Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ioan Carcea şi Societatea Agdesy - S.R.L. din Vicovu de Jos, judeţul Suceava, prin administrator special Ioan Carcea, în Dosarul nr. 687/39/2019/a2.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 964D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care restricţionează exercitarea unei căi de atac împotriva încheierilor prin care s-a respins o cerere de recuzare, pronunţate în legătură cu judecători care soluţionează cauza în ultimă instanţă sau pronunţă o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac. Nu există nicio diferenţă între persoanele care formulează cereri de recuzare în primele faze ale procesului şi persoanele care formulează astfel de cereri în ultimul stadiu procesual, astfel încât acordarea dreptului de a formula calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare numai în fazele incipiente ale procesului este discriminatorie. Prin urmare, toate părţile din procesul civil, indiferent de etapa acestuia, au dreptul să beneficieze de un tribunal imparţial. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că există jurisprudenţă în această materie, spre exemplu, Decizia nr. 298 din 27 martie 2012 sau Decizia nr. 377 din 26 aprilie 2012. 5. În replică, având cuvântul, reprezentantul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate subliniază faptul că în noul Cod de procedură civilă a fost reglementată calea de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare formulate în ultima etapă procesuală, respectiv atunci când hotărârea pronunţată pe fondul cauzei este definitivă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 11 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 687/39/2019/a2.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ioan Carcea şi de Societatea Agdesy - S.R.L. din Vicovu de Jos, judeţul Suceava, prin administrator special Ioan Carcea, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată este neconstituţională în interpretarea potrivit căreia se restricţionează posibilitatea atacării încheierilor prin care s-a respins o cerere de recuzare doar la situaţia în care însăşi hotărârea pronunţată de judecătorii recuzaţi ar fi atacabilă. Principiul egalităţii presupune ca unor situaţii egale să li se aplice acelaşi tratament juridic. Analizarea principiului egalităţii juridice presupune compararea unor situaţii obiective şi constatarea gradului lor de identitate, scopul legii devenind astfel criteriul în funcţie de care se compară situaţiile şi în raport cu care trebuie să se stabilească diferenţa de regim juridic. 8. Or, instituţia recuzării este un instrument la îndemâna părţilor pentru a asigura respectarea principiului imparţialităţii judecătorilor, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 din Constituţie. În acest context, recunoaşterea dreptului la calea de atac împotriva încheierilor de respingere a cererilor de recuzare doar părţilor care recuză judecători ce nu pronunţă hotărâri definitive este evident discriminatorie, deoarece nu are la bază un criteriu obiectiv şi raţional. 9. Se mai susţine că dreptul la un tribunal imparţial, parte a dreptului la un proces echitabil, are aceeaşi componenţă şi aceleaşi limite, independent de faza procesuală în care se află litigiul, legea recunoscând tuturor părţilor, indiferent de calitatea procesuală, dreptul de a formula cerere de recuzare. 10. Prin urmare, recunoaşterea dreptului părţilor la calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare numai în fazele procesuale incipiente este discriminatorie. Se subliniază faptul că în noua reglementare procesual civilă se prevede că în situaţia în care hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, încheierea de respingere a cererii de recuzare va putea fi atacată totuşi cu recurs. 11. În continuare se arată că soluţionarea cererilor de recuzare împotriva judecătorilor care pronunţă hotărâri definitive reprezintă o procedură în care se pune în discuţie însăşi imparţialitatea judecătorilor respectivi, ceea ce presupune, implicit, invocarea unei atingeri aduse dreptului la un proces echitabil. 12. Or, atât timp cât încheierea prin care se respinge cererea de recuzare a judecătorilor ce pronunţă hotărâri definitive nu este supusă căii de atac a recursului, fiind dată în primă şi în ultimă instanţă, este evident că se aduce atingere însăşi substanţei dreptului la un proces echitabil. 13. Se mai apreciază că nu există niciun motiv obiectiv care să justifice limitarea dreptului la calea de atac a recursului împotriva încheierilor de respingere a cererilor de recuzare atunci când judecătorii recuzaţi urmează să pronunţe o hotărâre definitivă. Soluţionarea cauzelor cu celeritate nu poate constitui un criteriu rezonabil şi obiectiv, care să justifice suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Aşadar, nu poate să primeze celeritatea soluţionării cauzelor în faţa accesului la justiţie, întrucât aceasta ar însemna să se accepte, chiar şi în abstract, ideea că o soluţie pronunţată într-un termen scurt şi potrivit unei proceduri simplificate ar fi de preferat în faţa unei soluţii pronunţate de un tribunal imparţial. 14. Prin urmare, soluţionarea cererilor de recuzare formulate împotriva judecătorilor care pronunţă hotărâri definitive, prin încheieri definitive, nu se justifică raţional, deoarece o asemenea interpretare a dispoziţiilor cuprinse în art. 34 alin. 2 din Codul procedură civilă din 1865 ar suprima calea de atac într-una dintre cele mai importante proceduri incidente, respectiv aceea în care se pune în discuţie tocmai imparţialitatea instanţei. 15. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. 16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 18. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul“. 22. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât continuă să îşi producă efectele în cauză. 23. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2), potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi“. De asemenea, se invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză. Prin Decizia nr. 382 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 12 iunie 2006, Curtea a răspuns criticii potrivit căreia textul legal criticat contravine prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi accesul liber la justiţie, întrucât, în condiţiile în care încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul, iar cererea de recuzare este formulată în faza procesuală a recursului, partea interesată este lipsită de calea de atac împotriva unei astfel de încheieri, şi a reţinut că recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, precum şi de încheierea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. 25. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care, în considerarea unor situaţii speciale, poate institui reguli speciale. 26. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. 27. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu contravin nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. Referitor la faptul că noua reglementare procesual civilă prevede că în situaţia în care hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, încheierea de respingere a cererii de recuzare va putea fi atacată totuşi cu recurs, Curtea apreciază că acesta nu reprezintă un temei care să ridice problema unei eventuale modificări a jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, întrucât soluţia legislativă criticată şi constatată ca fiind constituţională se situează în marja de apreciere a legiuitorului în reglementarea căilor de atac. 30. De altfel, prin Decizia nr. 828 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 5 aprilie 2019, paragraful 18, Curtea a statuat că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele asemenea, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa ori principiilor şi textelor constituţionale de referinţă. 31. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Beleš şi alţii împotriva Cehiei, paragraful 61, prin care instanţa de la Strasbourg a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Carcea şi de Societatea Agdesy - S.R.L. din Vicovu de Jos, judeţul Suceava, prin administrator special Ioan Carcea, în Dosarul nr. 687/39/2019/a2.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
