Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 652 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 652 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 586 din 24 iunie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin     │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 8.193/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 256D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.494D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Boţoc în Dosarul nr. 24.089/281/2018 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.494D/2020 la Dosarul nr. 256D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât se solicită Curţii completarea textelor legale criticate, atribut care nu intră în sfera de competenţă a acesteia. Pe de altă parte, arată că excepţia nu se impune a fi admisă, deoarece nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prin procedura reglementată de legiuitor.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 12 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.193/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    8. Prin Încheierea din 25 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 24.089/281/2018, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    9. Excepţia a fost invocată de Carmen Ionescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recalculare a pensiei şi de Adrian Boţoc într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost admisă excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece permit sancţionarea cetăţenilor pentru nerespectarea termenului de depunere a unui act, chiar dacă, în realitate, acesta a fost respectat, întârzierile fiind cauzate din vina instanţei şi a serviciului administrativ care deserveşte justiţia. Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, respectiv că cererile transmise prin poştă electronică sau fax sunt asimilate depunerii personale, şi nu depunerii prin poştă, rezultă că, atunci când documentele sunt depuse prin mail, instanţa trebuie să remită depunătorului dovada înregistrării sub formă de copie după document, cu ştampila instituţiei, semnătura, data şi ora la care a fost depus. Or, deşi legea prevede că, actele trimise prin poşta electronică beneficiază de acelaşi regim ca şi documentele depuse personal, instanţele nu trimit niciodată confirmările înregistrărilor. În acest mod, cetăţeanul este lipsit de dovada că a trimis în termen legal actele necesare prin poştă electronică. Or, pot apărea o serie de situaţii în care, fără ca cetăţeanul să fie de vină, actele trimise prin poştă electronică să fie înregistrate cu întârziere sau să nu fie înregistrate deloc. Spre exemplu, e-mailul este trimis la timp, dar din motive tehnice nu ajunge la destinaţie sau este recepţionat de instanţă cu întârziere, iar înregistrarea actelor se face peste termenul legal. În lipsa confirmării de înregistrare, cetăţenii nu au cunoştinţă că actele trimise nu au ajuns deloc sau că au ajuns cu întârziere, peste termenul legal.
    11. Lipsa confirmării primirii din partea instanţei dă naştere unor situaţii discriminatorii şi abuzive, deoarece cetăţeanul nu poate dovedi când anume instanţa a primit e-mailul trimis.
    12. Totodată, se mai susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât favorizează persoanele care utilizează serviciile Poştei Române - care dispune doar de o modalitate rudimentară de înregistrare a orei de primire/distribuire a corespondenţei, respectiv aplicarea unei ştampile (de cele mai multe ori ilizibilă), ce poate contoriza numai intervale de timp de patru ore, în raport cu toate celelalte servicii de distribuire a corespondenţei judiciare, reglementate în art. 183 din Codul de procedură civilă, care au capacitatea tehnică de a înregistra ora şi minutul primirii acesteia.
    13. Prin urmare, persoanele care utilizează serviciile Poştei Române pot beneficia de un interval de timp mai lung cu până la 4 ore pentru înregistrarea unui act ce trebuie depus la instanţă, nefiind limitate strict de „ora la care activitatea încetează“ la instanţa respectivă „în mod legal“. Practic, acest interval de timp „ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură“ se întinde până la închiderea oficiului poştal de unde se expediază corespondenţa judiciară.
    14. Se mai arată că art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu poate fi invocat în motivarea hotărârilor judecătoreşti întrucât nu există un program de funcţionare specific şi clar al respectivelor instanţe.
    15. În privinţa dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă arată că neconstituţionalitatea acestora este dată de faptul că nerespectarea unui termen de exercitare a căilor de atac duce imediat la decăderea din exercitarea dreptului, adică la anularea căii de atac. Or, termenul de exercitare a căii de atac poate fi mai mic decât termenul de redactare a hotărârii atacate şi nu există niciun fel de consecinţă legală pentru hotărârea instanţei dacă a fost pronunţată peste termenul prevăzut de lege.
    16. Prin urmare, se naşte o situaţie discriminatorie, respectiv cetăţeanul este obligat să analizeze şi să declare o cale de atac într-un termen mai mic decât i-a fost necesar instanţei să redacteze hotărârea atacată. De altfel, instanţa poate depăşi termenul legal de redactare a hotărârii fără să existe niciun fel de consecinţă, hotărârea motivată peste termenul legal nefiind lovită de nulitate şi întârzierea nefiind sancţionată de lege.
    17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    - Art. 182 alin. (2): „(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.“;
    – Art. 185 alin. (1): „(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.“

    22. Dispoziţiile art. 183 cu denumirea marginală Actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere din Codul de procedură civilă, la care face referire textul de lege criticat, au următorul cuprins:
    "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.
(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.“"

    23. În legătură cu dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, alin. (1) şi (3) ale art. 183 din Codul de procedură civilă au fost modificate fără a păstra soluţia legislativă criticată. Având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că dispoziţiile art. 182 alin. (2) fac trimitere la cele ale art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
    24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, în art. 21 - Accesul liber la justiţie, în art. 24 - Dreptul la apărare şi în art. 31 - Dreptul la informaţie. De asemenea, se invocă şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a mai examinat constituţionalitatea prevederilor criticate în prezenta cauză prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, Decizia nr. 467 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017, şi Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018, sau Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019.
    26. Prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, precitată, paragrafele 17 şi 20-32, Curtea a reţinut că alin. (1) al art. 182 din Codul de procedură civilă stabileşte regula de calcul al termenelor. Acestea se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani şi se împlinesc la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează excepţia de la această regulă, respectiv termenul se va împlini, în situaţia în care un act trebuie depus la instanţă sau la un alt loc, la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile. Potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului. În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că alin. (1) prevede 3 modalităţi de transmitere a actului de procedură (depunere la oficiul poştal, cu scrisoare recomandată; la un serviciu de curierat rapid; la un serviciu specializat de comunicare), iar dovada datei depunerii se face, astfel cum rezultă din alin. (3), de partea interesată cu recipisa oficiului poştal, precum şi cu înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare pe actul depus. Aşadar, dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă reprezintă o facilitate instituită în favoarea persoanelor care nu pot ajunge la sediul instanţei în vederea depunerii actului de procedură.
    27. Curtea a observat că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanţei sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, aplicându-se dispoziţiile legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă în al cărui conţinut nu sunt menţionate faxul şi poşta electronică drept modalităţi de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poştal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare. Faxul şi poşta electronică sunt modalităţi de comunicare acceptate de lege, însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Spre exemplu, Curtea a reţinut că art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevedea că actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură, spre exemplu, potrivit art. 148 alin. (2), cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Art. 149 alin. (4) din Cod prevede că, în cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică, grefierul de şedinţă este ţinut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie. Potrivit art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 471 alin. (3) din Cod, cererea de apel poate fi trimisă şi prin poştă, fax, poştă electronică sau curier.
    28. Prin urmare, Curtea a reţinut că părţile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poştă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, şi posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poştei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.
    29. În ceea ce priveşte programul de lucru al instanţelor, Curtea a reţinut că acesta este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi începe, de regulă, la ora 8:00 şi se încheie la ora 16:00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, mai sus menţionat.
    30. În continuare, Curtea a observat că cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise prin fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară.
    31. Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poştei electronice este certitudinea recepţionării în termenul legal al acestora de către instanţa de judecată. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 154 alin. (6) coroborate cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât şi confirmarea primirii lui.
    32. Astfel, Curtea a apreciat că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă, şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului.
    33. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu le limitează părţilor dreptul de comunicare cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.
    34. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    35. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, Curtea a observat că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) că „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aşadar, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată). Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38), iar accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură să încalce art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51-52). Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, putând fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).
    36. În privinţa termenelor procedurale, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea acestora a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006).
    37. În privinţa dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018, precitată, paragraful 47, că acestea reglementează instituţia decăderii ca modalitate de stingere a unui drept procedural atunci când sunt întrunite, cumulativ, următoarele 3 cerinţe: existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia există obligaţia exercitării dreptului procedural, neexercitarea dreptului în cadrul termenului prevăzut de lege şi lipsa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii.
    38. Legiuitorul este liber să instituie norme de procedură cu respectarea normelor şi a principiilor Legii fundamentale. Prin textele de lege criticate nu s-a adus atingere dreptului de acces la instanţă, dreptului la apărare sau la folosirea căilor de atac, întrucât reglementarea unui termen al cărui moment de începere este determinant pentru formularea unei cereri nu este de natură să încalce dispoziţiile constituţionale invocate, iar sancţiunea corespunzătoare încălcării sale este decăderea.
    39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Ionescu în Dosarul nr. 8.193/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Adrian Boţoc în Dosarul nr. 24.089/281/2018 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 652 din 21 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 652 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 652 din 21 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) şi ale art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă