Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 612 din 3 octombrie 2017  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 612 din 3 octombrie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 922 din 23 noiembrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, obiecţie formulată de 25 de senatori aparţinând Partidului Naţional Liberal şi de 13 senatori aparţinând Uniunii Salvaţi România.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.689 din 13 septembrie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.430A/2017.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia formulează, mai întâi, critici de constituţionalitate extrinsecă, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul bicameralismului, motivat de faptul că, în cadrul dezbaterii legii în Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, au fost adoptate mai multe amendamente care modifică în mod esenţial forma votată de Senat, ca primă Cameră sesizată.
    4. Astfel, se arată că prevederile art. 6 alin. (1) din lege, care stabilea, în redactarea adoptată de Senat, că „Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată, şi prezentei legi“, au fost modificate substanţial faţă de forma dezbătută şi supusă votului în Senat, din textul menţionat fiind eliminată trimiterea la temeiul constituţional care stă la baza iniţiativei şi procedurii revizuirii Constituţiei, respectiv art. 73 alin. (1) şi (2) din Constituţie, şi fiind menţinută doar referirea la art. 150 şi art. 151 din Constituţie.
    5. Autorii sesizării susţin, de asemenea, că tot o modificare de substanţă s-a realizat în urma dezbaterilor din Camera Deputaţilor în ce priveşte art. 6 alin. (3) din lege, prin introducerea în sarcina Parlamentului a obligaţiei de a trimite Curţii Constituţionale proiectul de revizuire a Constituţiei în termen de două zile de la adoptarea sa de către Parlament, obligaţie şi termen care nu se regăsesc în forma adoptată de Senat. Autorii sesizării se referă şi la art. 6 alin. (4) din lege, care nu exista în forma dezbătută şi supusă votului în Senat, potrivit căruia, dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul de lege se publică în aceeaşi zi cu apariţia deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Se susţine că modificările aduse de Camera Deputaţilor conţinutului juridic al celor două alineate, respectiv alin. (3) şi (4) ale art. 6, vizează o serie de reguli care sunt de natură să afecteze exercitarea competenţei în materia referendumului de către Curtea Constituţională, care nu au fost avute în vedere de prima Cameră sesizată şi nici de iniţiatori.
    6. De asemenea, în forma legii adoptată de către Camera Deputaţilor, prin articolul unic pct. 3, s-a abrogat art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000, care prevedea că, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, obiectul acestuia şi data la care va avea loc se stabilesc prin lege. Această normă de abrogare, care nu a fost dezbătută şi votată de Senat, generează o modificare esenţială în procesul de organizare şi desfăşurare a referendumului pentru revizuirea Constituţiei. Competenţa Parlamentului de a stabili prin lege data referendumului privind revizuirea Constituţiei este un drept exclusiv al Parlamentului care îşi are suportul în dispoziţiile constituţionale ale art. 2 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, precum şi prin referendum, şi în cele ale art. 61 şi art. 62 alin. (1) din Constituţie, conform cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
    7. În motivarea criticii privitoare la încălcarea principiului bicameralismului se invocă şi modificarea de către Camera Deputaţilor a titlului propunerii legislative, care a fost schimbat astfel încât să nu se mai refere doar la modificarea art. 6 al Legii nr. 3/2000, aşa cum fusese intenţia iniţiatorilor, ci la ansamblul legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
    8. Autorii sesizării apreciază că toate aceste modificări au un impact semnificativ asupra conţinutului actului normativ, întrucât se elimină temeiuri constituţionale care stau la baza iniţiativei şi procedurii revizuirii Constituţiei, se stabilesc atribuţii noi în sarcina Parlamentului, se elimină competenţe constituţional reglementate pentru forul legislativ şi se stabilesc termene şi reguli care sunt de natură să afecteze exercitarea de către Curtea Constituţională a competenţei în materia referendumului. Se afirmă că modificările aduse de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate iniţial de Senat sunt de natură a imprima deosebiri majore de conţinut juridic, precum şi o configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Finalitatea urmărită de iniţiatori, aşa cum a fost respectată de prima Cameră sesizată, a fost să modifice exclusiv art. 6 din Legea nr. 3/2000. Or, în Camera decizională, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de finalitatea urmărită de iniţiatori.
    9. În motivarea sesizării se mai arată că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la conţinutul legilor supuse adoptării; prin urmare, lipsirea Senatului, în calitate de Cameră de reflecţie, de competenţa de a dezbate şi vota norme juridice fundamentale în procedura revizuirii Constituţiei şi organizării şi desfăşurării referendumului naţional, precum şi înlăturarea posibilităţii acestuia de a contribui la procesul de elaborare a legilor echivalează cu o limitare a rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la elaborarea şi adoptarea legilor.
    10. Autorii sesizării formulează şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. În acest sens arată că, deşi legea criticată are ca domeniu de reglementare norme juridice referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, prin forma adoptată de către Parlament au fost reglementate şi aspecte care se referă la procedura parlamentară privind revizuirea Constituţiei, ceea ce contravine art. 64 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.
    11. Referitor la teza întâi a alin. (3) al art. 6 din lege, care prevede că legea de revizuire a Constituţiei, adoptată de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă, se trimite în termen de două zile Curţii Constituţionale, autorii sesizării arată că, potrivit art. 146 lit. a) teza a doua din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, iar, conform art. 146 lit. l), îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea sa organică. Competenţele acesteia în materia revizuirii Constituţiei au fost detaliate în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care prevede expres faptul că, „în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia, prevederile art. 20 şi 21 aplicându-se în mod corespunzător“. Coroborând dispoziţiile celor două texte constituţionale, rezultă că atribuţiile Curţii Constituţionale şi elementele procedurale care sunt necesare pentru realizarea efectivă a respectivelor atribuţii sunt precizate şi detaliate în legea organică a Curţii Constituţionale şi nu în cadrul unei legi al cărei obiect vizează exclusiv organizarea şi desfăşurarea tuturor tipurilor de referendumuri care pot fi organizate, la nivel central sau local, în România. Prin stabilirea unor norme care afectează atribuţiile Curţii Constituţionale într-un alt act normativ decât legea organică de organizare şi funcţionare a instanţei de contencios constituţional se încalcă prevederile art. 146 lit. a) şi l) din Constituţie. În acelaşi sens se arată că art. 6 alin. (3) din legea în forma adoptată de Camera Deputaţilor încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie ca urmare a nesocotirii de către Parlament a prevederilor art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, întrun singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.
    12. Autorii obiecţiei susţin că legea criticată conţine norme care sunt de natură să afecteze atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa în termen de cinci zile de la adoptare asupra legii de revizuire a Constituţiei. Sub acest aspect arată că articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 3/2000, stabileşte în sarcina Parlamentului obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale legea de revizuire într-un termen de două zile de la adoptare, generând neclaritate cu privire la termenul în care aceasta este chemată să se pronunţe asupra legii de revizuire, având în vedere că art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stabileşte expres că în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire, Curtea Constituţională se pronunţă, din oficiu, asupra acesteia. Instituirea unui termen de două zile de la adoptarea legii de revizuire în care Parlamentul poate să trimită respectiva lege Curţii Constituţionale pentru ca aceasta să verifice dacă au fost încălcate limitele revizuirii nu are nicio justificare în condiţiile în care nu este reglementată la nivel constituţional obiecţia de neconstituţionalitate pentru legile de revizuire a Constituţiei adoptate de Parlament şi nici procedura promulgării acestora de către Preşedintele României.
    13. Autorii sesizării mai precizează că dispoziţiile art. I pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, care prevăd că, în cazul în care Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, legea de revizuire se publică în aceeaşi zi cu decizia Curţii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nu sunt corelate cu prevederile art. 156 teza întâi din Constituţie, care prevăd că legea de revizuire se publică în termen de 5 zile de la data adoptării. Legiuitorul constituant a stabilit un termen clar şi maximal pentru publicarea în Monitorul Oficial al României a legii de revizuire, în raport cu data adoptării. Prin art. 6 alin. (4) din legea criticată se generează impredictibilitate în aplicarea acesteia, întrucât se stabileşte un termen incert, deşi determinabil în raport cu data publicării deciziei Curţii Constituţionale.
    14. În ceea ce priveşte articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) teza a doua şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 3/2000, se arată că reglementează o procedură legislativă confuză, neclară şi nepredictibilă în situaţia în care Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, stabilind că o astfel de iniţiativă „se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“. Confuzia între conţinutul atribuţiilor de verificare pe care le exercită Curtea Constituţională rezultă din reglementarea diferenţiată a atribuţiilor constituţionale ale acesteia, pe de o parte, cu privire la verificarea proiectului de lege sau a propunerii legislative de revizuire, anterior sesizării Parlamentului, conform art. 19 din Legea nr. 47/1992, pentru a se pronunţa asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea, iar, pe de altă parte, cu privire la controlul constituţionalităţii pe care îl exercită, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, asupra legii de revizuire a Constituţiei adoptate de către Parlament. Legea nr. 47/1992 stabileşte, prin art. 23 alin. (2), procedura de urmat atunci când Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire, şi anume, legea de revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Autorii sesizării invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 385 din 15 octombrie 2003, referitor la atribuţiile Curţii Constituţionale în procesul de revizuire a Constituţiei. Se susţine că dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin lipsa de previzibilitate a actului normativ, care afectează în mod indirect atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa din oficiu, în termen de cinci zile de la adoptare, asupra legii de revizuire a Constituţiei şi, totodată, nesocotesc prevederile constituţionale care reglementează termenul pentru publicarea în Monitorul Oficial al României a legii de revizuire a Constituţiei.
    15. În ce priveşte articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 3/2000, care prevede că Guvernul stabileşte prin hotărâre data referendumului şi o aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, autorii sesizării arată că, prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 în forma în prezent în vigoare, s-a reglementat diferenţiat în funcţie de competenţele constituţionale alocate fiecărei autorităţi în declanşarea consultării prin referendum. Astfel, autorităţile cu atribuţii în adoptarea unor acte care conduc la organizarea unui referendum sunt şi cele care stabilesc data şi obiectul referendumului. În cazul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, Parlamentul stabileşte prin lege obiectul şi data acestuia întrucât doar forul legislativ este cel care poate adopta o lege de revizuire a Constituţiei. În acest sens face referire şi la Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, prin care Curtea a reţinut că prerogativa Preşedintelui României şi a Parlamentului de a stabili obiectul şi data referendumului îşi are temeiul în Constituţie, cele două autorităţi fiind organele reprezentative prin care poporul român exercită suveranitatea naţională, iar Preşedintele şi Parlamentul au o legitimitate electorală egală care rezultă din art. 81 alin. (1) şi art. 61 şi art. 62 alin. (1) din Constituţie. Transferând către Guvern prerogativa de a stabili prin hotărâre data referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, se goleşte de conţinut competenţa constituţională rezervată Parlamentului şi se încalcă atribuţia acestuia recunoscută prin art. 151 alin. (1) şi (3) din Constituţie, dar şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.
    16. În argumentarea neconstituţionalităţii legii criticate se mai arată că, în conformitate cu Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune (Veneţia, 16 decembrie 2006) şi de Comisia de la Veneţia la cea de-a 70-a sesiune plenară (Veneţia, 16-17 martie 2007), constituie reguli fundamentale în ce priveşte referendumul în special regulile care privesc componenţa comisiilor electorale sau a altui organism însărcinat cu organizarea referendumului, dreptul de vot şi listele electorale, validitatea în sens formal şi material a textului supus referendumului, efectele referendumului (sub rezerva regulilor de detaliu), participarea partizanilor şi adversarilor propunerii la emisiunile mass-media publice. Ca o garanţie a respectării principiului stabilităţii legislaţiei în materie de referendum, Codul bunelor practici în materie de referendum stabileşte, în art. II alin. (2) pct. b), că aspectele fundamentale în materia dreptului referendar nu trebuie modificate cel puţin un an înainte de referendum. Or, modificările operate de legiuitor prin legea criticată vizează un aspect esenţial pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului constituţional, anume competenţa Parlamentului de a stabili obiectul şi data referendumului naţional.
    17. Se mai arată că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, sa reţinut că stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral, astfel că trebuie evitată modificarea frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de referendum a legilor în materie, ca expresie a principiului securităţii juridice. Cu excepţia regulilor tehnice şi de detaliu, regulile în materie referendară trebuie să aibă cel puţin rang de lege, iar aspectele fundamentale în materia dreptului referendar nu trebuie să poată fi modificate cel puţin un an înainte de referendum sau trebuie reglementate de Constituţie ori la un nivel superior legii ordinare. Mai mult, „constituie aspecte tehnice şi de detaliu cele care privesc, de exemplu, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare desfăşurării referendumului, bugetul alocat acestuia, modelul ştampilelor, buletinelor de vot, listelor electorale şi proceselor-verbale ce urmează a fi utilizate“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 24 iulie 2012). Or, competenţa pentru stabilirea datei organizării referendumului nu reprezintă un simplu aspect tehnico-procedural, ci o competenţă a Parlamentului strâns legată de aceea de a adopta însăşi legea constituţională supusă referendumului.
    18. În ceea ce priveşte atribuţiile Guvernului în materia referendumului, pentru toate cele trei tipuri de referendumuri, art. 15 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 stabileşte în sarcina acestuia atribuţii de natură exclusiv tehnică, acestea fiind singurele pe care le poate avea prin raportare la rolul său constituţional. Art. I pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 3/2000, precum şi art. I pct. 3 din legea criticată, prin care s-au abrogat dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a), contravin jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 736 din 24 iulie 2012, a statuat că stabilirea intervalului orar al referendumului este supusă regulii instituite de art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie, respectiv aceea a reglementării prin lege organică. Ca urmare, reglementarea sa prin hotărâre a Guvernului contravine textului constituţional menţionat.
    19. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se mai arată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 conţine o serie de paralelisme legislative, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 care prevede că, în procesul de legiferare, este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. Astfel, articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la alin. (3) al art. 6 din Legea nr. 3/2000, introdus prin legea adoptată, prevede că, în cazul în care se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. O dispoziţie în acest sens se regăseşte deja la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. De asemenea, prevederea cuprinsă în articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000, care reglementează suportarea cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei din bugetul de stat se regăseşte deja în acelaşi act normativ, la art. 61, care stabileşte că cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului se suportă din bugetul de stat, pentru referendumul naţional. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017), existenţa unor paralelisme legislative conduce la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii.
    20. În considerarea celor mai sus expuse, autorii sesizării solicită Curţii Constituţionale să constate că întreaga Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 este neconstituţională ca urmare a nerespectării principiului bicameralismului, iar articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3), (4), (5) şi (7) din Legea nr. 3/2000, precum şi art. I pct. 3 din legea criticată sunt neconstituţionale prin prisma criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă astfel cum au fost dezvoltate în motivarea sesizării.
    21. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    22. Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că legea de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului Parlamentului, fără să facă vreo referire la criticile de constituţionalitate intrinsecă formulate de autorii obiecţiei de constituţionalitate.
    23. Preşedintele Senatului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctul lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    24. La termenul de judecată fixat pentru data de 26 septembrie 2017, Curtea a amânat dezbaterile asupra cauzei pentru data de 3 octombrie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA,

    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    26. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are următorul conţinut:
    "ARTICOL UNIC
    Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "ART. 6
    (1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 150 şi 151 din Constituţia României, republicată, şi prezentei legi."
    2. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc cinci noi alineate, alineatele (3)-(7), cu următorul cuprins:

    "(3) Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite în termen de două zile Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată.
(4) Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul de lege se publică în aceeaşi zi cu apariţia deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Cetăţenii României sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire, în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată. Guvernul stabileşte, prin hotărâre, data referendumului şi aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată.
(6) Persoanele care au dreptul să participe la referendumul naţional privind revizuirea Constituţiei, modul de desfăşurare a campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea acestuia, organizarea şi atribuţiile birourilor electorale, faptele care constituie contravenţii, precum şi modul de constatare şi sancţionare a acestora sunt cele stabilite la art. 4, art. 7 alin. (1), precum şi în capitolele IV-VI. Rezultatul referendumului naţional se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) şi ale art. 7 alin. (2).
(7) Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei se suportă din bugetul de stat."
    3. La articolul 15 alineatul (1), litera a) se abrogă."

    27. Dispoziţiile din Legea fundamentală invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt următoarele: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) care statuează obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 61 alin. (2) care instituie principiul bicameralismului Parlamentului, art. 64 alin. (1) potrivit căruia organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere a Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, art. 146 lit. a) teza a doua şi lit. l) referitoare la atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, respectiv la faptul că aceasta îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii şi art. 151 alin. (1) şi (3) care reglementează procedura de revizuire a Constituţiei.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    28. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 38 de senatori, mai exact, de 25 de senatori aparţinând Partidului Naţional Liberal şi de 13 senatori aparţinând Uniunii Salvaţi România.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    29. În motivarea sesizării, autorii acesteia formulează deopotrivă critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă, pe care Curtea le va examina distinct.

    (2.1.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă
    30. Criticile de natură extrinsecă formulate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului bicameralismului Parlamentului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, susţinându-se, în acest sens, că modificările aduse de către Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, sunt de natură a imprima deosebiri majore de conţinut juridic, precum şi o configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată.
    31. Din studiul comparativ al Legii de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 votată de Senat şi al celei adoptate de Camera Deputaţilor rezultă că există o serie de diferenţe de conţinut normativ între cele două forme. Curtea constată că aceste diferenţe nu afectează, însă, bicameralismul, ca principiu funcţional al Parlamentului României, pentru motivele care se vor arăta în continuare.
    32. Astfel, Curtea observă că, în urma dezbaterilor din Camera Deputaţilor, din cuprinsul articolului unic pct. 1 cu referire la art. 6 alin. (1) al legii, în forma votată de Senat, care fixează reperele constituţionale şi legale ale iniţiativei revizuirii Constituţiei şi ale procedurii de revizuire, a fost eliminată referirea la dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, care prevăd că Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare, iar legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. Curtea constată că aceasta nu este o modificare substanţială a conţinutului normativ iniţial, întrucât, atât timp cât enumerarea categoriilor de legi pe care le poate adopta Parlamentul se regăseşte în textul constituţional menţionat, acesta este prin ipoteză incident şi aplicabil în orice iniţiativă de revizuire a Constituţiei, nefiind indispensabilă precizarea sa în corpul legii dedicate organizării şi desfăşurării referendumului.
    33. O altă deosebire semnalată de autorii sesizării pe care o prezintă legea astfel cum a fost adoptată de Camera Deputaţilor faţă de cea adoptată de Senat constă în introducerea, în articolul unic pct. 2 din legea criticată cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, care are în vedere situaţia în care proiectul legii constituţionale este adoptat de către Parlament - în fiecare Cameră sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă -, a unui termen de două zile în care acesta este trimis Curţii Constituţionale în scopul exercitării atribuţiilor sale specifice în cadrul procedurii de revizuire a Legii fundamentale. Curtea constată că nici această menţiune nu afectează principiul bicameralismului, întrucât, deşi nu a fost dezbătută şi votată de Senat, nu are o influenţă decisivă asupra ansamblului legii adoptate, fiind un termen procedural care nu schimbă esenţa legii, astfel că nu poate fi considerată o modificare de natură să imprime o nouă viziune legislativă.
    34. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate arată că o diferenţă importantă a formei legii adoptate de Camera Deputaţilor faţă de cea adoptată de Senat o reprezintă introducerea, în cuprinsul articolului unic pct. 2 din legea criticată cu referire la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 3/2000, a atribuţiei Guvernului de a stabili, prin hotărâre, data referendumului şi de a o aduce la cunoştinţă publică. Este adevărat că aceasta constituie o soluţie legislativă diferită de cea cuprinsă în Legea nr. 3/2000, care conferea Parlamentului competenţa de a stabili prin lege data organizării referendumului, menţinută implicit prin forma legii votate de Senat, dar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), pentru constatarea încălcării principiului bicameralismului trebuie verificată întrunirea cumulativă a două criterii esenţiale: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Doar întrunirea cumulativă a acestor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. Or, situaţia examinată în speţă nu se încadrează în criteriile stabilite de Curte, astfel că nu se constituie într-o nesocotire a exigenţelor principiului bicameralismului. Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte introducerea, în urma dezbaterilor din Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a prevederii cuprinse în articolul unic pct. 3 al legii, prin care se abrogă art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000 care, în prezent, stabileşte că obiectul şi data referendumului privind revizuirea Constituţiei se stabileşte prin lege, abrogarea fiind făcută în scopul corelării cu prevederea mai sus amintită privitoare la stabilirea aceloraşi elemente prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, schimbarea titlului legii, care iniţial se referea expres doar la modificarea art. 6 din Legea nr. 3/2000, este justificată de raţiuni de tehnică legislativă, fiind determinată de introducerea în cuprinsul articolului unic al legii criticate a punctului 3, anterior referit.
    35. În jurisprudenţa sa, Curtea a adus clarificări cu privire la semnificaţia şi modalitatea concretă de exprimare a principiului bicameralismului Parlamentului, evidenţiind, în acelaşi timp, limitele acestuia. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge“. Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput“.
    36. În consecinţă, Curtea a reţinut că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări, cu condiţia să nu fie modificate substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator (Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 34, şi Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragraful 37).
    37. În considerarea celor prezentate, Curtea constată că legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului.

    (2.2.) Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă
    38. O primă critică vizează faptul că, deşi legea are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, prin aceasta au fost reglementate şi aspecte care se referă la procedura parlamentară privind revizuirea Constituţiei. Or, conform art. 64 alin. (1) din Constituţie, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu.
    39. În legătură cu această critică de neconstituţionalitate, Curtea observă că articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, prevede că „proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite, în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite în termen de două zile Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată“.
