Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 632 din 15 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 632 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1025 din 20 decembrie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Sorin Antohi în Dosarul nr. 489/93/2014* (3.353/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.400D/2017.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi precizează că autorul a depus la dosar o cerere de renunţare la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    3. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la cererea formulată de autor, solicită respingerea acesteia, întrucât, odată invocată în faţa instanţei de fond şi după sesizarea instanţei de control constituţional, nu se poate reveni asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    4. Deliberând, Curtea constată că nu poate să ia act de această renunţare, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi ea nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei. De altfel, aşa cum prevede şi art. 55 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la [...] stingerea procesului [...]“.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    6. Prin Decizia penală nr. 619 din 25 august 2014, pronunţată în Dosarul nr. 489/93/2014* (3.353/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Sorin Antohi în soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul art. 425^1 din Codul de procedură penală, împotriva Sentinţei penale nr. 466/F din 30 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia penală în Dosarul nr. 489/93/2014*, prin care, în temeiul art. 595 din Codul de procedură penală raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale cu referire la art. 6 alin. (1) din Codul penal şi art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de autorul excepţiei împotriva Sentinţei nr. 250 din 31 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2.286 din 27 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat autorul la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
    7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul reţine că art. 6 din Codul penal prevede că aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul persoanelor condamnate definitiv, are loc doar în cazul persoanelor cu pedepse mai mari decât noul maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită. Susţine, în esenţă, că, în acest mod, dispoziţiile criticate condiţionează efectele art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală şi creează discriminări între persoanele condamnate, în funcţie de cuantumul pedepsei, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Apreciază că dispoziţiile art. 6 din Codul penal sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică persoanelor condamnate definitiv până la data de 31 ianuarie 2014 şi constituţionale dacă sunt aplicate persoanelor condamnate definitiv după data de 1 februarie 2014.
    8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că dispoziţiile penale criticate sunt constituţionale, întrucât raţiunea art. 6 din Codul penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalităţii, înlăturând partea din pedeapsă care depăşeşte maximul aplicabil sub legea nouă, precizând că această împrejurare nu îl aduce pe condamnatul definitiv în situaţia celui ce se află în curs de judecată, întrucât pentru condamnatul definitiv nu este posibilă o individualizare a pedepsei conform limitelor din legea penală mai favorabilă, ci doar reducerea pedepsei până la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, chiar dacă pentru acesta pedeapsa stabilită fusese orientată spre minimul prevăzut de legea veche. Prin această reglementare legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. Instanţa reţine, de asemenea, că scopul reglementării art. 6 din Codul penal este de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu noua lege şi până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare, fiind în concordanţă şi cu principiul legalităţii pedepselor, care impune ca pedeapsa să aibă susţinere legală şi după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Pe de altă parte, criteriile de stabilire a legii mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, au fost reduse la unul singur, şi anume compararea pedepsei aplicate în baza legii în temeiul căreia s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare cu maximul pedepsei prevăzut în legea nouă, modificarea sancţiunii limitându-se la reducerea ei la maximul prevăzut de legea nouă. Arată că reglementarea criticată este în concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, reţine că în contextul consacrării explicite în Constituţie a principiului separaţiei puterilor în stat, prin Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, a fost stabilită relaţia între principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Principiul constituţional enunţat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse autorităţii de lucru judecat, astfel că o restrângere a acestei autorităţi se justifică doar în măsura în care are la bază tot un principiu de natură constituţională, cum este principiul legalităţii pedepsei. Noul Cod penal a menţinut reglementarea aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile, renunţând la aplicarea facultativă a acestei legi în cazul pedepselor definitive, aceasta din urmă neputând fi justificată prin raportare la principiul legalităţii. Cu privire la conţinutul textului de lege criticat, apreciază că acesta nu cuprinde norme de natură a încălca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicându-se tuturor persoanelor care cad sub incidenţa lor. Mai mult, consideră că dispoziţiile criticate reprezintă o consacrare a principiului constituţional potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.“ În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, precizează că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat cu privire la acest aspect, constatând, în Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, că art. 5 din Codul penal - care reglementează modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei - este constituţional în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În final, observă că autorul excepţiei se referă în argumentarea sa la modalitatea de aplicare a legii penale de către organele judiciare, aspect care nu intră în sfera de competenţă a organelor judiciare.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 6 din Codul penal. Având în vedere criticile formulate de autor în notele scrise aflate la dosar, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, având următorul cuprins: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.“
    14. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin numeroase decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate (în acest sens, Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Decizia nr. 489 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 18 noiembrie 2014, Decizia nr. 505 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 15 decembrie 2014, Decizia nr. 710 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 14 ianuarie 2015, Decizia nr. 57 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, Decizia nr. 62 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 7 aprilie 2015, Decizia nr. 206 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 29 mai 2015, şi Decizia nr. 209 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015).
    16. În considerentele deciziilor sale Curtea a reţinut, referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, că legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea dea doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, şi a altor drepturi sau valori constituţionale, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal. Luând în considerare cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    18. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea observă că neconstituţionalitatea textelor de lege criticate este dedusă dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de cuantumul pedepsei. Astfel, se arată că, în cazul persoanelor condamnate definitiv, aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal are loc doar în cazul persoanelor cu pedepse mai mari decât noul maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită. Or, Curtea reţine că aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror pedeapsă definitivă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii. Astfel cum s-a arătat, pentru realizarea scopului respectării principiului legalităţii pedepselor, legiuitorul a consacrat în art. 6 alin. (1) din Codul penal o excepţie de la efectul autorităţii de lucru judecat al hotărârilor de condamnare definitive, limitată însă la situaţia în care, până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, respectiv maximul special al acesteia este inferior sancţiunii deja intrate în puterea lucrului judecat, caz în care pedeapsa se reduce la acest maxim. Ca atare, fiind o excepţie de la principiul securităţii raporturilor juridice care, printre altele, presupune ca dezlegarea dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţă să nu mai poată fi supusă rejudecării, prin aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive nu operează nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei normelor procesual penale criticate, susţinerea pretinsului caracter discriminatoriu fiind lipsită de temei.
    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Antohi în Dosarul nr. 489/93/2014* (3.353/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice