Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Emil Săvan în Dosarul nr. 8.855/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.563D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.149 din 4 iulie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.855/2/CAF/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Emil Săvan într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei de respingere a plângerii prealabile, emise de Inspecţia Judiciară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că din textul art. 45^1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 se înţelege că instanţa poate constata că cercetările efectuate de Inspecţia Judiciară sunt insuficiente şi, în consecinţă, poate dispune completarea acestora, admiţând contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare. Totuşi, în situaţia în care verificările sunt complete, însă soluţia de clasare dispusă de Inspecţia Judiciară este vădit netemeinică, instanţa, potrivit legii, nu poate dispune nicio soluţie. Astfel, art. 45^1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 prevede în mod limitativ soluţiile care pot fi dispuse în soluţionarea contestaţiei, iar admiterea acesteia este posibilă doar în situaţia în care verificările efectuate sunt incomplete şi presupune, potrivit art. 45^1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, ca instanţa să indice în hotărârea judecătorească faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate. Or, în ipoteza în care instanţa constată că verificările sunt complete şi că nu este necesară administrarea altor probe, dar că soluţia Inspecţiei Judiciare este netemeinică raportat la verificările deja efectuate, instanţa nu poate dispune nicio soluţie. Singura soluţie echitabilă ar fi cea în care instanţa ar dispune completarea verificărilor în vederea determinării Inspecţiei Judiciare să efectueze o nouă analiză a sesizării prin impunerea administrării unor probe, deşi acest lucru nu ar fi necesar, căci respectivele aspecte au fost lămurite. Însă, chiar şi într-o atare ipoteză, se poate ajunge la situaţia în care instanţa desfiinţează soluţia, Inspecţia Judiciară dispune din nou clasarea, instanţa desfiinţează din nou rezoluţia de clasare şi tot aşa până când răspunderea disciplinară se prescrie. 6. Se susţine că aceste aspecte demonstrează că dreptul de acces la justiţie, recunoscut în această procedură atât de către legiuitor, cât şi de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, devine un drept teoretic, iluzoriu, ineficace din pricina faptului că instanţa nu are plenitudine de competenţă, adică nu poate analiza situaţia dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept şi nu poate pronunţa o soluţie în consecinţă. Or, aşa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, dreptul de acces la justiţie, componentă a dreptului la un proces echitabil, este unul efectiv doar în măsura în care instanţa are o competenţă de plină jurisdicţie pentru a-i permite să examineze cauza pe fond, atât asupra aspectelor de fapt, cât şi asupra celor de drept. Or, în mod evident legea nu îi permite instanţei să analizeze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Aceasta poate constata doar insuficienţa verificărilor, nu şi netemeinicia rezoluţiei de clasare raportat la verificările deja efectuate şi nu are posibilitatea a impune, în consecinţă, începerea cercetării disciplinare. 7. Procedura supusă analizei este extrem de asemănătoare cu cea a plângerii persoanei vătămate împotriva soluţiei de clasare dispuse de către procuror, reglementată de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală. Totuşi, în această din urmă procedură, legiuitorul a conferit judecătorului de cameră preliminară plenitudine de competenţă, acesta putând dispune începerea judecăţii, astfel încât dreptul de acces la justiţie să fie unul efectiv, căci ar fi absurd ca judecătorul să constate că există probe din care ar rezulta comiterea faptei penale, dar să nu poată desfiinţa soluţia de clasare decât dacă materialul probator ar prezenta deficienţe sub aspectul suficienţei. În mod vădit, aceasta este situaţia care reiese din dispoziţiile legale criticate, raportat la rezoluţia Inspecţiei Judiciare. Instanţa nu poate desfiinţa soluţia de clasare decât când verificările sunt incomplete, nu şi când acestea sunt complete, dar soluţia Inspecţiei Judiciare este netemeinică ori posibil chiar contrară aspectelor care reies din verificări. 8. Rezultă, aşadar, că Inspecţia Judiciară este singura autoritate care poate hotărî cu privire la începerea cercetării disciplinare, soluţia acesteia de a nu dispune începerea cercetării neputând fi supusă controlului judecătoresc din perspectiva temeiniciei, aspect care conduce la concluzia încălcării art. 21 din Constituţie şi a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 52 alin. (1) din Constituţie, care prevede că orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Or, Inspecţia Judiciară este o autoritate publică, făcând parte din Consiliul Superior al Magistraturii, autoritate reglementată chiar prin Constituţie în titlul III. De asemenea, persoana care a formulat sesizarea are un interes legitim care este vătămat, căci soluţia Inspecţiei Judiciare va avea un efect înrâuritor asupra unei eventuale acţiuni în răspundere civilă împotriva statului, la fel cum procesul penal poate avea un efect înrâuritor asupra acţiunii civile promovate în faţa instanţei civile, motiv pentru care i se recunoaşte dreptul de a participa la procesul penal şi, în consecinţă, dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, deşi însăşi Constituţia recunoaşte dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanţei şi de a obţine recunoaşterea interesului legitim şi anularea actului, o lege de forţă juridică inferioară limitează acest drept în mod nejustificat, aspect care impune admiterea excepţiei formulate. 