecată privează inculpatul de posibilitatea reală de a se apăra în procesul penal, cu nerespectarea art. 24 alin. (1) din Constituţie, şi îi încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta instituit în art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. a) din Convenţie şi art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.
    20. În aceste condiţii, Curtea a constatat că numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ulterior punerii în discuţia părţilor a noii încadrări juridice, însă anterior soluţionării cauzei, prin sentinţă sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului şi posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condiţiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul îşi poate face apărări concrete.
    21. Contrar celor reţinute de Curtea Constituţională prin decizia precitată, autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine că schimbarea încadrării juridice în cursul soluţionării apelului, prin încheiere, anterior pronunţării hotărârii prin care se soluţionează fondul cauzei, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie cu privire la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, întrucât împotriva încheierii astfel pronunţate nu poate fi formulată nicio cale de atac.
    22. Cu privire la critica astfel formulată, Curtea reţine că aceasta nu poate fi reţinută, pe de o parte, având în vedere considerentele Deciziei nr. 250 din 16 aprilie 2019, precitate, iar, pe de altă parte, pentru următoarele motive:
    23. În condiţiile schimbării încadrării juridice a faptei prin încheiere pronunţată în faza apelului, soluţionarea cauzei penale va continua conform dispoziţiilor procesual penale ce reglementează această fază a procesului penal, cu asigurarea tuturor garanţiilor specifice dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la apărare. Aşa fiind, în ipoteza unei schimbări a încadrării juridice a faptei în defavoarea inculpatului, ulterior acestui moment procesual, inculpatul poate face noi apărări, putând solicita administrarea unor noi probe în vederea stabilirii nevinovăţiei sale sau a obţinerii unei situaţii procesuale mai favorabile. Totodată, în continuarea soluţionării apelului, atât procurorul, cât şi instanţa, din oficiu, pot administra noi probe. Astfel, până la soluţionarea definitivă a apelului prin decizie, instanţa poate schimba de mai multe ori, succesiv, încadrarea juridică a faptei, prin încheiere, după fiecare astfel de schimbare a încadrării juridice, soluţionarea procesului penal continuând, cu asigurarea garanţiilor procesuale anterior menţionate.
    24. De asemenea, textul criticat reglementează garanţii ale dreptului la apărare ce pot fi exercitate în momentul procesual al punerii de către instanţă în dezbaterea procurorului şi a părţilor a schimbării încadrării juridice a faptei. În acest sens, dispoziţiile art. 386 din Codul de procedură penală prevăd că, în ipoteza schimbării încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, instanţa este obligată să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. Or, dreptul de a solicita lăsarea cauzei la urmă şi dreptul de a cere amânarea judecăţii constituie garanţii ale dreptului la apărare care ar putea determina schimbarea viziunii instanţei asupra încadrării juridice pe care urmează să o stabilească în vederea soluţionării acţiunii penale. În acest sens Curtea reţine că, având în vedere mijloacele procesuale care îi sunt asigurate, în cazul în care se consideră a fi nevinovat de comiterea faptei reţinute în sarcina sa ori în cazul în care apreciază că încadrarea juridică pusă în discuţie nu corespunde realităţii, nimic nu împiedică inculpatul să formuleze apărările necesare în vederea stabilirii acelei încadrări juridice a faptei pe care o consideră corectă.
    25. Pentru aceste motive, textul criticat nu contravine dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apărare ale inculpatului în privinţa căruia se dispune schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind, aşadar, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24, precum şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţie.
    26. În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a obligaţiei asigurării dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzută la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Curtea constată că prin încheierea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului nu este soluţionată latura penală a cauzei, în ansamblul său, ci se dispune doar cu privire la un element al acesteia. Astfel, prin încheiere prevăzută la art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se stabileşte vinovăţia inculpatului pentru comiterea respectivei fapte, acesta nefiind, de plano, condamnat cu reţinerea noii încadrări juridice. Dimpotrivă, prin pronunţarea unei astfel de încheieri se stabileşte, cu caracter nedefinitiv, doar un aspect din ansamblul elementelor a căror stabilire se impune pentru soluţionarea cauzei penale şi care concură, împreună, la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului. Totodată, astfel cum s-a arătat mai sus, încadrarea stabilită prin încheierea de schimbare a încadrării juridice a faptei poate fi modificată, succesiv, pe parcursul soluţionării apelului, atunci când din probele administrate rezultă noi circumstanţe ale cauzei potrivit cărora fapta reţinută în sarcina inculpatului constituie elementul material al laturii obiective a altei infracţiuni.
    27. Pentru aceste motive, Curtea reţine că nu se impune asigurarea unei căi de atac care să poată fi exercitată, în mod distinct, împotriva fiecărei încheieri prin care instanţa schimbă încadrarea juridică a faptei pe parcursul soluţionării apelului. De altfel, o asemenea soluţie legislativă ar determina creşterea duratei soluţionării cauzelor penale în faza apelului, putând duce la tergiversarea pronunţării unor soluţii definitive.
    28. Pentru aceste considerente, Curtea conchide că dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
    29. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 129 din Constituţie, având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. În acest sens, instanţa constituţională menţionează că a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că norma constituţională anterior menţionată nu impune asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze, reglementarea acestora fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004, şi Decizia nr. 441 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2005).
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valer Stancu în Dosarul nr. 1.733/107/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 662 din 3 decembrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016