Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Carmen Sîrboiu în Dosarul nr. 2.889/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.174D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează faptul că autoarea excepţiei a transmis note scrise prin care a solicitat admiterea acesteia. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor de lege invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.889/1/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Carmen Sîrboiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţia de procuror a acesteia, ca urmare a condamnării sale definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni, cu amânarea aplicării pedepsei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea precizează că instanţa a dispus faţă de aceasta măsura amânării aplicării pedepsei pe o perioadă de 2 ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, referitoare la eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor în ipoteza amânării aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni, încalcă principiul egalităţii, în condiţiile în care art. 90 alin. (1) din Codul penal stabileşte că persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. Or, prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, autoarei excepţiei i se interzice dreptul de a mai exercita profesia de procuror, propunându-se Preşedintelui României eliberarea din funcţia acesteia, în temeiul textului de lege criticat. 6. În motivarea criticii se face referire şi la prevederile art. 67 din Codul penal, privitoare la condiţiile aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, şi la cele ale art. 68 din acelaşi cod, care stabilesc momentul de la care începe executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. Concluzia autoarei excepţiei este că legea generală stabileşte fără echivoc că instituţia amânării pedepsei nu este o soluţie de condamnare şi nu atrage după sine aplicarea unor măsuri complementare accesorii sau de orice altă natură, decât în situaţia în care în cauză s-ar aplica dispoziţiile art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, situaţie în care se aplică şi celelalte pedepse, pe lângă pedeapsa principală. Arată că legiuitorul a asimilat aplicarea acestui articol cu procedura unei achitări condiţionate, care nu atrage nicio pedeapsă, sub condiţia de a respecta obligaţiile impuse de instanţele judecătoreşti. Susţine că art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 este neconstituţional, astfel că nu poate fi aplicat în legătură cu o persoană faţă de care s-a dispus măsura amânării aplicării pedepsei, atât timp cât efectele amânării aplicării pedepsei, aşa cum sunt prevăzute în art. 90 din Codul penal, nu atrag după sine niciun fel de răspundere faţă de această persoană. 7. Mai arată că, în cadrul tuturor instituţiilor publice, soluţia de amânare a aplicării pedepsei dispusă faţă de o persoană ce are calitatea de funcţionar public sau funcţionar public cu statut special nu atrage după sine vreo măsură complementară privind excluderea, destituirea şi detaşarea persoanei respective de la locul de muncă deţinut la momentul săvârşirii vreunei infracţiuni sau dobândit după săvârşirea vreunei infracţiuni. De aceea, consideră că este vorba despre o vădită discriminare instituţională, care încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dar şi art. 1 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul conţinut: „(1) Judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele cazuri: (...) f) condamnarea, amânarea aplicării pedepsei şi renunţarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre definitivă, precum şi renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei“. 12. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 303/2004 a fost abrogată în integralitatea sa, fiind înlocuită prin Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, care a intrat în vigoare la 16 decembrie 2022. 13. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra dispoziţiilor de lege indicate de autoarea excepţiei, care sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. De altfel, textul de lege criticat se regăseşte, în prezent, cu un conţinut normativ similar, în art. 201 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 303/2022. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind îndeplinirea de către statul român a obligaţiilor ce îi revin din tratatele la care este parte, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. Sunt invocate, de asemenea, şi prevederile art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului şi ale art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că se critică, în esenţă, diferenţa de regim juridic aplicabil judecătorilor şi procurorilor prin comparaţie cu celelalte categorii profesionale, în ceea ce priveşte consecinţele amânării aplicării pedepsei. 16. Sub acest aspect, Curtea constată însă că nu sunt nesocotite prevederile art. 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în drepturi. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 17. Or, în cauza de faţă, autoarea excepţiei invocă o diferenţă de tratament între judecătorii şi procurorii care sunt excluşi din magistratură ca urmare a săvârşirii unei fapte penale pentru care sunt condamnaţi definitiv la o pedeapsă a cărei aplicare este amânată, pe de o parte, şi, pe de altă parte, celelalte persoane aflate în aceeaşi situaţie din perspectiva dreptului execuţional penal, dar pentru care legea nu produce consecinţe în ceea ce priveşte situaţia profesională. 18. Curtea apreciază că eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor în ipoteza în discuţie este, însă, pe deplin justificată ca urmare a statutului special al acestora, în care onoarea şi probitatea profesională şi morală sunt caracteristici definitorii ale acestor funcţii, orice incident care ar aduce atingere acestor valori având drept consecinţă lezarea prestigiului justiţiei şi, implicit, destabilizarea ideii de stat de drept. Legiuitorul a considerat oportun să sancţioneze cu eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni, indiferent dacă aplicarea pedepsei cuvenite pentru aceasta a fost amânată. Raţiunea unei astfel de soluţii legislative rezidă în necesitatea ca sistemul judiciar să întrunească integral exigenţele de integritate, corectitudine, onestitate ce stau la baza unui sistem judiciar independent şi imparţial. Aşadar, măsura are ca scop protejarea prestigiului profesiei şi a funcţiei exercitate şi menţinerea încrederii cetăţenilor în actul jurisdicţional, îndepărtarea magistratului din exerciţiul funcţiei sale justificându-se pe considerentul păstrării imaginii sistemului judiciar, în ansamblul său, eliminându-se orice fel de suspiciuni care ar putea să umbrească ideea de verticalitate morală pe care magistraţii trebuie să o demonstreze în întreaga lor activitate. 19. În acest context, Curtea reţine că măsura amânării aplicării pedepsei este o modalitate de individualizare a pedepsei care poate fi aplicată de instanţa de judecată dacă sunt întrunite condiţiile legale, atunci când scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, instanţa stabilind un termen de supraveghere a conduitei condamnatului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 721 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 21). Aşadar, este eronată afirmaţia autoarei excepţiei în sensul că aceasta ar echivala cu o achitare. Dimpotrivă, în primul caz, instanţa va pronunţa o soluţie de condamnare a inculpatului, constatând identitatea dintre acesta şi autorul faptei penale, gradul de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită, precum şi inexistenţa unei cauze de exonerare de răspundere penală. În schimb, achitarea presupune o situaţie cu totul deosebită, în care instanţa constată nevinovăţia inculpatului, printr-o hotărâre definitivă. 20. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că tratamentul diferenţiat al persoanelor are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi urmăreşte un obiectiv legitim, necesar într-o societate democratică. 21. În ceea ce priveşte critica prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea observă că autoarea excepţiei nu a formulat argumente care să susţină critica de neconstituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale şi convenţionale menţionate. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Carmen Sîrboiu în Dosarul nr. 2.889/1/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
