Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 600 din 28 septembrie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi ale art. 64 alin. (4) din acelaşi cod    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 600 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi ale art. 64 alin. (4) din acelaşi cod

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 945 din 29 noiembrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Adrian Şulţ în Dosarul nr. 29.859/200/2014 al Judecătoriei Buzău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 790D/2016.
    2. La apelul nominal, pentru partea OMV Petrom - S.A. Bucureşti, răspunde avocatul Corina Ruxandra Popescu, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului părţii prezente, care depune note scrise şi solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere faptul că, în speţă, judecătorul de drepturi şi libertăţi nu şi-a exercitat nicio atribuţie. Referitor la dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, referitor la prevederile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, deoarece autorul excepţiei solicită completarea textului de lege criticat, în sensul ca judecătorul de cameră preliminară să nu poată participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea din 13 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 29.859/200/2014, Judecătoria Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Adrian Şulţ cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât judecătorul de cameră preliminară îndeplineşte concomitent şi funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, având în vedere că se pronunţă asupra unor chestiuni ce ţin tocmai de respectarea sau nerespectarea acestor drepturi în faza de urmărire penală, motiv pentru care nu poate fi considerat imparţial, astfel încât să exercite şi funcţia de judecată în cauză. Consideră că dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală ar trebui completate în sensul ca nici judecătorul de cameră preliminară să nu poată participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.
    7. Judecătoria Buzău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
    8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 80 din 23 februarie 2016.
    10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât susţinerile autorului excepţiei tind la completarea textelor de lege criticate, în sensul ca şi judecătorul de cameră preliminară să se supună aceloraşi restricţii ca şi cele prevăzute - de dispoziţiile art. 64 din Codul de procedură penală - pentru judecătorul de drepturi şi libertăţi. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a ţării“, fiind, totodată, în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din motivarea criticii reiese că, în realitate, aceasta vizează prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (4) din acelaşi cod. Textele criticate au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată este neconstituţională. Ca urmare a deciziei mai sus menţionate, dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate - ulterior sesizării Curţii în cauza de faţă - prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, normele de procedură cuprinse în dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală au produs efecte în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra respectivelor dispoziţii de lege în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată: „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată.“ Art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: „În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: […] c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată;“;
    – Art. 64 alin. (4): „Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac“.

    14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită completarea acestora, în sensul ca judecătorul de cameră preliminară să nu poată participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
    16. Referitor la dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la pronunţarea prezentei decizii, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată. În acest sens, Curtea a reţinut că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător - care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală - să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, totodată, că o soluţie contrară ar fi de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Astfel, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). Prin aceeaşi decizie, mai sus menţionată, Curtea Constituţională a reţinut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. De asemenea, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (paragrafele 14 şi 15).──────────
    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 15 iunie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 octombrie 2017.
──────────

    17. În continuare, prin Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017, citată anterior, Curtea a reţinut că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi la legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate, deşi nu se readministrează, sunt supuse dezbaterii contradictorii, respectiv pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă aceasta apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, care obligă instanţa - dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă - să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (paragraful 16).
    18. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016, Decizia nr. 901 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 14 martie 2016, Decizia nr. 80 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, Decizia nr. 380 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 13 iulie 2016, Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, şi Decizia nr. 136 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 11 iulie 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Adrian Şulţ în Dosarul nr. 29.859/200/2014 al Judecătoriei Buzău - Secţia penală.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Oana Cristina Puică


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice