Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cabinetul individual de avocat „Beleca Laura“ în Dosarul nr. 40.575/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.367 D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală ca inadmisibilă, iar a celor ale art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală ca neîntemeiată. În privinţa prevederilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu sunt aplicabile în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, întrucât în această cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Referitor la prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, se arată că verificarea tuturor actelor existente la dosarul cauzei realizată de către judecătorul de cameră preliminară, reglementată prin textul criticat, este justificată de natura plângerii pe care o soluţionează şi de soluţiile ce pot fi pronunţate în această fază procesuală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 4/R din 17 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 40.575/299/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cabinetul individual de avocat „Beleca Laura“ într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei ordonanţe a procurorului prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea penală formulată de acelaşi petent sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorului, prevăzută de art. 239 din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, soluţia de clasare nu poate fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară decât în ceea ce priveşte temeinicia acesteia, verificarea soluţiei atacate realizându-se pe baza lucrărilor, a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Astfel, se susţine că legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale poate fi supusă controlului judecătoresc prin formularea de cereri şi prin ridicarea de excepţii, exclusiv în situaţia în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. De asemenea, conform dispoziţiilor art. 341 alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, posibilitatea excluderii probelor nelegal administrate şi, după caz, a sancţionării, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, a actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii este recunoscută judecătorului de cameră preliminară numai în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. 6. Se susţine că această diferenţiere între cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi cele în care nu a fost luată o astfel de măsură, sub aspectul posibilităţii verificării de către judecătorul de cameră preliminară a legalităţii efectuării urmăririi penale ori a administrării probelor, este artificială şi încalcă principiile constituţionale menţionate. Se arată că nu există nicio raţiune pentru a exclude posibilitatea ca şi în cauzele din cea de-a doua categorie analizată urmărirea penală ori administrarea probelor să se fi efectuat în mod nelegal, iar soluţia de clasare să fie determinată tocmai de incidenţa unor astfel de situaţii. 7. Mai mult, se arată că textele criticate instituie, fără niciun temei, o discriminare între petenţii şi intimaţii din cauze în care se contestă soluţia de clasare, exclusiv în funcţie de criteriul punerii în mişcare a acţiunii penale în cauzele respective, cu toate că, în ambele situaţii, judecătorul de cameră preliminară trebuie să aibă posibilitatea de a analiza plângerea în mod exhaustiv, şi sub aspectul temeiniciei, dar şi sub cel al legalităţii soluţiei contestate, şi de a dispune măsuri în consecinţă. 8. Se arată că legiuitorul, pe lângă obligaţia de a oferi oricărei persoane posibilitatea efectivă de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, trebuie să imprime acestei posibilităţi un caracter echitabil, care să confere plenitudine exercitării acestui drept prin atingerea finalităţii urmărite; aceasta se poate realiza prin instituirea unei proceduri care să respecte cerinţele de echitate instituite de art. 21 alin. (3) din Constituţie, în absenţa cărora orice formă de cenzură a soluţiilor de clasare dispuse de procuror este golită de conţinut. 9. Se susţine că exigenţa mai sus arătată este cu atât mai evidentă cu cât ordonanţa procurorului, punând capăt conflictului de drept penal, intră în categoria actelor prin care se înfăptuieşte justiţia, a căror verificare de către judecătorul de cameră preliminară trebuie să fie efectivă. Se arată că simplul drept al persoanei interesate de a se adresa justiţiei capătă caracter formal atâta vreme cât garanţiile specifice procesului echitabil nu sunt respectate. 10. Totodată, se arată că regula stabilită de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 din Constituţie. Se arată că, din ansamblul reglementării instituţiei plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, nu poate fi identificat niciun motiv care să stea la baza restrângerii dreptului persoanelor interesate de a critica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în situaţia în care în cauză procurorul nu a pus în mişcare acţiunea penală. În acest context, se menţionează că dreptul la un proces echitabil şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor presupun şi recunoaşterea dreptului acestora ca, în situaţii similare, să beneficieze de tratament nediferenţiat. Astfel, în condiţiile în care, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, se recunoaşte dreptul oricărei persoane, ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o soluţie de clasare dispusă de procuror, de a critica această soluţie, limitarea sferei titularilor dreptului de a invoca excepţii privind nelegalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală doar la persoanele vizate de cauzele în care s-a pus în mişcare acţiunea penală constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil al persoanelor interesate din cauzele în care soluţia de clasare s-a dispus fără ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare. Se susţine că aceste soluţii ar putea fi, de asemenea, criticabile prin prisma modului de desfăşurare a urmăririi penale sau a modalităţii de administrare a probelor. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, arătând că prevederile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate şi că îşi menţine punctele de vedere transmise şi reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 788 din 15 decembrie 2016, nr. 529 din 11 iulie 2017 şi nr. 530 din 11 iulie 2017. Astfel, se susţine că dispoziţiile criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, întrucât textul constituţional care le consacră nu prevede obligativitatea reglementării dreptului de a exercita o cale de atac în orice fel de cauză, iar, conform art. 129 din Constituţie, căile de atac se exercită în condiţiile legii. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2: "(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. [...](7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: [...] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: [...]." 17. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 cu privire la accesul la justiţie. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, mai multe decizii, printre care Decizia nr. 793 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 2 februarie 2021, şi Decizia nr. 119 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 11 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiate, excepţiile astfel invocate. 19. Prin Decizia nr. 793 din 4 noiembrie 2020, precitată, paragrafele 13-17, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/ netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 20. Totodată, instanţa de control constituţional a reţinut că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, se menţionează că aceasta a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până în prezent, Curtea Constituţională a pronunţat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante. În acest sens, este menţionată procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a reţinut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanţei de control constituţional anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018, paragraful 23, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24, petentul şi intimaţii beneficiind de garanţiile realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin dispoziţiile de lege criticate. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. 22. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea - prin Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, citată anterior, paragraful 24 - a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În acelaşi sens este şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017. 23. Referitor la aceeaşi soluţie legislativă care nu permite judecătorului de cameră preliminară să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale şi să excludă probele nelegal administrate sau să sancţioneze actele de urmărire penală conform art. 280-282 din Codul de procedură penală, în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, prin Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, precitată, paragrafele 29-32, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, aşa cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună, motivat, fie trimiterea cauzei procurorului pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori a schimba temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a reţinut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând să excludă probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cabinetul individual de avocat „Beleca Laura“ în Dosarul nr. 40.575/299/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi alin. (7) pct. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
