Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 622 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 622 din 10 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 622 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 33 din 17 ianuarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta, excepţie ridicată de Marius Lucian Talabur în Dosarul nr. 326/35/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.932D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 284 din 7 mai 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 326/35/2017, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Marius Lucian Talabur în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ având ca obiect cererea de anulare a Ordinului nr. 835/2017 emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi acordarea sporului de 25% pentru risc şi solicitare neuropsihică, precum şi achitarea diferenţei de 20% retroactiv, începând cu data de 1 martie 2017, pentru personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcţii specifice de inspector antifraudă, inspector şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în primul rând, că prin Ordinul nr. 835/2017 al preşedintelui ANAF s-au dispus încetarea aplicării prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 964/2015 al preşedintelui ANAF şi neacordarea sporului de 25% pentru personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcţii specifice de inspector antifraudă, inspector şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă. Ulterior, prin Ordinul nr. 836/2017 al preşedintelui ANAF, s-a acordat sporul pentru risc şi solicitare neuropsihică în cuantum de 5% aplicat la salariul brut lunar, fiind privat de 20% din salariu.
    6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele criticate contravin art. 115 din Constituţie, deoarece lipseşte motivarea urgenţei adoptării celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului criticate. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Deciziile nr. 255 din 11 mai 2005 şi nr. 366 din 25 iunie 2014, şi arată că niciunul dintre motivele invocate de Guvern nu este de natură a justifica urgenţa adoptării celor două acte normative.
    7. Se mai arată că dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece formula „prorogarea unor termene“, utilizată de textele criticate, nu este prevăzută de lege. Astfel, Legea nr. 24/2000 reglementează în cap. VI modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative, fără a utiliza noţiunea de prorogare a unor termene. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prorogarea înseamnă amânarea (din oficiu) pentru o dată ulterioară a activităţii unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. Niciunul dintre termenii definiţi de lege nu poate fi interpretat în sensul „prorogării unor termene“. Termenul de prorogare nu se încadrează nici în categoria „modificării“, prevăzută de art. 59 din Legea nr. 24/2000, nici în categoria „completării“, prevăzută de art. 60 din aceeaşi lege, nici măcar în cea de „normă derogatorie“, prevăzută de art. 63 din lege, potrivit căruia „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la...», urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază“.
    8. Se mai susţine că modalitatea folosită de legiuitor în adoptarea celor două acte normative criticate, de prorogare a unor termene, este contrară şi art. 78 din Constituţie. Astfel, de la data prevăzută pentru intrarea sa în vigoare, legea se aplică în ansamblul său, şi nu doar o parte din articolele legii. Dacă legiuitorul delegat ar fi dorit să abroge anumite texte dintr-o altă lege prin actele normative criticate, avea posibilitatea să folosească una dintre modalităţile prevăzute în Legea nr. 24/2000, respectiv abrogarea sau modificarea, dar în niciun caz prorogarea, aşa cum a procedat. Câtă vreme legea este în vigoare nu poate fi amânat de la aplicare niciun articol din conţinutul ei decât prin metodele arătate.
    9. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate, autorul excepţiei arată că sporul în cuantum de 25% face parte din salariul lunar, nefiind o recompensă ocazională, şi reprezintă un drept patrimonial, fiind suficient stabilit de autorităţile naţionale pe baza legislaţiei în vigoare. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile pronunţate în cauzele Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, Andrejeva împotriva Letoniei, Buchen împotriva Cehiei, Muller împotriva Austriei), potrivit căreia noţiunea generică de „bun“ acoperă şi dreptul de a fi beneficiar al unui drept salarial, iar limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi dreptul salarial, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar şi o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o reducere substanţială a nivelului veniturilor ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe. Or, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se poate aduce atingere drepturilor salariale aflate în plată fără respectarea dispoziţiilor art. 15 paragrafele 1 şi 3 din Convenţie. Invocarea nevoii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducerea veniturilor plătite din bugetul public. Criza economică, un cuantum prea ridicat al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanţe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituţie şi nu pot fi asimilate cu situaţiile excepţionale menţionate în cuprinsul acestui text fundamental. Statul nu poate, în baza art. 15 din Convenţie, să suspende drepturile şi libertăţile garantate decât în măsura în care exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă faţă pericolului public. Din această perspectivă, măsura de eliminare a sporului nu îşi găseşte nicio justificare.
