Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 628 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi ale art. 10, a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi celor ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 628 din 15 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi ale art. 10, a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi celor ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 628 din 15 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi ale art. 10, a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi celor ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 360 din 6 mai 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), ale art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca şi respectiv de Claudian Păun în Dosarul nr. 13.162/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.150 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată sau inadmisibilă, după caz, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 15 din 17 ianuarie 2017, nr. 620 din 10 octombrie 2017, nr. 20 din 18 ianuarie 2018, nr. 44 din 30 ianuarie 2018 şi nr. 36 din 17 ianuarie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.162/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca şi respectiv de Claudian Păun într-o cauză având ca obiect o contestaţie întemeiată pe prevederile Legii nr. 77/2016.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca arată că textele de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul previzibilităţii şi al accesibilităţii, aspecte ale principiului securităţii juridice, deoarece consumatorul beneficiază de dreptul de a fi eliberat de orice datorii reziduale decurgând dintrun contract de credit, dacă îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 4 din lege, prin darea în plată a imobilului ipotecat, indiferent de soldul creditului ori de valoarea imobilului, drept căruia îi corespunde obligaţia corelativă a creditorului de a accepta bunul dat în plată şi a stinge orice datorii ale acestuia care excedează valorii bunului dat în plată. Prin prevederile art. 3 din Legea nr. 77/2016, legiuitorul transformă bunul din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu. Previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi trebuit să le prevadă la momentul încheierii contractului. Prevederile legale criticate derogă de la legislaţia civilă, fără a indica expres textul de lege de la care derogă.
    6. Se consideră că art. 11 din Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare. Se susţine că dreptul subiectiv al autorului născut din contract constă în rambursarea integrală a împrumutului acordat şi a dobânzii către acesta, iar nu în predarea unui bun asupra căruia nu s-a convenit să reprezinte plată a preţului.
    7. Se mai susţine că prin dispoziţiile criticate se aduce o atingere dreptului de proprietate privată al creditorului, deoarece se impune stingerea discreţionară a dreptului de creanţă aparţinând acestuia. Din perspectiva art. 44 din Constituţie, un astfel de drept de creanţă este un drept de proprietate care este protejat şi de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Textele de lege criticate reglementează o expropriere fără nicio garanţie. Prin efectul liberatoriu constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formată din diferenţa dintre soldul creditului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat prin dispariţia sa.
    8. Se consideră că limitarea gravă adusă dreptului de proprietate prin mecanismul dării în plată nu se încadrează în limitele permise de art. 53 din Constituţie, scopul legii nu este unul general, ci unul particular, de care vor beneficia strict persoanele care se încadrează în limitele legale, persoane care nu trebuie să facă dovada diferenţei dintre valoarea bunului la momentul contractării şi valoarea actuală şi nici a imposibilităţii de plată a ratelor împrumutului. În acest context limitarea dreptului de proprietate prin stingerea creanţei constând în diferenţa dintre soldul creditului şi valoarea imobilului nu asigură un just echilibru între interesul creditorului şi interesul general. Legiuitorul era obligat, în temeiul principiului proporţionalităţii, să propună atât criterii de stabilire a situaţiei de dezechilibru, cât şi măsuri alternative care să acorde creditorului şansa de a-şi recupera măcar o parte din creanţa reziduală.
    9. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, autorul Claudian Păun arată, în esenţă, că acestea aduc atingere art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece legea stabileşte în mod unilateral, fără nicio justificare, o limită artificială şi arbitrară în ceea ce priveşte consumatorii, respectiv o categorie distinctă de consumatori faţă de care prevederile acesteia nu sunt aplicabile, argumentele avute în vedere fiind în sensul că persoanele fizice care au accesat credite cu o valoare peste acest prag ar fi încheiat contractele de credit în scop de afaceri şi nu în calitate de consumator. Prin introducerea unui criteriu valoric legat de suma împrumutată legiuitorul a făcut o discriminare nejustificată şi arbitrară între beneficiarii legii, textul de lege criticat încălcând principiul egalităţii în faţa legii.
    10. Potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, precum şi art. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, consumatorul este definit ca „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale“. În dreptul comunitar consumatorul a fost definit prin Convenţia privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială ca fiind persoana ce încheie un contract în afara profesiei sale. Prin diferite directive s-a preluat această definiţie cu limitarea sferei persoanelor la persoanele fizice. Autorul face referire şi la Hotărârea din 19 ianuarie 1993 pronunţată în cauza C - 89/91 Shearson Lehmann Hutton Inc.
    11. Se apreciază că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece în art. 15 din preambulul Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 a cărei transpunere s-a realizat prin adoptarea Legii nr. 77/2016 nu se face nicio distincţie, statuându-se că obiectivul directivei este asigurarea unui nivel de protecţie ridicat pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile. Prin urmare, directiva ar trebui să se aplice creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopul creditului. Mai mult, în art. 2 din directivă se precizează în mod clar faptul că armonizarea legislaţiei interne cu această directivă trebuie să aibă drept scop protecţia consumatorilor chiar prin introducerea unor norme juridice care sunt mult mai stricte pentru instituţiile de credit decât cele prevăzute în directivă. Dispoziţiile criticate încalcă prevederile acestui act normativ al Uniunii Europene, deoarece restrâng cadrul în care acestea ar fi trebuit armonizate prin introducerea unor criterii artificiale şi nejustificate de eliminare a unor categorii de consumatori dintre beneficiarii legii.
    12. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de creditor este întemeiată, iar cea ridicată de debitor neîntemeiată.
    13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016. Având în vedere data încheierii contractului de credit, Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 10, prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi cele ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.
    17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 5 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 44 alin. (2) - Dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 alin. (2) sub aspectul protejării intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi celor ale art. 1 alin. (1) - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor comunitare faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cauză, contractul de credit încheiat iniţial între bancă şi debitorul care doreşte să dea în plată imobilul s-a încheiat înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Totodată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“.
    19. Se constată că autorul excepţiei Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două teze ale acestuia, respectiv teza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi teza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei.
    20. Curtea observă că în examinarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016, potrivit căreia legea se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare, este relevant faptul că în prezenta cauză contractul de credit a fost încheiat înainte de data intrării în vigoare a legii [contractul a fost novat, însă, în jurisprudenţa sa, Curtea s-a raportat la contractul iniţial de credit; a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 39 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 7 septembrie 2018, paragraful 230, şi Decizia nr. 821 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 2 iulie 2018, paragraful 256]. În aceste condiţii, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei.
    21. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua din Legea nr. 77/2016, Curtea reţine că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere data sesizării Curţii Constituţionale şi faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017.
    22. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat, făcând referire la jurisprudenţa sa, în esenţă, că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normelor juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional urmând să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48).
    23. Pornind de la aceste considerente, Curtea va analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 1 alin. (3), art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016.
    24. Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin prisma criticilor formulate de autorul excepţiei, Curtea va face referire la paragrafele 30-35 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, prin care s-a statuat că aprecierea asupra ruinei (iminente) contractuale a debitorului nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului, ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat [referitor la noţiunea de ruină (iminentă) a debitorului a se vedea paragrafele 35 şi 37 din Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, iar cu privire la noţiunea de risc supraadăugat, a se vedea paragrafele 96 şi 97 din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016].
    25. În ceea ce priveşte criteriile care trebuie avute în vedere atunci când se constată apariţia riscului supraadăugat, Curtea observă cele reţinute prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 98. Astfel, evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi a pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice, care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea limitei dintre cele două categorii de riscuri - riscul inerent contractului asumat de părţi în mod voluntar şi riscul supraadăugat, care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre părţi -, determinând, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului.
    26. Prin urmare, Curtea reţine că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanţelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului. Dar, indiferent care dintre cele două soluţii va fi adoptată, aceasta va trebui să respecte exigenţa ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună, de debitor şi creditor, în mod echitabil.
    27. Curtea mai reţine că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, şi nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii, se vor analiza exclusiv prestaţiile părţilor din contractul de credit, de natură să determine ruina contractuală a debitorului, şi nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale, care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar, ar fi alterată noţiunea de impreviziune contractuală, care s-ar deplasa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestaţiile părţilor la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului (a se vedea, în acest sens, paragraful 32 din Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018).
    28. În concluzie, Curtea reţine că instanţa judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect contestaţii formulate de creditori şi, respectiv, acţiuni ale debitorilor, ca expresie a obligaţiei statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce, întemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata intervenţia impreviziunii contractuale. Aşadar, instanţa judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenţei persoanei fizice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, paragraful 35).
    29. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, şi anume Codului civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează (a se vedea Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 115).
    30. Referitor la critica privind încălcarea art. 44, art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea va reitera cele reţinute în paragraful 128 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016. Astfel, în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19), Curtea a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde, în cadrul alin. (1), o dispoziţie specială, în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59 şi 60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate. Totodată, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, Curtea a reţinut că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului, operată prin textele de lege criticate, urmăreşte un scop legitim, ce se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului, prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit, în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi 970 din Codul civil din 1864. De asemenea, Curtea a arătat că măsura criticată este adecvată, necesară şi respectă un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare. În consecinţă, având în vedere cele anterior expuse, Curtea a constatat că mecanismul procedural reglementat de legiuitor nu pune în discuţie în niciun fel condiţiile de drept substanţial ce trebuie avute în vedere la depunerea notificării, ci stabileşte un echilibru procedural corect între părţile aflate în litigiu, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ce trebuie să caracterizeze orice măsură etatică în domeniul proprietăţii private.
    31. Cu privire la criticile formulate din perspectiva prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă.
    32. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 prin raportare la art. 16 din Legea fundamentală, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 7 iunie 2018, paragrafele 21 şi 22, Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 13 aprilie 2018, paragrafele 12 şi 13, Decizia nr. 44 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, paragraful 15, şi Decizia nr. 36 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragrafele 27-35.
    33. Cu acele prilejuri, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, paragrafele 12-17, prin care a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
    34. Curtea a reţinut că indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau ale noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.271 din noul Cod civil, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.
    35. Astfel, Curtea reţine că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate care vizează încălcarea principiului egalităţii în drepturi deoarece orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile.
    36. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, prin Decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2018, paragrafele 14 şi 15, şi Decizia nr. 328 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 6 septembrie 2018, paragrafele 20 şi 21, Curtea a reţinut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depăşeşte echivalentul în lei al 250.000 euro se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din actualul Cod civil. În justificarea acestei soluţii, Curtea a arătat că protecţia specială oferită unei categorii de persoane, prin instituirea unui prag maxim al sumei efectiv împrumutate, nu reprezintă o discriminare, în sensul art. 16 din Constituţie, a persoanelor care au împrumutat sume al căror cuantum depăşeşte 250.000 euro, atâta vreme cât acestea pot recurge la mijloacele puse la dispoziţie de dreptul comun, în vederea remedierii problemei impreviziunii cu care se confruntă, şi acea categorie de consumatori în mod special protejată de către legiuitorul ordinar. Rezultă că cele două categorii de debitori se află într-o situaţie juridică diferită, ceea ce a determinat adoptarea unei soluţii legislative diferite de către legiuitor (Decizia nr. 44 din 30 ianuarie 2018, paragraful 16).
    37. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 (paragraful 129), Curtea a reţinut că prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauzele deduse judecăţii.
    38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Transilvania - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 13.162/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
    3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte şi respectiv de Claudian Păun în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 1 alin. (3), art. 5 alin. (2) şi art. 10, precum şi cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Cătălina Turcu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016