Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 61 din 12 februarie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 61 din 12 februarie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare  şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 61 din 12 februarie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 482 din 5 iunie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
├───────────────┴──────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de un număr de 111 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.694 din 30 decembrie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.452A/2019.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată încalcă art. 114 din Constituţie cu referire la condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege. În acest sens, se arată că legea criticată modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 în condiţiile în care legea de aprobare a acesteia se află într-o procedură parlamentară avansată la Camera decizională. Se arată că domeniile de reglementare ale legii criticate şi ale proiectului de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă sunt identice. Invocându-se deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 şi nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, se consideră că Guvernul avea obligaţia să aştepte finalizarea procedurii parlamentare cu privire la adoptarea proiectului de lege de adoptare a ordonanţei de urgenţă.
    4. Se apreciază că legea criticată aduce modificări şi completări în privinţa a peste 25 de acte normative, care reglementează diverse domenii sociale. Or, o reglementare care face obiectul angajării răspunderii Guvernului trebuie să conţină prevederi care se circumscriu clar doar la un singur domeniu. Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare, care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor, chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice. În schimb, legea criticată are un caracter eterogen, întrucât aduce modificări unui număr mare de acte normative, cu un puternic impact social, are un impact macroeconomic, cu influenţă directă asupra bugetului consolidat al statului şi a deficitului bugetar, şi influenţează calitatea vieţii beneficiarilor sistemului public de pensii din România, precum şi a altor categorii de persoane.
    5. Se arată că autoritatea executivă şi-a depăşit competenţele prin extinderea atribuţiilor Guvernului şi substituirea acestuia în competenţele de legiferare ale Parlamentului. Modificarea conţinutului unor norme juridice în sensul adaptării lor la realităţile sociale este o prerogativă exclusivă a autorităţii legislative, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, se invocă Decizia nr. 681 din 31 mai 2011. Se subliniază că angajarea răspunderii Guvernului asupra acestui proiect de lege, în condiţiile în care există un alt proiect cu acelaşi obiect de reglementare, care se află în proces de legiferare la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, este de natură să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât, prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, sa încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Legitimarea unui asemenea act ar putea conduce la crearea unui blocaj instituţional în sensul că Parlamentul ar fi pus în imposibilitatea de a legifera. În acest sens, se invocă Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
    6. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege are drept particularitate faptul că proiectul nu mai urmează procedura legislativă, acesta fiind supus unei dezbateri strict politice, având drept consecinţă menţinerea în continuare sau demiterea Guvernului în funcţie prin retragerea încrederii acordate de Parlament şi declanşarea, în condiţiile Constituţiei, a procedurii pentru alcătuirea unui nou Guvern. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o soluţie extremă, la care se poate recurge atunci când, pentru adoptarea într-un timp scurt a proiectului, nici procedura de urgenţă şi nici procedura ordonanţelor de urgenţă nu mai pot da rezultatele scontate. Adoptarea unui proiect de lege pe această cale reprezintă nu numai o măsură de ocolire a regulilor procedurii legislative, dar şi o modalitate ultrarapidă, generată de împrejurări excepţionale, de adoptare a legii. Cu acest prilej este necesar să se respecte nu numai regulile strict prevăzute de Constituţie cu privire la adoptarea proiectului de lege, ci şi obiectul reglementării, respectiv circumscrierea acestuia la analizarea unei singure materii, chiar delimitată şi impusă de circumstanţe extraordinare. Ca atare, nu pot face obiectul angajării răspunderii Guvernului proiectele legislative complexe, care prin efectele lor pot depăşi limitele previziunii parlamentare. Totodată, Guvernul nu poate să modifice, să completeze sau să abroge un număr mai mare sau mai mic de acte normative.
    7. Se mai arată că urgenţa legislativă nu poate fi determinată de starea legislaţiei existente, de modificarea sau de abrogarea acesteia, ci de inexistenţa unor reglementări juridice într-un anumit domeniu al activităţii umane.
    8. Invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la condiţiile angajării răspunderii Guvernului, şi anume Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, se concluzionează că legea criticată nu îşi găseşte nicio motivare în condiţiile în care proiectul legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se află în procedură parlamentară, respectiv la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.
    9. Se mai arată că interzicerea cumulului pensiei pentru limită de vârstă aparţinând sistemului public de pensii cu veniturile salariale obţinute în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, locale, regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială încalcă art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 47 alin. (2) din Constituţie.
    10. Normele nou-introduse condiţionează continuarea raporturilor de muncă sau impun încetarea forţată a acestora pornind de la un criteriu profund discriminatoriu, care contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Interzicerea cumulului pensiei cu salariul se aplică doar unei anumite categorii de persoane, celor care au raporturi de muncă cu autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Aceste măsuri vin pe fondul unei puternice crize a forţei de muncă în România. Îmbătrânirea populaţiei, deprofesionalizarea tinerilor şi migraţia masivă a forţei de muncă au adus angajatorii din România în situaţia de a pune dezvoltarea afacerilor în aşteptare sau de a închide afaceri din cauza deficitului de forţă de muncă. Acest fenomen se manifestă atât în mediul privat, cât şi în cel public. Se arată că România se află pe locul al doilea, la nivel mondial după Japonia, la lipsa de personal specializat. În acest context, se apreciază că interzicerea cumulului pensiei cu salariul pentru anumite categorii conduce la adâncirea crizei forţei de muncă, la crearea de dezechilibre în anumite sectoare de activitate (sănătate, învăţământ, cercetare etc.) unde formarea profesională este de durată şi nu pot exista soluţii imediate. Se invocă Decizia nr. 297 din 1 martie 2011, potrivit căreia nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii. Or, sub acest aspect, legea analizată încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    11. Se consideră că interzicerea cumulului pensiei cu salariul afectează dreptul la muncă prevăzut de art. 41 alin. (1) din Constituţie. Totodată, se susţine că este încălcat şi dreptul la pensie; în acest sens, se arată că art. 47 alin. (1) din Constituţie nu instituie o obligaţie de a ieşi la pensie, ci un drept al cetăţenilor de a obţine pensia la împlinirea condiţiilor de vârstă şi stagiu prevăzute de lege. Nu se poate stabili ca o persoană care a contribuit la fondul de pensii să fie privată de plata pensiei pentru o anumită perioadă de timp, pe durata exercitării activităţii. Pensia este un drept fundamental, garantat în întregime şi se datorează pentru munca prestată în trecut. Salariul constituie retribuţia angajatului pentru munca prestată, datorată de angajator, deci şi de autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi/sau subordonare, precum şi de regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. În sensul celor de mai sus, se invocă Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 în care se indică şi faptul că pensia este un drept fundamental, garantat în întregime şi care se plăteşte din bugetul asigurărilor sociale de stat.
    12. Salariul plătit de angajator nu are legătură cu pensia, care se acordă pentru o muncă efectuată în timp până la vârsta pensionării. Munca trecută nu vine în concurs cu cea prezentă pentru care salariatul primeşte o retribuţie lunară de la bugetul de stat, acestea aflându-se într-o succesiune, şi nu în concurs. Cumularea lor nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia fiind un drept câştigat, pe care nicio reglementare legală nu îl poate înlătura.
    13. Dispoziţiile legale criticate impun persoanelor vizate obligaţia fie să renunţe la pensie, continuându-şi activitatea profesională, fie să înceteze activitatea profesională aducătoare de venituri, conservându-şi, astfel, pensia. O asemenea soluţie legislativă limitează atât dreptul la pensie, cât şi dreptul la muncă. Se invocă în acest sens Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009.
    14. Se arată că o restrângere a dreptului la pensie şi a celui la muncă poate fi realizată doar cu respectarea art. 53 din Constituţie, ceea ce în situaţia de faţă nu s-a realizat, neexistând o justificare rezonabilă a limitărilor legale impuse. Astfel, măsura criticată nu are caracter excepţional şi temporar, condiţii care ţin de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Se subliniază că într-o societate democratică regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Atât art. 53 din Constituţie, cât şi documentele internaţionale în materia drepturilor omului, de exemplu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecţie oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situaţii, cu respectarea unor condiţii, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanţa drepturilor. Prin urmare, suspendarea chiar şi temporară a dreptului de a beneficia de pensie constituie o restrângere a dreptului fundamental la pensie. Totodată, obligarea de a opta între a continua raportul de muncă sau de a-l înceta în mod forţat constituie o restrângere a dreptului fundamental la muncă.
    15. Se mai consideră că este încălcat şi art. 44 din Constituţie, întrucât noţiunea de „bun“ înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu şi dreptul la pensie pot fi asimilate unui drept de proprietate. Se concluzionează în sensul că interdicţia de a cumula pensia cu salariul echivalează, practic, cu o expropriere, ceea ce încalcă art. 44 alin. (3) din Constituţie.
    16. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    17. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată.
    18. Se arată că atunci când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, acesta, prin obiectul reglementării, trebuie să conţină prevederi care se circumscriu clar doar la un singur domeniu. Folosirea acestui mijloc constituţional nu îngăduie să se aducă, prin acelaşi proiect de lege, modificări sau completări mai multor legi în vigoare, care, în esenţa lor, au fost adoptate de Parlament în mod distinct, având în vedere relaţiile sociale diferite pe care le reglementează, precum şi natura legilor (organică sau ordinară), chiar dacă acestea s-ar referi la un domeniu unitar al vieţii social-economice. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege este o procedură ultrarapidă de adoptare a legii, generată de împrejurări excepţionale. Cu acest prilej este necesar să se respecte nu numai regulile strict prevăzute de Constituţie cu privire la adoptarea proiectului de lege, ci şi obiectul reglementării, respectiv circumscrierea acestuia la analizarea unei singure materii, clar delimitată şi impusă de circumstanţe extraordinare. Ca atare, nu pot face obiectul asumării răspunderii Guvernului proiectele legislative complexe, care prin efectele lor pot depăşi limitele previziunii parlamentare. Totodată, Guvernul nu poate să modifice, să completeze sau să abroge un număr mai mare sau mai mic de acte normative, astfel cum s-a întâmplat în cauza de faţă.
    19. Se apreciază că legea criticată a fost propusă spre adoptare prin angajarea răspunderii Guvernului la data de 23 decembrie 2019, iar obiectul său de reglementare îl constituie modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se află în procedură legislativă. În şedinţa din data de 4 martie 2019, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul şi l-a transmis, spre dezbatere şi adoptare, Camerei Deputaţilor în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În prezent acesta se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, sub rezerva depunerii raportului de către comisiile sesizate în fond. Se subliniază că domeniul de reglementare al legii criticate este identic cu cel al proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, aflat în procedură legislativă.
    20. Se susţine că, prin angajarea răspunderii, Guvernul a încălcat prevederile constituţionale privind unica autoritate legiuitoare reprezentată de Parlament, precum şi deciziile Curţii Constituţionale. Angajarea răspunderii Guvernului asupra acestui proiect de lege, în condiţiile în care există un alt proiect cu acelaşi obiect de reglementare, care se află în proces de legiferare la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, este de natură să declanşeze un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, conflict declanşat prin oprirea procedurii legislative de la Camera Deputaţilor şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect. Astfel, au fost nesocotite dispoziţiile constituţionale şi practica Curţii Constituţionale, în sensul încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (4), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 102 alin. (1) din Constituţie.
    21. Prevederile constituţionale fac o partajare a atribuţiilor, respectiv o colaborare a celor două puteri: legislativă şi executivă - una proiectează, cealaltă aprobă/adoptă. Curtea, prin deciziile sale, subliniază în acest context importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterile statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
    22. Prin angajarea răspunderii Guvernului asupra unui act normativ cu acelaşi domeniu de reglementare cu al unui alt proiect de lege aflat în procedură legislativă, fără o justificare rezonabilă, se aduce atingere normelor constituţionale anterior enunţate, fiind în contradicţie şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, sens în care se invocă Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010.
    23. Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi. Utilizarea acestui instrument constituţional în mod repetat, aşa cum s-a întâmplat în luna decembrie 2019, când Guvernul şi-a asumat răspunderea pe un număr de cinci acte normative, conduce la lipsirea de conţinut a prevederilor constituţionale referitoare la legiferare. Dintr-o adunare deliberativă, în cadrul căreia comisiile permanente, deputaţii şi senatorii joacă un rol activ în elaborarea legilor, Parlamentul sar transforma într-un for de simplă abordare a proiectelor de legi guvernamentale.
    24. Se invocă faptul că instanţa constituţională s-a pronunţat în mai multe cauze cu privire la conflictul care se naşte între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului, pe cale de excepţie, de a promova acte normative. În acest sens, se invocă Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, prin care Curtea a statuat că la această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă. Curtea a mai statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusivă a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului.
    25. Totodată, se mai invocă Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, prin care a fost soluţionat un conflict de constituţionalitate între Guvern şi Parlament cu privire la un proiect legislativ aflat în procedură parlamentară, sens în care Curtea a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, sa încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Prin aceeaşi decizie, Curtea a stabilit că Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare.
    26. Prin urmare, se consideră că Guvernul avea obligaţia legală de a aştepta finalizarea procedurii parlamentare cu privire la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.
    27. Curtea Constituţională a stabilit, pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010), criteriile a căror respectare este impusă de art. 114 din Constituţie, respectiv: a) existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; b) necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; c) importanţa domeniului reglementat; d) aplicarea imediată a legii în cauză.
    28. Raportându-se la aceste considerente de principiu, se arată că angajarea răspunderii Guvernului asupra legii criticate, act cu o structură complexă şi care înglobează reglementări din domenii sociale foarte diferite, nu îşi găseşte nicio motivare, în condiţiile în care proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se află în procedură parlamentară, respectiv la Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. Se subliniază că Guvernul a încălcat principiul securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) şi art. 114 din Constituţie.
