Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 608 din 16 iulie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), ale art. 597 alin. (7) şi ale art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 608 din 16 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), ale art. 597 alin. (7) şi ale art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 82 din 26 ianuarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), ale art. 597 alin. (7) şi ale art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Romeo Stavarache în Dosarul nr. 4.825/110/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.090D/2018.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2020, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea, a autorului excepţiei, prezent personal, şi a domnului Antoniu Obancia, avocatul autorului excepţiei, acesta având delegaţia depusă la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de amânare a pronunţării pentru a depune anumite documente la dosar, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 9 iulie 2020, dată la care, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 57 din acelaşi act normativ, a amânat pronunţarea pentru data de 16 iulie 2020, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 13 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.825/110/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), ale art. 597 alin. (7) şi ale art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Romeo Stavarache într-o cauză penală.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia invocă considerentele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, referitoare la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii în materie penală. Susţine că în materia contestaţiei la executare, art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală face trimitere la art. 597 din acelaşi act normativ, fără a distinge între cazurile de contestaţie la executare invocate. Mai mult, art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală reglementează două teze diferite, fără însă a se face vreo distincţie în contextul normei de trimitere la alte dispoziţii procesual penale.
    5. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt neclare şi imprecise, în măsura în care înţelesul acestora suprimă dreptul la contestaţie pentru cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) ambele teze din Codul de procedură penală. Totodată, susţine că art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală nu se referă la contestaţia la executare, ci la contestaţie, drept/ca o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă inferioară. Astfel, având în vedere principiul specialia generalibus derogant, apreciază că art. 425^1 din Codul de procedură penală nu este aplicabil la soluţionarea contestaţiei la executare oricare ar fi cazurile pe care aceasta s-ar întemeia.
    6. În final, apreciază că este neconstituţională şi reglementarea potrivit căreia decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă, contravenind prevederilor constituţionale anterior precizate.
    7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că, potrivit art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală, procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597 din acelaşi act normativ, text de lege care la alin. (7) prevede că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
    8. Totodată, textul art. 425^1 alin. (7) lit. b) din Codul de procedură penală statuează că decizia prin care se soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac, printre soluţiile ce se pot pronunţa fiind şi respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate, când contestaţia este nefondată.
    9. Potrivit dispoziţiilor art. 129 coroborate cu cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 425^1 din Codul de procedură penală au fost introduse în legislaţia procesual penală prin prevederile art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014, iar din expunerea de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente şi pentru situaţii restrictive de drepturi şi libertăţi.
    10. Aceste situaţii sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competenţa exclusivă a acestuia, astfel că exercitarea căii de atac a contestaţiei se poate face numai atunci când legea o prevede expres.
    11. Or, potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, iar, potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia la executare este definitivă, prevederile art. 597 alin. (5) fiind aplicabile.
    12. Astfel, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile din partea specială, titlul III, capitolele III şi III^1 din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Ca atare, deciziile pronunţate de către instanţa de apel sunt definitive, chiar şi în materia executării, astfel că recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora.
    13. Aşa fiind, instanţa judecătorească apreciază că nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei în sensul că normele legale criticate sunt lipsite de claritate şi predictibilitate, acestea stabilind în mod clar şi echivoc situaţia hotărârilor pronunţate în materia executării de către instanţa de apel, fiind reglementate expres situaţiile în care poate fi formulată contestaţie împotriva hotărârilor pronunţate în materia executării, astfel cum a apreciat legiuitorul în exercitarea atribuţiei constituţionale conferite de art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), ale art. 597 alin. (7) şi ale art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b): „Contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunţa una dintre următoarele soluţii: 1. respingerea contestaţiei, cu menţinerea hotărârii atacate: [...]
    b) când contestaţia este nefondată“.
    - Art. 597 alin. (7): „Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.“
    – Art. 599 alin. (1): „Procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597.“



    18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la claritatea şi previzibilitatea legii.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de faptul că hotărârea pronunţată în cazul contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este definitivă. Curtea observă că în jurisprudenţa sa a constatat că procedura contestaţiei la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Astfel, procedura contestaţiei la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (Decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016).
    20. Totodată, prin Decizia nr. 329 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, şi Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, Curtea a reţinut că dispoziţiile referitoare la contestaţia la executare constituie norme de procedură, iar, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale fiind realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Curtea a statuat în acest sens că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.
    21. În acest context, Curtea observă că prin Decizia penală nr. 201/A din 2 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de către autorul excepţiei. Contestaţia la executare a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, fiind îndreptată împotriva Deciziei penale nr. 495/A din 3 noiembrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă judecătorească.
    22. Aşa fiind, Curtea observă că titlul împotriva căruia contestatorul a formulat contestaţia la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este reprezentat de o decizie penală pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care constituie hotărârea pronunţată, în cauza de fond, de către instanţa de apel, ca ultim grad de jurisdicţie ordinară. Astfel, prin decizia penală, Curtea de Apel Târgu-Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul promovat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţei penale nr. 266/D/14 iulie 2016 a Tribunalului Bacău; a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, cerere formulată de reprezentantul Ministerului Public - DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş; a admis apelurile promovate împotriva Sentinţei penale nr. 266/D/14 iulie 2016 a Tribunalului Bacău de către mai mulţi inculpaţi, printre care şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, a desfiinţat parţial hotărârea judecătorească apelată şi a rejudecat cauza, faţă de anumiţi inculpaţi, printre care şi autorul excepţiei.
    23. Plecând de la aceste premise, Curtea reţine că, în practica constantă a instanţelor judecătoreşti, s-a statuat că „în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost modificată în căile de atac, în speţă în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa sub aspectul la care se face referire prin contestaţia la executare, astfel că instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută este instanţa de apel, competentă să soluţioneze contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală. Or, titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt dispoziţiile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală care prevăd că contestaţia la executare se face la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este definitivă. De altfel, la art. 597 alin. (8) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut că judecarea contestaţiei (ca şi cale de atac) la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate, dar şi că alin. (5) al aceluiaşi articol, care face trimitere la dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata, se aplică în mod corespunzător. Or, hotărârea ce face obiectul acestei contestaţii nu este o hotărâre a primei instanţe, ci a instanţei de apel, iar conform titlului III al părţii speciale privind judecata, hotărârile pronunţate în apel sunt definitive“ [a se vedea, Decizia nr. 949 din 26 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală].
    24. Cu alte cuvinte, hotărârea pronunţată în cazul contestaţiei la executare, formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri definitive pronunţată în calea ordinară a apelului este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.
    25. Referitor la reglementarea căilor de atac, Curtea observă că, prin Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând, aşadar, o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
    26. Curtea a reţinut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale. Art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată.
    27. În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei la executare de procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia, ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    28. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor de lege criticate, Curtea observă că dispoziţiile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că contestaţia la executare se face la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La art. 597 alin. (8) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut că judecarea contestaţiei (drept cale de atac) la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate, iar la alin. (5) al aceluiaşi articol că dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata se aplică în mod corespunzător. Or, hotărârea ce face obiectul acestei contestaţii nu este o hotărâre a primei instanţe, ci a instanţei de apel, iar conform titlului III al părţii speciale privind judecata, hotărârile pronunţate în apel sunt definitive. Astfel, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este definitivă. În soluţionarea contestaţiei la executare, instanţa judecătorească poate dispune oricare dintre soluţiile prevăzute de art. 425^1 alin. (7) din Codul de procedură penală.
    29. Aşa fiind, Curtea apreciază că, din coroborarea dispoziţiilor procesual penale, precum şi din jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, reiese clar şi previzibil că hotărârea pronunţată în cazul contestaţiei la executare, formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, împotriva unei hotărâri definitive pronunţată în calea ordinară a apelului este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.
    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Romeo Stavarache în Dosarul nr. 4.825/110/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), ale art. 597 alin. (7) şi ale art. 599 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 16 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Daniela Ramona Mariţiu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016