Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 643 din 24 septembrie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 643 din 24 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional "Carol I“

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 978 din 23 octombrie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    2. Termenul pentru dezbateri a fost stabilit pentru data de 16 septembrie 2020, când, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea a amânat începerea acestora pentru 24 septembrie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    3. Cu Adresa nr. CP1/846 din 19 iunie 2020, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.266 din 19 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 764A/2020.
    4. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, precum şi ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului şi ale art. 138 alin. (5), referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanţare pentru cheltuielile bugetare, pentru motivele expuse în cele ce urmează.
    5. Cu privire la nerespectarea, pe de o parte, a prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie şi, pe de altă parte, a dispoziţiilor art. 16 alin. (2), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, autorul susţine că, aşa cum rezultă din titlu, precum şi din dispoziţiile art. 1 ale legii deduse controlului de constituţionalitate, obiectul de reglementare îl constituie aprobarea executării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, acest spital urmând să fie construit pe raza municipiului Constanţa. Totodată, la art. 5, legea criticată prevede că înfiinţarea Spitalului Militar Regional „Carol I“ se face cu avizul Ministerului Sănătăţii.
    6. Autorul sesizării consideră că legea criticată are caracter individual, fiind concepută să impună dispoziţii pentru un singur caz, determinat concret, intuitu personae. Astfel, instituind prin lege aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, respectiv înfiinţarea spitalului în cauză, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenta sa referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze - conform jurisprudenţei instanţei constituţionale - neconstituţionalitatea legii în ansamblul său.
    7. Potrivit jurisprudenţei constituţionale, legea este definită ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. De asemenea, potrivit Curţii Constituţionale, legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014).
    8. Tot cu privire la caracterul individual al legii, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai reţinut, prin mai multe decizii, că „Domeniul de incidenţă a reglementării este determinat de legiuitor, ea fiind concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normelor edictate. În caz contrar, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, având în vedere raţiuni intuitu personae, legea are caracter individual, fiind aplicabilă unui singur caz prestabilit fără echivoc, şi, implicit, îşi pierde legitimitatea constituţională, încălcând principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi principiul separaţiei puterilor în stat“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 249 din 19 aprilie 2018).
    9. Referitor la adoptarea unei legi în condiţiile arătate mai sus, Curtea Constituţională a stabilit că legea contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu, şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a arătat că este încălcat şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotind principiul constituţional potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege“. Totodată, Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. Aşadar, Curtea Constituţională consideră că o astfel de interpretare este contrară celor statuate în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017).
    10. Se arată că, examinând constituţionalitatea unui act normativ cu caracter individual, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: „Chiar în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale. (...) Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare întrun mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie. (...) Subscriind acestei teze, Curtea ţine să precizeze că o atare derogare de la dreptul comun se poate realiza numai printr-o reglementare cu caracter normativ, (...). În ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005).
    11. Aşadar, o lege trebuie să fie elaborată în conformitate cu Constituţia, să reprezinte actul juridic al Parlamentului, să exprime şi să reglementeze relaţii sociale generale. Or, în cazul de faţă, legea dedusă controlului de constituţionalitate creează cadrul normativ pentru realizarea unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabil doar unui singur caz expres determinat, acela al aprobării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“.
    12. Astfel, pentru motivele precizate şi ţinând cont de jurisprudenţa constituţională în materie, ale cărei considerente sunt aplicabile şi în cazul de faţă, autorul sesizării apreciază că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine, pe de o parte, art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) ce consacră rolul Parlamentului, iar, pe de altă parte, încalcă prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „nimeni nu e mai presus de lege“, precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale.
    13. Referitor la nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5), autorul sesizării susţine că art. 2 alin. (1) al legii criticate prevede finanţarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, prin alocări suplimentare faţă de bugetul destinat acestui minister prin legea bugetului de stat.