    10. Se mai susţine că măsura eliminării sporului de 25% are semnificaţia unei suspendări parţiale a exercitării dreptului la încasarea salariului. Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, ceea ce conduce la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea în acest sens hotărârile pronunţate în cauzele Ásmundsson împotriva Islandei, 2004, şi Moskal împotriva Poloniei, 2009). Se susţine că sporul de 25% face parte din indemnizaţie, astfel că este un drept fundamental, întrucât dreptul la salariu este un corolar al dreptului la muncă. Chiar dacă acest spor ar fi considerat un adaos la salariu, tot nu ar putea fi înlăturat, pentru că s-ar încălca art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia România este un stat social, în care dreptatea este valoare supremă. Prin urmare, acest spor nu poate fi condiţionat de încadrarea în cheltuielile cu salariile, aprobate prin bugetul ANAF şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Mai mult, legea salarizării nu condiţionează acordarea sporurilor salariale de alocările bugetare. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul excepţiei susţine că, fiind beneficiar al dreptului salarial recunoscut printr-o lege, are o speranţă legitimă privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât trebuie să beneficieze neîngrădit de drepturile legal dobândite, cu precizarea că acestea ţin intrinsec de cariera profesională.
    11. În final, referitor la discriminare, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că, deşi se află în aceeaşi situaţie cu magistraţii, având aceleaşi incompatibilităţi şi interdicţii, numai pentru categoria din care face parte s-a diminuat sporul, iar pentru magistraţi s-a păstrat, ceea ce nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă şi, prin urmare, constituie o discriminare ce conduce la încălcarea art. 14 din Convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
    12. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât aduc atingere dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Constituţie, respectiv drepturilor salariale care constituie un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dreptului la muncă al cetăţenilor, drept protejat de art. 41 din Constituţie. Astfel, în măsura în care printr-un act al puterii executive, cum sunt ordonanţele de urgenţă ale Guvernului criticate în speţă, se restrâng exerciţiul dreptului la muncă şi plata drepturilor salariale ale angajaţilor, este afectat în mod direct şi nejustificat dreptul de proprietate al acestora, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale asumate de România în această materie.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, cu privire la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, prin mai multe decizii, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate similare, de exemplu, prin Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, pronunţată într-un dosar având ca obiect drepturi de natura celor solicitate în speţa de faţă, prin care a stabilit că textele criticate se referă la beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Aşa fiind, Curtea a constatat că drepturile afectate de textul de lege criticat nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental. De asemenea, prin deciziile nr. 170 din 19 martie 2015 şi nr. 443 din 21 iunie 2016, Curtea a arătat că nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul invocă aspectele reţinute în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, aspecte care, în opinia acestuia, conduc la concluzia că, pe de o parte, au fost justificate urgenţa şi situaţia extraordinară necesare adoptării unei ordonanţe de urgenţă, iar, pe de altă parte, că măsurile în cauză nu sufereau amânare, practic, neexistând alt instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în scopul evitării rapide a consecinţelor negative sus-menţionate. În final, cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, consideră că acestea nu sunt încălcate de normele criticate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 262 din 5 mai 2016, potrivit căreia principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor presupune aplicarea unui tratament juridic identic persoanelor aflate în situaţii similare. Pe de altă parte, însă, acest principiu nu exclude instituirea unui tratament juridic diferenţiat persoanelor aflate în situaţii diferite.
    15. Avocatul Poporului menţionează că îşi păstrează punctul de vedere exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018, în sensul constituţionalităţii normelor criticate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, şi, în special ale art. 1 alin. (3) din aceasta. Dispoziţiile criticate în special au următorul conţinut:
    - Art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „Dispoziţiile alin. (4) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională“;
    – Art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.“

    19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 115 privind delegarea legislativă. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 prevăd că alin. (4) al art. 7 din aceasta se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ANAF şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Dispoziţiile art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată au următorul conţinut: „Prevederile art. 13 alin. (5)-(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 12 alin. (6)-(11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017.“ Dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 au un conţinut similar, dar aplicabil pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017. Analizând susţinerile autorului excepţiei, Curtea constată că, în realitate, acesta este nemulţumit de reducerea sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică pentru personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcţii specifice de inspector antifraudă, inspector şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă.
    21. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în acest sens fiind considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi nr. 99 din 8 februarie 2012. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor, în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
    22. Referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit acestei norme constituţionale, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Referitor la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituţională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Sintagma „situaţii extraordinare“ a fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, precitată, a reţinut implicaţiile deosebirii terminologice dintre noţiunea de „caz excepţional“, utilizat în concepţia art. 114 alin. (4) din Constituţie anterior revizuirii, şi cea de „situaţie extraordinară“, arătând că, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, acelaşi legiuitor a simţit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferenţă, prin adăugarea sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând astfel in terminis imperativul urgenţei reglementării. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale, prin care a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că, pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare“.
    23. În cauză, Curtea constată că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se menţionează că reglementarea criticată a fost adoptată „Având în vedere faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 [...] au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2016 a personalului din sectorul bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ de reducere a cheltuielilor publice, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2016“ „şi luând în considerare faptul că în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 ianuarie 2017 s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 [...], ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii pe personal“. De asemenea în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 se menţionează că aceasta a fost adoptată „având în vedere faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 [...] au fost aprobate unele măsuri privind salarizarea personalului din sectorul bugetar şi alte drepturi de care beneficiază anumite categorii de personal, doar pentru primele două luni ale anului 2017, ţinând cont de faptul că în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 martie 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal“. Având în vedere aceste precizări şi ţinând cont de jurisprudenţa sa, Curtea constată că împrejurările menţionate în preambulul celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului criticate se pot încadra în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pun în pericol un interes public, şi anume salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017. Pe de altă parte, Curtea reţine că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţelor de urgenţă criticate, menţionându-se că acestea au fost adoptate ţinând cont că, în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal. Prin urmare, critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată.
    24. Referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă privind încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 78 din Constituţie, deoarece, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, normele criticate au fost adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât formula „prorogarea unor termene“, utilizată de textele criticate, nu este prevăzută de lege, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, sintagma „prorogarea unor termene“ nu este prevăzută de textele criticate în special, fiind cuprinsă în titlurile celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului criticate, ceea ce nu contravine nici prevederilor art. 1 alin. (5) şi nici celor ale art. 78 din Constituţie. Faptul că dispoziţiile de lege criticate prevăd că, într-o anumită perioadă de timp, determinată, anumite prevederi de lege referitoare la sporuri şi alte drepturi salariale nu se aplică sau se aplică în mod corespunzător nu poate conduce la neconstituţionalitatea acestora, legiuitorul fiind în măsură să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
    25. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorul excepţiei susţine că, deşi se află în aceeaşi situaţie cu magistraţii, având aceleaşi incompatibilităţi şi interdicţii, numai pentru categoria din care face parte s-a diminuat sporul, iar pentru magistraţi s-a păstrat, ceea ce nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă şi, prin urmare, constituie o discriminare ce conduce la încălcarea art. 14 din Convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la aceste susţineri, Curtea constată că sunt neîntemeiate, deoarece deosebirile de tratament juridic dintre diferitele categorii socioprofesionale nu au de plano semnificaţia încălcării prevederilor art. 16 din Constituţie. Astfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    26. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, Curtea constată că, aşa cum a reţinut prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 18, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectă modul în care legiuitorul naţional percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil.
    27. Referitor la critica privind încălcarea art. 41 din Constituţie, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, precitată, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit art. 41 alin. (2) din Constituţie, salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială care privesc: securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum şi în alte situaţii specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea anumitor sporuri.
    28. În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
    29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Lucian Talabur în Dosarul nr. 326/35/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016