Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 652 din 17 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. a) şi ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 652 din 17 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. a) şi ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 652 din 17 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. a) şi ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1032 din 23 decembrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. a) şi ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Tudorache în Dosarul nr. 386/120/2018 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 255D/2018.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, au fost depuse note scrise, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv judecarea în lipsă a acesteia.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât se solicită o interpretare a textului de lege de către instanţa de judecată. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât obligaţia inculpatului de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă, ori de câte ori este chemat, este de esenţa măsurii controlului judiciar, măsură restrictivă de libertate, în concordanţă cu prevederile art. 25 şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie. Totodată, susţine că nu se poate solicita ca ordonanţa procurorului să cuprindă toate obligaţiile ce trebuie respectate pentru o nouă durată a controlului judiciar, atunci când este vorba despre prelungirea acestei măsuri. Când se dispune prelungirea inculpatul este chemat împreună cu apărătorul său din oficiu şi îi sunt aduse la cunoştinţă aceste obligaţii pe noua durată a controlului judiciar.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea 15 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 386/120/2018, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. a) şi ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Marian Tudorache cu ocazia soluţionării plângerii formulate împotriva Ordonanţei nr. 111/D/P/2016 din data de 31 ianuarie 2018, dispusă de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul teritorial Dâmboviţa în Dosarul nr. 111/D/P/2016, prin care s-a dispus de către procurorul de caz respingerea cererii de modificare a controlului judiciar şi prelungirea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prin ordonanţa contestată procurorul de caz a dispus prelungirea controlului judiciar, fără însă a stabili obligaţiile ce trebuie respectate de inculpat pe noua durată a controlului judiciar, totodată, neprecizând că se menţin întocmai obligaţiile dispuse anterior. Apreciază că prevederea expresă a obligaţiilor în actul de prelungire a controlului judiciar asigură securitatea raporturilor juridice şi garantează dreptul inculpatului de a cunoaşte exact restricţiile ce se aduc drepturilor sale şi limitele acestor restricţii şi îi dă posibilitatea de a supune cenzurii instanţei aceste limitări. Susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că acestea exclud sau fac facultative garanţiile şi procedurile prevăzute de art. 215 alin. (3) din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte prevederile art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală susţine, în esenţă, că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că impun, implicit, o restricţie identică sau similară celei prevăzute de art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, respectiv, se interpretează în sensul că pot avea drept consecinţă implicită limitarea dreptului la muncă, dreptului la libertatea economică, la libera circulaţie şi la viaţa privată.
    6. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. a) şi ale art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    - Art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală: „(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;“;
    – Art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală: „În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător.“

    11. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 25 privind libera circulaţie, ale art. 26 alin. (1) şi (2) referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Cât priveşte dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul român, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) şi (3) potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, iar părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 25 privind libera circulaţie, ale art. 26 referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 39 privind libertatea întrunirilor, ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, ale art. 45 referitoare la libertatea economică şi ale art. 53 alin. (1) şi (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Invocă şi dispoziţiile art. 9 şi art. 10 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură penală.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că măsurile preventive au ca efect restrângerea, pentru perioade limitate de timp, a exerciţiului unor drepturi fundamentale. Astfel, reţinerea, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă, aşa cum sunt acestea reglementate la art. 209, art. 210, art. 216, art. 217 şi art. 218-222 din Codul de procedură penală, sunt măsuri preventive privative de libertate, privare ce presupune, per se, restrângerea exerciţiului unui număr însemnat de drepturi fundamentale, cum sunt libera circulaţie, prevăzută la art. 25 din Constituţie, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, reglementat la art. 26 din Constituţie, dreptul la informaţie, prevăzut la art. 31 din Constituţie, accesul la cultură, reglementat la art. 33 din Legea fundamentală, şi dreptul de asociere, prevăzut la art. 40 din Constituţie. La rândul lor, măsura controlului judiciar şi măsura controlului judiciar pe cauţiune, reglementate la art. 211-215^1, art. 216 şi art. 217 din Codul de procedură penală, sunt măsuri preventive neprivative de libertate, a căror dispunere este însoţită de impunerea, ex lege, în sarcina inculpatului a unor obligaţii ce au acelaşi efect restrictiv cu privire la exercitarea de către acesta a anumitor drepturi fundamentale, obligaţii prevăzute la art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea reţine că organul judiciar ce a dispus măsura preventivă poate stabili, în privinţa inculpatului, una sau mai multe dintre obligaţiile reglementate la alin. (2) al aceluiaşi art. 215. În acest sens, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, Curtea Constituţională, analizând din punct de vedere constituţional natura măsurilor preventive, a constatat că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie, şi că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă, ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie [art. 215 alin. (2) lit. a)-b) din Codul de procedură penală], viaţa intimă, familială şi privată [art. 215 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. c), d), f), g) din Codul de procedură penală], libertatea întrunirilor [art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală], munca şi protecţia socială a muncii [art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală] şi libertatea economică [art. 215 alin. (2) lit. k) din Codul de procedură penală], reglementate la art. 25, art. 26, art. 39, art. 41 şi, respectiv, art. 45 din Constituţie (Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 34). Aşadar, măsura controlului judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate, care însă pune în discuţie sfera libertăţii persoanei. Măsura controlului judiciar, ca măsură preventivă neprivativă de libertate, poate fi luată de către procuror, de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată faţă de inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune şi dacă măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
    13. Conform art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, prevăzută la lit. a) a normei procesual penale menţionate. Obligaţiile reglementate la lit. a)-c) ale art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt dispuse (în mod obligatoriu) în cazul oricărei măsuri preventive a controlului judiciar, chemarea inculpatului în faţa organului judiciar cu atribuţii în soluţionarea cauzei în care inculpatul este cercetat [lit. a)] constituind o obligaţie cu caracter personal, circumscrisă scopului de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, precum şi a de a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată. La aceste obligaţii „de a face“, impuse inculpatului prin art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pot fi adăugate de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar una sau mai multe interdicţii, printre care şi cea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, prevăzută la lit. e) a alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală.