    14. Potrivit art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat (...). (2) În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării. (3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.“ În acest sens, prin Decizia nr. 795 din 16 decembrie 2016, Curtea Constituţională a statuat că adoptarea unei legi cu impact bugetar este posibilă doar după solicitarea stabilirii sursei de finanţare în condiţii constituţionale, iar prin Decizia nr. 331 din 21 mai 2019 a reţinut că „lipsind fişa financiară (iniţială şi reactualizată), nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală“.
    15. Or, din analiza parcursului legislativ al legii criticate rezultă că nu a fost transmisă Guvernului solicitarea de a elabora fişa financiară. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră competentă, la data de 4 februarie 2020 şi, - în aceeaşi zi - , s-a solicitat doar punctul de vedere al Guvernului, nu şi fişa financiară, obligatorie potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    16. Mai mult, în contradicţie şi cu cerinţele art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nici expunerea de motive a legii criticate nu detaliază impactul bugetar al soluţiilor legislative preconizate şi nici nu indică sursa de finanţare.
    17. Potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“, iar art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală prevede expres că „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“.
    18. Prin urmare, întrucât cheltuielile stabilite prin textele legii criticate afectează bugetul de stat, adoptarea unor asemenea prevederi nu se putea realiza decât după cererea prealabilă a informării Parlamentului, formulată de acesta şi înaintată Guvernului. De aceea, se solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea în ansamblu a legii deduse controlului, prin raportare la dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    19. În considerarea argumentelor expuse, Preşedintele României solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea că Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ este neconstituţională, în ansamblu.
    20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
    21. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/5.018 din 30 iulie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.537 din 30 iulie 2020, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ este neîntemeiată.
    22. Astfel, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse legii, prin raportare la art. 1 alin. (4) referitor la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, se arată că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, aceasta aprobă doar executarea obiectivului de investiţii şi nu înfiinţează Spitalul Militar Regional „Carol I“, aşa cum greşit este interpretat de autorul sesizării. Contrar criticilor formulate, Parlamentul, tocmai, ţinând cont de principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, a prevăzut la art. 1 alin. (2) din legea criticată că întreaga documentaţie, atât tehnică, cât şi economică, va fi întocmită de Guvern. Mai mult, potrivit art. 3 din legea analizată, Ministerul Apărării Naţionale (minister care potrivit dispoziţiilor art. 116 alin. (1) din Constituţie, se organizează numai în subordinea Guvernului) este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, iar potrivit prevederilor art. 4, acelaşi minister demarează toate procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“.
    23. Aşadar, din textul legii adoptate, reiese fără echivoc că Parlamentul nu are cum să încalce principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, acesta presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008). Doctrina constituţională recunoaşte cele trei puteri în stat: puterea legislativă, care creează şi modifică legea, puterea executivă, care execută şi impune legea, şi puterea judecătorească, ce interpretează şi aplică legea.
    24. Tocmai pentru a întări respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, Parlamentul, prin art. 5 alin. (1) al legii criticate, a prevăzut că înfiinţarea Spitalului Militar Regional „Carol I“ se face numai cu avizul Ministerului Sănătăţii. Per a contrario, fără acest aviz, şi implicit al Guvernului, înfiinţarea Spitalului Militar Regional „Carol I“ nu se poate realiza.
    25. Totodată, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61, art. 64 alin. (4), art. 74 alin. (1), art. 109 alin. (1), art. 111 şi art. 112 din Constituţie, referitoare la prerogativele constituţionale ale Parlamentului, se apreciază că, în condiţiile în care prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele constituţionale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 308 din 28 martie 2012).
    26. Prin urmare, se apreciază că Parlamentul şi-a exercitat prerogativele legislative în spiritul loialităţii constituţionale între instituţiile fundamentale, fără afectarea bunei funcţionări a puterii executive, comportament fidel principiului separaţiei puterilor în stat.
    27. În privinţa criticilor referitoare la nerespectarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului şi ale art. 138 alin. (5) referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanţare pentru cheltuielile bugetare, le consideră neîntemeiate, din perspectiva considerentelor ce urmează a fi prezentate în continuare.
