Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 650 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 650 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 212 din 19 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea FIP Consulting - S.R.L. din Bucureşti (în calitate de reprezentant al asocierii Societatea FIP Consulting - S.R.L. - Societatea Starcom Exim - S.R.L.) în Dosarul nr. 97/57/2021 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.253D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei, având în vedere că textul este suficient de clar pentru ca sensul său să fie înţeles de către destinatarii normei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 24 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 97/57/2021, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea FIP Consulting - S.R.L. din Bucureşti (în calitate de reprezentant al asocierii Societatea FIP Consulting - S.R.L. - Societatea Starcom Exim - S.R.L.) într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei decizii a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi care se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu precizează în concret în ce condiţii se face aplicarea acestora (cine poate fi autorul plângerii împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor asupra căreia se pronunţă instanţa, astfel încât mai apoi să reţină cauza spre judecare). Or, este evident că doar autorul contestaţiei în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (respectiv singura persoana interesată) poate formula plângere împotriva deciziei ca urmare a faptului că acest organism administrativ-jurisdicţional nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de neconformitate invocate în contestaţie, reţinând doar unul, iar o astfel de cerere a altei persoane interveniente este lipsită de interes. Se arată că nu este realizată nicio distincţie cu privire la obiectul plângerii cu care a fost învestită instanţa de judecată, astfel că, prin aplicarea art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016, s-ar încălca grav regula instituită de art. 397 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în virtutea căruia instanţa judecătorească este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. În acest context, instanţa judecătorească poate face astfel abuz de acest articol dându-i efectivitate în orice situaţie, cu încălcarea prevederilor art. 9 din Codul de procedură civilă. Prin aplicarea dispoziţiilor criticate, petenta dintr-o cauză devine, în fapt, intimată şi este nevoită să formuleze apărări peste cadrul procesual cu care a învestit instanţa de judecată. Practic, din interpretarea articolului de lege în discuţie rezultă că, indiferent de autorul plângerii şi de obiectul acesteia, în cazul în care plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este întemeiată, instanţa de recurs este obligată la reţinerea cauzei spre judecare pe fond, cu analizarea tuturor motivelor de contestaţie ce nu au făcut obiectul analizei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, aspect ce contravine principiului securităţii juridice, în componenta privind accesibilitatea şi previzibilitatea legii şi neretroactivitatea, fiind de natură să conducă şi la încălcarea dreptului la apărare şi la îngrădirea dreptului la un proces echitabil.
    6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat stabileşte soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa învestită cu soluţionarea plângerii împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv calea de atac împotriva acesteia, ţinându-se seama de specificul domeniului şi de scopul pentru care a fost adoptat cadrul legislativ în materie. Norma legală care dă posibilitatea instanţei de a reţine cauza spre judecare pe fond, analizând motivele de contestaţie ce nu au format obiectul analizei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nu este neclară şi nu încalcă siguranţa circuitului civil. Această soluţie legislativă derivă din rolul instanţei învestite cu soluţionarea plângerii, şi anume acela de a examina regularitatea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la părţile, pretenţiile şi apărările ce au fost deduse în faţa sa.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Din analiza criticii de neconstituţionalitate reiese că autoarea acesteia critică art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016, astfel că, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la voinţa reală a părţilor [Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012], obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă aceste dispoziţii legale, care au următorul cuprins: „(4) În cazul în care Consiliul a analizat doar o parte dintre motivele invocate în contestaţie, iar instanţa consideră că plângerea împotriva deciziei Consiliului este întemeiată, admiţând plângerea, reţine cauza spre judecare pe fond, analizând motivele de contestaţie ce nu au format obiectul analizei Consiliului. (…)“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, deşi nu sunt indicate în mod concret articole din Legea fundamentală, având în vedere conţinutul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi securitatea juridică, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 101/2016 fac parte din capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului şi prevăd, după caz, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa judecătorească şi procedura de urmat, în contextul unor litigii având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (Consiliul), iar alin. (4) al art. 34 dă posibilitatea instanţei judecătoreşti, în cazul în care Consiliul a analizat doar o parte dintre motivele invocate în contestaţie, dacă consideră că plângerea împotriva deciziei Consiliului este întemeiată şi admite plângerea, să reţină cauza spre judecare pe fond, context în care va analiza motivele de contestaţie ce nu au format obiectul analizei Consiliului.
    13. Faţă de acest context legislativ, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că textul criticat nu conţine toate elementele necesare pentru a avea reprezentarea condiţiilor în care acesta se poate aplica (părţile şi întinderea obiectului cauzei şi motivele reţinute în plângere pentru rejudecare), astfel că instanţa judecătorească ar putea abuza de aplicarea dispoziţiilor criticate, aspect ce ar duce la încălcarea normelor Codului de procedură civilă în ceea ce priveşte dreptul de dispoziţie al părţilor şi soluţionarea cauzei, obligaţia instanţei judecătoreşti de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii, neputând acorda mai mult sau altceva decât ce s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Or, interpretarea art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 este aceea că, indiferent de autorul plângerii şi de obiectul acesteia, în cazul în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este întemeiată, instanţa de recurs este obligată la reţinerea cauzei spre judecare pe fond, cu analizarea tuturor motivelor de contestaţie ce nu au făcut obiectul analizei Consiliului, aspect ce ar contraveni principiului securităţii juridice, în componenta privind accesibilitatea şi previzibilitatea legii şi neretroactivitatea, fiind de natură să conducă şi la încălcarea dreptului la apărare şi la îngrădirea dreptului la un proces echitabil.
