Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, excepţie ridicată de Lucia Pustiu în Dosarul nr. 2.194/62/2019/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.320D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate privesc organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 5 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.194/62/2019/a1, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF. Excepţia a fost ridicată de Lucia Pustiu în procedura de cameră preliminară. În motivarea legăturii textelor de lege criticate cu soluţionarea cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, în cauză, acuzaţiile se întemeiază şi pe declaraţiile obţinute de Departamentul pentru lupta antifraudă (denumit în continuare DLAF), prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 61/2011, cu privire la care a solicitat excluderea din dosar. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că, în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, DLAF a procedat la audierea unui număr mare de părţi şi subiecţi procesuali, obţinând declaraţii, folosite în mod nelegal ca mijloace de probă. Susţine, în esenţă, că audierile efectuate de DLAF provoacă un grav dezechilibru între părţile procesului penal, fiind încălcate prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil. Subliniază că, în actuala construcţie a Codului de procedură penală, legiuitorul a atribuit actelor încheiate de către organele cu atribuţii de constatare doar calitatea de acte de sesizare a organelor de urmărire penală, aceste acte neavând valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal sau altă valoare probatorie. Apreciază că singurele acte care pot fi întocmite de DLAF sunt procesele-verbale de sesizare a organelor de urmărire penală şi actele de control specifice. Observă că, în cauză, procesul-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală a fost emis de DLAF în timp ce dosarul era în curs de cercetare. Apreciază, astfel, că valoarea de act de sesizare a acestuia este lipsită de substanţă. În concluzie, susţine că DLAF şi-a depăşit atribuţiile stabilite de Legea nr. 61/2011 şi de Codul de procedură penală, întocmind acte folosite, în mod nelegal, în acuzarea inculpaţilor. 6. Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în condiţiile în care Departamentul efectuează o anchetă administrativă care va sta ulterior la baza sesizării organelor competente să efectueze cercetarea penală. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 12 mai 2011, cu modificările ulterioare. Având în vedere criticile formulate de autoare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 61/2011, care au următorul conţinut: - Art. 10 alin. (2): „(2) Departamentul poate, la solicitarea procurorului, să efectueze controale cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în materia protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene.“; – Art. 11 alin. (2) lit. c) şi alin. (3): „(...) (2) În cadrul desfăşurării acţiunilor de control, în sensul atribuţiilor prevăzute la art. 8 lit. b) şi c): (...) c) reprezentanţii Departamentului procedează la luarea de declaraţii de la orice persoană care poate furniza date şi informaţii cu privire la posibile nereguli, fraude sau alte activităţi ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. (3) Departamentul întocmeşte acte de control care pot constitui mijloace de probă, în condiţiile Codului de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare(...)“. 11. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme în statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (2), potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) teza întâi privind dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că ceea ce a determinat ridicarea excepţiei este faptul că, în opinia autoarei, în cauză, DLAF şi-a depăşit atribuţiile stabilite de Legea nr. 61/2011 şi de Codul de procedură penală, întocmind acte care au fost folosite, în mod nelegal, în acuzarea inculpaţilor. Or, Curtea reţine că o asemenea apreciere - dacă DLAF a acţionat ultra vires, iar organele de urmărire penală au folosit actele de control emise de DLAF în mod nelegal - constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, şi nu o problemă de constituţionalitate. Soluţionarea unor asemenea aspecte nu intră în sfera contenciosului constituţional, ci ţin de competenţa exclusivă a judecătorului de cameră preliminară, care are atribuţia, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, precum şi a instanţei de judecată, în fond şi în căile de atac. De altfel, Curtea observă că, prin notele scrise, autoarea a precizat că a solicitat excluderea din dosar a declaraţiilor obţinute de DLAF în cadrul acţiunilor de control desfăşurate de aceasta. 13. Instanţa de control constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa, că nu este competentă să se pronunţe cu privire la aspectele ce ţin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, şi Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23). 14. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii (a se vedea Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 14, Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 421 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, paragraful 13, Decizia nr. 466 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, paragraful 16, Decizia nr. 735 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018, paragraful 18, Decizia nr. 783 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 26 martie 2018, paragraful 16, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, şi Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 14). Cu privire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). 15. Aşadar, având în vedere dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competenţa de a interpreta şi aplica legea, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 61/2011 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, excepţie ridicată de Lucia Pustiu în Dosarul nr. 2.194/62/2019/a1 al Tribunalului Braşov - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
