Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 658 din 29 septembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 658 din 29 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 247 din 11 martie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Constantin Lifu în Dosarul nr. 4.644/281/2017 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 756D/2018.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu există cerinţa constituţională a prevederii sancţiunilor contravenţionale numai în legi organice.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 30 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.644/281/2017, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia a fost ridicată de Constantin Lifu într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate încalcă libertatea individuală a persoanei, întrucât sancţionează fapte ce nu sunt nominalizate ca fapte contravenţionale prin lege. O faptă nu poate fi contravenţie, dacă legea nu o prevede ca fiind faptă contravenţională la momentul la care a fost comisă. Aşadar, pentru a fi temei al aplicării sancţiunii contravenţionale, fapta trebuie să fie nominalizată în lege ca fiind contravenţie, nesocotirea principiului legalităţii înseamnă extinderea aplicării sale prin analogie, instituţie care nu poate fi admisă într-un stat de drept, iar legea contravenţională trebuie să fie scrisă, clară, strictă şi să interzică extraactivitatea unei norme severe. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate constituie o îngrădire a libertăţii individuale şi contravin imperativelor principiului enunţat, comportamentul interzis impus de către legiuitor prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului, raţionamente de natură să substituie normele juridice.
    6. În opinia autorului excepţiei, depăşirea, în mod involuntar, pentru câteva secunde, a vitezei admise nu poate constitui faptă contravenţională, întrucât îi lipseşte intenţia şi nu constituie un pericol social. În acest context, afirmă că s-ar impune ca legiuitorul să fixeze o anumită distanţă/timp parcursă/parcurs cu o viteză peste limita admisă care să constituie faptă contravenţională, înlăturând astfel arbitrariul şi subiectivismul agentului.
    7. Autorul conchide că obligarea unei persoane la sancţiunea amenzii pentru o faptă care nu este prevăzută în vreo lege organică ca faptă contravenţională, în condiţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, reprezintă o îngrădire a libertăţii individuale şi este contrară dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale.
    8. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate fac trimitere, în ceea ce priveşte fapta contravenţională, la prevederile art. 108 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, normă care enumeră contravenţiile pentru care se aplică amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) al art. 100 din acelaşi act normativ, iar în sarcina autorului excepţiei s-a reţinut contravenţia prevăzută de art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 2.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
    13. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii şi în art. 73 alin. (3) lit. h) privind categoriile de legi.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, din înscrisurile aflate la dosar, Curtea observă că autorul excepţiei a fost sancţionat contravenţional, în temeiul art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 pentru depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.
    15. Din analiza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reţine că dispoziţiile actului normativ au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului. De asemenea, potrivit art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, încălcarea prevederilor sale, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2), respectiv: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ori folosite în acest scop; d) imobilizarea vehiculului; f) radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului, în cazurile prevăzute la art. 17 alin. (4). Totodată, potrivit art. 96 alin. (3), pentru încălcarea unor norme la regimul circulaţiei, pe lângă sancţiunea principală sau, după caz, una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) şi f), în cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplică şi un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.
    16. Amenzile contravenţionale, potrivit art. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă; clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă; clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă; clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă; clasa a V-a, aplicabilă persoanelor juridice, - de la 21 la 100 puncte-amendă.
    17. Art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, text de lege în baza căruia s-a dispus sancţiunea contravenţională, prevede că „(1) Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: [...] 2. depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;“.
    18. Curtea reţine că dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, supuse controlului de constituţionalitate, stabilesc că amenda contravenţională prevăzută la alin. (1), şi anume cea prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, se aplică şi conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
    19. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 23 alin. (12) din Constituţie, privind principiul legalităţii pedepsei, Curtea constată că, potrivit normei constituţionale invocate, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. Autorul excepţiei susţine că prin aceste norme se sancţionează fapte ce nu sunt nominalizate ca fapte contravenţionale prin lege. Cu privire la această critică, Curtea reţine netemeinicia acesteia, deoarece, potrivit art. 49 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h, iar conform art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 2 din acelaşi act normativ, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în art. 100 alin. (2), şi anume cea prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, şi cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic. Prin urmare, legea prevede expres că depăşirea limitei maxime de viteză în localităţi este interzisă, fiind sancţionată contravenţional.
    20. În final, Curtea constată că prevederile legale criticate, contrar susţinerilor autorului excepţiei, nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Aşa fiind, reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit. În acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 693 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020, paragraful 21, Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, şi Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005. Totodată, Curtea a statuat că, în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda, şi a uneia sau a mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca dispoziţiile constituţionale.
    21. Pentru toate aceste argumente, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este neîntemeiată.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Lifu în Dosarul nr. 4.644/281/2017 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 100 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016