    14. Curtea observă că art. 34 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 este urmarea firească a celor statuate la art. 29 din aceeaşi lege, care prevede că deciziile Consiliului privind soluţionarea contestaţiei pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanţa de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie (a se vedea pentru identitate de raţiune şi Decizia nr. 190 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 3 august 2021, paragraful 34). Aceste norme dau efectivitate dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie cu privire la jurisdicţiile speciale administrative care sunt facultative şi gratuite, cu privire la care Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti în condiţiile legii, şi, pe lângă această exigenţă, jurisdicţiile speciale administrative trebuie să fie facultative şi gratuite (spre exemplu, Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, paragrafele 30 şi 31, şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    15. De asemenea, Curtea reţine că Legea nr. 101/2016 instituie norme cu caracter special aplicabile în materia achiziţiilor publice, adoptate în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale art. 148 cu privire la obligaţia statelor de a armoniza legislaţia naţională cu cea europeană, prin transpunerea în dreptul intern a Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Directivei 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autorităţile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente şi, în special, cât mai rapide posibil în conformitate cu condiţiile stabilite prin directivă, cu precădere art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii.
    16. Totodată, Curtea observă că, în virtutea art. 2 alin. (1) lit. c^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice, iar prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative.
    17. Referitor la procedurile diferite prevăzute de anumite acte normative (astfel cum în discuţie sunt puse procedurile prevăzute de Legea nr. 101/2016 şi de Codul de procedură civilă), în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate reprezintă o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, în toate componentele sale, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema încălcării egalităţii în drepturi, a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23).
    18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, reţinute în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere dezvoltarea jurisprudenţială în materie, Curtea constată că acestea cuprind anumite exigenţe ce ţin de principiul legalităţii, de asigurarea interpretării unitare a legii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea legii), de principiul securităţii juridice care consacră securitatea juridică a persoanei şi a raporturilor juridice, concept ce se defineşte ca un complex de garanţii de natură constituţională sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 476 din 20 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 15 iulie 2024, paragrafele 12-14).
    19. Aplicând considerentele de principiu antereferite la normele criticate, Curtea observă că dispoziţiile criticate au sens în coroborare cu toate prevederile cuprinse în capitolul IV: Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului, mai ales cu art. 30 din Legea nr. 101/2016, ce precizează care este conţinutul plângerii formulate împotriva deciziilor Consiliului privind soluţionarea contestaţiei, care se formulează în scris, cu precizarea clară că, în plângere, contestatorul nu poate invoca alte motive împotriva actelor autorităţii contractante decât cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului, context în care, potrivit art. 29 din aceeaşi lege, partea care formulează plângerea este obligată să comunice, în termenul prevăzut de lege, o copie de pe aceasta, precum şi de pe înscrisurile doveditoare şi celeilalte/celorlalte părţi implicate în procedura de contestare în faţa Consiliului, depunând dovada de comunicare în faţa instanţei până la primul termen de judecată, sub sancţiunea respingerii plângerii ca fiind tardivă.
    20. Astfel, măsurile instituite prin Legea nr. 101/2016 sunt justificate prin chiar scopul întregului ansamblu legislativ în materia achiziţiilor publice, fiind vorba despre asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016], precum şi despre asigurarea la nivel naţional a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 101/2016]. Toate aceste aspecte concură la realizarea cu transparenţă a procedurilor, desfăşurarea cu celeritate a proceselor în materia achiziţiilor publice, atât în scopul evitării tergiversării, cât şi pentru realizarea obiectivului pentru care a fost adoptat cadrul legislativ respectiv, totodată avându-se în vedere antrenarea şi responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziţie publică, cu precădere a participanţilor la procedură - autoritatea contractantă, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Astfel, interesul public cere ca aceste proceduri să respecte exigenţele care decurg din prevederile constituţionale.
    21. Având în vedere toate considerentele mai sus expuse şi ţinând seama de specificul procedurilor de achiziţie publică, de remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a principiului legalităţii, în componentele vizate de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, Curtea constată că, în aplicarea prevederilor constituţionale de referinţă, legiuitorul, prin dispoziţiile de lege criticate, stabileşte procedura de judecată a căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, asigurând, în acest cadru legal, garanţiile necesare care condiţionează dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului securităţii juridice, în toate componentele sale.
    22. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte celelalte menţiuni ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sunt vizate aspecte ce ţin, în concret, de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, aspect ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea FIP Consulting - S.R.L. din Bucureşti (în calitate de reprezentant al asocierii Societatea FIP Consulting - S.R.L. - Societatea Starcom Exim - S.R.L.) în Dosarul nr. 97/57/2021 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 650 din 25 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"