Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 623 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2.526 din Codul civil
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 623 din 10 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2.526 din Codul civil     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 623 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2.526 din Codul civil

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 981 din 5 decembrie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2.526 din Codul civil, excepţie ridicată de Daniel Constantin în Dosarul nr. 2.792/94/2017 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.936D/2017.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că invocarea prescripţiei este un mijloc de apărare care are o reglementare explicită, de natură a asigura atât previzibilitatea normei, cât şi securitatea raporturilor juridice.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.792/94/2017, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2.526 din Codul civil. Excepţia a fost ridicată de Daniel Constantin, apelant într-o cauză având ca obiect validarea unei popriri.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că noţiunea de „prestaţie“, utilizată de norma criticată, nu este definită în cuprinsul Codului civil şi nici nu este precizat elementul în legătură cu care „prestaţia“ este analizată. În acest sens, dispoziţiile Codului civil şi, în particular, dispoziţiile art. 2.526 nu fac trimitere la un alt text din cuprinsul Codului civil sau la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, în care să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc noţiunea sau categoriile de prestaţii. Codul civil face în mod frecvent referire la noţiunea de „prestaţie“, care însă are înţelesuri autonome distincte (în funcţie de materia reglementată), ceea ce sporeşte confuzia în rândurile cetăţenilor care doresc să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, chiar apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, ei nu sunt capabili să prevadă într-o măsură rezonabilă faţă de circumstanţele speţei consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita.
    6. Cu titlu de exemplu, prestaţia compensatorie a soţului prevăzută de art. 390 şi următoarele din Codul civil, care are sensul de despăgubire, este diferită şi poate fi stabilită în mai multe forme (în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri) faţă de prestaţia superficiarului prevăzută de art. 697 din Codul civil, care are sensul de preţ al folosinţei bunului imobil, şi de prestaţia tabulară prevăzută de art. 896 din Codul civil, prin care se înţelege înscrierea unui drept real în cartea funciară. Nici măcar dispoziţiile art. 1.164 nu definesc noţiunea de prestaţie, deşi fac trimitere de două ori la aceasta. Mai mult, în reglementarea materiei prescripţiei extinctive, în cuprinsul art. 2.500 alin. (2) din Codul civil, legiuitorul foloseşte noţiunea de prestaţie, fără a o defini. În plus, confuziile cu privire la noţiunea de prestaţie sunt accentuate prin compararea şi analizarea dispoziţiilor art. 2.524 alin. (2) din cod cu dispoziţiile criticate. Din analiza celor două texte legale, redactate într-o formă logică identică, rezultă că noţiunea de obligaţie este confundată cu noţiunea de prestaţie, deşi, potrivit dispoziţiilor art. 1.164 din cod, „Obligaţia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia datorată“.
    7. În aceste condiţii, autorul excepţiei susţine că textul legal criticat nu respectă condiţiile de calitate, previzibilitate şi accesibilitate subsumate dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    8. În continuare, autorul excepţiei arată că prevederile criticate nu respectă nici principiul egalităţii între cetăţeni şi nici dreptul la un proces echitabil, fiind contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Titularul dreptului la acţiune în cazul acţiunilor care privesc prestaţii succesive îşi poate exercita dreptul la acţiune fie la data exigibilităţii fiecărei prestaţii în parte, fie la data exigibilităţii ultimei prestaţii, ceea ce creează un tratament preferenţial al acestui creditor. Mai mult, lipsa de previzibilitate face posibil abuzul de drept şi dă naştere unor situaţii juridice care nu au fost avute în vedere de legiuitor la momentul adoptării textului criticat. Astfel, orice creditor îndreptăţit la prestaţii succesive poate alege să exercite acţiunea civilă pentru una sau mai multe prestaţii succesive ajunse la scadenţă ori pentru toate la un loc (de la data la care a intervenit exigibilitatea ultimei prestaţii), inclusiv să exercite acţiunea civilă fără a ţine cont de datele de scadenţă ale prestaţiilor. Creditorul dobândeşte o poziţie preferenţială faţă de debitorul care procură prestaţiile respective, prin prisma celor două date de început ale prescripţiei extinctive, astfel că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale privitoare la principiul egalităţii între cetăţeni şi la dreptul la un proces echitabil.
    9. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2.526 din Codul civil  este neîntemeiată. Instanţa reţine că textul legal criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, deoarece invocarea prescripţiei dreptului la acţiunea în executarea unor prestaţii succesive este un mijloc de apărare al părţii interesate destinat a asigura siguranţa circuitului civil, fiind reglementat într-un mod explicit momentul de începere al curgerii prescripţiei, tocmai pentru a se asigura previzibilitatea modului de calcul al termenului, precum şi a datei împlinirii acestuia, în acest sens statul având o marjă de apreciere cu privire la procedura de urmat de către partea interesată. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de claritate a dispoziţiilor criticate, tribunalul apreciază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, textul legal întruneşte condiţiile de claritate şi previzibilitate pentru a putea fi aplicat. De asemenea, norma criticată nu încalcă nici liberul acces la justiţie, ci doar reglementează exercitarea acestuia în vederea asigurării tuturor subiecţilor raportului de executare silită, debitor şi creditor, a dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Tribunalul apreciază că norma nu instituie o discriminare sau un privilegiu pentru o anumită categorie de persoane, dreptul .prevăzut de art. 2.526 din Codul civil fiind la îndemâna oricărui cetăţean interesat care se află în poziţia de debitor, modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze momentul de început al curgerii prescripţiei fiind apanajul său exclusiv, acest moment fiind acelaşi pentru toţi subiecţii de drept. În fine, instanţa consideră că textul legal criticat nu încalcă nici dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu creează posibilitatea unui sistem paralel de justiţie şi nu afectează imparţialitatea magistratului învestit cu soluţionarea cauzei.
    10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate, care stabilesc că prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă, nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea.
    12. De asemenea, norma criticată nu este de natură a încălca accesul la justiţie al cetăţenilor, art. 21 din Constituţie implicând o corectă delimitare între dreptul la acţiune în justiţie şi obligaţia constituţională de ocrotire a drepturilor şi a libertăţilor legitime. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în justiţie va rezulta numai în urma judecăţii respective şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Folosind sintagma „interese legitime“, textul constituţional nu pune o condiţie de admisibilitate a acţiunii în justiţie, ci obligă justiţia să ocrotească numai interesele legitime. Liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, or textul de lege criticat nu impune nicio îngrădire sub acest aspect. Prin urmare, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 2.526 din Codul civil sunt constituţionale.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 2.526 din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Când este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă.“
    16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că printr-o jurisprudenţă constantă (începând cu Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003) a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele au ca finalitate facilitarea accesului liber la justiţie, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.
    18. Începutul prescripţiei extinctive reprezintă un aspect esenţial al acestei instituţii juridice, întrucât momentul de la care începe cursul prescripţiei determină data la care ea urmează să se împlinească. Acesta este motivul pentru care începutul prescripţiei are o reglementare legală expresă, legiuitorul neputând lăsa la latitudinea/voinţa părţilor fixarea acestei date. Aşa fiind, legiuitorul poate stabili fie un moment unic când se naşte dreptul la acţiune, ceea ce echivalează cu instituirea unei reguli generale privind începutul prescripţiei extinctive, regulă care este reprezentată de dispoziţiile art. 2.523 din Codul civil, potrivit cărora „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui“, fie, prin excepţie de la regula generală, ipoteze particulare în cazul cărora prescripţia dreptului la acţiune să curgă de la o anumită dată prevăzută expres sau care este determinată generic, astfel încât să poată fi uşor identificată de părţi, în funcţie de împrejurările raportului juridic dintre ele. O astfel de ipoteză o constituie dispoziţiile art. 2.526 din Codul civil, care prevăd că, în cazul prestaţiilor succesive, „prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă“.
    19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică aceste din urmă dispoziţii dintr-o dublă perspectivă: prima vizează noţiunea de „prestaţie“, considerată a fi neclară şi imprevizibilă, întrucât nu este definită în cuprinsul Codului civil, iar cea de-a doua vizează un pretins privilegiu pe care îl instituie norma în favoarea creditorilor îndreptăţiţi la prestaţii succesive sub aspectul posibilităţii de a alege momentul de la care exercită acţiunea civilă: data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, respectiv data la care ultima prestaţie devine exigibilă, în cazul prestaţiilor care alcătuiesc un tot unitar.
    20. Cu privire la primul aspect, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi a noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, „dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat“ sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie [art. 37 alin. (2)]. De asemenea, stilul actelor normative trebuie să se caracterizeze prin claritate, precizie, concizie - fără ca legea să fie însă sumară şi lacunară - prin aplicarea unor principii stabile, predictibile şi accesibile, să fie inteligibil pentru categorii largi şi diverse de destinatari, având în vedere caracterul general şi obligatoriu al normei juridice. Cu privire la stilul juridic, prin Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, Curtea a reţinut că, asemenea stilului ştiinţific, „implică reflectarea asupra noţiunilor şi precizarea lor, iar aceasta nu se poate face decât prin reîntrebuinţarea aceluiaşi cuvânt, care devine expresia consacrată“, şi, „în general, stilul juridic, datorită însăşi raţiunii sale de a fi, întrebuinţează aceeaşi terminologie, cuprinzând cuvinte tehnice care corespund exact noţiunilor juridice. [...] utilizarea constantă şi uniformă a aceloraşi termeni în redactarea actelor normative este o garanţie pentru realizarea coerenţei legislaţiei naţionale, în aceste condiţii nemaifiind necesară determinarea conceptuală şi definirea acestor termeni, aşadar interpretarea oficială, autentică, contextuală a noţiunilor cu conţinut normativ identic reglementării anterioare“. Mai mult, Curtea a reţinut că „dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. [...] interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează a fi interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal“.
    21. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că noţiunea de „prestaţie“ se regăsea şi în forma anterioară a legii care reglementa prescripţia extinctivă, respectiv Decretul nr. 167/1958. Deşi actul normativ nu definea în mod expres noţiunea, art. 12 prevedea că „În cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită“. Prin urmare, Curtea remarcă faptul că noţiunea a fost consacrată normativ, astfel că jurisprudenţa şi doctrina au utilizat-o şi au dezvoltat-o până la data intrării în vigoare a noului Cod civil, oferindu-i un înţeles constant, de executare a unei obligaţii sau a unei plăţi. Adoptarea noului Cod civil, în care, de asemenea, legiuitorul nu defineşte expres noţiunea, dar pe care o utilizează în cuprinsul a numeroase dispoziţii ale legii, coroborată cu faptul că, în mod firesc, jurisprudenţa care vine în continuarea celei existente are drept reper cele statuate anterior, determină caracterul previzibil al noţiunii de „prestaţie“. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, aşa cum susţine autorul excepţiei, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    22. Cu privire la cel de-al doilea aspect, analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea observă că norma civilă distinge între prestaţiile succesive individuale şi cele care alcătuiesc un tot unitar. Astfel, dacă în cazul prestaţiilor succesive individuale (de exemplu, dobânzi, penalităţi de întârziere) prescripţia începe să curgă separat, pro rata temporis, de la data când scadenţa fiecărei obligaţii principale nu a fost respectată şi până la data plăţii, în cazul prestaţiilor succesive care alcătuiesc, potrivit legii sau convenţiei dintre părţi, un tot unitar (de exemplu, plata eşalonată a unei datorii sau a ratelor unui preţ), prescripţia începe să curgă, pentru întreaga creanţă, de la data scadenţei ultimei prestaţii neexecutate. Prin urmare, în funcţie de caracterul lor - individual sau de parte componentă a unui întreg, considerat unitar -, prestaţiile succesive au o reglementare diferită sub aspectul momentului de la care se naşte dreptul la acţiune şi, implicit, de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă. Diferenţa de reglementare, deci de tratament juridic, este generată, aşadar, de natura prestaţiilor succesive, iar nu de modalitatea în care părţile se învoiesc să-şi execute obligaţiile contractuale. Cu alte cuvinte, un contract care prin natura sa este cu executare uno ictu (de exemplu, contractul de vânzare-cumpărare sau contractul de împrumut) nu îşi poate schimba natura juridică, devenind un contract cu executare succesivă, doar pentru că părţile agreează, ca modalitate de executare a obligaţiilor, plata succesivă a prestaţiilor. Restituirea împrumutului sau plata preţului în rate/tranşe nu este decât o modalitate de executare a obligaţiilor, obligaţia de restituire, respectiv de plată a preţului fiind unică, iar ratele/tranşele succesive alcătuind un tot unitar.
    23. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia norma criticată generează un privilegiu în favoarea creditorilor îndreptăţiţi la prestaţii succesive sub aspectul posibilităţii de a alege momentul de la care exercită acţiunea civilă, este neîntemeiată, întrucât o atare opţiune nu există în realitate, creditorul urmând a se conforma prevederii legale aplicabile creanţei sale, în funcţie de natura prestaţiilor succesive, individuale sau părţi ale unui tot unitar. În aceste condiţii, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii (nemo ignorare legem censetur), se presupune că titularul unui drept are cunoştinţă de reglementarea care prevede că valorificarea dreptului său se circumscrie exigenţelor legale, iar în măsura în care nu le respectă nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenţă consecinţele negative pe care este ţinut să le suporte şi câtuşi de puţin textului de lege criticat.
    24. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 2.526 din Codul civil recunosc dreptul titularului la exercitarea acţiunii şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia într-un termen care începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă sau de la data la care ultima prestaţie devine exigibilă, după caz, deci într-un cadru precis determinat, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea stării de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora.
    25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Constantin în Dosarul nr. 2.792/94/2017 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 2.526 din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016