Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Gabriel Ivan în Dosarul nr. 2.430/308/2016/a2 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.838D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi de menţinere a jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 iulie 2016 şi nr. 517 din 17 iulie 2018. Subliniază că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la apărare consacrat constituţional, întrucât acesta nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.430/308/2016/a2, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Gabriel Ivan în soluţionarea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 111 din 2 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Sighişoara în Dosarul nr. 2.430/308/2016. Autorul excepţiei a invocat în faţa instanţei de apel, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, existenţa unui caz de nulitate absolută prin raportare la lipsa unei apărări efective. A susţinut că, deşi a avut apărător ales, în faţa instanţei de fond a fost audiat în lipsa acestuia şi nu s-a dispus desemnarea unui avocat din oficiu, prima instanţă considerând că îşi poate face singur apărarea. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că a considerat necesar să îşi angajeze apărător în faţa instanţei de fond, având în vedere caracterul complex al actului de sesizare, numărul semnificativ de infracţiuni ce au făcut obiectul dosarului penal şi întrucât nu are cunoştinţe juridice. Susţine că avocatul ales nu a depus toate diligenţele necesare pentru a-i asigura o apărare eficace (nu s-a prezentat la termenele de judecată, nu a făcut cereri în probaţiune etc.). Cu toate acestea, întrucât niciuna dintre infracţiunile pentru care autorul a fost trimis în judecată nu este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisorii mai mare de 5 ani, instanţa nu a desemnat un avocat din oficiu pentru termenele la care avocatul ales a omis să se prezinte, deşi era evident că avocatul ales nu a asigurat o apărare efectivă. În esenţă, susţine că această situaţie relevă faptul că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală sunt inaplicabile, întrucât nu sunt suficient de clare, aşa încât lasă loc unei aplicări arbitrare şi pot duce la situaţii în care persoane urmărite penal sau trimise în judecată pentru fapte similare să beneficieze de avocat din oficiu, în temeiul art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, sau să nu beneficieze, în funcţie de organul judiciar în faţa căruia se află. 6. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu sunt contrare dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege. 7. Consideră, totodată, că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecţilor procesuali interesaţi să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor lor legitime şi să se prevaleze, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, şi, de asemenea, nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, din moment ce art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistenţă juridică din oficiu, dacă nu are avocat ales şi se află într-una dintre situaţiile reglementate de acest text legal, având în vedere că principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, iar nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană. 8. Apreciază că modul de interpretare şi aplicare de către organul judiciar a dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, şi, în acest sens, invocă jurisprudenţa prin care instanţa de control constituţional s-a pronunţat în acest sens (de pildă, deciziile nr. 517 din 17 iulie 2018, nr. 219 din 17 aprilie 2018, nr. 506 din 5 iulie 2016 şi nr. 328 din 24 mai 2016). De asemenea, consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 124 din Constituţie, cât timp norma criticată nu împiedică înfăptuirea justiţiei în numele legii, nu imprimă prevederi care să afecteze caracterul unic, imparţial şi egal pentru toţi al justiţiei şi nici independenţa judecătorilor. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Asistenţa juridică este obligatorie: [...] b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea; [...]“. 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 21 alin. (3), conform căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (12), potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) care statuează că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate deciziile nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, nr. 219 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 6 iulie 2018, nr. 517 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 22 octombrie 2018, şi nr. 519 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 27 ianuarie 2020, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 15. Astfel, în motivarea soluţiei menţionate, Curtea a reţinut că art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală reglementează unul dintre cazurile de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, şi anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, şi, totodată, că art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. 16. Aşadar, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. De vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat instanţa de control constituţional printr-o bogată jurisprudenţă cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, dispoziţii cu un conţinut similar cu cel al art. 90 lit. b) şi c) din noul Cod de procedură penală (de exemplu, deciziile nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, nr. 62 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 25 februarie 2008, nr. 102 din 14 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, nr. 312 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 17 aprilie 2008, nr. 771 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, nr. 834 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010, nr. 313 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 12 aprilie 2011, şi nr. 970 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011). Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege. 17. De asemenea, Curtea a reţinut şi faptul că norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer - asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistenţa juridică este obligatorie, şi anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală. 18. Curtea a constatat, totodată, că dispoziţiile de lege criticate nu îngrădesc nici dreptul subiecţilor procesuali interesaţi de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi a intereselor lor legitime şi de a se prevala, în tot cursul procesului penal, de toate garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, procesul echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea nu a reţinut nici critica adusă dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, instanţa de control constituţional a reţinut că incidenţa dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistenţă juridică din oficiu dacă nu are avocat ales şi se află într-una dintre situaţiile reglementate de acestea, având în vedere că principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, iar nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană (Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, paragrafele 18 şi 19). 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Totodată, faţă de criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia legiuitorul lasă la aprecierea discreţionară a instanţei de judecată existenţa în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanţele de natură a-l împiedica pe inculpat să îşi facă singur apărarea pot să fie dovedite în faţa judecătorului de cameră preliminară şi să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanţe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. De altfel, modul de interpretare şi aplicare de către organul judiciar a dispoziţiilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Gabriel Ivan în Dosarul nr. 2.430/308/2016/a2 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