    14. Cu privire la această din urmă interdicţie, prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, Curtea a reţinut că limitarea dreptului la muncă operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reprezintă o ingerinţă care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, precum şi împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfăşurarea activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, se impune, fiind adecvată şi necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Pentru aceste motive, Curtea nu a reţinut încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie (Deciziile nr. 825 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, paragraful 14, sau nr. 336 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 10 august 2016, paragraful 23).
    15. În aceste condiţii jurisprudenţiale şi de reglementare, Curtea constată că scopul controlului instituit de organele judiciare - asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni - este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a obligaţiilor şi a interdicţiilor menţionate. Obligaţiile de a face, reglementate în art. 215 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală, se dispun în mod obligatoriu cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, în timp ce obligaţiile de a nu face, reglementate în art. 215 alin. (2) lit. a)-k) din acelaşi act normativ, sunt lăsate la aprecierea organului judiciar, prin dispunerea ambelor categorii de obligaţii măsura controlului judiciar fiind individualizată, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii.
    16. Curtea constată, totodată, că atât obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cât şi interdicţia reglementată la art. 215 alin. (2) lit. e) din acelaşi act normativ constituie ingerinţe în dreptul fundamental la libera circulaţie, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la muncă şi libertatea economică, însă, după cum s-a reţinut în jurisprudenţa anterior citată, drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile prin lege. Curtea constată însă că restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale menţionate este prevăzută prin lege, respectiv prin dispoziţiile Codului de procedură penală, şi are un scop legitim, acela al desfăşurării instrucţiei penale. Totodată, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual şi este necesară şi adecvată scopului realizării instrucţiei penale.
    17. Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reţine că prevederile art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
    18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a acestora de către procuror, întrucât, prin ordonanţa contestată, procurorul de caz a dispus prelungirea controlului judiciar, fără însă a stabili obligaţiile ce trebuie respectate de inculpat pe noua durată a controlului judiciar, totodată, neprecizând că se menţin întocmai obligaţiile dispuse anterior. Curtea reţine însă că eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa organelor judiciare învestite cu soluţionarea cauzei. Curtea Constituţională, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, are rolul de a asigura conformitatea legilor cu Constituţia, iar nu şi competenţa de a asigura aplicarea corectă a legilor în activitatea judiciară.
    19. Cu toate acestea, Curtea reţine că art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală reglementează competenţa organelor judiciare de a dispune, în cadrul controlului judiciar, cu privire la noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial pe parcursul procesului penal. În faza de urmărire penală, potrivit alin. (8) al art. 215 din Codul de procedură penală - în interpretarea dată normei procesual penale menţionate prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015 -, competenţa de a impune noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, care va dispune prin ordonanţă, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului. În procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, competenţa de a dispune cu privire la impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine, potrivit alin. (9) al art. 215 din Codul de procedură penală, judecătorului de cameră preliminară ori instanţei de judecată, care se va pronunţa prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului. Impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial pe parcursul procesului penal de către organele judiciare competente priveşte însă doar interdicţiile reglementate în alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală, întrucât, astfel cum a reţinut Curtea în Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015, paragraful 25, acestea reprezintă „obligaţii de a nu face“, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În schimb, cele trei obligaţii reglementate în art. 215 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală au natura juridică a unor „obligaţii de a face“, ce sunt dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, fiind obligaţii inerente oricărui control judiciar dispus, indiferent de infracţiunile comise ori de persoana inculpatului.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Tudorache în Dosarul nr. 386/120/2018 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016