Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 641 din 7 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 641 din 7 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 961 din 17 octombrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte          │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător           │
│Ciochină       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian       │- judecător           │
│Deliorga       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător           │
│Licu           │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător           │
│Scântei        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător           │
│Stanciu        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător           │
│Tănăsescu      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia  │-                     │
│Costinescu     │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 15.093/300/2022 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 723D/2023.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 decembrie 2023, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei în data de 14 decembrie 2023, 23 ianuarie 2024, 14 februarie 2024, 13 martie 2024, 20 martie 2024, 24 aprilie 2024, 3 iunie 2024, 9 iulie 2024, 11 iulie 2024, 17 septembrie 2024, 15 octombrie 2024 şi, ulterior, pentru data de 7 noiembrie 2024, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    3. Prin Încheierea din 8 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 15.093/300/2022, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei pronunţate asupra cererii de anulare a unui proces-verbal de constatare a unei contravenţii.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească, pentru a reţine aplicabilitatea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a avut în vedere criteriile dezvoltate în mod tradiţional de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv calificarea măsurii în litigiu în dreptul intern, natura acesteia, scopul şi gradul de severitate al sancţiunii. Apreciază astfel că, faţă de retragerea definitivă a autorizaţiei de funcţionare, indiferent de calificarea în dreptul intern, prin gradul de gravitate şi prin caracterul punitiv şi descurajant, măsura se aseamănă unei pedepse penale în sensul autonom dezvoltat de Curte. În Hotărârea din 31 octombrie 2017, pronunţată în Cauza Tanasov împotriva României, paragrafele 27-28, în care legislaţia naţională impunea confiscarea automată a oricărei sume nedeclarate la controlul vamal, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, pentru a fi proporţională, orice ingerinţă trebuie să corespundă gravităţii încălcării, iar sancţiunea trebuie să corespundă mai degrabă gravităţii faptei pe care este concepută să o pedepsească. Măsura de confiscare nu a fost aplicată cu rolul de despăgubire pecuniară pentru repararea unui prejudiciu - având în vedere că statul nu a suferit nicio pierdere ca urmare a nedeclarării de către reclamant a argintului, ci a avut un scop disuasiv şi punitiv. Nu s-a demonstrat sau argumentat în mod convingător de către Guvern faptul că simpla aplicare a unei amenzi (echivalentul a 750 euro), nu era suficientă pentru a obţine efectul disuasiv şi punitiv dorit şi pentru a preveni viitoare încălcări ale obligaţiei de declarare. În aceste circumstanţe, Curtea concluzionează că măsura confiscării celor două lingouri de argint, care ar fi trebuit să fie declarate, ca sancţiune suplimentară faţă de amendă, a fost disproporţionată, întrucât i-a fost impusă reclamantului o sarcină excesivă. Similar, în Hotărârea din 31 octombrie 2017, pronunţată în 22 octombrie 2019 în Cauza El Ozair împotriva României, paragrafele 25-26, Curtea a statuat că măsura de confiscare a avut un scop pur disuasiv şi punitiv şi, cu toate acestea, nu s-a demonstrat în mod convingător că simpla aplicare a amenzii nu era suficientă pentru a obţine efectul disuasiv şi punitiv dorit şi pentru a preveni viitoare încălcări ale cerinţei privind declararea. În aceste circumstanţe, s-a concluzionat că măsura confiscării întregii sume de bani care trebuia să fie declarată, ca sancţiune suplimentară faţă de amendă, a fost disproporţionată.
    5. Sintetizând, se poate afirma, pe baza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, că instanţa de judecată învestită cu analiza proporţionalităţii unei acuzaţii în materie penală, în sensul autonom prevăzut de art. 6 din Convenţie, este obligată să verifice dacă respectiva sancţiune, indiferent dacă este principală sau complementară, natura sa neprezentând relevanţă, corespunde gradului de pericol social concret, iar nu doar abstract, al faptei şi, totodată, să adapteze respectiva sancţiune la situaţia personală a contravenientului. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa în aplicarea art. 6 din Convenţie, Curtea europeană a reţinut în mod constant că un organ judiciar nu poate fi considerat „instanţă“ cu deplină jurisdicţie dacă nu are competenţa de a aprecia asupra proporţionalităţii sancţiunii (hotărârile din 26 septembrie 1995, 24 septembrie 2009, 27 iulie 2006, pronunţate în cauzele Diennet împotriva Franţei, paragraful 34, Merigaud împotriva Franţei, paragraful 69, respectiv Gubler împotriva Franţei, paragraful 26).
    6. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, prin care Curtea a reţinut că sancţiunile contravenţionale, principale şi complementare, au adresabilitate generală şi au atât un rol preventiv-educativ, cât şi unul represiv şi punitiv, reprezentând o formă de constrângere care vizează, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal. Totodată, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, paragraful 31, Curtea a reţinut că, potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Acest principiu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Principiul proporţionalităţii este apropiat principiului oportunităţii, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare în vederea atingerii scopului represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. Totodată, Curtea a reţinut că aplicarea sancţiunilor contravenţionale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi alte criterii speciale, dacă este cazul. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. Principiul proporţionalităţii, cuprins în art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, îşi are originea în dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie şi permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică şi este proporţională cu situaţia care a determinat-o. Or, în condiţiile în care sancţiunea contravenţională, la fel ca cea penală, implică restrângerea unor drepturi sau a unor libertăţi, stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporţionale cu fapta comisă de contravenient. Proporţionalitatea se determină, în baza art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la natura şi la gravitatea faptei. Această aplicare proporţională trebuie să vizeze atât sancţiunea principală, cât şi sancţiunile complementare, iar o astfel de obligaţie aparţine atât organului constatator, cât şi instanţei de judecată sesizate cu o plângere contravenţională. Totodată, în Decizia nr. 732 din 20 noiembrie 2018, paragraful 27, Curtea Constituţională a reţinut că, în virtutea principiului legalităţii sancţiunilor contravenţionale, dar şi al liberului acces la justiţie, instanţa de judecată analizează legalitatea şi temeinicia fiecărei sancţiuni contravenţionale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancţiuni, caracterul oportun şi proporţional al acesteia. Pe cale de consecinţă, instanţa va putea decide asupra oricărei sancţiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancţiunilor contravenţionale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituţional al rolului justiţiei, astfel ca niciunul dintre cetăţeni să nu fie sancţionat în mod injust şi nelegal, fiecare sancţiune aplicată de organele statului prin agenţii săi trebuind a fi proporţională cu fapta săvârşită.
    7. Având în vedere aceste considerente, instanţa apreciază, aşadar, că dispoziţiile art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale, raportat la art. 11, 20, 21 şi 124 din Constituţie, coroborat cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, care au următorul cuprins:
    - Art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004:
    "(2) Următoarelor contravenţii prevăzute la art. 129 li se aplică sancţiuni complementare, după cum urmează: (...)
    d) retragerea definitivă a autorizaţiei eliberate în condiţiile art. 104 alin. (1), pentru contravenţiile prevăzute la pct. 5^1, 43-49 şi 51."

