Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 634 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. (1) din Codul penal
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 634 din 15 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. (1) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 634 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1005 din 13 decembrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Marian-Dănuţ Iacob în Dosarul nr. 1.926/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.519D/2017.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele formulate în notele scrise aflate la dosar, în plus precizând că într-un alt dosar, disjuns din dosarul de fond, procurorul a dispus soluţia de clasare.
    4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens reţine că textul de lege criticat respectă condiţiile de claritate şi previzibilitate. Precizează că, potrivit concepţiei noului Cod penal, infracţiunea reglementată la art. 307 alin. (1) este o infracţiune de serviciu. Prin această incriminare legiuitorul a realizat protejarea fondurilor naţionale alocate într-un anumit scop autorităţilor şi instituţiilor, astfel cum sunt protejate fondurile europene prin art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Apreciază că textul de lege criticat exprimă în mod clar conduita de la care este oprit funcţionarul public, atât timp cât vorbeşte tocmai despre încălcarea prevederilor legale, astfel încât nu există similitudine cu sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“, prevăzută la infracţiunea de abuz în serviciu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 nefiind aplicabilă mutatis mutandis, astfel cum se solicită.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 19 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.926/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Marian-Dănuţ Iacob în soluţionarea cauzei penale privindu-l şi pe autorul excepţiei, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în forma continuată, prevăzută de art. 307 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât au o formulare vagă, fiind lipsite de previzibilitate şi, în consecinţă, contrare principiului legalităţii. Totodată, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul compară dispoziţiile art. 307 alin. (1) din Codul penal cu dispoziţiile art. 297 din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu, susţinând că cele statuate în deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017 şi nr. 405 din 15 iunie 2016 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul prevederilor penale criticate. Susţine că sintagma „fără respectarea prevederilor legale“ este neclară şi, prin urmare, de natură a crea confuzie în aplicarea legii, în motivare făcând analogie cu cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cât priveşte sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul art. 297 din Codul penal. De asemenea susţine că, prin nereglementarea unui prag valoric al pagubei produse peste care fapta să constituie infracţiune, se încalcă principiul proporţionalităţii, precum şi principiul previzibilităţii legii penale.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că pot exista aspecte de neconstituţionalitate, prin raportare la principiile expuse în deciziile Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 şi nr. 392 din 6 iunie 2017, care fac necesară examinarea pe fond a cererii de sesizare de către autoritatea competentă, printre altele, şi cu privire la criteriul/criteriile de delimitare dintre ilicitul civil şi ilicitul penal cu referire la faptele presupus a constitui deturnare de fonduri.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens susţine că nu se poate presupune în mod rezonabil că destinatarul normei penale nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă îndeplinirea atribuţiilor cu încălcarea prevederilor legale, cu atât mai mult cu cât destinatarii normei penale sunt funcţionari publici, care au obligaţia de a cunoaşte rigorile legii în ceea ce priveşte destinaţia fondurilor băneşti ale unor instituţii sau autorităţi publice. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, şi reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei privind similitudinile textului de lege cu art. 297 din Codul penal şi aplicabilitatea argumentelor ce au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017 şi nr. 405 din 15 iunie 2016, apreciază că acestea sunt nefondate, textul analizat sancţionând schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ale instituţiilor publice sau autorităţilor publice „cu încălcarea legii“, iar nu îndeplinirea în mod defectuos a unor atribuţii de serviciu. Respectarea sau nu a prevederilor legale cu ocazia îndeplinirii unui act privind fondurile băneşti ale unor instituţii sau autorităţi publice nu este un fapt ce poate fi supus unor interpretări subiective ale organelor care aplică legea penală, ci, din contră, această formulare a textului de lege respectă pe deplin rigorile privind previzibilitatea legii penale stabilite prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. În ceea ce priveşte nereglementarea unui prag valoric al pagubei, peste care fapta poate fi considerată infracţiune, subliniază că, spre deosebire de abuzul în serviciu, fapta de deturnare de fonduri este o infracţiune de pericol. Datorită gravităţii sale sporite, schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, este sancţionată penal indiferent de consecinţele produse prin aceasta, astfel încât nu se poate vorbi despre un prag valoric al pagubei produse în acest caz. Precizează că reglementarea unei infracţiuni de pericol este compatibilă cu prevederile constituţionale, aprecierea asupra oportunităţii acesteia fiind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. Consideră că raţionamentul Curţii Constituţionale, cuprins în deciziile invocate, privind nerespectarea principiului „ultima ratio“ şi al celui referitor la proporţionalitatea sancţiunii penale nu este aplicabil prin analogie în cazul de faţă, aceste aspecte fiind necesar a fi analizate de la caz la caz de către legiuitor sau de către instanţa de contencios administrativ, în funcţie de fapta incriminată.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 307 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: „Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.“
    13. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea atât a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) teza întâi potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (12) potrivit cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, cât şi a dispoziţiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi art. 17 - Sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public, din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că deturnarea de fonduri, incriminată în art. 307 din Codul penal, îşi are corespondent în art. 302^1 din Codul penal din 1969. În ambele texte de lege incriminarea constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, „fără respectarea prevederilor legale“; o deosebire faţă de reglementarea anterioară, însă, priveşte condiţia ca acţiunea incriminată să producă un anumit rezultat. În art. 302^1 din legea penală anterioară se condiţiona existenţa infracţiunii de deturnare de fonduri de cerinţa ca fapta să cauzeze o perturbare a activităţii economico-financiare sau să producă o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat, deci această faptă avea caracterul unei infracţiuni de rezultat. În art. 307 din Codul penal în vigoare, însă, deturnarea de fonduri nu mai este condiţionată de un anumit rezultat, având regimul juridic al unei infracţiuni de pericol.
    15. În aceste condiţii, Curtea observă că varianta tip a infracţiunii de deturnare de fonduri, reglementată la art. 307 alin. (1) din Codul penal, constă în „schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, fără respectarea prevederilor legale“. Obiectul juridic special al infracţiunii de deturnare de fonduri îl constituie relaţiile sociale privitoare la normala desfăşurare a activităţii unei autorităţi publice sau instituţii publice condiţionată, printre altele, şi de respectarea disciplinei financiare care impune folosirea fondurilor băneşti şi a resurselor materiale în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează această materie. Elementul material al laturii obiective constă în realizarea unei acţiuni de schimbare a destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice spre alte obiective decât cele stabilite prin bugetul de stat. Cu alte cuvinte, elementul material constă în săvârşirea unei acţiuni de schimbare, fără respectarea procedurii instituite în acest sens, a destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale alocate unei autorităţi sau instituţii publice, urmând ca acestea să fie folosite în alte scopuri decât cele stabilite iniţial, cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează utilizarea valorilor respective. În situaţia în care „legea“ permite schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale, această activitate nu se încadrează în conţinutul infracţiunii, schimbarea folosinţei fondurilor ori resurselor, pentru alte obiective, fiind necesar a se realiza în condiţiile şi cu aprobările legale.
    16. Aşa încât Curtea reţine că, pentru ca acţiunea de schimbare a destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice să constituie elementul material al infracţiunii de deturnare de fonduri, se cere ca aceasta să se efectueze „fără respectarea prevederilor legale“, adică a acelor prevederi care reglementează posibilitatea unei schimbări a destinaţiei acestor fonduri. În ceea ce priveşte conceptul de „lege“, Curtea a observat, în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 62 şi 63, că acesta are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conform cărora „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării“, cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea a reţinut că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material. În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material. Astfel, Curtea a reţinut că ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, sub aspect material, conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii. Mai mult, Curtea a observat că, potrivit art. 115 alin. (3) din Legea fundamentală, „dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative“, iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, ordonanţele de urgenţă „cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege (...)“.
    17. În lumina considerentelor anterior menţionate, Curtea reţine că, prin activitatea lor, autoritatea publică şi instituţia publică satisfac un interes general, acestea fiind necesar să îşi administreze fondurile băneşti şi resursele materiale repartizate de la buget ori provenite din finanţările obţinute sau garantate din fondurile publice, ţinând seama de destinaţia acestora. Nu este îngăduit să se modifice destinaţia fondurilor spre alte direcţii „fără respectarea prevederilor legale“, chiar dacă asemenea modificări ar fi justificate de bunul mers al instituţiei. Asemenea fapte prezintă pericol social, întrucât fondurile băneşti şi resursele materiale sunt acordate cu o anumită destinaţie, pentru realizarea anumitor obiective, considerate necesare pentru comunitate, iar cei care le folosesc în alte scopuri perturbă activitatea unităţii în cauză, a instituţiilor sau autorităţilor care le alocă ori aprobă, afectând, totodată, şi exerciţiul bugetului de stat. În aceste condiţii, respectarea regulilor de disciplină este importantă pentru realizarea în mod corespunzător a bugetului de stat, aceasta fiind justificarea protejării sale prin intermediul legii penale, în condiţiile în care, în această materie, sfera normativă este mai largă şi cuprinde pe lângă legi (ale bugetului de stat) şi ordonanţe ale Guvernului (privind întărirea disciplinei financiare) şi acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului ori ordine ale ministrului finanţelor publice (de aprobare a formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli). Curtea reţine însă că, în această materie, deşi legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
    18. În prezenta cauză autorul excepţiei susţine că sintagma „fără respectarea prevederilor legale“ este neclară şi, prin urmare, de natură a crea confuzie în aplicarea legii, în motivare făcându-se analogie cu cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 cât priveşte sintagma „îndeplineşte în mod defectuos“ din cuprinsul art. 297 din Codul penal.
