Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 608 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 608 din 10 octombrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală     Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 608 din 10 octombrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 110 din 12 februarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Iulian Vasilovici în Dosarul nr. 17.311/301/2017 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.754D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, acesta învederează faptul că, potrivit art. 50 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, principiul calităţii, preciziei şi previzibilităţii legii nu exclude incidenţa unor norme de trimitere, astfel încât, având în vedere diversitatea domeniilor reglementate, în speţă fiind vorba despre domeniul fiscal, apreciază că soluţia legislativă criticată în cauză este constituţională.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 17.311/301/2017, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost invocată de Iulian Vasilovici cu ocazia judecării unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 Bucureşti.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, deşi prevederile legale criticate se referă la excluderea de la semnarea şi ştampilarea actelor dacă sunt îndeplinite cerinţele legale aplicabile în materie, consideră însă că o asemenea reglementare este neconstituţională, întrucât destinatarul normei nu poate să prevadă care sunt cerinţele legale ce trebuie îndeplinite, atâta vreme cât orice act public trebuie însoţit pentru valabilitate de semnătura şi ştampila instituţiei emitente. Apreciază că reglementarea criticată din Codul de procedură fiscală intră în contradicţie şi cu dispoziţiile legale referitoare la valabilitatea actelor sub semnătură privată, care trebuie să fie semnate şi ştampilate, sens în care face referire la prevederile art. 268 şi art. 272 din Codul de procedură civilă.
    6. Întrucât reglementarea criticată nu permite subiecţilor de drept să determine care sunt acele condiţii necesare a fi îndeplinite şi, mai mult decât atât, autorul excepţiei apreciază că norma legală criticată este o normă discriminatorie faţă de cetăţenii aflaţi sub incidenţa sa, fiind în favoarea subiectului activ statul român, având în vedere că acesta din urmă poate uza de nesemnarea actelor de procedură, derogând astfel de la principiile de valabilitate ale unui act (înscris) în format fizic. Consideră că prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală contravin normei constituţionale referitoare la predictibilitatea legislaţiei, precum şi art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, conform căruia România este un stat de drept, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt garantate.
    7. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că reglementarea criticată este neîntemeiată. Instanţa de judecată arată că principiul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii legii nu exclude incidenţa normelor de trimitere, conform art. 50 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. Astfel, faţă de diversitatea domeniilor reglementate (domeniul fiscal, procesual fiscal, silvic, penal etc.) utilizarea normelor de trimitere poate fi benefică, scopul unui act normativ fiind, de cele mai multe ori, de a reglementa cu titlu general anumite relaţii sociale. Arată că, deşi este adevărat că destinatarul unei conduite impuse de lege trebuie să fie în măsură să înţeleagă această conduită şi să îşi regleze comportamentul prescris, totuşi aceasta nu exclude de plano necesitatea apelării la un specialist pentru a interpreta textul de lege.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În contextul criticilor formulate de autorul excepţiei, consideră ca fiind relevante considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 432 din 21 octombrie 2004, potrivit cărora „această derogare de la dreptul comun este în deplin acord cu Legea fundamentală care, la art. 126 alin. (2), prevede că «competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege», legiuitorul fiind astfel îndreptăţit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situaţii speciale. În cazul de faţă, situaţia specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanţelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general“. Consideră, totodată, că norma criticată nu este lipsită de predictibilitate, întrucât din cuprinsul acesteia rezultă că actul administrativ fiscal tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate impuse acestei categorii de acte, mai puţin cele referitoare la ştampilă şi semnătură.
    10. Avocatul Poporului menţionează că prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală păstrează soluţia legislativă consacrată în cuprinsul art. 43 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Învederează că şi-a mai exprimat punctul de vedere, pe care şi-l menţine şi în prezenta cauză, asupra acestui ultim text de lege, în sensul constituţionalităţii acestuia.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, care fac parte din Capitolul IV intitulat „Actele emise de organele fiscale“, care au următorul cuprins: „Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) şi tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.“
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.“, ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la claritatea, precizia şi predictibilitatea legii, precum şi celor ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală preiau soluţia legislativă cuprinsă iniţial în art. 43 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum acest articol a fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar, ulterior, ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale, a devenit art. 43 alin. (6), având acelaşi conţinut normativ.
    16. În acest context, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 443 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 14 ianuarie 2014, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, ce conferă Parlamentului atributul de unică autoritate legiuitoare a ţării, legiuitorul are dreptul ca la instituirea regulilor de procedură, sub condiţia respectării normelor fundamentale, să adopte normele apreciate ca fiind cele mai potrivite şi eficiente, în funcţie de specificitatea fiecărei materii reglementate, de obiectivele sau scopul actului normativ respectiv etc. Or, stabilirea condiţiilor de validitate a actului administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, precum şi a excepţiei de la regimul general al nulităţii actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, reprezintă tocmai materializarea voinţei legiuitorului în sensul adoptării unor norme speciale, adaptate domeniului reglementat - domeniul fiscal - şi adresate, mai exact, categoriei distincte a actelor administrative fiscale emise prin intermediul unui centru de imprimare masivă. În plus, reglementarea criticată se încadrează în sfera normelor de procedură specifice domeniului fiscal, care vizează în egală măsură pe toţi cei cărora li se adresează, fără a genera o stare de inegalitate sau de discriminare contrară art. 16 din Constituţie.
    17. Categoriile de acte administrative fiscale care se emit în condiţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală de către organul fiscal central, şi se tipăresc prin intermediul unui centru de imprimare masivă se stabilesc, potrivit art. 46 alin. (7) din acelaşi act normativ, prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, astfel că această categorie distinctă de acte administrative fiscale este determinată nu de destinatarul lor, ci de obiectul acestora. Acest element se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional, care justifică, în lumina exigenţelor ce caracterizează principiul egalităţii, tratamentul juridic diferit al acestei categorii de acte administrative fiscale faţă de celelalte - şi, implicit, al destinatarilor lor.
    18. Curtea reţine, de asemenea, că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei referitoare la lipsa de predictibilitate şi claritate a normei criticate, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.155/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale şi procedurale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 12 aprilie 2016, precum şi prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 3.097/2016 pentru aplicarea prevederilor art. 46 alin. (8) şi art. 47 alin. (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 5 decembrie 2016, este prevăzută lista actelor administrative fiscale, actelor de executare şi altor acte emise de organul fiscal local ce pot fi comunicate prin mijloace electronice de transmitere la distanţă sau tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite şi ştampila organului fiscal local. Prin urmare, aceste acte sunt limitative, fiind prevăzute strict în legislaţia în materie.
    19. Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia reglementarea criticată din Codul de procedură fiscală intră în contradicţie cu dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la valabilitatea actelor sub semnătură privată, care trebuie să fie semnate şi ştampilate, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Codul de procedură fiscală reprezintă o „lege specială care instituite unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă. Interesul organelor fiscale de aducere la cunoştinţa contribuabilului a existenţei unei obligaţii fiscale al cărei creditor este însuşi statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalităţi care să asigure aducerea efectivă la cunoştinţa contribuabilului despre existenţa unor obligaţii fiscale în sarcina sa“. În acest context, Curtea subliniază că prin art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a fost stabilită, fără echivoc, care este ordinea tipurilor de comunicare a actului administrativ fiscal către contribuabil, ordine ce trebuie respectată de către organul fiscal.
    20. Referitor la reglementarea derogatorie de la dreptul comun instituită prin art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedură fiscală, Curtea reţine că, spre deosebire de dreptul privat, unde forma nu este o condiţie de valabilitate a actului juridic decât în mod excepţional, în dreptul public forma este esenţială. În literatura de specialitate, forma actului administrativ a fost definită ca reprezentând totalitatea elementelor formale conţinute de un act administrativ privit ca instrumentum. Această definiţie poate fi reţinută mutatis mutandis şi în cazul actului administrativ fiscal, care este o specie a actului administrativ. În materia dreptului fiscal, faţă de prevederea imperativă cuprinsă la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal poate fi emis numai în formă scrisă. Forma scrisă a actului administrativ fiscal cunoaşte, la rândul său, două modalităţi de realizare, respectiv înscris pe suport hârtie şi înscris emis în formă electronică.
    21. În acest context, Curtea constată că modalitatea de emitere a actului administrativ fiscal în condiţiile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, adică tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă, nu afectează în niciun fel exercitarea deplină a drepturilor persoanelor cărora acel act se adresează. Aceasta, deoarece actele administrative fiscale emise pe suport hârtie cuprind următoarele elemente de identificare: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor; obiectul actului administrativ fiscal; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent; posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune aceasta, precum şi menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului. Chiar dacă, din raţiuni practice, legiuitorul a prevăzut în mod explicit valabilitatea actului administrativ fiscal tipărit prin intermediul unui centru de imprimare masivă, în lipsa semnăturii persoanei împuternicite şi a ştampilei organului fiscal emitent, un astfel de act cuprinde suficiente elemente pentru a putea fi identificate atât organul emitent, cât şi persoana împuternicită a acestuia, pentru o eventuală răspundere disciplinară, civilă sau penală, după caz. O asemenea persoană va răspunde în faţa legii în aceleaşi condiţii ca persoana care a semnat şi ştampilat actul administrativ fiscal (în acest sens a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau Decizia nr. 1.355 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009).
    22. Prin urmare, lipsa celor două elemente reprezintă excepţia de la regula instituită de art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, text referitor la elementele şi condiţiile de formă pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal. Excepţia vizează în mod strict doar situaţia actelor administrative fiscale tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă şi se justifică tocmai prin modalitatea aparte de emitere, în sens fizic sau material, a respectivului document, fără a avea nicio altă implicaţie asupra forţei sale juridice. Raţiunea avută în vedere de legiuitor pentru a consacra o astfel de excepţie o constituie necesitatea de a reduce formalismul în cazul actelor administrative fiscale emise în număr foarte mare şi care privesc acelaşi tip de situaţie fiscală. Aşadar, un act administrativ fiscal, indiferent de mijloacele folosite pentru emiterea lui, adică act emis pe suport hârtie sau în formă electronică, are aceeaşi forţă juridică.
    23. În fine, Curtea subliniază că, potrivit art. 13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului, aşa cum este exprimată în lege. În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, se ţine seama de scopul emiterii actului normativ. Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul legii, iar în cazul în care acestea sunt susceptibile de mai multe înţelesuri, se interpretează în sensul care corespunde cel mai bine obiectului şi scopului legii, în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. Dacă după aplicarea regulilor de interpretare mai sus menţionate prevederile legislaţiei fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului. De altfel, aşa cum s-a subliniat de nenumărate ori în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept fiscal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna, astfel încât rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor. Niciodată normele nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materie fiscală.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Vasilovici în Dosarul nr. 17.311/301/2017 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 46 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 octombrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ingrid Alina Tudora

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016