    28. În ceea ce priveşte principiul egalităţii în drepturi, Curtea Constituţională a reţinut într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23). Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a mai stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza D.H. şi alţii împotriva Republicii Cehe, paragraful 175, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60, Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61).
    29. Aplicând aceste statuări în prezenta cauză, preşedintele Camerei Deputaţilor constată că legiuitorul nu a stabilit nicio distincţie, astfel că aceeaşi măsură este aplicată uniform, nefiind încălcat principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    30. Referitor la susţinerile privind încălcarea art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1) din Constituţie, în sensul că legea generează noi cheltuieli din fonduri publice necesare executării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, fără să se precizeze impactul bugetar şi, respectiv, sursele din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli, se apreciază că, aplicând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, rezultă că fondurile necesare executării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ urmează să fie garantate cu ocazia elaborării proiectului bugetului de stat pentru anul 2021. Or, referitor la aceste aspecte, Curtea Constituţională a apreciat că nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, pentru că aceasta este o problemă exclusiv de oportunitate, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 77 din 30 ianuarie 2019, nr. 22 din 20 ianuarie 2016, nr. 64 din 16 noiembrie 1993 şi nr. 47 din 15 septembrie 1993).
    31. Preşedintele Camerei Deputaţilor conchide că legea supusă controlului de constituţionalitate nu încalcă în niciun fel dispoziţiile constituţionale invocate şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi, în consecinţă, nici dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    32. Guvernul a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/3.290/2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.684 din 6 august 2020, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ este întemeiată. Astfel, faţă de pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua, respectiv ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie, Guvernul arată că, având în vedere obiectul legii analizate, astfel cum reiese din titlu şi din conţinutul acesteia, rezultă că actul normativ vizează aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, având aplicabilitate limitată la un singur caz concret. Or, astfel cum Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa constantă, „în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale“. În acest context, Curtea a constatat că „legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005 şi Decizia nr. 531 din 18 iulie 2018).
    33. Prin urmare, faţă de caracterul intuitu personae al legii analizate, Guvernul apreciază că sunt întemeiate criticile autorului sesizării referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie, respectiv, a principiului consacrat de art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.
    34. Referitor la încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie din perspectiva nerespectării principiului obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale, se menţionează că în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional s-a reţinut în mod constant faptul că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile sale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept. Prin urmare, principiul obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale vizează efectele pe care aceste decizii le produc în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate asupra unei/unor dispoziţii din lege, în sens larg, sau asupra unei legi în integralitatea sa, inclusiv considerentele pe care se sprijină această decizie. Pentru aceste motive, Guvernul apreciază că sunt întemeiate criticile prin raportare la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie din perspectiva nerespectării principiului obligativităţii deciziilor Curţii Constituţionale.
    35. Cu privire la nerespectarea prevederilor art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „art. 111 din Constituţie îşi găseşte concretizarea în art. 15 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar“.
    36. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a stabilit că „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, (...) şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament (...), nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală“. Practic, în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007). În acest sens sunt şi considerentele reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 58 din 12 februarie 2020.
    37. Prin urmare, în măsura în care legea analizată generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă tuturor iniţiatorilor, intervenţia legislativă în cauză trebuind să fie însoţită de o fişă financiară întocmită potrivit normelor legale invocate mai sus. Or, în măsura în care legea a fost adoptată fără elaborarea fişei financiare se aduce atingere prevederilor art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie cu privire la necesitatea stabilirii sursei de finanţare la aprobarea unor cheltuieli bugetare.
    38. Preşedintele Senatului nu a transmis Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile legii criticate, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
    39. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, care prevăd următoarele:
    "ART. 1
    (1) Prezenta lege aprobă executarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional «Carol I». Spitalul Militar Regional «Carol I» va fi construit pe raza municipiului Constanţa.
    (2) Guvernul va întocmi documentaţiile tehnico-economice necesare obiectivului de investiţii prevăzut la alin. (1).
    ART. 2
    (1) Obiectivul de investiţii Spitalul Militar Regional «Carol I» se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, prin alocări suplimentare faţă de bugetul destinat acestui minister prin legea bugetului de stat şi conform Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare în perioada 2017-2027.
    (2) Pentru realizarea obiectivului de investiţii prevăzut la alin. (1) pot fi utilizate şi sume provenite din credite externe şi/sau fonduri europene.
    (3) Guvernul va stabili anual sumele care se alocă pentru finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la alin. (1).
    ART. 3
    Ministerul Apărării Naţionale este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional «Carol I».
    ART. 4
    Ministerul Apărării Naţionale va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional «Carol I».
    ART. 5
    (1) Înfiinţarea Spitalului Militar Regional «Carol I» se face cu avizul Ministerului Sănătăţii.
    (2) Spitalul prevăzut la alin. (1) face parte din reţeaua sanitară proprie a Ministerului Apărării Naţionale.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

    40. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, ale art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului, ale art. 138 alin. (5) referitoare la obligativitatea stabilirii surselor de finanţare pentru cheltuielile bugetare şi ale art. 147 alin. (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale.
    41. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea dea treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).
    42. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    43. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 27 mai 2020 şi a fost depusă, la aceeaşi dată, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 2 iunie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 19 iunie 2020. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    44. În vederea analizării admisibilităţii prezentei sesizări cu privire la cel de-al treilea aspect de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului -, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării. Analizând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză vizează, pe de o parte, caracterul individual al reglementării şi competenţa de legiferare a Parlamentului, şi, pe de altă parte, procedura de adoptare a legii referitoare la lipsa solicitării de la Guvern a fişei financiare.
    45. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.
    46. Referitor la procesul legislativ, Curtea reţine că propunerea legislativă privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Mihail Kogălniceanu“ a fost iniţiată de 59 de senatori şi a fost înregistrată la data de 11 decembrie 2019 la Senat sub nr. b563, solicitându-se de către iniţiatori procedură de urgenţă, în temeiul art. 111 din Regulamentul Senatului.
    47. În expunerea de motive se precizează că „Sectorul sanitar se bazează pe o infrastructură concepută acum 50-60 ani, când nevoia de servicii de sănătate era diferită faţă de realităţile de astăzi“, „Armata României este o armată NATO, care execută misiuni în cele mai complexe teatre de operaţii. Cu predilecţie la Constanţa - locaţie a bazei NATO - armata îşi întăreşte capacitatea operaţională prin cele mai realiste programe de înzestrare cu tehnică modernă implementate după 1990 şi care şi-a actualizat concepţia de instruire la standardele de interoperabilitate aliate.“ şi că „Spitalul Militar de Urgenţă «Alexandru Gafencu», cel care deserveşte, cu un număr total de 200 de paturi, judeţul Constanţa, a împlinit pe 13 septembrie anul acesta 188 de ani.“ Se afirmă că „prin promovarea acestei iniţiative legislative se are în vedere dezvoltarea componentei medicale operaţionale pentru a face faţă provocărilor, cazuisticii şi patologiei inerente activităţilor militare şi civile, precum şi numărului crescut de bolnavi în perioada estivală“. De asemenea, se arată că „un spital militar regional în Constanţa este cu atât mai necesar cu cât în judeţele învecinate nu există asemenea unităţi sanitare complexe. Deşi la doar 30 de km de Constanţa se află amplasată baza militară Mihail Kogălniceanu, problemele medicale ale militarilor americani din bază sunt rezolvate la Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Andrei» - Constanţa“. Totodată, se precizează că „prin poziţia sa strategică, Spitalul Militar Regional «Mihail Kogălniceanu» Constanţa va reprezenta o importantă facilitate medicală. Unitatea va putea asigura suport medical structurilor din sistemul naţional de apărare. Aceasta va avea o componentă de specialităţi de tip general pentru îngrijiri secundare şi îi vor fi arondate judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Brăila, Galaţi şi Călăraşi“ şi că „realizarea obiectivului reprezintă un potenţial de interconectare a spitalelor militare din ţară cu poligoanele de luptă, de tragere şi de antrenament. Prin realizarea Spitalului Militar Regional «Mihail Kogălniceanu» se creează oportunităţi de dezvoltare a relaţiilor cu spitalele militare de tradiţie la nivel internaţional.“
    48. Aşa cum rezultă din fişa actului normativ de pe pagina de internet a Senatului, la data de 4 februarie 2020, s-au solicitat avizul Consiliului Legislativ, avizul Consiliului Economic şi Social şi punctul de vedere al Guvernului.
    49. Consiliul Legislativ a avizat negativ propunerea legislativă, conform Avizului nr. 145 din 5 martie 2020, reţinând că face parte din categoria legilor ordinare şi că o propunere cu obiect de reglementare similar a fost transmisă Consiliului în anul 2018, fiind avizată negativ şi ulterior retrasă de către iniţiator. De asemenea, a reţinut că, având în vedere că propunerea legislativă are implicaţii asupra bugetului de stat, sunt incidente prevederile art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţia României, republicată, potrivit cărora este obligatorie solicitarea unei informări din partea Guvernului, precum şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obligativitatea întocmirii unei fişe financiare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 15 din Legea responsabilităţii fiscalbugetare nr. 69/2010, republicată. Totodată, trebuie respectate prevederile art. 33 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la întocmirea studiului de impact. În acelaşi timp, este de menţionat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În final, Consiliul Legislativ a semnalat că propunerea legislativă prezintă şi unele imperfecţiuni din punctul de vedere al tehnicii legislative.
    50. După primirea avizelor favorabile de la Consiliul Economic şi Social şi de la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului, a fost depus, la data de 31 martie 2020, raportul de admitere, cu amendamente, al comisiei sesizate în fond - Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
    51. La data de 22 aprilie 2020, propunerea legislativă Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Mihail Kogălniceanu“ a fost adoptată de Senat, în forma iniţială, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a treia din Constituţie. Ulterior, a fost transmisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor. La data de 26 mai 2020, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor au depus raportul comun de adoptare, cu amendamente referitoare la schimbarea denumirii spitalului în vederea evitării unei eventuale confuzii legate de numele localităţii cu acelaşi nume din judeţul Constanţa, iniţiativa legislativă Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Mihail Kogălniceanu“ devenind propunerea legislativă Lege privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, şi, la aceeaşi dată, a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. În şedinţa din 27 mai 2020, propunerea legislativă a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor şi, la aceeaşi dată, a fost adoptată legea care face obiectul prezentului control.
    52. Ulterior adoptării legii de către Camera Deputaţilor, în data de 29 mai 2020, Guvernul a transmis punctul său de vedere în care menţionează că nu susţine adoptarea legii, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă faptul că Ministerului Apărării Naţionale îi vor fi asigurate fonduri suplimentare, peste cele stabilite prin acordul politic de alocare a 2% din PIB pe o perioadă de 10 ani, iar aprobarea unui astfel de demers ar greva bugetul alocat pentru apărare, şi că, având în vedere că aplicarea prevederilor art. 2 din lege conduce la creşterea cheltuielilor bugetului de stat, era necesar, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 500/2002 şi celor ale art. 15 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, nr. 69/2010, republicată, să se prevadă sursele de acoperire a majorării cheltuielilor bugetare şi să se prezinte declaraţia potrivit căreia aceste majorări sunt compatibile cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară.
    53. La data de 2 iunie 2020 legea a fost trimisă la promulgare şi la data de 19 iunie 2020, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională referitor la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“.
    54. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia aduce critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează, pe de-o parte, caracterul individual al reglementării şi competenţa de legiferare a Parlamentului şi, pe de altă parte, procedura de adoptare a legii referitoare la lipsa solicitării de la Guvern a fişei financiare.