    12. De asemenea, sunt criticate şi dispoziţiile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, texte de lege care au următorul cuprins:
    - Art. 5 alin. (5):
    "(5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite."

    – Art. 21 alin. (3):
    "(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

    – Art. 34 alin. (1):
    "(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile."

    13. În opinia instanţei judecătoreşti care a invocat excepţia de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi în art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 129 pct. 5^1, 43-49 şi 51 din lege, armurierilor li se aplică sancţiunea complementară a retragerii definitive a autorizaţiei eliberate în condiţiile art. 104 alin. (1) din lege, pentru operaţiunile cu arme, piese şi muniţii, acordată de autorităţile competente pentru fiecare categorie de operaţiuni prevăzute de lege. În speţă, autorului excepţiei de neconstituţionalitate i-a fost retrasă definitiv autorizaţia de armurier ca urmare a constatării săvârşirii contravenţiei prevăzute de art. 129 pct. 43, respectiv pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 106 alin. (1) lit. b) din lege, care prevede comercializarea armelor, componentelor esenţiale, încărcătoarelor care pot conţine mai mult de 20 de cartuşe, în cazul armelor de foc scurte, sau mai mult de 10 cartuşe, în cazul armelor de foc cu ţeavă lungă, precum şi muniţiilor numai către persoanele fizice şi juridice autorizate să le procure. Încărcătoarele a căror capacitate maximă este mai mică sau egală cu 20 de cartuşe, în cazul armelor de foc scurte, ori mai mică sau egală cu 10 cartuşe, în cazul armelor cu ţeavă lungă, pot fi comercializate numai persoanelor fizice sau juridice autorizate să deţină sau, după caz, să folosească arme pe care pot fi montate.
    15. În fapt, autorizaţia de cumpărare pe baza căreia a fost comercializată arma viza o armă de tir sportiv neletală cu o viteză a proiectilului la gura ţevii mai mare de 220 m/s, încadrată în subcategoria C2 din categoria C - Arme şi muniţii neletale supuse autorizării, prevăzută de anexa la lege, intitulată Clasificarea armelor. Arma aleasă de cumpărător şi vândută de armurier are o viteză a proiectilului la gura ţevii mai mică de 220 m/s, fiind încadrată în subcategoria C3 din categoria C, prevăzută de anexa la lege. Destinaţia ambelor subcategorii este identică: tir sportiv şi colecţie. Organul de poliţie a considerat că această vânzare s-a realizat către o persoană fizică neautorizată să o procure, a încadrat fapta la prevederile art. 129 pct. 43 din Legea nr. 295/2004, a aplicat sancţiunea principală a avertismentului şi, în temeiul art. 130 alin. (2) lit. d) din lege, a aplicat sancţiunea complementară a retragerii definitive a autorizaţiei de armurier.
    16. Critica de neconstituţionalitate formulată de instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei pronunţate asupra cererii de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunilor vizează lipsa de proporţionalitate a sancţiunii contravenţionale complementare, care se aplică automat, ope legis, dacă este reţinută incidenţa faptelor prevăzute art. 129 pct. 5^1, 43-49 şi 51 din lege, indiferent de pericolul social sau gravitatea faptei săvârşite.
    17. Curtea reţine că regimul contravenţiilor prevăzute de Legea nr. 295/2004 este stabilit de dispoziţiile art. 132 din lege, potrivit cărora „Contravenţiilor prevăzute la art. 129 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu posibilitatea de a achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii“. În materia reglementării regimului juridic al contravenţiilor, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte cadrul sancţionator general, alin. (2) reglementând sancţiunile contravenţionale principale, alin. (3), sancţiunile contravenţionale complementare, iar alin. (4), posibilitatea impunerii de noi sancţiuni contravenţionale principale şi complementare prin legi speciale. Toate aceste sancţiuni specifice dreptului contravenţional nu au caracter reparator, ci preventiv-educativ şi reprezintă o formă de constrângere juridică, vizând, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal: principiul legalităţii, principiul proporţionalităţii şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale - non bis in idem (a se vedea Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 31). Referitor la problema garanţiilor similare dreptului penal în materie contravenţională, Curtea a constatat, în acord cu instanţa de la Strasbourg (Hotărârea din 30 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Grecu împotriva României, paragraful 58), că, deşi le este permis statelor să nu sancţioneze unele infracţiuni sau/şi să le elimine ori să dispună o sancţiune pe cale administrativă mai degrabă decât pe cale penală, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie să se găsească într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil în materie contravenţională este diferit de cel aplicabil în materie penală.
    18. Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004, toate contravenţiile săvârşite de armurieri care cad sub incidenţa art. 129 pct. 5^1, 43-49 şi 51 din lege se sancţionează ope legis cu retragerea definitivă a autorizaţiei de funcţionare a activităţii de armurier. În consecinţă, în lipsa reglementării în cuprinsul actului normativ special a unor criterii de individualizare administrativă şi judiciară, măsura sancţiunii complementare urmează a fi aplicată de drept oricărei abateri de la normele privind activitatea de armurier, indiferent de gravitatea sau de pericolul social al faptei. Curtea constată că toate consecinţele care derivă din constatarea faptei contravenţionale nu reprezintă altceva decât efecte juridice inerente faptei săvârşite pe care legea contravenţională le consacră în domeniul ei specific de incidenţă, legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, fiind liber să impună reguli privind statutul juridic al armurierilor, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiţii ce ţin de dobândirea/pierderea calităţii de armurier.
    19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea reţine jurisprudenţa sa constantă prin care a constatat constituţionalitatea acestor norme (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 732 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 6 martie 2019, sau Decizia nr. 37 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 17 mai 2023). De altfel, tocmai aceste norme, care reprezintă dreptul comun în materia regimului juridic al contravenţiilor, consacră principiile legalităţii şi proporţionalităţii sancţiunii contravenţionale, în deplin acord cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
    20. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 15.093/300/2022 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    pentru MARIAN ENACHE,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Pentru magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu,

    în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează

                    prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 641 din 7 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"