Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, excepţie ridicată de Societatea Exmobi Company - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.641/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.132D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 19 din 21 ianuarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.641/2/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Exmobi Company - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate, care instituie o jurisdicţie specială administrativă, împiedică accesul liber la justiţie al beneficiarului de fonduri europene căruia i s-a aplicat o corecţie financiară printr-un proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în ceea ce priveşte posibilitatea acestuia de a obţine în instanţă anularea respectivului proces-verbal, cu celeritate, într-un timp optim şi previzibil, după ce a formulat contestaţie pentru anularea acestuia, în faţa autorităţii emitente a actului, dar aceasta nu a răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. 6. Astfel, beneficiarul depinde de conduita discreţionară a autorităţii în soluţionarea contestaţiei şi emiterea deciziei aferente acestei soluţionări, fiind obligat ca, în cazul în care nu este emisă decizia, să formuleze în termenul mai sus menţionat acţiune în vederea obţinerii unei hotărâri de obligare la emiterea respectivei decizii. Aşadar, beneficiarul este obligat să parcurgă toate etapele unui proces în instanţă, numai pentru a obţine o hotărâre de obligare a autorităţii la soluţionarea contestaţiei sale şi emiterea unei decizii, abia ulterior putând formula acţiune pentru anularea deciziei şi a procesului-verbal de constatare. Însă parcurgerea etapelor prevăzute de art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 nu garantează şi că autoritatea emitentă va soluţiona cererea şi va emite o decizie. Dacă autoritatea emitentă nu va respecta hotărârea instanţei şi nu va emite o decizie, atunci beneficiarul este pus din nou în situaţia de a iniţia o cerere de punere în executare forţată a hotărârii, cu toate posibilităţile procedurale ce decurg dintr-o asemenea procedură, în sensul că va putea formula contestaţie la executare, cerere de suspendare a executării, apel etc. Însă, în tot acest timp, beneficiarul este tot mai departe de a-şi realiza dreptul său de a obţine anularea procesului-verbal vătămător, depinzând de buna sau reaua-credinţă a autorităţii emitente. 7. În concluzie, se susţine că jurisdicţia administrativă specială instituită prin dispoziţiile criticate permite un comportament arbitrar şi discreţionar din partea autorităţii emitente, în sensul că aceasta poate folosi propria culpă, şi anume neemiterea deciziei, pentru a împiedica atât accesul liber la justiţie al beneficiarului pentru obţinerea anulării actului, cât şi soluţionarea cererii de anulare într-un timp optim şi previzibil. În acest sens se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 13 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Faimblat împotriva României, prin care s-a statuat că restricţiile procedurale care pot fi aduse dreptului de acces la justiţie devin inacceptabile în cazul în care condiţiile impuse de lege pentru exercitarea căii de atac o lipsesc de substanţă. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că nu se poate identifica în conţinutul textului criticat vreo restrângere în aplicarea principiului liberului acces la justiţie, recurenta urmărind, în realitate, prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, ca instanţa constituţională să procedeze la o interpretare a dispoziţiilor legale menţionate, în sensul dorit de aceasta. Procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea de a-şi revoca actul, fapt ce permite persoanei vătămate să îşi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 452 din 2 decembrie 2003, accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Faptul că legiuitorul a stabilit că la instanţa de contencios administrativ fiscal poate fi atacată numai decizia prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva titlului de creanţă nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi nici a dreptului la un proces echitabil, deoarece este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea unor proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, cu următorul cuprins: "(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.(2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare." 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor criticate, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 21 mai 2020. 15. Curtea a reţinut, la paragraful 18 al deciziei menţionate, că dispoziţiile de lege criticate fac parte din secţiunea a 2-a - Soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă a capitolului V - Contestarea titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011. Potrivit art. 20 alin. (1) din acest act normativ, activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/ corecţiilor financiare se efectuează de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora, iar, în conformitate cu art. 21 din acelaşi act normativ, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe. Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă“, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii“. Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă, potrivit art. 47 alin. (1) din acelaşi act normativ. Art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei, după cum urmează: autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia [alin. (1)]; în cazul admiterii contestaţiei, se decide anularea titlului de creanţă atacat şi, după caz, emiterea unui nou titlu, care va avea în vedere strict considerentele deciziei [alin. (4)]; decizia autorităţii se va comunica debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la pronunţare [alin. (6)]; introducerea contestaţiei pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanţă [alin. (7)]; contestatarul poate cere suspendarea executării titlului de creanţă, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare [alin. (8)]; instanţa competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [alin. (9)]. Art. 51 reglementează efectele deciziilor pronunţate în soluţionarea contestaţiilor, stabilind că acestea sunt definitive în sistemul căilor administrative de atac [alin. (1)] şi că pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 [alin. (2)]. 16. Analizând conţinutul normativ al acestor texte de lege, Curtea a reţinut, la paragraful 19 al deciziei menţionate, că dispoziţiile de lege instituie o cale administrativă de atac care constă în soluţionarea unei contestaţii şi care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii. Aşadar, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, poate forma obiect al acţiunii în contencios administrativ decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative, iar nu, în mod direct, actul administrativ - titlul de creanţă. Această procedură administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă accesul liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea să îşi revoce actul, fapt ce permite persoanei vătămate să îşi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată. 17. Totodată, Curtea a reţinut, la paragrafele 20 şi 21 ale Deciziei nr. 19 din 21 ianuarie 2020, că instituirea unei proceduri administrative prealabile, cum este cea reglementată de dispoziţiile de lege criticate, a mai fost analizată în jurisprudenţa sa, prin care a stabilit că aceasta nu reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă şi scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecţia persoanei vătămate şi a administraţiei, iar, pe de altă parte, degrevarea instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluţionate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerităţii. De asemenea, Curtea a reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic. În plus, Curtea a constatat că dreptul de acces liber la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus anumitor condiţionări. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional, nu îngrădeşte dreptul de acces liber la justiţie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. În acest sens sunt Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, sau Decizia nr. 1.224 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011. 18. Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei împotriva titlului de creanţă se poate ataca la instanţa de contencios administrativ, nu afectează accesul la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil. 19. Cât priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la situaţiile particulare în care organul de soluţionare a contestaţiei întârzie emiterea deciziei în termenul legal de 30 de zile sau chiar refuză emiterea acesteia, Curtea a reţinut, la paragraful 23 din Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2020, că acestea constituie aspecte privind nerespectarea obligaţiei prevăzute de lege, nefiind probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a legii. Astfel, potrivit art. 50 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă are obligaţia să se pronunţe, prin decizie motivată, cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia. Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Exmobi Company - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.641/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
