Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi ale art. 272 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Neculai Ranciu în Dosarul nr. 1.756/88/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 947D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar o cerere prin care solicită soluţionarea în lipsă a cauzei. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa instanţei de control constituţional, respectiv deciziile nr. 321 din 17 mai 2016 şi nr. 249 din 25 aprilie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 iunie 2018 şi Încheierea din 25 iunie 2018, de îndreptare a erorii materiale, pronunţate în Dosarul nr. 1.756/88/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) şi ale art. 272 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Neculai Ranciu cu ocazia soluţionării apelurilor declarate, printre alţii, şi de autorul excepţiei împotriva Sentinţei penale nr. 40 din 19 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1.756/88/2016. Autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 269 alin. (1) şi art. 272 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia solicită să se constate neconstituţionalitatea atât a dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul penal din perspectiva lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, întrucât noţiunea „făptuitor“ nu este definită în conţinutul legii penale, cât şi a prevederilor art. 272 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „faptă cu efect vădit intimidant“, întrucât această sintagmă este lipsită de claritate şi previzibilitate din perspectiva elementului material al infracţiunii, contrar prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României. 6. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia este neîntemeiată. În acest sens, reţine că normele penale criticate descriu în mod clar şi concis conţinutul constitutiv al infracţiunilor analizate, astfel că nu se poate reţine contrarietatea acestor texte de lege faţă de dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reţine, totodată, că legea penală „nu cuprinde o definiţie expresă a noţiunilor «făptuitor» şi «faptă cu un vădit caracter intimidant», însă urmează a fi avute în vedere definiţiile prevăzute în Dicţionarul explicativ al limbii române, respectiv persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi o faptă care, în mod evident, inspiră teamă sau frică persoanei faţă de care este săvârşită“. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi ale art. 272 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conţinut: - Art. 269 alin. (1) - „Favorizarea făptuitorului: (1) Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.“; – Art. 272 alin. (1) - „Influenţarea declaraţiilor: (1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.“ 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul penal aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern şi ale art. 24 alin. (1) potrivit cărora dreptul la apărare este garantat, raportat la art. 7 - „Nicio pedeapsă fără lege“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar dispoziţiile art. 272 alin. (1) din Codul penal sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul penal din perspectiva unor critici identice, prin deciziile nr. 249 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 27 septembrie 2017, nr. 810 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 6 martie 2018, şi nr. 169 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 28 iulie 2020. 13. Cu acele prilejuri, Curtea a reamintit propria jurisprudenţă şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte principiul legalităţii şi previzibilităţii legii. Raportând această jurisprudenţă la dispoziţiile art. 269 din Codul penal, Curtea a observat că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile criticate se regăsea în prevederile art. 264 din Codul penal din 1969, sub denumirea marginală „Favorizarea infractorului“. În contextul celor două reglementări succesive, Curtea a reţinut că noţiunea de „infractor“ din Codul penal din 1969 a fost înlocuită în noul cod cu cea de „făptuitor“. Totodată, în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a arătat că se renunţă la folosirea noţiunilor de „infracţiune“ şi „infractor“ în favoarea celor de „faptă prevăzută de legea penală“ şi „făptuitor“, întrucât activitatea de înfăptuire a justiţiei este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar putea în concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii (de pildă, minoritatea sau eroarea de fapt). Aceasta deoarece verificarea condiţiilor de existenţă sau inexistenţă a responsabilităţii penale a unei persoane se face în cadrul unui proces penal, şi nu în raport cu aprecierea făcută de favorizator. Astfel, în ceea ce priveşte noţiunea de „făptuitor“, Curtea a constatat că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, aceasta este definită ca „făptaş; persoană care făptuieşte, realizează ceva“, iar, potrivit aceluiaşi dicţionar, „făptaş“ este acea „persoană care a comis o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracţiune“. 14. În continuare, Curtea a apreciat că, pentru a stabili înţelesul penal al noţiunii de „făptuitor“, trebuie avut în vedere întregul ansamblu legislativ prevăzut de actul normativ în care se regăseşte prevederea criticată, şi anume Codul penal. Astfel, din analiza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 din Codul penal, care definesc infracţiunea şi prevăd formele de vinovăţie în materie penală, rezultă că făptuitorul este acea persoană care săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. 15. În plus, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul penal, constituie infracţiune de favorizare a făptuitorului săvârşirea faptelor concretizate în ajutorul dat făptuitorului, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Având în vedere acest aspect, Curtea a constatat că nu orice faptă care se concretizează într-un ajutor dat făptuitorului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a făptuitorului. Astfel, doar dacă se constată că scopul prevăzut de lege - împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate - a fost urmărit prin realizarea faptei, se va reţine săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului. În realizarea elementului material al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, autorul acesteia îşi va fi prefigurat efectul pe care realizarea acestuia îl va avea asupra făptuitorului unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, favorizatorul va avea o reprezentare reală a activităţii desfăşurate de cel favorizat, altfel nu s-ar realiza conceptual activitatea sub forma ajutorului dat făptuitorului. 16. Totodată, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 şi ale art. 319 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat, în Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragraful 24, că „prin «făptuitor» se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale in rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Prin urmare, în privinţa acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale“. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Totodată, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că infracţiunea de influenţare a declaraţiilor poate fi realizată prin două acţiuni alternative, constând în încercarea de a determina sau în determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, cele trei modalităţi de săvârşire a acţiunii ce reprezintă elementul material fiind coruperea, constrângerea ori săvârşirea altei fapte cu efect vădit intimidant. 19. Cât priveşte sensul noţiunii de „corupere“, instanţa de control constituţional a pronunţat Decizia nr. 321 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 18 iulie 2016, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, reţinând că acesta este, în mod logic, derivat din noţiunea de „corupţie“, a cărei definire, sintetică sau analitico-descriptivă, face obiectul diverselor acte juridice internaţionale, europene şi naţionale. Totodată, Codul penal reglementează, la titlul V al părţii speciale, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, iar în cadrul acestui titlu prevede, la capitolul I, intitulat „Infracţiuni de corupţie“, fapte precum: luarea de mită (art. 289), darea de mită (art. 290), traficul de influenţă (art. 291) şi cumpărarea de influenţă (art. 292). Astfel, Curtea a constatat că sensul general al noţiunii de „corupţie“ rezultă din ansamblul acestor reglementări şi este acela de a oferi sau de a presta servicii din sfera puterii publice sau din cea a mediului privat, în schimbul unor foloase, în general, de natură materială. Totodată, s-a reţinut că, strâns legat de aceasta, sensul noţiunii de „corupere“ este acela de a oferi avantaje, de regulă de natură materială, în schimbul unor conduite specifice. Acesta este şi sensul folosit de legiuitor în reglementarea, prin art. 272 alin. (1) din Codul penal, a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor. Această dispoziţie legală arată, în mod expres, clar, precis şi previzibil, că o variantă a elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni constă în oferirea sau darea de foloase unei persoane pentru a încerca să o determine sau pentru a o determina să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară. 20. Fapta de „constrângere“ a persoanei poate fi fizică sau morală, iar dacă realizează prin ea însăşi conţinutul unei infracţiuni (infracţiunea de vătămare corporală sau infracţiunea de loviri sau alte violenţe), se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, în acord cu teza finală a art. 272 alin. (1) din Codul penal. Exercitarea acţiunii de „constrângere“ asupra persoanei este necesar să fie de natură a inspira un sentiment de temere, din cauza căruia aceasta nu mai are deplina libertate psihică, finalitatea fiind aceea de a încerca/determina persoana să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară. 21. Cât priveşte sintagma „altă faptă cu efect vădit intimidant“, criticată de autorul excepţiei, Curtea constată că, pentru a constitui o modalitate de săvârşire a acţiunii ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor, aceasta trebuie să aibă aceeaşi finalitate, constând în încercarea de a determina sau în determinarea persoanei de a adopta o rezoluţie contrară propriei voinţe, în sensul de a nu sesiza organele de urmărire penală, de a nu da declaraţii, de a-şi retrage declaraţiile, de a da declaraţii mincinoase ori de a nu prezenta probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară. Fapta cu efect vădit intimidant poate fi chiar licită, însă trebuie să creeze o presiune asupra persoanei şi să fie susceptibilă să o determine să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară. Totodată, Curtea constată că maniera de reglementare a acestei modalităţi de săvârşire a acţiunii ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de influenţare a declaraţiilor nu lipseşte textul criticat de claritate, precizie şi previzibilitate, în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut cerinţa suplimentară ca efectul intimidant să fie „vădit“, evident, având în vedere că efectul intimidant pe care îl prezintă anumite fapte diferă de la o persoană la alta, în funcţie de personalitatea fiecăreia. 22. Aşa încât, având în vedere cele constatate anterior şi jurisprudenţa constantă a Curţii potrivit căreia formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), precum şi faptul că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011), Curtea nu poate reţine încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie invocate de autor. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Neculai Ranciu în Dosarul nr. 1.756/88/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi ale art. 272 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