    19. Examinând susţinerile autorului excepţiei, Curtea observă că, în legătură cu aspectele invocate, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, instanţa de control constituţional a statuat, în decizia precitată, că neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie să se raporteze la atribuţii de serviciu prevăzute în acte normative cu putere de lege. Curtea a reţinut că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, neîndeplinirea unui act şi îndeplinirea defectuoasă a unui act reprezintă modalităţi de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu. Infracţiunea de abuz în serviciu, fiind una de rezultat, se consumă în momentul producerii unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea, prin încălcarea legii, a unui act ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale subiectului activ.
    20. Curtea reţine că infracţiunea de deturnare de fonduri poate fi considerată o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât presupune realizarea unui act contrar atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar, care schimbă, prin încălcarea prevederilor legale, destinaţia fondurilor băneşti ori a resurselor alocate. Spre deosebire de infracţiunea de abuz în serviciu, însă, în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri fapta se realizează prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice, „fără respectarea prevederilor legale“, existenţa infracţiunii nefiind condiţionată de producerea unui rezultat. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de deturnare de fonduri se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, respectiv în momentul schimbării destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice. Or, sumele de bani şi resursele materiale din fondul public, satisfăcând un interes general, trebuie folosite conform destinaţiei stabilite, cu respectarea întocmai a disciplinei bugetare. Subiectul activ nemijlocit deşi nu este determinat printr-o anumită calitate, deturnarea de fonduri nu poate fi săvârşită în mod nemijlocit decât de funcţionarul public care administrează aceste fonduri şi resurse materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice şi care are obligaţia de a nu schimba destinaţia acestora şi de a cunoaşte atât prescripţiile legislaţiei primare - legi şi ordonanţe, cât şi conţinutul actelor de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară în această materie. Tocmai din acest motiv, în cazul infracţiunii de deturnare de fonduri, sintagma „fără respectarea prevederilor legale“ are în vedere o sferă normativă mai largă, aşadar, atât dispoziţiile legislative de nivel primar, cât şi cele de nivel secundar, prin aceasta nefiind încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5).
    21. Pentru considerentele dezvoltate în precedent nu se poate reţine nici încălcarea, prin norma penală criticată, a egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, iar prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de faţă, acesta fiind un drept procedural, în vreme ce obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţii de drept penal substanţial.
    22. Cât priveşte invocarea de către autorul excepţiei a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, Curtea reţine că acestea constituie cadrul general în materie, în condiţiile în care art. 17 reglementează „Sustragerea, deturnarea sau altă folosire ilicită de bunuri de către un agent public“, legiuitorul naţional având competenţa de a incrimina faptele de corupţie potrivit politicii penale din propriul stat. De altfel, în ceea ce priveşte incriminarea unei fapte, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a statuat că dispoziţiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie, potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii“, precum şi a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a stabili infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul dispoziţiilor constituţionale menţionate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru acea faptă (Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011). Astfel, dacă prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie indică autoritatea competentă să reglementeze infracţiunile - Parlamentul, respectiv Guvernul pe calea delegării legislative constituţionale, relaţiile sociale reglementate, procedura şi majoritatea de vot necesare incriminării, dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie implică exigenţa ca infracţiunile şi pedepsele să fie stabilite numai printr-un act normativ cu forţă de lege. Aşadar, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere în incriminarea faptei de deturnare de fonduri.
