Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 63 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 63 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 772 din 19 august 2025

Comenteaza legea


┌──────────────────┬───────────────────┐
│Marian Enache     │- preşedinte       │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mihaela Ciochină  │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan   │- judecător        │
│Licu              │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan     │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina       │- judecător        │
│Stanciu           │                   │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila      │- judecător        │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu   │-                  │
│                  │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, excepţie ridicată de Mihai Fercală, Iulian Stan, Sorin Mihăilă şi Elena Mihăilă şi de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 435/64/2014* al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 100D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate persoane fizice, avocat Ana-Maria Burada, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită să se constate temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu dispoziţiile constituţionale, convenţionale şi internaţionale cu privire la drepturile omului, astfel cum aceasta a fost detaliată în motivarea excepţiei cuprinsă în dosarul cauzei. În esenţă, se arată că, în ceea ce priveşte contravenţiile prevăzute de art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004, legea nu stabileşte criterii şi condiţii obiective pentru determinarea elementelor constitutive ale acestora, lăsând această chestiune/apreciere la libera decizie a Autorităţii de Supraveghere Financiară, ceea ce conduce la o aplicare arbitrară a normelor criticate (astfel cum este prezentat pe larg în cuprinsul motivării excepţiei aflate la dosarul cauzei); lipsa elementelor constitutive ale contravenţiei şi absenţa unei reprezentări clare a acestora face ca, în soluţionarea în contenciosul administrativ, judecătorii să nu dispună de reperele necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legii; neconformitatea normelor legale cu tehnica de reglementare stabilită de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; deficienţe în stabilirea obligaţiilor instituţionale, deoarece normele nu prevăd distinct, precis şi explicit obligaţiile care revin entităţilor implicate, generând ambiguitate şi dificultăţi în aplicarea normelor din domeniul pieţei de capital; lipsa stabilirii clare a subiectului activ al contravenţiei - entitatea este subiectul activ al contravenţiei sau persoanele fizice din conducerea acesteia; deficienţe de tehnică legislativă - imprecizie şi lipsă de claritate, cetăţeanul fiind împiedicat să îşi adapteze comportamentul; lipsa previzibilităţii şi a limitării puterii de apreciere a autorităţilor în raport cu ambiguitatea care afectează capacitatea persoanei de a anticipa consecinţele juridice ale faptelor sale; afectarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil şi la apărare prin imprecizia normelor antereferite; încălcarea principiilor fundamentale şi a supremaţiei Constituţiei. Cu privire la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, se susţine că acestea sunt neconstituţionale deoarece: în ceea ce priveşte regimul juridic al deciziilor Autorităţii de Supraveghere Financiară şi caracterul lor executoriu, între categoriile de decizii - acte de constatare a săvârşirii unei contravenţii şi acte administrative individuale, este prevăzută o singură procedură de contestare şi ar trebui făcută o distincţie între cele două categorii - una ar trebui contestată potrivit contenciosului administrativ, iar pentru cealaltă ar trebui urmate regulile stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001; nerespectarea principiilor egalităţii şi accesului liber la justiţie, lipsa independenţei şi imparţialităţii structurilor Autorităţii de Supraveghere Financiară, procedura prealabilă de contestare inadecvată, încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum aceasta a fost detaliată prin notele scrise aflate la dosarul cauzei.
    4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât: (i) dispoziţiile art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004 îndeplinesc condiţiile de calitate a legii, prin prisma previzibilităţii şi clarităţii, inclusiv prin raportare la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001; (ii) dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 nu sunt contrare prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei, deoarece verificarea legalităţii actelor Autorităţii de Supraveghere Financiară se face de către o instanţă judecătorească ce se bucură de independenţă şi se caracterizează prin imparţialitate, printr-o procedură ce respectă exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile asigurării dreptului la apărare al părţilor, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a valorifica drepturile procedurale prevăzute de lege.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 16 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 435/64/2014*, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, excepţie ridicată de Mihai Fercală, Iulian Stan, Sorin Mihăilă şi Elena Mihăilă şi de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania - S.A. din Braşov într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 297/2004 coroborate cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004 nu îndeplinesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt incompatibile cu principiul legalităţii cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât: (i) stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a Autorităţii de Supraveghere Financiară, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în condiţiile în care obligaţiile care trebuie să fie respectate de entitatea destinatară a normelor se regăsesc în tot cuprinsul Legii nr. 297/2004, precum şi în toate actele normative primare şi secundare ce reglementează organizarea şi funcţionarea pieţei de capital din România; (ii) tehnica de reglementare a prevederilor legale criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 1 teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, nefiind stabilite în mod concret obligaţiile emitenţilor sau conducătorilor acestora a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravenţională, în condiţiile în care dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu stabilesc subiectul activ al contravenţiei - entitatea reglementată sau persoanele din conducerea acesteia. Prin urmare, în lipsa elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării acţiunii în contencios administrativ îndreptate împotriva deciziei de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Or, toate aceste aspecte afectează şi garanţiile constituţionale şi convenţionale ce caracterizează dreptul la un proces echitabil în componentele sale. Referitor la dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, se susţine că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care decizia prin care se aplică o sancţiune contravenţională este calificată ca fiind „act administrativ individual“ emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară în exercitarea atribuţiilor acesteia de agent constatator al săvârşirii unor fapte încadrate în categoria contravenţiilor, iar contestarea acestora se poate face la Curtea de Apel Bucureşti în cadrul procedurii reglementate de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aspect ce contravine principiului egalităţii, accesului liber la justiţie şi prezumţiei de nevinovăţie. Astfel, prin prevederile criticate se stabileşte o procedură de contestare a actelor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară distinctă, care derogă de la dispoziţiile ce reglementează regimul general al contravenţiilor şi creează o situaţie discriminatorie între persoanele care au săvârşit contravenţii prevăzute de legislaţia incidentă în materia pieţei de capital şi cele care se pot prevala de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Aceasta, întrucât, potrivit art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia pieţei de capital sunt soluţionate exclusiv conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, context în care persoanele respective pot beneficia de garanţiile normelor generale (prezumţia de nevinovăţie, suspendarea de drept, efectul suspensiv al executării sancţiunii dispuse prin intermediul actului administrativ contestat până la pronunţarea unei decizii definitive în cauză, principiul contradictorialităţii etc.). Or, faptele de natură contravenţională sunt asimilate celor de natură penală, diferenţa esenţială dintre acestea constând în gradul mai redus de pericol social şi în sancţiunea mai uşoară prevăzută de lege. Astfel, în materie contravenţională se va aplica, similar dreptului penal, prezumţia de nevinovăţie, sens în care sarcina probei va trebui să revină organului constatator al contravenţiei, iar nu contravenientului. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată în Cauza Öztürk împotriva Germaniei) şi a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003), orice acuzat are dreptul la un proces echitabil, iar noţiunea de contravenient în dreptul administrativ folosită de legiuitor nu are sensul unei înfrângeri a prezumţiei de nevinovăţie, fiind asimilată unei proceduri penale. Aspectele mai sus învederate restrâng exerciţiul drepturilor fundamentale, fără a fi întrunite condiţiile prevăzute de textul constituţional cuprins în art. 53. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:
    - Art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004: „(2) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare şi control sau în urma acestora;“;
    – Art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004:
    "(1) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 272 şi 273^2 se constată de către C.N.V.M. (...)
(3) La primirea actelor de verificare rezultate în urma activităţii de autorizare, supraveghere sau control, în situaţia în care se constată săvârşirea unei contravenţii, C.N.V.M dispune aplicarea sancţiunilor prevăzute de art. 273 sau 273^2. De asemenea, prin acte individuale, C.N.V.M. poate dispune extinderea investigaţiilor, luarea de măsuri conservatorii şi/sau audierea persoanelor vizate de actele de verificare."

