Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 604 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 604 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 202 din 16 martie 2026
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Miorcăneanu în Dosarul nr. 29.698/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.528D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât criteriile de stabilire a stării de temere a victimei nu pot fi reglementate exhaustiv de legiuitor, ci trebuie lăsate la latitudinea organelor judiciare, iar, în subsidiar, de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 27 aprilie 2023.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 29.698/325/2020, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Viorel Miorcăneanu într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) din Codul penal raportat la art. 206 din Codul penal.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că art. 206 alin. (1) din Codul penal nu stabileşte cu claritate elementul material al infracţiunii de ameninţare şi nici instrumentul obiectiv de cuantificare a urmării imediate a infracţiunii, respectiv starea de temere a victimei. Arată că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar existenţa sau inexistenţa faptei penale se raportează la aptitudinea acţiunilor inculpatului, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, de a provoca o stare de temere persoanei ameninţate (în cauză, funcţionar public). Susţine că, în ipoteza contrară, a lipsei temerii, fapta autorului excepţiei constituie contravenţie, prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
    6. Judecătoria Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că norma de incriminare este redactată în termeni clari, previzibili, astfel că subiecţii de drept au posibilitatea de a înţelege standardul de comportament pe care trebuie să îl adopte în societate. De altfel, criteriile de stabilire a aptitudinii unei anumite conduite ameninţătoare de a produce o stare de temere nu pot fi prevăzute exhaustiv de către legiuitor, fiind o chestiune care, depinzând de particularitatea fiecărei cauze, trebuie lăsată la latitudinea organelor judiciare. Consideră, totodată, că autorul excepţiei critică, mai degrabă, aptitudinea instanţei de a cenzura întrebările care nu sunt utile sau care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar împrejurarea că instanţa de judecată a respins întrebările adresate martorilor, cărora li sa cerut să facă aprecieri cu privire la starea de temere pe care ar fi resimţit-o sau nu persoana vătămată, când ar fi fost ameninţată, nu reprezintă un element suficient pentru a se susţine neclaritatea reglementării infracţiunii de ameninţare.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 206 din Codul penal. Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei rezultă însă că acesta critică doar dispoziţiile alin. (1) al art. 206 din Codul penal, pe care le citează şi la care se referă în mod punctual în argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conţinut: „(1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.“
    11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (1) şi (12) privind inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, precum şi legalitatea incriminării, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că motivele de neconstituţionalitate formulate de autor, din perspectiva faptului că nu este prevăzută o anumită gravitate a faptei păgubitoare, respectiv că nu se stabileşte în mod concret dacă starea de temere trebuie să fie produsă persoanei vătămate sau fapta să aibă capacitatea abstractă de a crea o stare de temere, au fost examinate prin Decizia nr. 36 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 26 mai 2020, şi Decizia nr. 232 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 4 august 2023, prin care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
    13. În considerentele deciziilor precitate, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 23 alin. (12) din Constituţie, Curtea a reţinut că legalitatea incriminării şi a pedepsei presupune în mod implicit respectarea exigenţelor constituţionale referitoare la calitatea legii, astfel că cerinţele art. 1 alin. (5) se subsumează celor ale art. 23 alin. (12) din Constituţie în ipoteza normelor de incriminare. Standardele constituţionale de calitate a legii sunt îndeplinite dacă legiuitorul indică în mod clar şi neechivoc obiectul material al infracţiunilor în chiar cuprinsul normei legale de incriminare sau dacă acesta poate fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang egal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. Legiuitorul nu trebuie să îşi respecte numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, o asemenea situaţie putând determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text, contrară exigenţelor constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv la condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragrafele 21 şi 22, şi Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 şi 25). Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă şi să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul, şi că norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform şi să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (a se vedea Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 34, sau Decizia nr. 263 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 26 iulie 2018, paragraful 20).
    14. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), impune definirea, în mod clar, prin lege, a infracţiunilor şi a pedepselor aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) , paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91).
    15. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este în special cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (hotărârile pronunţate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).
    16. Totodată, pentru a fi conformă cu dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie, incriminarea unor fapte prin norme juridice de drept penal trebuie să respecte principiul proporţionalităţii incriminării, potrivit căruia respectiva incriminare trebuie să fie strict necesară obiectivului urmărit de legiuitor, iar intruziunea ce vizează drepturile fundamentale restrânse prin aplicarea normei incriminatoare să fie justificată prin raportare la protecţia juridică asigurată prin reglementarea acelei infracţiuni (Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 19 iulie 2018, paragraful 30).