    23. Totodată, raportat la critica privind nereglementarea unui prag valoric al pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, Curtea reaminteşte că, în actuala reglementare, pentru realizarea elementului material al infracţiunii de deturnare de fonduri, norma de incriminare nu mai prevede producerea unei consecinţe de natură materială sau vreo pagubă în patrimoniul autorităţii publice sau instituţiei publice, prin schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau resurselor materiale alocate acestora. Prin această eliminare, existenţa infracţiunii nu mai este condiţionată de producerea unui rezultat, ceea ce înseamnă că deturnarea de fonduri a devenit o infracţiune de pericol. Odată efectuată acţiunea incriminată în condiţiile descrise în art. 307 din Codul penal se creează o stare de pericol privind desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice sau instituţiei publice ale căror fonduri băneşti sau resurse materiale au fost deturnate cu încălcarea prevederilor legale în materie, astfel încât reglementarea unui prag valoric al pagubei, astfel cum solicită autorul excepţiei, nu se justifică. Cu toate acestea, Curtea observă că în actualul Cod penal este incriminată şi o variantă agravată, într-un text distinct, alături de alte fapte de serviciu care au produs consecinţe deosebit de grave, text poziţionat la finele capitolului „Infracţiuni de serviciu“, la art. 309.
    24. Cu referire la acest aspect, Curtea reţine că şi în alte state europene deturnarea de fonduri este incriminată fără a se reglementa un prag valoric al pagubei, infracţiunea având natura juridică a unei infracţiuni de pericol. Astfel, în Belgia, art. 240 din Codul penal prevede că se pedepseşte cu închisoare între 5 şi 10 ani şi cu amendă între 500 şi 100.000 de euro orice persoană care exercită o funcţie publică şi care deturnează fonduri publice sau private, titluri înlocuitoare ale acestora, înscrisuri, titluri, acte, titluri mobiliare care sunt în posesia sa, în virtutea funcţiei pe care o ocupă. În Franţa, art. 432-15 din Codul penal stabileşte că fapta unei persoane care exercită o funcţie publică de a distruge, deturna sau sustrage un act sau un titlu, fonduri publice sau private, valori, piese sau titluri înlocuitoare ale acestora, sau orice alt obiect care i-a fost încredinţat în virtutea funcţiei sau misiunii sale, se pedepseşte cu 10 ani de închisoare şi cu o amendă de 1.000.000 de euro, care poate ajunge la 2.000.000 de euro prin adăugarea valorii produsului infracţiunii (dar fără a depăşi acest prag maxim). În Luxemburg, art. 240 din Codul penal prevede că se pedepseşte cu închisoare între 5 şi 10 ani orice persoană care exercită o funcţie publică şi care deturnează fonduri publice sau private, titluri înlocuitoare ale acestora, înscrisuri, titluri, acte, titluri mobiliare care sunt în posesia sa, în virtutea funcţiei pe care o ocupă. În Olanda, secţiunea 359 din Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani sau cu amenda de a cincea categorie pentru funcţionarul public sau persoana însărcinată, permanent sau temporar, cu o obligaţie publică, care deturnează intenţionat bani sau alte bunuri pe care le are în posesie în virtutea funcţiei sale ori care permite unei alte persoane să deturneze aceste fonduri ori care ajută o altă persoană în asemenea acte în calitate de complice. În Portugalia, art. 376 din Codul penal instituie pedeapsa cu 120 de zile-amendă sau cu închisoarea de până la un an pentru funcţionarul care utilizează sau permite unui terţ să utilizeze, în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate, bunuri mobile de valoare semnificativă, publice sau private, pe care le-a primit, care se află în posesia sa ori îi sunt accesibile în virtutea funcţiei sale. Aceeaşi pedeapsă este aplicabilă şi funcţionarului care alocă bani publici într-un scop de interes public diferit de cel pentru care sunt alocaţi în mod legal, în absenţa unor motive speciale care să justifice acest lucru. În Slovenia, art. 257a din Codul penal impune o pedeapsă cu amendă sau cu închisoare între 3 luni şi 5 ani pentru funcţionarul sau persoana autorizată să administreze fonduri publice care încalcă intenţionat reglementări legale, nu-şi îndeplineşte obligaţia de supraveghere a acestora, cauzează sau permite folosirea ilegală sau necorespunzătoare a fondurilor în cauză, iar prin aceasta provoacă daune majore bunurilor respective, daune pe care putea să le anticipeze. Dacă au fost cauzate daune substanţiale fondurilor administrate, făptuitorul va fi pedepsit cu amendă sau cu închisoare între 1 şi 8 ani. Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi o persoană fizică sau juridică însărcinată cu furnizarea de servicii publice sau alte activităţi de interes public ori care furnizează bunuri publice în baza unui contract de concesiune sau al unui alt drept exclusiv sau special. Fondurile publice desemnează bunuri mobile sau imobile, bani şi alte forme de active financiare ale statului, ale comunităţilor locale, ale Uniunii Europene sau ale altor persoane juridice de drept public.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian-Dănuţ Iacob în Dosarul nr. 1.926/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 307 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016