    55. Cu titlu prealabil, referitor la sintagma „obiectiv de investiţii“ din titlul legii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 2 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.061 din 29 decembrie 2016, noţiunea de obiectiv/proiect de investiţii este definită ca fiind rezultatul scontat la investirea de capital pe timp limitat, ca urmare a realizării unuia sau mai multor obiecte de investiţii, situate pe un amplasament distinct delimitat, care asigură satisfacerea cerinţelor formulate de beneficiarul investiţiei şi de investitor; în sintagma „obiectiv de investiţii“ se cuprinde, după caz, obiectivul nou de investiţii, obiectivul mixt de investiţii sau intervenţie la construcţie existentă. De asemenea, potrivit art. 2 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016, obiectul de investiţii reprezintă parte a obiectivului de investiţii, cu funcţionalitate distinctă în cadrul ansamblului acestuia, care constă în lucrări de construcţii pentru realizarea unor obiecte noi de investiţii sau în lucrări de intervenţii la construcţii existente.
    56. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează caracterul individual al reglementării şi competenţa de legiferare a Parlamentului, prin raportare, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (4) şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, şi, pe de altă parte, la art. 16 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, sau Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21).
    57. Prin jurisprudenţa mai sus citată, Curtea a mai arătat că Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. O lege adoptată în condiţiile de mai sus contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. De asemenea este încălcat şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotind principiul constituţional potrivit căruia „nimeni nu este mai presus de lege“. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. Or, o astfel de interpretare este contrară celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale.
    58. Cu privire la caracterul normativ al legii, instanţa constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, precitată, că „în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale“.
    59. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că legea supusă controlului de constituţionalitate are un veritabil caracter individual, fiind adoptată nu în vederea aplicării unui număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit, respectiv pentru aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“. Or, potrivit dispoziţiilor art. 172 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, „(1) Spitalele publice din reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Sănătăţii. (2) Spitalele din reţeaua sanitară proprie a ministerelor şi instituţiilor publice, altele decât cele ale Ministerului Sănătăţii şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, se înfiinţează şi, respectiv, se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de ministerul sau instituţia publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătăţii“. Operaţiunea juridică se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, administrativ şi nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare, care presupune reglementarea unei sfere cât mai largi de relaţii sociale generale, în cadrul şi în interesul societăţii. Din această perspectivă, Curtea reţine că actul normativ criticat este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul intrând în sfera de competenţă a autorităţii executive, singura autoritate publică cu atribuţii în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ.
    60. Prin urmare, competenţa Parlamentului de a adopta o lege cu un astfel de obiect de reglementare contravine principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, egalităţii în drepturi, prevăzută de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, şi rolului Parlamentului, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi afectează Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“, în ansamblul său.
    61. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragrafele 46-52), Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, „în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (1) prima teză din Constituţie, „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora“. Textul constituţional stabileşte, pe de o parte, obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta informaţiile şi documentele necesare actului legiferării şi, pe de altă parte, modalitatea de obţinere a acestor informaţii, respectiv la cererea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a comisiilor parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice (a se vedea şi Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o informare în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007).
    62. Aşa cum a precizat Curtea, prin Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 28 ianuarie 2019, art. 111 alin. (1) din Constituţie „prevede expres şi limitativ că relaţia dintre autorităţile menţionate se realizează prin intermediul preşedinţilor Camerei Deputaţilor, Senatului sau comisiilor parlamentare“. În acest sens sunt, de altfel, şi normele regulamentare care detaliază procedura legislativă.
    63. În cauză, Curtea reţine că propunerea legislativă a fost însoţită de dovada solicitării informării Parlamentului de către Guvern, solicitare care a fost formulată de preşedintele Senatului, aşa cum rezultă din Adresa nr. 4.797 din 12 august 2020, trimisă Curţii Constituţionale, la solicitarea acesteia. De altfel, Guvernul a şi transmis punctul său de vedere, în sensul că nu susţine adoptarea propunerii legislative.
    64. Aşadar, Senatul şi-a îndeplinit obligaţia de a solicita o informare din partea Guvernului, prin intermediul preşedintelui Camerei, cu respectarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 111 alin. (1) teza întâi care stabilesc expres că informaţiile şi documentele sunt cerute de Senat, prin intermediul preşedintelui Camerei. Prin urmare, critica raportată la dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată.