    – Art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012: „Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F. se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.“

    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind principiul prezumţiei de nevinovăţie şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt menţionate dispoziţiile art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi garanţiile procesuale, inclusiv prezumţia de nevinovăţie, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 10 referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil de către un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 272 alin. (2) lit. a) şi art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 fac parte din titlul X: Răspunderi şi sancţiuni şi stabilesc, în esenţă, care fapte intră sub incidenţa contravenţiilor - în speţă, nerespectarea măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare şi control sau în urma acestora -, precum şi autoritatea care este îndrituită cu procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în această materie - Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) (procedură care derogă de la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001), iar art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 face parte din capitolul IV^1: Regim sancţionator şi statuează că deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F. se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    14. Având în vedere acest context legislativ, Curtea observă că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 15 februarie 2018, şi Decizia nr. 641 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 26 septembrie 2024, prin care instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2017, precitată, paragrafele 27-29, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 297/2004, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece textele criticate îndeplinesc condiţiile de calitate a legii, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-19, 26 şi 27, respectiv cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, specifice standardului calităţii legii, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a fost avută în vedere de instanţa de contencios constituţional la pronunţarea deciziilor în această materie. În acest context, Curtea a avut în vedere Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, prin care sa statuat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde întro mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, poate fi de aşteptat ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă.
    15. Ca atare, textele criticate reglementează, în mod clar şi precis, conduita pe care trebuie să o urmeze părţile aflate în ipoteza normei legale, respectiv faptul că actele de autorizare, supraveghere, reglementare şi control date în aplicarea Legii nr. 297/2004 trebuie respectate, în caz contrar, persoanelor care se află în ipoteza normei - persoane care sunt profesionişti în domeniul pieţei de capital - li se poate atrage răspunderea contravenţională, şi sunt accesibile, întrucât, după caz, au fost aduse la cunoştinţă publică prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar între normele legale şi cele infralegale există atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conţinutul domeniului reglementat, cât şi o corespondenţă sub aspectul forţei lor juridice. Destinatarii acestora, având în vedere conţinutul normativ, pot avea reprezentarea consecinţelor nerespectării lor. În acest context, Curtea a reţinut că normele criticate nu pot fi privite prin prisma unei pretinse nerespectări a prevederilor ce reglementează materia redactării actelor normative, acestea fiind în consonanţă şi cu dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    16. Referitor la problema procedurii de stabilire şi constatare a contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor a cărei reglementare se regăseşte la art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în coroborare cu art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, raportată la dreptul de acces liber la justiţie în materia pieţei de capital, prin prisma egalităţii justiţiabililor în funcţie de materie, inclusiv cu privire la principiul prezumţiei de nevinovăţie, prin jurisprudenţa precitată, Curtea a constatat că posibilitatea utilizării căilor de atac este prevăzută împotriva tuturor deciziilor şi a oricăror alte acte administrative ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, în condiţiile legii, astfel cum reiese chiar din normele supuse controlului de constituţionalitate. În acest context, Curtea a învederat că Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor legale, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, şi se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din toate actele normative, contractele, convenţiile, înţelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile şi altele asemenea, precum şi în toate litigiile în care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sunt parte [art. 1 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012]. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente dacă se consideră vătămată de aplicarea necorespunzătoare sau de neaplicarea de către A.S.F. a dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă, iar, în virtutea art. 21^3 din acelaşi act normativ, deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F. se contestă conform Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
    17. Faţă de această împrejurare, cu privire la competenţa de soluţionare a litigiilor în materia criticată atribuită instanţelor de contencios administrativ, prin Decizia nr. 142 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 15 mai 2015, paragraful 20, Curtea a subliniat că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Întrucât A.S.F. este o autoritate administrativă autonomă, de specialitate şi îşi îndeplineşte obiectivele sale prin adoptarea de norme şi emiterea de acte individuale, rezultă că actele emise de această instituţie sunt acte de autoritate, care intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 554/2004, şi, prin urmare, întreaga procedură prevăzută de acest act normativ le este aplicabilă. Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    18. Totodată, cu privire la competenţa de soluţionare a litigiilor în materia criticată atribuită instanţelor de contencios administrativ, prin Decizia nr. 302 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 9 august 2018, paragrafele 18 şi 19, Curtea a reţinut că verificarea legalităţii actelor A.S.F., care sunt acte administrative unilaterale, se face de către o instanţă judecătorească, ce se bucură de independenţă şi se caracterizează prin imparţialitate, printr-o procedură care respectă exigenţele unui proces echitabil, în condiţiile asigurării dreptului la apărare al părţilor, acestea având posibilitatea de a beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a-şi valorifica în mod eficient drepturile procedurale. De altfel, Curtea a mai învederat că şi în alte materii legiuitorul a instituit competenţa materială specială a Curţii de Apel Bucureşti (s.n. secţia de contencios administrativ), de exemplu, prin dispoziţiile art. 19 alin. (7) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, care prevăd că deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen vor putea fi atacate în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, sau prin dispoziţiile art. 4 alin. (4), ale art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, potrivit cărora acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
    19. În acest context, Curtea a reţinut că atât procedura de soluţionare a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, ce urmează calea prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cât şi procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor, de contestare a deciziilor şi a oricăror alte acte administrative emise de A.S.F., care urmează calea Legii nr. 554/2004, aşa cum dispun prevederile art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 şi ale celor cuprinse în titlul X: Răspunderi şi sancţiuni - în parte referitoare la aplicarea sancţiunilor [spre exemplu, art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, titlu din care face parte şi art. 274 alin. (1) şi (3) criticat în cauza de faţă] -, sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, coroborate cu ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, care statuează cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, ce sunt prevăzute numai prin lege, şi cu privire la căile de atac, respectiv cu privire la faptul că, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
    20. În ceea ce priveşte criticile formulate în raport cu art. 16 şi 21 din Constituţie, Curtea observă că, în prezenta cauză, în mare parte, acestea sunt deduse din compararea dispoziţiilor Legii nr. 297/2004 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, în ceea ce priveşte configurarea procedurii de stabilire şi constatare a contravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor, precum şi a utilizării căilor de atac în materia pieţei de capital. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că, din această perspectivă, critica vizează, mai degrabă, compararea căilor de atac prevăzute de cele două acte normative. Or, cu privire la aspectul comparării unor proceduri judiciare cuprinse în diferite acte normative, Curtea a arătat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispoziţiile şi principiile constituţionale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013).
    21. Cu toate acestea, referitor la procedurile diferite prevăzute de anumite acte normative (astfel cum în discuţie sunt puse procedurile prevăzute de Legea nr. 297/2004 şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, raportat la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate reprezintă o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, în toate componentele sale, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema încălcării egalităţii în drepturi, a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate (pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23).
    22. Astfel, prin Decizia nr. 641 din 21 noiembrie 2023, referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat că acestea nu sunt afectate prin normele criticate, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. De asemenea, în concordanţă cu ceea ce instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, respectiv că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situaţii juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când pentru situaţii similare se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004). Or, prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor persoanelor care intră sub incidenţa acestora şi care beneficiază de acelaşi tratament juridic.
    23. În ceea ce priveşte pretinsa contradicţie a prevederilor criticate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, ca urmare a faptului că acestea din urmă stabilesc, de principiu, că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii suspendă executarea sancţiunilor dispuse prin acesta, fie că sunt principale, fie că sunt complementare, Curtea a reţinut că, într-adevăr, această ordonanţă reprezintă cadrul general comun în materia privind regimul juridic al contravenţiilor, ceea ce nu înseamnă că prin legi speciale, în funcţie de valorile sociale ocrotite şi de materia reglementată, legiuitorul nu ar putea institui derogări şi excepţii de la regula generală, întrucât chiar la art. 5 alin. (4) din acest act normativ se prevede că „prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare“, iar prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 nu dispun de plano suspendarea executării oricăror sancţiuni contravenţionale, ci ţin seama de anumite elemente prevăzute de lege (spre exemplu, natura şi gravitatea sancţiunii contravenţionale, partea vătămată care utilizează instituţia contestării în materie etc.).
    24. De altfel, şi Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede următoarele: (i) în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice (în procedura prealabilă) care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, cererea de suspendare soluţionându-se de către instanţa judecătorească de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor (art. 14); (ii) posibilitatea solicitării suspendării prin acţiunea principală a executării actului administrativ unilateral, pentru motivele antereferite, care se soluţionează după regulile deja amintite; (iii) hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului împotriva sa, potrivit art. 14 alin. (4) din aceeaşi lege, nu suspendă executarea.
    25. Referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, analizat prin prisma art. 6 paragraful 1 dinConvenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (spre exemplu, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38, şi Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). În Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului, care poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, iar în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 şi 52, s-a reţinut că sunt admise anumite restricţii procedurale atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa.
    26. De asemenea, cu referire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale de către autorităţile administrative, accesul liber la justiţie şi posibilitatea utilizării căilor de atac împotriva actelor prin care se constată şi se sancţionează contravenţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Štefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics - S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, a reţinut că încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi de a sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 198 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 6 iulie 2020, paragraful 20). În acest context, s-a menţionat faptul că art. 6 din Convenţie dispune, printre altele, că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
    27. Faţă de această împrejurare, Curtea a constatat că prevederile criticate sunt tocmai o aplicare a dispoziţiilor convenţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma art. 20 din Constituţie, coroborate cu prevederile art. 126 şi ale art. 129 din Legea fundamentală, întrucât, aşa cum Curtea a arătat mai sus, prevăd posibilitatea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materia pieţei de capital, urmând procedura contenciosului administrativ, de către o instanţă independentă şi imparţială, astfel cum sunt instanţele judecătoreşti stabilite în virtutea art. 124 din Constituţie, potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
    28. Cu privire la critica potrivit căreia, în contencios administrativ, posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 februarie 2015, paragrafele 25 şi 26, Curtea a reţinut că dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite însă unele excepţii de la această regulă. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că intră în competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Ca atare, niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie şi nici reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, mai sus menţionate, nu garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie în cauzele de natură administrativă, ci exclusiv în materie penală.
    29. Referitor la procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac. În prezent, în lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele. Aşadar, ca urmare a acestei noi reglementări, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân supuse în continuare recursului (Decizia nr. 217 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 11 iulie 2018, paragraful 19, Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, precitată, paragraful 23, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 46).
    30. Astfel, art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, a cărei procedură este aplicabilă în contestarea deciziilor A.S.F., prevede că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, iar recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă. Faţă de această împrejurare, Curtea a constatat că, prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare. În cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond. Prin urmare, partea interesată va avea astfel posibilitatea de a-şi realiza o apărare eficientă. De altfel, această opţiune a legiuitorului a fost impusă de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii, aceasta fiind una dintre caracteristicile acţiunii în contencios administrativ (pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 217 din 17 aprilie 2018, paragraful 18, şi Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, paragrafele 21 şi 24, precitate).
    31. Ca atare, persoanelor interesate să conteste deciziile A.S.F., respectiv autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, li se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiţiei, cerând anularea deciziilor prin care au fost constatate şi sancţionate contravenţiile prevăzute de cadrul legal în materie, desigur urmând procedura dispusă de normele criticate, respectiv de art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi de art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, care fac trimitere la Legea nr. 554/2004 şi care, aşa cum Curtea a arătat deja, instituie atât posibilitatea suspendării executării actului administrativ unilateral, cât şi posibilitatea oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, beneficiind de o judecată în fond, precum şi de calea de atac a recursului ce are regimul juridic stabilit prin legea contenciosului administrativ. În contextul dat, este firesc ca acestea să susţină şi să dovedească netemeinicia ori nelegalitatea deciziilor contestate (emise ca urmare a constatării contravenţiei şi aplicării sancţiunii aferente), ceea ce reprezintă aplicarea principiului general al procedurii civile, potrivit căruia cel ce face o afirmaţie în cadrul judecăţii trebuie să o dovedească (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 504 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014), nefiind convertită într-o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.
    32. Prin urmare, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, iar prin reglementarea criticată legiuitorul a dat efectivitate drepturilor constituţionale pretins a fi încălcate, transpunându-le la nivel infraconstituţional prin normele supuse controlului de constituţionalitate.
    33. Având în vedere specificul şi complexitatea materiei pieţei de capital, a operaţiunilor cu instrumente financiare, a asigurărilor şi reasigurărilor etc., precum şi a profesioniştilor care operează în domeniu, legiuitorul a stabilit norme speciale şi specifice, atât de constatare şi sancţionare a nerespectării normelor legale în materie apărute în desfăşurarea activităţilor respective, cât şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a actelor de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în contextul dat, derogând de la cadrul general prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, fără ca prin această modalitate de legiferare să fie adusă atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis şi îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    35. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece dispoziţiile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26).
    36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Fercală, Iulian Stan, Sorin Mihăilă şi Elena Mihăilă şi de Societatea de Investiţii Financiare Transilvania - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 435/64/2014* al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 272 alin. (2) lit. a) şi ale art. 274 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, raportate la art. 21^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 63 din 25 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"