    17. Ţinând cont de reperele jurisprudenţiale menţionate, Curtea a reţinut că norma de incriminare stabileşte că elementul material al infracţiunii analizate constă într-o acţiune de ameninţare, fără a stabili mijlocul de comunicare prin care aceasta se realizează tocmai pentru că nu contează dacă aceasta este făcută în scris, verbal sau prin gesturi ori fapte. Indiferent că ameninţarea s-a produs prin comunicarea directă a unei scrisori, telegrame sau a unui mesaj către victimă sau prin comunicarea într-un spaţiu virtual de tip social-media sau comentarii online, elementul material al infracţiunii de ameninţare există şi este realizat. Ameninţarea săvârşită împotriva unei persoane nu este şi nu poate fi condiţionată de modul în care este exteriorizat elementul material al infracţiunii şi modul în care victima ia cunoştinţă de aceasta (comunicare directă/indirectă). În caz contrar, legea penală ar limita protecţia pe care statul trebuie să o asigure libertăţii psihice şi morale a persoanei, conform art. 22 alin. (1) din Constituţie, ceea ce ar fi contrar înseşi valorilor supreme care stau la baza statului, cu referire la obligaţia acestuia de a garanta drepturile şi libertăţile fundamentale.
    18. Aşa încât, Curtea a constatat că textul criticat, sub aspectul analizat, este unul clar, precis şi previzibil, îndeplinind cerinţele de calitate a legii care decurg din art. 23 alin. (12) din Constituţie şi art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    19. Analizând criticile potrivit cărora legea nu prevede criterii pentru cuantificarea stării de temere a victimei în raport cu considerentele jurisprudenţiale menţionate, Curtea a constatat, în Decizia nr. 36 din 4 februarie 2020, paragraful 24, şi Decizia nr. 232 din 27 aprilie 2023, paragraful 12, precitate, că acţiunea de ameninţare, potrivit art. 206 alin. (1) din Codul penal, trebuie să aibă aptitudinea producerii unei stări de temere. Pentru a analiza îndeplinirea acestei cerinţe esenţiale a infracţiunii, parte a laturii obiective, Curtea a reţinut că trebuie avute în vedere, în mod evident, anumite criterii subiective în sine raportat la persoana victimei, şi anume calitatea sa, starea sa psihică sau gradul de instruire, experienţă şi pricepere al acesteia. Prin urmare, toate aceste condiţii sunt unele subiective care trebuie evaluate şi analizate in concreto, raportat la circumstanţele cauzei. Nu i se poate reproşa legiuitorului faptul că textul de lege nu reglementează în mod expres şi exhaustiv astfel de criterii pentru determinarea stării de temere, întrucât prin însăşi folosirea sintagmei „de natură să îi producă o stare de temere“ din cuprinsul art. 206 alin. (1) din Codul penal se poate înţelege că acţiunea de ameninţare trebuie să aibă aptitudinea de a provoca un sentiment de frică în privinţa subiectului pasiv al infracţiunii, iar criteriile rezultă în mod logic din textul normativ. Mai mult, Curtea a reţinut că enumerarea exhaustivă a criteriilor relevate ar imprima normei juridice penale o rigiditate excesivă, fără însă ca precizia absolută să poată fi atinsă, ceea ce înseamnă că o generalitate a sa în privinţa analizată nu este contrară per se principiului legalităţii incriminării, elementul de interpretare judiciară fiind necesar şi inevitabil. În completarea celor reţinute de Curte, în decizia precitată, instanţa de control constituţional observă că, din formularea normei penale criticate - prin folosirea pronumelui „îi“ - rezultă că susceptibilitatea producerii unei stări de temere trebuie raportată la persoana ameninţată, iar nu la orice altă persoană, iar aceasta se analizează de către instanţa de judecată, în mod concret, în funcţie de modalitatea şi împrejurările de săvârşire a faptei. În concluzie, Curtea a reţinut că norma penală criticată, sub aspectul analizat, este clară, precisă şi previzibilă, îndeplinind cerinţele de calitate a legii care decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor.
    20. Totodată, Curtea a reţinut că art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţie, invocate în cauză, nu au legătură cu textul criticat, întrucât sfera de cuprindere a dreptului la un proces echitabil nu vizează normele de incriminare/de drept substanţial, ci normele procesuale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19 şi 20). Or, în cauză, se contestă o normă cu caracter substanţial, astfel că nu se poate reţine incidenţa acestor texte de referinţă.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Miorcăneanu în Dosarul nr. 29.698/325/2020 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 206 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2025.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    Elena-Simina Tănăsescu
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu


    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  DECIZIA nr. 604 din 11 noiembrie 2025

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016