9. În final, se invocă decizia Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, întrucât, potrivit acestora, instanţa nu avea competenţă de plină jurisdicţie. Mai exact, s-a stabilit că norma legală este constituţională doar în măsura în care „recursul“ prevăzut de această dispoziţie legală se interpretează ca o cale de atac devolutivă împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară. Or, exact aceleaşi motive impun şi constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „pentru completarea verificărilor“ din cuprinsul art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, aspect care ar determina eliminarea acesteia din ordinea juridică, astfel încât instanţa ar dobândi plenitudine de competenţă şi, în consecinţă, ar putea analiza rezoluţia Inspecţiei Judiciare sub toate aspectele de fapt şi de drept şi ar putea dispune o soluţie în consecinţă. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că procedura în materie de răspundere disciplinară a unui magistrat este una cu caracter complex, implicând exercitarea preliminară de atribuţii de către Inspecţia Judiciară, iar apoi de Consiliul Superior al Magistraturii în măsura sesizării sale cu o acţiune disciplinară, pentru ca decizia finală să revină Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare. Aşadar, angajarea răspunderii disciplinare a unui magistrat se tranşează în procedurile descrise anterior, motiv pentru care atribuţia instanţei învestite cu analiza rezoluţiei de clasare este una limitată la controlul de legalitate a verificărilor efectuate de inspectorul judiciar din perspectiva existenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare. În consecinţă, hotărârea judecătorească pronunţată în condiţiile art. 45 din Legea nr. 317/2004 nu poate tranşa cu autoritate de lucru judecat niciun aspect ce revine în atribuţia Inspecţiei Judiciare în desfăşurarea cercetării disciplinare sau în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii ca instanţă de judecată în materie disciplinară ori în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca instanţă ce asigură accesul la justiţie, în cursul acestor proceduri lămurindu-se dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. Or, în cererea de chemare în judecată vizând rezoluţia de clasare a Inspecţiei Judiciare, reclamantul acţionează ca titular al unei petiţii adresate părţii pârâte, iar nu ca titular al acţiunii disciplinare, pentru a aprecia dacă se impune sau nu declanşarea cercetării disciplinare şi a sesiza instanţa de judecată cu o astfel de chestiune, ci doar pentru a se controla judiciar dacă verificările efectuate de Inspecţia Judiciară prin prisma elementelor de fapt şi de drept învederate în petiţia persoanei interesate justifică soluţia de clasare litigioasă. Într-un astfel de context, nu intervine vreo restricţionare a accesului liber la justiţie şi nici a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, întrucât actul administrativ unilateral litigios este supus unui control de plină jurisdicţie al instanţei de contencios administrativ, cu consecinţa invalidării sale şi a dispunerii completării verificărilor de către autoritatea publică pârâtă atunci când cererea de chemare în judecată este întemeiată, reţinând însă că petentul-reclamant, ce invocă o calitate de persoană vătămată prin actul litigios, nu are vreun drept la exercitarea acţiunii disciplinare împotriva magistratului, ci doar de a obţine o soluţionare în condiţii de legalitate a sesizării sale (petiţie) privind conduita imputată respectivului magistrat, despre care pretinde că s-ar circumscrie reglementării privind răspunderea disciplinară. 11. În final, instanţa nu apreciază ca fiind pertinentă referirea autorului excepţiei de neconstituţionalitate la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la art. 6 din Convenţie, întrucât textul de lege criticat oferă garanţii procesuale, între care se află dreptul de acces la o instanţă, în legătură cu „drepturile şi obligaţiile cu caracter civil“ ale unei persoane, respectiv relativ la „temeinicia oricărei acuzaţii în materie penală“ îndreptată împotriva unei persoane. Or, problema strictă a aplicării unei sancţiuni disciplinare în sarcina unui funcţionar lato sensu, inclusiv faţă de un magistrat, la sesizarea unui terţ nu apare a se circumscrie întotdeauna domeniului de aplicare al noţiunii de „drepturi şi obligaţii cu caracter civil“, sancţionarea disciplinară a altuia neconstituind un „drept civil“, ci eventual un „interes legitim“ al acestuia în anumite condiţii. De asemenea, Convenţia nu garantează un drept de a obţine sancţionarea unei persoane ca garanţie generală oferită în legătură cu acuzaţia în materie penală. De altfel, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa sa constantă, regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în dispozitivul actului de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „Soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: […] b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi în art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, precum şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate fac parte din capitolul IV - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, secţiunea 4 - Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor din legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii şi reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti atunci când analizează contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare, emisă de inspectorul judiciar, sau a rezoluţiei inspectorului-şef, şi anume: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. 18. Referitor la procedura disciplinară a magistraţilor, prin Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17, Curtea a statuat că specificul reglementării aplicabile judecătorilor şi procurorilor este dat de existenţa Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală, are rolul de garant al independenţei justiţiei, iar, potrivit art. 134 alin. (2), îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Referitor la acţiunea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor ţări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare, şi o fază jurisdicţională, care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedură civilă. 19. De asemenea, prin Decizia nr. 611 din 17 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 9 decembrie 2020, paragraful 19, Curtea a reţinut că stabilirea răspunderii disciplinare a magistraţilor presupune o procedură ce implică mai multe etape. Astfel, pentru soluţionarea sesizărilor referitoare la posibila săvârşire a unor abateri disciplinare de către magistraţi, Inspecţia Judiciară procedează, mai întâi, la efectuarea unor verificări prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, a căror finalitate este aceea de a determina dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare [art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004]. În acest scop, inspectorii judiciari pot solicita, în condiţiile legii, inclusiv conducătorilor instanţelor sau parchetelor, orice informaţii, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare [art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004]. Astfel, aceştia pot, de asemenea, utiliza informaţii din baza de date din sistemul informatic ECRIS al instanţelor/parchetelor; date şi informaţii din evidenţele Inspecţiei Judiciare sau ale Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv actele de control anterioare, lucrările efectuate pentru soluţionarea unor sesizări ce au legătură cu cele supuse verificărilor; acte, relaţii de la alte instituţii sau autorităţi, precum şi de la orice alte persoane fizice sau juridice [art. 12 alin. (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012]. La finalul acestor verificări sunt posibile trei ipoteze, după cum urmează: (i) dacă se constată că sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege [art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018]; (ii) dacă, în urma verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare [art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]; (iii) în cazul în care, în urma verificărilor prealabile, se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare [art. 45 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. Această a treia ipoteză marchează debutul următoarei faze a procedurii disciplinare, şi anume faza cercetării disciplinare, în cadrul căreia se stabilesc faptele şi urmările lor, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei magistratului cu privire la care se desfăşoară procedura disciplinară [art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. Soluţiile la care se poate ajunge în urma cercetării disciplinare sunt fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii [art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018], fie respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii [art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 anterior modificării prin Legea nr. 234/2018]. 20. Cu privire la clasarea dispusă de inspectorul judiciar în etapa verificării prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizare, prin Decizia nr. 815 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 martie 2022, paragraful 14, Curtea a reţinut că această soluţie nu este nicidecum rezultatul unei aprecieri subiective şi arbitrare a inspectorului judiciar. Dimpotrivă, la concluzia inexistenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare se ajunge în urma unei analize complexe şi serioase. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Cum anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2018 rezoluţia de clasare era considerată definitivă şi deci exclusă de la controlul judiciar, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. În acest sens, Curtea a arătat că, dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin faptul că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, în ipoteza clasării ca urmare a inexistenţei indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească. 21. Prin aceeaşi Decizie nr. 815 din 9 decembrie 2021, paragrafele 16 şi 17, Curtea a observat că prin Legea nr. 234/2018 s-a reglementat în mod expres, în art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, posibilitatea de atacare de către persoana care a formulat sesizarea a rezoluţiei de clasare a sesizării, în ipoteza în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Prin urmare, deşi nu ajunge să fie analizată de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, rezoluţia de clasare pentru lipsa indiciilor săvârşirii unei abateri disciplinare poate fi totuşi supusă controlului unei instanţe judecătoreşti, eliminându-se astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea soluţiei de clasare dispuse de inspectorul judiciar. 22. Cu privire la etapa verificărilor prealabile efectuate de inspectorul judiciar, Curtea observă că, potrivit art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, „În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare de către Inspecţia Judiciară“, iar, conform art. 45 alin. (3) din aceeaşi lege, „Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură“. Potrivit art. 45 alin. (4) din acelaşi act normativ, „Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.“ 23. Având în vedere acest cadru legislativ şi ţinând cont de etapele şi fazele procedurii disciplinare a magistraţilor, precum şi de rolul Inspecţiei Judiciare de titular al acţiunii disciplinare a magistraţilor, Curtea constată că soluţiile pe care le poate pronunţa Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti atunci când analizează contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării disciplinare, emisă de inspectorul judiciar, sau a rezoluţiei inspectorului-şef, sunt fireşti, şi anume: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. 24. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie - conform căreia, în situaţia în care verificările sunt complete, însă soluţia de clasare dispusă de Inspecţia Judiciară este vădit netemeinică, iar instanţa, potrivit legii, nu poate dispune nicio soluţie -, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru argumentele prezentate în continuare. 25. Rezoluţia de clasare este emisă de inspectorul judiciar în etapa efectuării verificărilor prealabile şi este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor. Ca urmare a soluţionării contestaţiei împotriva acestor rezoluţii, instanţa poate dispune admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor. În acest caz, hotărârea judecătorească - ce poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal - trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi „să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor“, potrivit art. 45^1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004. Aceasta deoarece verificarea prealabilă a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară ţine de competenţa Inspecţiei Judiciare, în conformitate cu rolul acesteia de titular al acţiunii disciplinare a magistraţilor, astfel că, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care, în urma verificărilor prealabile, se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, numai inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare, ca etapă succesivă etapei verificării prealabile din cadrul procedurii disciplinare a magistraţilor. 26. Aşadar, persoana care a formulat sesizarea disciplinară împotriva magistratului are posibilitatea efectivă de a ataca la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti rezoluţia inspectorului-şef şi rezoluţia de clasare, iar instanţa judecătorească poate dispune admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor, caz în care hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. De asemenea, se observă că această hotărâre judecătorească poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal. 27. Prin urmare, toate aceste aspecte reprezintă garanţii ale asigurării unui acces liber şi efectiv la o instanţă judecătorească, în sensul art. 21 din Constituţie şi al art. 6 din Convenţie şi ale asigurării dreptului la un proces echitabil al persoanei care formulează o sesizare disciplinară împotriva unui magistrat. 28. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 52 din Constituţie, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim poate ataca actul administrativ emis de o autoritate publică - rezoluţia de clasare a sesizării disciplinare, emisă de Inspecţia judiciară. 29. În final, Curtea constată că analogia pe care o invocă autorul excepţiei de neconstituţionalitate între etapa verificării prealabile a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară împotriva magistratului şi procedura plângerii persoanei vătămate împotriva soluţiei de clasare dispuse de către procuror, reglementată de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală, nu poate fi primită, deoarece vizează proceduri de natură juridică diferită. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Săvan în Dosarul nr. 8.855/2/CAF/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) şi constată că dispoziţiile art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (veche) şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
