Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 619 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 619 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 73 din 22 ianuarie 2021
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu     │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria         │- judecător       │
│Pivniceru          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona     │-                 │
│Mariţiu            │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dorel Crăciun Găvruţă şi de Societatea Doris Prod Com - S.R.L. în Dosarul nr. 596/108/2018 al Tribunalului Arad - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.629D/2018.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Apreciază că stabilirea unor limite speciale de pedeapsă în cazul anumitor infracţiuni reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, formularea unor critici de neconstituţionalitate dintr-o atare perspectivă atrage inadmisibilitatea excepţiei.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 596/108/2018, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dorel Crăciun Găvruţă şi de Societatea Doris Prod Com - S.R.L. cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază că valoarea socială ocrotită prin sancţionarea evaziunii fiscale este patrimoniul statului, respectiv stabilirea unei stări fiscale corecte în scopul asigurării colectării tuturor taxelor şi impozitelor.
    6. Aceştia susţin că, din perspectiva politicii penale actuale, legiuitorul a optat pentru reducerea semnificativă a limitelor de pedeapsă faţă de vechea reglementare. Cu toate acestea, noua politică penală nu s-a reflectat şi în diminuarea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile prevăzute în legi speciale, cum este şi cea de evaziune fiscală.
    7. Plecând de la premisa că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de evaziune fiscală sunt mai mari decât limitele de pedeapsă pentru unele infracţiuni împotriva persoanei, apreciază că pentru această reglementare nu se poate găsi o justificare în actuala politică penală şi nici în necesitatea protejării corespunzătoare a unor valori.
    8. Aşa fiind, arată că limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor în cazul infracţiunii de evaziune fiscală au un caracter vădit disproporţionat, fiind contrare actualei politici penale şi încălcând principiul proporţionalităţii prevăzut atât de art. 53 din Constituţie, cât şi de art. 49 şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, individualizarea legală a pedepsei nu este nici adecvată şi nici necesară. Astfel, dacă scopul urmărit este asigurarea colectării taxelor şi impozitelor la bugetul de stat şi diminuarea fenomenului evazionist, acest scop poate fi atins prin efectuarea unui control fiscal eficient, în condiţiile Codului de procedură fiscală, iar nu prin aplicarea unor sancţiuni penale disproporţionate.
    9. Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că stabilirea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunilor reprezintă politica penală a fiecărui stat, fiind atributul exclusiv al legiuitorului, fără ca puterea judecătorească să poată interveni în domeniul legislativ. Face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 156 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 148 din 27 octombrie 1998, Decizia nr. 78 din 20 mai 1999 şi Decizia nr. 140 din 13 iulie 2000, prin care aceasta a reţinut că „modificarea conţinutului unei norme juridice, prin schimbarea condiţiilor impuse de aceasta, este de competenţa exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării“.
    10. Instanţa judecătorească susţine că prin stabilirea cuantumului pedepsei nu se încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (9) din Constituţie, întrucât referirea la lege din cuprinsul acesteia priveşte şi legea penală, şi nici cele ale art. 9 din Legea nr. 241/2005. Apreciază totodată că, potrivit competenţei sale, înscrisă în dispoziţiile Constituţiei şi în Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără însă a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea unei limite valorice prevăzute de legea penală, în speţă prin modificarea cuantumului pedepsei prevăzute de lege.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 19 martie 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.“
    15. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţia criticată contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, sunt invocate prevederile art. 49 paragraful 2 şi ale art. 52 paragraful 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, autorii acesteia susţin că limitele de pedeapsă reglementate de dispoziţiile criticate nu sunt proporţionale cu fapta incriminată ce se încadrează în categoria infracţiunilor de evaziune fiscală. În acest context, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 159 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 20 iulie 2020. Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în jurisprudenţa sa, a statuat că Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a reţinut că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014). Astfel, Curtea a recunoscut că în acest domeniu legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate.
    17. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea/ dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţine de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcţie de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opţiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor şi exigenţelor constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, aşadar, Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale, decât cu respectarea normelor şi a principiilor consacrate prin Constituţie (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).
    18. Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că stabilirea limitelor de pedeapsă intră în atribuţiile organului legiuitor, reprezentând opţiunea acestuia, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional (Decizia nr. 828 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, paragraful 21).
    19. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate sancţiona o eventuală lipsă de corelare între tratamentul sancţionator al infracţiunilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi optica legiuitorului reflectată în ansamblul tratamentului sancţionator reglementat de Codul penal şi de Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, menţinerea limitelor de pedeapsă în cazul infracţiunii de evaziune fiscală şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea şi menţinerea acestor norme în fondul activ, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, prevederile de lege criticate având natura unei norme de incriminare speciale care creează un regim sancţionator specific.
    20. În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că există numeroase infracţiuni de gravitate indiscutabil mai mare pentru care legea prevede pedepse mai blânde, Curtea a apreciat că nici aceasta nu poate fi reţinută. Astfel, Constituţia nu stabileşte mijloacele juridice prin care trebuie realizată ocrotirea valorilor sociale, acestea fiind lăsate la aprecierea legiuitorului, având în vedere că politica penală a statului poate avea diverse imperative şi priorităţi în diferite perioade de timp, determinate de frecvenţa, gravitatea şi consecinţele faptelor antisociale. În raport cu acestea, legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmăreşte protecţia diferitelor categorii de relaţii sociale, ceea ce înseamnă că, în funcţie de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate şi combătute prin aplicarea de sancţiuni de drept penal, iar altele nu (în acest sens, Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017).
    21. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi al art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Curtea a statuat că în condiţiile în care în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, statul nu are interesul de a incrimina anumite fapte, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015). Or, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, valoarea socială ocrotită este reprezentată de bugetul statului, reflectat la nivelul veniturilor în taxe şi impozite, având deci caracter public.
    22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Crăciun Găvruţă şi de Societatea Doris Prod Com - S.R.L. în Dosarul nr. 596/108/2018 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 619 din 22 septembrie 2020

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016