    29. Se susţine că acest conflict născut între Guvern şi Parlament este adâncit de acţiunea Guvernului care, după sesizarea Curţii Constituţionale, a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020. Aceasta din urmă preia întocmai cea mai mare parte din reglementările actului normativ supus controlului constituţional. Intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în data de 9 ianuarie 2020, înainte de termenul stabilit pentru soluţionarea sesizării, în data de 29 ianuarie 2020, reprezintă o folosire abuzivă a ordonanţelor de urgenţă, un comportament neconstituţional de ordin legislativ al Executivului faţă de Parlament şi faţă de Curtea Constituţională. Consecinţele adoptării ordonanţei constau în restrângerea atribuţiilor Curţii Constituţionale şi lipsirea de efect a deciziei pe care urmează să o pronunţe. În situaţia în care Curtea ar declara neconstituţional actul normativ contestat, acesta ar continua să producă efecte printr-un nou act normativ, cu dispoziţii similare.
    30. Se arată că justiţia constituţională este înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei. Se menţionează că însăşi Comisia europeană pentru democraţie prin drept - Comisia de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei în probleme de drept constituţional, a subliniat că limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a Ungariei în privinţa chestiunilor bugetare ar trebui înlăturată (a se vedea în acest sens Opinia nr. 665/2012 a Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea privind Curtea Constituţională a Ungariei, adoptată în cadrul celei de-a 91-a sesiuni plenare, 15-16 iunie 2012, paragraful 54 pct. 10).
    31. Modificarea legislativă adusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 are ca efect eliminarea atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii legii supuse controlului, nu face decât să ştirbească autoritatea Curţii Constituţionale, instituţie fundamentală a statului, şi să înfrângă astfel principiile statului de drept, conducând la dificultăţi în realizarea unei politici de stat adecvate consolidării şi dezvoltării unui stat democratic, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
    32. În sensul celor de mai sus se invocă şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995 şi Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. În ceea ce priveşte această din urmă decizie se arată că în timp ce Curtea Constituţională era sesizată cu obiecţia de neconstituţionalitate a unei legi având termen de soluţionare la data de 7 octombrie 2009, Guvernul a adoptat, la 6 octombrie 2009, o ordonanţă de urgenţă, prin care a preluat în integralitatea sa reglementarea cuprinsă în actul supus controlului de constituţionalitate, pe care l-a şi abrogat. Curtea, cu acel prilej, a reţinut că prin procedeul legislativ utilizat, Guvernul a stabilit ca prevederile actului normativ abrogat şi declarat neconstituţional să producă în continuare efecte juridice, sub forma unui act nou, care a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale în materie. O astfel de situaţie pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului faţă de Parlament şi faţă de Curtea Constituţională. Se subliniază că, prin decizia antereferită, Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii.
    33. Se arată că în avizul Comisiei de la Veneţia privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi statul de drept a acţiunilor Guvernului României cu privire la alte instituţii ale statului şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 93-a sesiune plenară (Veneţia, 14-15 decembrie 2012), la punctul 36 s-a statuat că folosirea ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern pentru intrarea în vigoare a legii supuse controlului Curţii Constituţionale reprezintă o folosire abuzivă a instrumentului ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, care nu este conformă principiilor fundamentale ale corectitudinii ce rezultă din statul de drept şi din principiul separaţiilor puterilor.
    34. În consecinţă, se solicită Curţii Constituţionale să se constate încălcarea normelor constituţionale, a principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi să pronunţe o soluţie de neconstituţionalitate atât a legii criticate, cât şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020.
    35. Se mai susţine că legea criticată încalcă prevederile art. 16, art. 41 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie. În acest sens se arată că problema cumulării pensiei cu salariul a mai fost analizată de Curtea Constituţională, sens în care se face trimitere la Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, prin care s-a stabilit că prin instituirea unei obligaţii de a opta între pensie şi venitul obţinut din salarii se afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, cât şi dreptul la muncă prevăzut prin art. 41.
    36. Se indică faptul că dreptul la muncă şi dreptul la pensie sunt drepturi fundamentale, garantate prin Constituţie. Atât art. 53 din Constituţie, cât şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice admit posibilitatea diminuării rezonabile a gradului de protecţie oferită unor drepturi fundamentale, în anumite momente sau situaţii, cu respectarea unor condiţii, câtă vreme prin aceasta nu este atinsă chiar substanţa drepturilor. Prezenta situaţie nu se încadrează în nicio situaţie prevăzută de art. 53 alin. (1) din Constituţie. Exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor fundamentale este regula într-o societate democratică, restrângerea operând doar în situaţia în care nu există o soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Cumularea pensiei cu salariul nu poate fi afectată sub nicio formă, pensia fiind un drept câştigat. Suspendarea, chiar şi temporară a plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 44 din Constituţie.
    37. Se arată că din conţinutul textelor de lege asupra cărora se solicită controlul constituţional rezultă că interzicerea cumulului pensiei cu salariul vizează doar persoanele pensionate pentru limita de vârstă aparţinând sistemului public de pensii, care obţin venituri salariale în cadrul autorităţilor, instituţiilor de stat. Or, potrivit Deciziei nr. 297 din 1 martie 2011, nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi cetăţenii. Sub acest aspect, se apreciază că textele nou-introduse încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, principiu consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    38. Invocându-se Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, se susţine că, în prezenta situaţie, nu există împrejurări, de natura celor prevăzute în cuprinsul art. 53, care să justifice interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Prin urmare, câtă vreme nu există o justificare rezonabilă, se apreciază că legea încalcă art. 53 din Constituţie.
    39. Se mai arată că sunt încălcate şi prevederile art. 44 din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care este consacrat şi protejat dreptul de proprietate, iar interdicţia de a cumula pensia cu salariul echivalează, practic, cu o expropriere, fapt ce contravine art. 44 alin. (3) din Constituţie.
    40. Se concluzionează că dispoziţiile art. I pct. 18 (cu referire la art. 41^1-41^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018) sunt neconstituţionale.
    41. Guvernul, în punctul de vedere depus şi în actul de completare al acestuia, apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    42. Cu privire la încălcarea procedurii angajării răspunderii Guvernului se arată că din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009 şi Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010) rezultă că trebuie îndeplinite patru condiţii pentru ca atribuţia de legiferare a Guvernului să se exercite în limitele constituţionale impuse de prevederile art. 114 alin. (1) din Constituţie, şi anume: adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă sau structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgenţă; proiectul de lege să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate; conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă şi aplicarea măsurilor trebuie să fie imediată.
    43. Cu privire la decizia de angajare a răspunderii Guvernului se arată că instanţa constituţională a stabilit că aceasta poate fi considerată acceptată implicit la data la care Biroul permanent al celor două Camere a stabilit calendarul angajării răspunderii. Prin această acceptare, situaţia juridică constituită prin decizia de angajare a răspunderii Guvernului a fost încheiată; celelalte aspecte, şi anume prezentarea proiectului de lege, iniţierea moţiunii de cenzură, votarea moţiunii de cenzură sau adoptarea proiectului de lege prezentat sunt efecte ale deciziei Guvernului, acceptată de Parlament, de a-şi angaja răspunderea. Astfel, situaţia juridică menţionată trebuie calificată ca fiind facta praeterita, şi nu facta pendentia. Doar în situaţia unei facta pendentia s-ar putea pune problema stabilirii unei conduite de urmat, însă decizia de angajare a răspunderii Guvernului fiind încheiată, Guvernul nu îşi poate retrage cererea de angajare a răspunderii, acesta fiind un act irevocabil al său.
    44. Deşi decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunităţii sale, în condiţiile art. 114 alin. (2) din Constituţie se poate depune şi vota o moţiune de cenzură care are drept efect demiterea Guvernului. Cu privire la depunerea moţiunii de cenzură se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, potrivit căreia aceasta are semnificaţia declanşării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului şi, mutatis mutandis, constituie un act irevocabil în sensul iniţierii acestui control; este o armă pusă îndeobşte la îndemâna opoziţiei parlamentare şi, nu în ultimul rând, este o formă de exprimare a opoziţie faţă de măsurile adoptate de Guvern.
    45. În ceea ce priveşte obiectul proiectului de lege asupra căruia Guvernul îşi poate angaja răspunderea, este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 375 din 6 iulie 2005, prin care s-a statuat că dreptul Guvernului de a stabili conţinutul şi structura proiectului de lege pentru care îşi angajează răspunderea nu este absolut, ci trebuie să se bazeze pe existenţa unui scop unic. Această modalitate de legiferare apare ca o situaţie de excepţie, justificată de existenţa unei stări de tensiune între Guvern şi Parlament, din cauza căreia Guvernul este în imposibilitatea realizării programului de guvernare, situaţie care, în cazul de faţă, nu a existat. S-a subliniat că nicio dispoziţie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege să fie reglementate mai multe domenii ale relaţiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca într-un proiect de lege pe care îl supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obişnuite de legiferare, fie prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, să propună reglementarea mai multor domenii prin modificări, completări sau abrogări ale mai multor acte normative în vigoare. Astfel, dacă proiectul de lege asupra căruia Guvernul şi-a angajat răspunderea urmăreşte realizarea unui scop unic, înseamnă că se conferă ansamblului de reglementări unitate. Prin raportare la jurisprudenţa Curţii Constituţionale antemenţionată, rezultă că nu pot fi primite susţinerile autorilor sesizării cu privire la faptul că obiectul reglementării legii trebuie să conţină prevederi care se circumscriu clar doar unui singur domeniu, că angajarea răspunderii nu se poate face asupra unor proiecte legislative complexe, care prin efectele lor pot depăşi limitele previziunii parlamentare.
    46. De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea că proiectul este supus doar unei dezbateri strict politice, proiectul neurmând procedura legislativă prevăzută de regulamentele parlamentare. Procedura angajării răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege este o procedură complexă, de legiferare şi de control parlamentar, şi presupune în mod indirect legiferare, care se realizează tot de către Parlament, însă se derulează după o procedură specială prevăzută la nivel constituţional şi la nivelul regulamentelor activităţilor comune ale celor două Camere. Astfel, parlamentarii pot depune amendamente, care pot fi acceptate de Guvern, în condiţiile art. 114 alin. (3) din Constituţie, în lipsa depunerii unei moţiuni de cenzură proiectul considerându-se adoptat, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.
    47. Totodată, susţinerea potrivit căreia în Parlament se află în procedură parlamentară un proiect cu un conţinut identic, respectiv Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, nu corespunde realităţii. Astfel, din consultarea site-ului www.cdep.ro, rezultă că proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost adoptat de Senat în condiţiile art. 115 alin. (5) din Constituţie, respectiv prin procedura adoptării tacite, ceea ce presupune că Senatul nu a dezbătut proiectul de lege menţionat. În plus, legea a fost considerată adoptată prin simpla trecere a termenului de 30 de zile de la depunerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. Legea astfel adoptată de Senat avea un articol unic privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 în forma adoptată de Guvern.
    48. În ceea ce priveşte procedura legislativă de la Camera Deputaţilor, din aceeaşi sursă rezultă că proiectul de lege se află în procedura de avizare de către comisiile parlamentare din data de 6 martie 2019. Din analiza formei proiectului asupra căruia Comisia pentru industrii şi servicii a exprimat aviz favorabil cu amendamente rezultă că aceasta este diferită în conţinut de legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea.
    49. De asemenea, susţinerea potrivit căreia Guvernul nu poate întrerupe un proces de legiferare nu poate fi reţinută, având în vedere că textele celor două proiecte sunt diferite şi luând în considerare că sunt îndeplinite condiţiile privind angajarea răspunderii Guvernului, astfel cum rezultă acestea din jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus menţionate.
    50. Referitor la susţinerea creării unui conflict juridic de natură constituţională ce se naşte între procedura legislativă parlamentară în derulare şi iniţiativa legislativă recunoscută Guvernului de a legifera pe calea art. 114 din Constituţie, se apreciază că autorii sesizării nu pot invoca pe calea controlului de constituţionalitate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie aspecte ce pot fi verificate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională.
    51. În consecinţă, se apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate prin raportare la art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) şi art. 114 din Constituţie.
    52. Curtea, la termenul de judecată din 29 ianuarie 2020, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru data de 12 februarie 2020, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    53. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    54. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. I pct. 18 (cu referire la art. 41^1-41^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene) din lege. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:
    - Art. 41^1:
    "(1) Beneficiarii dreptului la pensie pentru limita de vârstă aparţinând sistemului public de pensii, cât şi beneficiarii pensiilor de serviciu/pensiilor militare de stat/indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, anticipată/anticipată parţială, reglementate prin acte normative cu caracter special, care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care:
    a) la data intrării în vigoare a prezentului articol sunt pensionari cumularzi;
    b) după data intrării în vigoare a prezentului articol devin pensionari cumularzi.
(3) Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie sau care exercită un mandat ales în autorităţi publice prevăzute în Constituţie.
(4) Prin excepţie de la prevederile prezentului articol, personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar, sănătate şi cultură, pensionat pentru limită de vârstă în baza principiului contributivităţii, poate fi menţinut pe post, prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar şi numai dacă neocuparea postului afectează buna funcţionare a instituţiei.
(5) Prin excepţie de la prevederile prezentului articol, personalul din Academia Română pensionat pentru limită de vârstă în baza principiului contributivităţii, poate fi menţinut pe post, prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar şi numai dacă neocuparea postului afectează buna funcţionare a instituţiei.
(6) Prin excepţie de la prevederile prezentului articol, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap pensionaţi pentru limită de vârstă în baza principiului contributivităţii, pot fi menţinuţi pe post, prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar şi numai dacă neocuparea postului afectează buna funcţionare a instituţiei.
(7) Prin excepţie de la prevederile prezentului articol, personalul din cadrul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cărora li se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli prin hotărâre de guvern, pensionat pentru limită de vârstă în baza principiului contributivităţii, poate fi menţinut pe post, prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar şi numai dacă neocuparea postului afectează buna funcţionare a instituţiei.
(8) Prin excepţie de la prevederile prezentului articol, personalul angajat cu contract individual de muncă pe post de pilot din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă poate fi menţinut pe post, prin decizia ordonatorului principal de credite, numai în cazul în care postul nu poate fi ocupat de o persoană care nu a dobândit calitatea de pensionar şi numai dacă neocuparea postului afectează buna funcţionare a instituţiei;"

    – Art. 41^2:
    "(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 41^1 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a art. 41^1, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie.
(2) Persoanele prevăzute la art. 41^1 alin. (2) lit. b) au obligaţia ca, în termen de 15 zile lucrătoare de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie.
(3) Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut alin. (1) şi (2) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu.
(4) În cazul în care opţiunea este exprimată în termenul prevăzut la alin. (1) şi (2), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii. Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie.
(5) În termen de 5 zile lucrătoare de la exprimarea opţiunii, angajatorul are obligaţia de a notifica în scris casele teritoriale de pensii, Casa sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, Casa sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Casa sectorială a Serviciului Român de Informaţii, după caz;"

    – Art. 41^3: „Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare constatării cazurilor prevăzute la art. 41^2“.

    55. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului.
    (1) Parcursul legislativ al legii analizate
    56. Legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului. Proiectul de lege a fost înregistrat la data de 18 decembrie 2019; totodată, sa stabilit că şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată angajării răspunderii Guvernului asupra acestui proiect de lege să aibă loc la data de 23 decembrie 2019, ora 16,00. Conform unei adrese a Guvernului din data de 23 decembrie 2019, proiectul de lege a fost modificat şi completat ca urmare a includerii unor amendamente formulate de senatori şi deputaţi, în conformitate cu art. 114 alin. (3), acceptate de Guvern. La data de 23 decembrie 2019, Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului pe acest proiect de lege, potrivit art. 114 din Constituţie. Întrucât nu a fost depusă nicio moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, acesta a fost considerat adoptat. Legea astfel adoptată a fost depusă, la data de 30 decembrie 2019, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar în aceeaşi zi a fost formulată prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.
    57. La data de 6 ianuarie 2020 a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2020, care a reluat întregul conţinut normativ al legii supuse controlului de constituţionalitate, mai puţin dispoziţiile art. I pct. 18 (cu referire la art. 41^1-41^3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene) din lege, cu referire la interdicţia cumulului pensiei cu salariul.
    În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că „soluţia aleasă de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care Curtea Constituţională urma să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, o nouă ordonanţă de urgenţă prin care abrogă ordonanţa de urgenţă aprobată prin lege de Parlament, dar preia integral conţinutul acesteia, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului faţă de Parlament şi, nu în cele din urmă, faţă de Curtea Constituţională“ (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009). Ulterior, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2010, Curtea a constatat neconstituţionalitatea noii ordonanţe de urgenţă, din moment ce aceasta promova exact aceeaşi soluţie legislativă cu cea constatată, în precedent, ca fiind neconstituţională. Totuşi, o atare situaţie nu se pune în cauza de faţă, având în vedere că criticile de neconstituţionalitate formulate vizează numai procedura de adoptare a legii analizate (aspect care nu se regăseşte cu privire la ordonanţa de urgenţă adoptată) şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul (aspect nu se regăseşte în conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă adoptată), aspecte care nu au incidenţă asupra ordonanţei de urgenţă.



    (2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    58. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba despre o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 111 deputaţi.
    59. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Curtea reţine că, în cazul de faţă, legea a fost adoptată în procedură de urgenţă şi, luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (30 decembrie 2019), constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional [a se vedea ipoteza întâi din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, potrivit căreia „o sesizare a Curţii Constituţionale (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992“].


    (3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

    (3.1.) Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    60. Prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Curtea a statuat că „Guvernul îşi poate angaja răspunderea politică pentru un proiect de lege ce se consideră adoptat, dacă Guvernul nu a fost demis. Angajarea răspunderii este o procedură mixtă, de control parlamentar, întrucât permite iniţierea unei moţiuni de cenzură, şi de legiferare, deoarece proiectul de lege în legătură cu care Guvernul îşi angajează răspunderea se consideră adoptat, dacă o asemenea moţiune nu a fost depusă sau, fiind iniţiată, a fost respinsă. Prevederea constituţională nu distinge cu privire la natura proiectului de lege respectiv. Rezultă că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituţionale de revizuire a Constituţiei, pentru care există o procedură specială, [...] în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de iniţiator. A adăuga o altă restricţie [...] referitoare la aprobarea unei ordonanţe de urgenţă nu poate avea decât semnificaţia modificării textului constituţional al art. 113 [devenit art. 114 după revizuirea Constituţiei - s.n.], ceea ce, de principiu, este inadmisibil. Când legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, iar o normă constituţională nu poate fi modificată pe cale de interpretare“. S-a mai arătat că art. 114 din Constituţie „instituie o procedură specifică de adoptare a legii, diferită de aceea reglementată de secţiunea a 3-a «Legiferarea» din capitolul 1 al titlului III din Constituţie, justificată [...] prin aceea că «Riscul căderii Guvernului compensează transformarea proiectului în lege, eludând procedura legislativă parlamentară». [...] Reforma cadrului juridic al privatizării, în condiţiile întârzierilor produse şi pentru accelerarea acestui proces, cu scopul de «a reduce pagubele pricinuite mediului, a diminua riscul investitorului şi a maximiza credibilitatea Guvernului în procesul de privatizare», aşa cum se arată în aceeaşi expunere de motive [la proiectul de lege - s.n.], justifică urgenţa măsurilor adoptate“.
    61. Prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea a statuat că „angajarea răspunderii Guvernului este o procedură parlamentară simplificată de adoptare a unei legi. Această procedură poate genera o moţiune de cenzură provocată de Guvern. În cazul în care cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor nu sunt de acord cu angajarea răspunderii Guvernului ori cu conţinutul proiectului de lege, aceştia pot depune o moţiune de cenzură, iar dacă moţiunea este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Guvernul suportă cea mai severă sancţiune, aceea a demiterii“.
    62. Prin Decizia nr. 298 din 29 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, Curtea a reţinut că, „potrivit art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, însă instituirea şi a altor modalităţi de legiferare, şi anume angajarea răspunderii Guvernului şi delegarea legislativă, nu aduce atingere «monopolului legislativ al Parlamentului», atât timp cât aceste modalităţi sunt utilizate în condiţiile prevăzute de Constituţie. De altfel, adoptarea unui proiect de lege pe calea angajării răspunderii Guvernului este o procedură legislativă parlamentară. Adoptarea proiectului de lege elaborat de Guvern pe calea acestei proceduri, respectă regulile specifice procedurii ordinare de adoptare a legii, cu unele excepţii (suprimarea dezbaterilor în comisii şi în plen), ceea ce nu duce la caracterizarea exclusiv guvernamentală a mecanismului de promovare a proiectului de lege“.
    63. Prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că „Guvernul poate recurge la angajarea răspunderii sale, indiferent de faza în care se află procedura legislativă. Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentară, dar şi de a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor legislative. Adoptarea acestei legi prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie a fost necesară pentru a răspunde într-un timp cât mai scurt la cerinţele Fondului Monetar Internaţional. Prin prisma acestor considerente, Curtea reţine că Guvernul a recurs la această procedură in extremis, întrucât structura politică a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgenţă“.
    64. Prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a statuat că angajarea răspunderii Guvernului este o „procedură complexă ce implică raporturi de natură mixtă, deoarece, pe de o parte, prin conţinutul său este un act ce emană de la executiv şi, pe de altă parte, prin efectul său, fie produce un act de legiferare - aşa cum este în speţa de faţă -, fie se ajunge la demiterea Guvernului. Aşa fiind, angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit în absenţa dezbaterilor, Guvernul ţinând cont sau nu de amendamentele făcute. La această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă. [...]. De altfel, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Altfel, nu se justifică recurgerea de către Guvern la procedura angajării răspunderii asupra proiectului de lege“.
    65. Prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea a statuat că „nu subzistă condiţia urgenţei care să fi determinat o astfel de măsură din partea Guvernului (angajarea răspunderii pe proiectul de lege privind educaţia naţională - s.n.), câtă vreme măsurile prevăzute în proiectul de lege intră în efectivitate începând cu anul şcolar 2011-2012, iar unele dintre acestea chiar cu anul şcolar 2012-2013“.
    66. Prin Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Curtea a statuat că „Decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunităţii sale, însă, la nivelul Parlamentului, în condiţiile procedurale stabilite prin Constituţie şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, se poate depune şi vota o moţiune de cenzură care are drept efect demiterea Guvernului. Moţiunea de cenzură se constituie într-un adevărat instrument de natură constituţională pus la îndemâna Parlamentului în vederea realizării controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului“.
    67. Faţă de jurisprudenţa expusă mai sus, Curtea, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, a reţinut că angajarea răspunderii Guvernului se evaluează în funcţie de patru criterii impuse de art. 114 din Constituţie, şi anume: (i) existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; (ii) necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; (iii) importanţa domeniului reglementat; (iv) aplicarea imediată a legii în cauză.
    68. Cu privire la caracterul unitar al proiectului de lege asupra căruia Guvernul îşi poate angaja răspunderea, Curtea, prin Decizia nr. 147 din 16 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care a privit obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a statuat că legiuitorul poate să reglementeze printr-o lege un grup complex de relaţii sociale, în vederea obţinerii unui rezultat dezirabil la nivelul întregii societăţi. Din acest punct de vedere legea criticată reglementează, în mod primar, modifică şi completează acte normative existente, pentru obţinerea transparenţei decizionale, în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei. Astfel de reglementări nu se abat de la regulile întocmirii unui proiect de lege, aşa cum sunt stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, însă prin complexitatea lor nu au aceeaşi alcătuire ca un proiect de lege consacrat reglementării unei singure materii. Având în vedere scopul unic al noii reglementări cuprinse în legea criticată, modul în care aceasta este structurată nu este de natură să afecteze art. 114 alin. (1) din Constituţie şi nici art. 3 şi 12 din Legea nr. 24/2000.
    69. Prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, Curtea a statuat că nicio dispoziţie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege să fie reglementate mai multe domenii ale relaţiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca într-un proiect de lege pe care îl supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obişnuite de legiferare, fie prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului, să propună reglementarea mai multor domenii prin modificări, completări sau abrogări ale mai multor acte normative în vigoare. Prin proiectul de lege supus controlului, şi anume Legea privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, s-a urmărit realizarea unui scop unic, acela de reglementare unitară a mai multor domenii care privesc monitorizarea României în cadrul procesului de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce conferă ansamblului de reglementări unitate.
    70. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea a recomandat, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, şi Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, pronunţate în cadrul competenţei Curţii Constituţionale de a verifica iniţiativele de revizuire a Constituţiei, completarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, în sensul limitării obiectului asupra căruia Guvernul îşi poate angaja răspunderea la un program, o declaraţie de politică generală sau la un singur proiect de lege care să reglementeze unitar relaţii sociale care privesc un singur domeniu.


    (3.2.) Analiza propriu-zisă a criticilor de neconstituţionalitate
    71. Examinând jurisprudenţa anterior menţionată, Curtea reţine că angajarea răspunderii Guvernului se evaluează în funcţie de patru criterii impuse de art. 114 din Constituţie, şi anume: (i) existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; (ii) necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; (iii) importanţa domeniului reglementat; (iv) aplicarea imediată a legii în cauză. Cel de-al treilea criteriu menţionat (importanţa domeniului reglementat), precum şi prescripţia normativă expresă a prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie relevă faptul că premisa analizei Curţii Constituţionale în privinţa îndeplinirii celor patru criterii enunţate este aceea a unui proiect de lege al cărui obiect de reglementare se subsumează unui domeniu unic. Prin urmare, pentru a se constata că Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra unui singur proiect de lege, este necesară o evaluare a proiectului de lege prezentat Parlamentului atât din punct de vedere formal, cât şi material. În consecinţă, Curtea urmează a analiza cu precădere critica de neconstituţionalitate formulată de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia legea adoptată are un caracter eterogen, întrucât vizează o multitudine de acte normative şi, astfel, nu ar constitui un proiect de lege în sensul art. 114 alin. (1) din Constituţie.
    72. În cauză, Curtea reţine că, în mod formal, prin procedura angajării răspunderii a fost adoptat un singur proiect de lege. Totuşi, evaluând conţinutul normativ al Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se constată că însuşi titlul acesteia atestă faptul că legea vizează domeniul fiscal şi cel bugetar, precum şi un număr nespecificat de domenii care se circumscriu operaţiunii de modificare şi completare a „unor“ acte normative.
    73. De principiu, reglementările fiscale vizează cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii, care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale [art. 1 alin. (1) din Codul fiscal]. În schimb, reglementările bugetare se referă la prevederea şi aprobarea în fiecare an a veniturilor şi cheltuielilor sau, după caz, numai a cheltuielilor, în funcţie de sistemul de finanţare a instituţiilor publice [a se vedea definiţia bugetului din art. 2 pct. 6 din Legea nr. 500/2002]. Cheltuielile bugetare sunt reprezentate de sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetele respective, iar veniturile bugetare reprezintă resursele băneşti care se cuvin bugetelor antereferite, în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte. Astfel, dacă domeniul fiscal se referă la sistemul de taxe, impozite şi contribuţii sociale, cel bugetar vizează previzionarea şi aprobarea anuală a veniturilor şi cheltuielilor, în funcţie de cadrul normativ existent şi de priorităţile politicilor/strategiilor publice. Prin urmare, reglementările fiscale sunt într-o strânsă conexiune cu cele bugetare, fără ca acestea să se identifice între ele, fiecare dintre cele două domenii menţinându-şi individualitatea bine conturată. Totodată, Curtea reţine că domeniul fiscal ţine de obiectul de reglementare a legilor ordinare, iar, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, acestea se supun spre dezbatere şi adoptare Senatului, ca primă Cameră sesizată, şi, ulterior, Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională. În schimb, domeniul bugetar se referă la aspectele care ţin de bugetul de stat şi de bugetul asigurărilor sociale de stat. Proiectele acestor bugete se întocmesc numai de Guvern, iar aprobarea lor se realizează de Parlament în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor [art. 65 alin. (2) lit. b) şi art. 138 alin. (2) din Constituţie]. Aceste aspecte reliefează faptul că măsurile financiar-bugetare vizează două materii de reglementare distincte, astfel că legea adoptată nu are un scop unic.
    74. De asemenea, Curtea constată că legea criticată abrogă, modifică sau completează, prorogă aplicarea, după caz, a următoarelor acte normative (23 la număr):
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 29 martie 2019;
    – Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002;
    – Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 25 iulie 2016;
    – Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006;
    – Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007;
    – Legea nr. 136/2019 pentru abrogarea alin. (1), (2) şi (4) ale art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 iulie 2019;
    – Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000;
    – Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015;
    – Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2019 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 31 mai 2019;
    – Legea nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 24 decembrie 2015;
    – Legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 1 august 2014;
    – Ordonanţa Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 17 august 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002;
    – Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003;
    – Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019;
    – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019.

    75. Astfel, Curtea reţine că modificările legislative vizează, cu titlu exemplificativ, domenii precum investiţiile publice, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, sistemul public de pensii, programul naţional de dezvoltare locală, circulaţia pe drumurile publice, pensiile administrate privat, energia electrică şi gazele naturale, domeniile fiscal, administrativ şi bugetar, ceea ce duce la concluzia că acest act normativ nu vizează un singur domeniu de reglementare. Astfel, actul normativ analizat nu are un obiect de reglementare clar, unic şi bine definit pentru că acesta nu modifică un singur act normativ, ci modifică mai multe dispoziţii din diverse acte normative, eterogene ca obiect de reglementare. Chiar dacă cele mai multe modificări din cuprinsul legii analizate au vizat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, se poate constata că celelalte modificări şi completări operate în corpul legii nu sunt conexe şi indispensabile acesteia, ci ele se alătură, ca modificări şi completări ale diverselor acte normative vizate, modificărilor şi completărilor aduse ordonanţei de urgenţă antereferite, astfel că scopul actului normativ analizat nu este unic, ci multiplu subsumat fiecărui domeniu reglementat. Mai mult, legea analizată cuprinde şi reglementări proprii, de bază, ce nu reprezintă evenimente legislative cu incidenţă asupra altor acte normative de bază (spre exemplu, art. XXI-XXV, art. XXVII-XXIX, art. XXXI, art. XXXV sau art. XXXVI). Astfel, Curtea ajunge la concluzia că modificările şi completările operate prin legea criticată nu permit nici stabilirea obiectului său unic de reglementare şi, implicit, nici determinarea relaţiei de conexitate cu celelalte materii normate. Astfel, legea nu are un singur domeniu de reglementare, ci mai multe, fiecare domeniu păstrându-şi individualitatea. Or, o lege nu poate viza decât un singur domeniu de reglementare, precum şi domenii aflate în conexitate directă cu acesta. În acest sens sunt şi prevederile art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care stabilesc că reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.
    76. Modificarea şi completarea unui număr atât de însemnat de acte normative nu pot fi realizate pe calea unei singure legi, lege care nu reprezintă nici măcar o încercare de codificare în materie, ci una care exprimă diferite opţiuni legislative în domenii eterogene în sine. Este adevărat că, potrivit art. 74 din Constituţie, deputaţii, senatorii şi Guvernul pot prezenta, după caz, propuneri şi proiecte de legi organice şi ordinare, indiferent de domeniul avut în vedere, însă este de la sine înţeles că propunerea/proiectul de lege trebuie să vizeze relaţii sociale omogene. În caz contrar, s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă ca printr-o/printr-un propunere/proiect de lege să se reglementeze relaţii sociale variate cu sau fără legătură între ele, iar legea astfel adoptată să nu reflecte unitate normativă şi un scop unic.
    77. În consecinţă, Curtea constată că prin promovarea unui proiect de lege cuprinzând reglementări dintr-o multitudine de materii pe calea angajării răspunderii Guvernului a fost încălcat art. 114 alin. (1) din Constituţie. Acest text constituţional prevede în mod expres că o procedură de angajare a răspunderii Guvernului vizează un singur proiect de lege, iar raţiunea unei asemenea reglementări rezidă în faptul că în sine procedura de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului este una care limitează rolul de legiferare al Parlamentului, astfel că aceasta trebuie şi poate fi realizată doar în condiţii restrictive. Or, în cauza de faţă, Guvernul nu a făcut altceva decât să convertească o serie de proiecte de lege care ar fi vizat cele peste 20 de acte normative modificate/completate/prorogate într-unul singur tocmai în scopul de a se încadra, în mod formal, în prescripţia normativă a art. 114 alin. (1) din Constituţie. Un astfel de proiect de lege eludează, însă, atât litera, cât şi scopul textului constituţional, astfel încât legea adoptată prin procedura angajării răspunderii Guvernului este neconstituţională.
    78. Având în vedere cele constatate, Curtea nu va putea proceda la analiza criteriilor necesar a fi întrunite în vederea angajării răspunderii Guvernului, astfel cum acestea au fost detaliate prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.
    79. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,



    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este neconstituţională.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 februarie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată, considerând că obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative trebuia respinsă prin raportare la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate întrucât:
    - Angajarea răspunderii Guvernului poate privi un act normativ complex, care poate inclusiv să modifice unele dispoziţii din acte normative aflate în vigoare.
    – Procedura angajării răspunderii Guvernului se poate desfăşura în paralel cu o altă procedură legislativă parlamentară care priveşte doar parţial şi parcelar acelaşi domeniu de reglementare ca şi proiectul de lege astfel adoptat.

    1. Legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului la data de 30 decembrie 2019 şi a fost deferită Curţii Constituţionale în aceeaşi zi. Ea îşi propune să instituie unele măsuri fiscalbugetare, inclusiv prin modificarea a numeroase acte normative în vigoare, între care se numără şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 (în continuare OUG nr. 114/2018) privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. La data la care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra legii deferite Curţii Constituţionale, unul din actele normative vizate de legea criticată, anume OUG nr. 114/2018, se afla în procedură legislativă la camera decizională.
    2. Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate susţin că legea criticată încalcă art. 114 din Constituţie deoarece procedura angajării răspunderii Guvernului (i) nu poate fi utilizată pentru adoptarea unui proiect de lege eterogen, care vizează peste 25 de alte acte normative, şi (ii) nu poate fi utilizată în condiţiile în care în procedură parlamentară se află un proiect de act normativ cu acelaşi obiect de reglementare, deoarece astfel sar ajunge la un blocaj instituţional în sensul că Parlamentul ar fi pus în imposibilitatea de a legifera.
    3.1. Cu privire la primul motiv invocat, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că „nicio dispoziţie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege să fie reglementate mai multe domenii ale relaţiilor sociale. Astfel, Guvernul poate opta ca întrun proiect de lege, pe care îl supune Parlamentului spre adoptare, fie pe calea procedurii obişnuite de legiferare, fie prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului să propună reglementarea mai multor domenii prin modificări, completări sau abrogări a mai multor acte normative în vigoare“ (Decizia nr. 375/2005). De altfel, această jurisprudenţă prin care Curtea Constituţională a permis reglementarea unui „grup complex de relaţii sociale în vederea obţinerii unui rezultat dezirabil“ este constantă (a se vedea deciziile nr. 147/2003, nr. 1.557/2009, nr. 1/2014), iar Curtea Constituţională a menţionat explicit că şi în această materie, a angajării răspunderii Guvernului, „când legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, iar o normă constituţională nu poate fi modificată pe cale de interpretare“ (Decizia nr. 34/1998). În cazul de faţă Guvernul a avut în vedere reglementarea relaţiilor sociale referitoare la constituirea veniturilor şi stabilirea cheltuielilor bugetului de stat, adică un domeniu de reglementare unitar, indiferent de împrejurarea că, formal, implicaţiile actului normativ adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului pot afecta mai multe acte normative.
    3.2. Este adevărat că în deciziile nr. 799/2011 şi nr. 80/2014, pronunţate din oficiu cu privire la iniţiative de revizuire a Constituţiei care nu au fost finalizate cu modificarea textului acesteia, Curtea a sugerat ca într-o viitoare revizuire a Legii fundamentale să fie reţinută soluţia normativă în conformitate cu care obiectul asupra căruia Guvernul îşi poate angaja răspunderea să fie limitat la un singur act normativ care să privească un unic domeniu de reglementare. Însă, de lege lata, Curtea Constituţională nu are atribuţii de iniţiator sau decident final în cadrul procesului de revizuire a Constituţiei, ceea ce face ca astfel de sugestii să nu aibă caracter constrângător. Pe de altă parte, Curtea a precizat anterior expres că o decizie a sa referitoare la o iniţiativă de revizuire a Constituţiei ce nu a intrat în vigoare „nu poate face parte din fondul activ al jurisprudenţei Curţii Constituţionale“ şi „nu poate avea acelaşi efect juridic obligatoriu erga omnes şi pentru viitor ca şi celelalte decizii pronunţate de Curte“ (Decizia nr. 875/2018). În concluzie, recomandările făcute de jurisdicţia constituţională în deciziile nr. 799/2011 şi nr. 80/2014 şi adresate puterii constituante derivate îşi păstrează statutul de sugestie şi nu pot avea efect juridic obligatoriu erga omnes ca celelalte decizii ale jurisdicţiei.
    3.3. Deşi doctrina este unanimă în a sublinia necesitatea ca angajarea răspunderii Guvernului să privească un unic proiect de act normativ, care să reglementeze unitar relaţii sociale care privesc un singur domeniu, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a invalidat această interpretare a art. 114 din Constituţie şi a dat câştig de cauză unei abordări care permite legiuitorului o largă marjă de apreciere în privinţa stabilirii domeniului reglementat prin utilizarea procedurii angajării răspunderii Guvernului.
    Prin urmare, consecventă cu propria sa jurisprudenţă, Curtea Constituţională trebuia să respingă această critică de neconstituţionalitate extrinsecă astfel cum a fost formulată de autorii sesizării.

    4.1. Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, anume imposibilitatea Guvernului de a recurge la procedura angajării răspunderii în condiţiile în care legea criticată modifică OUG nr. 114/2018, iar legea de aprobare a acesteia se află în procedură parlamentară avansată la Camera decizională, se observă că aceasta este fundamentată pe aparenta analogie din prezenta cauză cu cea din Decizia nr. 1.431/2010. În acea decizie Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern pentru că Guvernul îşi angajase răspunderea asupra unui proiect de lege identic cu unul iniţiat tot de el şi pe care îl supusese anterior Parlamentului spre aprobare prin procedura parlamentară legislativă obişnuită.
    4.2. Numai că, spre deosebire de situaţia din Decizia nr. 1.431/2010, în prezenta speţă situaţia juridică este diferită şi substanţa normativă asupra căreia poartă cele două acte normative este diferită. Astfel, în prezenta cauză Guvernul nu a iniţiat o lege pe care să o fi trimis spre aprobare în Parlament şi în timp ce ea ar fi fost dezbătută Guvernul ar fi încercat să urgenteze procedurile parlamentare prin angajarea răspunderii sale asupra aceluiaşi text, ci Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra unui text care vizează, parţial şi parcelar, inclusiv texte dintr-o lege aflată în dezbaterea Parlamentului. În plus, substanţa normativă a legii asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea este diferită de cea a legii aflate deja în dezbatere parlamentară:
    - în vreme ce Legea de aprobare a OUG nr. 114/2018 se referă doar la acest act normativ, Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative vizează un ansamblu mult mai complex de măsuri, printre care se regăsesc şi unele stipulate de OUG nr. 114/2018 şi pe care această din urmă lege îşi propune să le modifice;
    – în vreme ce Legea de aprobare a OUG nr. 114/2018 a fost supusă aprobării Parlamentului pentru că aceasta este o condiţie de validitate a actului de legislaţie delegată conform art. 115 din Constituţie, Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative nu mai fost supusă procedurii de legiferare anterior momentului la care Guvernul şi-a angajat răspunderea asupra ei;
    – în vreme ce scopul Legii de aprobare a OUG nr. 114/2018 este acela de a încheia procedura delegării legislative, scopul Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este acela de a crea noi norme juridice de rang legislativ.

    4.3. Din moment ce textul constituţional al art. 114 nu distinge, angajarea răspunderii poate fi realizată asupra unui proiect de lege al cărui obiect de reglementare este determinat în mod exclusiv de Guvern, inclusiv asupra unui proiect de lege care vizează, între altele, modificarea şi completarea unei ordonanţe de urgenţă a cărei legi de aprobare se află în curs de dezbatere la Parlament. Pe de o parte, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a demonstrat faptul că Guvernul are posibilitatea să îşi angajeze răspunderea asupra unei legi de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă (Decizia nr. 34/1998). Pe de altă parte, dacă Guvernul ia decizia angajării răspunderii sale, inclusiv asupra unor măsuri ce modifică norme deja stabilite printr-o ordonanţă de urgenţă intrată în vigoare, nimic din Constituţie nu îl obligă să recurgă la această procedură exclusiv pentru a face adoptat proiectul de lege de aprobare a respectivei ordonanţe de urgenţă. Cunoscând conţinutul normativ al respectivei ordonanţe de urgenţă Guvernul este liber să decidă cum se raportează la ea, tot aşa cum este liber să decidă cum se raportează la orice alt act normativ aflat în vigoare şi pe care ar dori să îl modifice prin utilizarea unei proceduri prevăzute de Constituţie. Faptul că două procese decizionale de natură legislativă se desfăşoară în paralel şi vizează domenii de reglementare care se suprapun doar parţial nu este o noutate pentru legiuitorul român şi nu se constituie într-o limită formală ori materială pentru niciuna dintre cele două proceduri legislative. În egală măsură nu este o noutate nici faptul că ar fi de dorit să existe o mai mare eficienţă a procesului legislativ din Parlament.
    Prin urmare, consecventă cu propria sa jurisprudenţă, Curtea Constituţională trebuia să respingă această critică de neconstituţionalitate extrinsecă astfel cum a fost formulată de autorii sesizării.
    Pentru toate aceste motive considerăm că procedura angajării răspunderii Guvernului asupra Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 114 din Constituţie.



                    Judecători,
                    dr. Livia Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016