    40. Faptul că în acest text de lege există referiri la modul în care Parlamentul trebuie să acţioneze în situaţiile descrise în ipoteza normei nu reprezintă o nesocotire a principiului autonomiei regulamentare dedus din prevederile art. 64 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Niciuna dintre cele două acţiuni pe care Parlamentul ar urma să le întreprindă - aceea de a trimite Curţii Constituţionale proiectul legii constituţionale, după adoptarea acestuia, şi cea de a relua procedura în cazul în care iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii - nu este nouă, în sensul de a fi fost introdusă ca atribuţie distinctă prin legea de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000. Cea referitoare la trimiterea proiectului legii constituţionale, după adoptare, către Curtea Constituţională este o expresie a colaborării loiale pe care instituţiile statului român trebuie să o manifeste în toate acţiunile acestora în vederea asigurării funcţionării armonioase şi eficiente a mecanismului statal. Cea de-a doua acţiune menţionată în textul criticat se referă la situaţia în care instanţa constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, când aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. Faptul că Parlamentul va trebui să reia procedura de adoptare a legii de revizuire este, de fapt, o consecinţă a caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, înscris în art. 147 din Legea fundamentală.
    41. Cu privire la acelaşi articol unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, mai sus reprodus, se susţine că încalcă prevederile art. 146 lit. a) şi l) din Constituţie, prin stabilirea, într-un alt act normativ decât legea organică de organizare şi funcţionare a instanţei de contencios constituţional, a unor norme care afectează atribuţiile Curţii Constituţionale. Faţă de această critică, Curtea reţine că atribuţiile Curţii Constituţionale sunt reglementate expres prin art. 146 din Constituţie, fiind concretizate sub aspect procedural şi explicitate prin Legea nr. 47/1992. Multitudinea, varietatea şi complexitatea acestor competenţe a determinat legiuitorul român să insereze şi în alte acte normative prevederi de lege care conţin detalii referitoare la modul de exercitare de către Curtea Constituţională a atribuţiilor conferite acesteia prin Legea fundamentală. Acesta este cazul, de exemplu, al Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, în cuprinsul căreia se precizează, la art. 31 alin. (2), că instanţa de contencios constituţional soluţionează în termen de cel mult două zile de la înregistrare contestaţiile referitoare la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, iar potrivit art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004, republicată, contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termen de cel mult 48 de ore de la înregistrarea lor.
    42. Ca atare, existenţa, în cuprinsul articolului unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, a menţiunii referitoare la Curtea Constituţională nu afectează funcţionarea acestei instituţii fundamentale a statului român, în condiţiile în care această referire se rezumă la a preciza faptul că, după primirea proiectului legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului, Curtea Constituţională „procedează potrivit legii“.
    43. În schimb, stabilirea unui termen de două zile în care Parlamentul să trimită legea către Curtea Constituţională nu îşi găseşte nicio justificare în procedura urgentă ce caracterizează controlul de constituţionalitate al legii de revizuire, care trebuie exercitat, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în termen de cinci zile de la data adoptării proiectului legii de revizuire. Este adevărat că în dreptul public termenele se calculează pe zile calendaristice, astfel că acest termen de două zile ar presupune că legea se va transmite Curţii cel târziu a doua zi, dar, în economia controlului de constituţionalitate exercitat, în acest caz, din oficiu de instanţa constituţională, asupra legii de revizuire a Constituţiei, prezintă importanţă utilizarea eficientă a întregului interval de cinci zile pe care Legea nr. 47/1992 îl oferă Curţii Constituţionale în acest scop. Or, în redactarea preconizată, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 ar permite Parlamentului să amâne trimiterea legii de revizuire până la finalul termenului de două zile, ceea ce ar conduce la diminuarea timpului de care Curtea Constituţională dispune pentru verificarea legii adoptate de Parlament, cu posibila consecinţă a efectuării, sub presiunea timpului, a unui control de constituţionalitate lipsit de substanţă. Chiar dacă procedura prevăzută pentru exercitarea acestui tip de control este urgentă, Curtea Constituţională trebuie, totuşi, să dispună de un interval de timp rezonabil pentru a se putea pronunţa. În caz contrar, controlul de constituţionalitate ar fi pur formal, Curtea fiind în imposibilitatea de a-şi exercita în mod real această atribuţie. Prin urmare, prevederile articolului unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, afectează buna funcţionare a Curţii Constituţionale şi aduce atingere rolului său constituţional de garant al supremaţiei Constituţiei, consacrat de art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, termenul de cinci zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este corelat cu cel în care, potrivit art. 156 teza întâi din Constituţie, legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României, respectiv în termen de 5 zile de la data adoptării.
    44. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate mai susţin că art. 6 alin. (4) din lege, care prevede că, „Dacă Curtea Constituţională constată că iniţiativa legislativă de revizuire nu depăşeşte limitele revizuirii, proiectul de lege se publică în aceeaşi zi cu apariţia deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I“, nu ar fi în concordanţă cu prevederile art. 156 teza întâi din Constituţie, mai sus menţionat. Curtea constată că această critică nu este întemeiată, întrucât, în realitate, cele două momente se suprapun, fiind individualizate în mod similar atât în Constituţie, cât şi în legea de modificare a Legii nr. 3/2000. Astfel, Constituţia stipulează că legea de revizuire se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. Tot cinci zile are la dispoziţie Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii acesteia. Aşadar, există o deplină corelare între cele două norme, cea constituţională şi cea legală, în ceea ce priveşte publicarea legii de revizuire. Curtea observă, totodată, că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate îşi sprijină argumentarea acestei critici pe considerentele unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională în lumina Constituţiei anterior revizuirii sale din 2003 (Decizia nr. 385 din 15 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 17 octombrie 2003), când nu era instituită o diferenţiere între atribuţia Curţii Constituţionale de a verifica pe calea unui control a priori proiectul de lege sau propunerea legislativă de revizuire şi cea de control exercitat din oficiu, asupra legii de revizuire adoptate de Parlament, care, spre deosebire de legile organice sau ordinare, nu mai este supusă promulgării de către Preşedintele României, ci capătă legitimitate prin votul exprimat de popor, prin referendum naţional.
    45. Se mai susţine că modificarea Legii nr. 3/2000 încalcă jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la stabilitatea legilor în materia electorală şi în materia referendumului, ca expresie a principiului securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi recomandările Codului bunelor practici în materia referendumului elaborat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) potrivit cărora ar trebui evitate modificările cadrului legal referitor la organizarea şi desfăşurarea referendumului cu mai puţin de 1 an înainte de acest moment. Sub acest aspect, Curtea constată că modificările în materie pe care legea criticată le propune nu au o relevanţă semnificativă în procesul de organizare şi desfăşurare a referendumului, astfel că nu se poate susţine că ar nesocoti standardele precizate mai sus de autorii obiecţiei. Cu privire la critici similare şi prin raportare la aceleaşi acte internaţionale invocate şi de autorii prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 736 din 24 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 iulie 2012, că spre deosebire de alegeri, care au loc la intervale fixe de timp, data acestora fiind cunoscută cu mult timp înainte de a fi organizate, este puţin probabil ca data unui referendum să fie cunoscută cu un an sau cu mult timp înainte ca acesta să aibă loc. De aceea, Codul bunelor practici în materie de referendum, adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice la cea de-a 19-a reuniune (Veneţia, 16 decembrie 2006) şi de Comisia de la Veneţia la cea de-a 70a sesiune plenară (Veneţia, 16-17 martie 2007), distinge - atunci când abordează stabilitatea legislaţiei în materie de referendum - în cadrul dispoziţiilor acesteia, arătând că aspectele fundamentale în materie nu ar trebui modificate cu mai puţin de un an înaintea unui referendum sau ar trebui reglementate de Constituţie ori la un nivel superior legii ordinare. Potrivit art. II pct. 2 lit. c) din Codul amintit constituie reguli fundamentale în special regulile care privesc: componenţa comisiilor electorale sau a altui organism însărcinat cu organizarea referendumului; dreptul de vot şi listele electorale; validitatea în sens formal şi material a textului supus referendumului; efectele referendumului (sub rezerva regulilor de detaliu); participarea partizanilor şi adversarilor propunerii la emisiunile mass-media publice.
    46. Autorii sesizării critică şi faptul că, prin articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) din Legea nr. 3/2000, se atribuie Guvernului competenţa de a stabili, prin hotărâre, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei, deşi acesta este un drept exclusiv al Parlamentului.
    47. Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, referendumul reprezintă modalitatea prin care poporul român exercită în mod direct suveranitatea naţională, constituind un mecanism eficient de manifestare a democraţiei directe. Consultarea voinţei populare prin referendum naţional, ca modalitate de exprimare a suveranităţii, se realizează prin trei tipuri de referendum naţional, şi anume, cel iniţiat de Preşedintele României asupra unor probleme de interes naţional, prevăzut de art. 90 din Constituţie, cel organizat cu privire la demiterea Preşedintelui României în cadrul procedurii reglementate în art. 95 din Legea fundamentală şi cel prin care se aprobă revizuirea Constituţiei, conform art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală. În considerarea competenţelor specifice atribuite la nivel constituţional în ce priveşte fiecare tipologie de referendum naţional, art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, în forma în prezent în vigoare, precizează tipul de act normativ prin care se stabileşte organizarea referendumului şi data acestuia, precum şi autoritatea care îl va emite, în funcţie de legitimarea sa constituţională în ceea ce priveşte declanşarea referendumului. Astfel, obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, prin hotărâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României şi prin decret al Preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional.