    65. Examinând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5), Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, obligativitatea indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de norma constituţională, constituie un aspect distinct de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea acesteia, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Aşadar, norma constituţională nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.
    66. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 58, Curtea a reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare“. Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii, schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar.
    67. Prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, paragrafele 54-56, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor care impun solicitarea fişei financiare, este necesară lămurirea mai multor aspecte. Un prim aspect vizează faptul că, atâta vreme cât dispoziţiile legale generează impact financiar asupra bugetului de stat, obligaţia solicitării fişei financiare incumbă tuturor iniţiatorilor, în temeiul art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, potrivit căreia, „În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/ iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte: a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 [... ]“, iar dacă acestea sunt rezultatul unor amendamente admise în cadrul procedurii legislative, prima Cameră sesizată sau Camera decizională, după caz, are obligaţia de a solicita fişa financiară (a se vedea în acest sens Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017).
    68. Totodată, Curtea a reamintit faptul că nu deputatul sau senatorul trebuie să întocmească fişa financiară, ci Guvernul, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 stabilind expres că, „În cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării“. Prin urmare, pentru a respecta procedura constituţională de adoptare a unui act normativ care implică o cheltuială bugetară, respectiv art. 138 alin. (5) din Constituţie, este suficient ca iniţiatorii actului normativ să facă dovada că, în temeiul dispoziţiilor legale, anterior menţionate, au solicitat Guvernului fişa financiară. Netransmiterea fişei financiare în termenul legal de către autoritatea publică căreia îi incumbă obligaţia de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 59, Curtea a stabilit că „a ridica această competenţă a Guvernului la nivel de regulă constituţională implicit admisă de art. 138 alin. (5) din Constituţie ar echivala cu o condiţie potestativă pură în sensul că orice lege ce are implicaţii bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit şi a transmis Parlamentului fişa financiară. Or, dacă Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă/nu este de acord cu ea şi, prin urmare, nu transmite fişa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine omisivă.“
    69. Curtea a mai reţinut că un alt aspect vizează faptul că „fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern conform art. 11 lit. b^1) din Legea nr. 90/2001 [punct de vedere emis ca urmare a solicitării formulate în temeiul art. 111 alin. (1) din Constituţie, n.r.], cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară“ (a se vedea Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, precitată, paragraful 60).
    70. În fine, cu privire la efectele pe care le produce lipsa fişei financiare, Curtea a stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, precitată, paragraful 59, sau Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 30, că, „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, [...] şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament [...], nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală“.
    71. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte legea supusă prezentului control de constituţionalitate, în procedura de legiferare nu a fost solicitată fişa financiară de către iniţiatorii propunerii legislative. Neîndeplinirea obligaţiei solicitării fişei financiare conduce, în mod firesc, la concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, astfel că au fost încălcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 138 alin. (5) referitoare la stabilirea sursei de finanţare. Ca atare, cheltuielile preconizate prin textele de lege criticate grevează asupra bugetului de stat, adoptarea lor ar fi fost posibilă doar după stabilirea sursei de finanţare în condiţiile Legii fundamentale şi după solicitarea fişei financiare de la Guvern.
    72. Neîndeplinirea obligaţiei iniţiatorilor legii de a solicita Guvernului fişa financiară, conform art. 138 alin. (5) din Constituţie coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, conduce la concluzia că între Parlament şi Guvern nu a existat un dialog real cu prilejul adoptării legii supuse controlului, iar Parlamentul a decis asupra majorării unor cheltuieli bugetare întemeindu-se pe o sursă de finanţare lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv.
    73. Prin urmare, critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la stabilirea sursei de finanţare este întemeiată.
    74. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ este neconstituţională, în ansamblul său. Efectul juridic al prezentei decizii este circumscris art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie, astfel că Parlamentului îi revine obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ cu privire la legea în cauză.
    75. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind aprobarea obiectivului de investiţii Spitalul Militar Regional „Carol I“ este neconstituţională, în ansamblul său.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016