    48. Diferenţierea pe care textul menţionat din Legea nr. 3/2000 o face între cele trei tipuri de referendum sub aspectul actului normativ care, în procedura organizării şi desfăşurării acestuia, stabileşte obiectul şi data la care va avea loc, este justificată prin prisma prevederilor constituţionale care conferă competenţa de a declanşa un referendum, respectiv Preşedintelui României, prin decret, în ce priveşte referendumul asupra unor probleme de interes naţional, şi Parlamentului, prin hotărâre, în situaţia demiterii Preşedintelui României, respectiv prin lege, în cazul revizuirii Legii fundamentale. Pentru coerenţa procedurii este raţional ca aceeaşi autoritate care iniţiază organizarea referendumului să fie şi cea care stabileşte data şi obiectul referendumului. Pentru ipoteza în discuţie în speţă, Curtea reţine că Parlamentul este cel care adoptă, cu o majoritate de două treimi sau, după caz, de trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, proiectul sau propunerea de revizuire a Constituţiei. Pentru a deveni definitivă, revizuirea trebuie aprobată prin referendum, primind astfel legitimitate deplină prin girul voinţei generale a poporului. De aceea, în vederea asigurării unui mecanism procedural complet, care să confere eficacitate demersului legislativ de adoptare a legii de revizuire, incluzând şi reglementarea etapei finale a acestuia, Parlamentul este îndreptăţit să stabilească, printr-o lege distinctă, data referendumului, fixând astfel în timp momentul la care legea pe care a adoptat-o va fi supusă aprobării populare.
    49. Spre deosebire de această ipoteză, în cazul suspendării din funcţie a Preşedintelui, Parlamentul stabileşte data referendumului printr-o hotărâre, aceasta fiind emisă în exercitarea funcţiei de control pe care o exercită, tot în virtutea atribuţiilor sale constituţionale. În schimb, revizuirea Constituţiei, ca lege fundamentală a statului, realizându-se printr-o lege de modificare şi/sau completare a acesteia, este firesc ca actul normativ referitor la organizarea referendumului să fie tot o lege.
    50. Aşadar, Curtea constată că prevederea cuprinsă în articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (5) fraza a doua din Legea nr. 3/2000, potrivit căreia Guvernul stabileşte prin hotărâre data referendumului şi aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, data acestuia, contravine dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Constituţie.
    51. Pentru aceleaşi raţiuni, Curtea constată că este neconstituţională şi abrogarea, făcută în scop corelativ, a art. 15 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 care stipulează expres că obiectul şi data referendumului se stabilesc prin lege.
    52. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se mai arată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 conţine o serie de paralelisme legislative, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la obligativitatea respectării legilor şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevede că, în procesul de legiferare, este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative.
    53. Astfel, în primul rând, alin. (3) al art. 6, introdus prin legea adoptată, prevede că, în cazul în care se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată. O dispoziţie în acest sens se regăseşte deja la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care prevede că „Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale“.
    54. În acest caz, textul din legea de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 nu reia tale quale prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci are o sferă mai largă, incluzând punerea în acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale.
    55. În schimb, Curtea observă că prevederea din articolul unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000, care reglementează suportarea cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei din bugetul de stat, se regăseşte deja în acelaşi act normativ, fiind inclusă, de fapt, în art. 61, care prevede că cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului se suportă din bugetul de stat, pentru referendumul naţional. Ca atare, apare ca redundantă referirea expresă la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, care este un referendum naţional, alături de referendumul organizat pentru demiterea Preşedintelui României şi cel organizat la cererea Preşedintelui cu privire la probleme de interes naţional. Or, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 61 din 7 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 30 martie 2017), s-a statuat că existenţa unor paralelisme legislative conduce la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României în componenta sa de calitate a legii.

    56. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire: la sintagma „în termen de două zile“ cuprinsă în art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, la art. 6 alin. (5) fraza a doua, precum şi la art. 6 alin. (7) din Legea nr. 3/2000] şi cele ale articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 în ansamblul său, în raport cu celelalte critici formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 octombrie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Valentina Bărbăţeanu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice