Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 6 din 11 februarie 2019  referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 6 din 11 februarie 2019 referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 243 din 29 martie 2019
    Dosar nr. 2.877/1/2018

┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a│
│Voicheci │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Corina-Alina │- preşedintele Secţiei │
│Corbu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreia Liana│- judecător la Secţia I │
│Constanda │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I │
│Popoiag │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Alina Iuliana│- judecător la Secţia I │
│Ţuca │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Paraschiv │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Paulina Lucia│- judecător la Secţia a │
│Brehar │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia de│
│Gheorghe │contencios administrativ│
│Severin │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia de│
│Filipescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de│
│Florina │contencios administrativ│
│Secreţeanu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia de│
│Păun │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marius Ionel │- judecător la Secţia de│
│Ionescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.877/1/2018 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Adriana Elena Stamatescu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.577/105/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.
    Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 27 septembrie 2018, în Dosarul nr. 7.577/105/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de „salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare“.

    II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată
    2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 7.577/105/2017, contestatorul a chemat în judecată pe intimatele Casa Judeţeană de Pensii Prahova şi Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Casei Judeţene de Pensii Prahova să recalculeze pensia, valorificând salariile brute, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. xxxx din 21.02.2017 eliberată de societatea cu răspundere limitată A, depozitara arhivei societăţii pe acţiuni B, începând cu luna următoare depunerii cererii la aceasta, anularea deciziei emise de Casa Judeţeană de Pensii Prahova, iar în situaţia în care, pe parcursul judecăţii, Casa Naţională de Pensii Publice emite hotărâre de respingere, contestatorul a înţeles să solicite şi anularea acesteia.
    3. Tribunalul Prahova, prin Sentinţa civilă nr. 96 din 10 ianuarie 2018, a respins contestaţia, ca fiind neîntemeiată.
    4. În soluţionarea acţiunii, tribunalul a dat eficienţă statuărilor obligatorii din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, ambele pronunţate în recurs în interesul legii, reţinându-se că, deşi dispoziţiile legale avute în vedere la pronunţarea acestor decizii în interesul legii [respectiv, cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 19/2000), şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005)] nu mai sunt în vigoare, soluţiile lor legislative au fost reluate şi se regăsesc în conţinut identic în dispoziţiile noii reglementări, respectiv Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), aşa încât, pentru identitate de raţiune, cele statuate prin respectivele decizii pronunţate în recurs în interesul legii sunt aplicabile şi deciziilor de stabilire a drepturilor la pensie emise în temeiul noii legi.
    5. Prima instanţă a arătat că, pentru ca sporurile şi alte venituri suplimentare să poată fi valorificate la stabilirea/ recalcularea drepturilor de pensie, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: acestea să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, să fie înregistrate în carnetul de muncă ori în adeverinţele emise de unităţile angajatoare şi să se fi plătit contribuţii de asigurări sociale.
    6. În susţinerea cererii sale de recalculare a drepturilor de pensie, contestatorul a invocat principiul contributivităţii, ce a fost avut în vedere şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pronunţarea deciziilor date în recurs în interesul legii mai sus menţionate, prin raportare la Adeverinţa nr. xxxx din 21.02.2017, din cuprinsul căreia rezultă cuantumurile salariilor tarifare şi brute realizate de acesta în perioadele 22.02.1968-25.10.1970 şi 3.03.1972-1.04.2001, precum şi împrejurarea că unitatea a calculat, a reţinut şi a virat cotele aferente contribuţiei de asigurări sociale şi contribuţia la pensia suplimentară, în conformitate cu prevederile legale.
    7. Tribunalul a arătat că această adeverinţă trebuie analizată din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare (Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010), prin care se stabileşte modul de întocmire a actelor de vechime în muncă prevăzute de lege, altele decât carnetul de muncă, după cum urmează:
    "(1) În situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menţionate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente:
    a) denumirea angajatorului;
    b) datele de identificare a persoanei;
    c) perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă;
    d) menţionarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea;
    e) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată;
    f) salariul tarifar de încadrare;
    g) denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată;
    h) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat."

    8. Or, s-a apreciat că adeverinţa invocată de contestator nu îndeplineşte toate cerinţele enunţate anterior, atât timp cât nu individualizează distinct decât sumele încasate lunar cu titlu de salariu tarifar de încadrare, iar nu şi sporurile permanente, procentul sau suma acordată, perioada de timp în care a primit acel spor şi temeiul de drept ce a stat la baza acordării, precum şi sumele primite cu alt titlu (sporuri nepermanente, prime, compensaţii etc.), toate intrând în componenţa „salariilor brute“ indicate nediferenţiat de societate.
    9. De altfel, în cadrul demersului său judiciar, nici măcar contestatorul nu a individualizat natura celorlalte sume cu care a fost remunerat, în afara salariilor tarifare de încadrare, limitându-se la susţinerea că sumele brute indicate prin certificatul prezentat ar fi trebuit valorificate în integralitate, susţinere care nu a fost primită de tribunal tocmai pentru că, pornind de la considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, includerea sau neincluderea veniturilor (încasate cu alt titlu decât salariu tarifar de încadrare) în baza de calcul şi încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.
    10. Prima instanţă a arătat că o asemenea verificare nu poate fi realizată decât în condiţiile indicării naturii sporului/ primei/compensaţiei, a procentului sau sumei acordate, a perioadei de timp în care a primit acel spor şi a temeiului de drept ce a stat la baza acordării, pentru că, în principiu, nu pot fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie şi veniturile încasate cu caracter ocazional de către beneficiarul dreptului la pensie.
    11. Mai mult decât atât, tribunalul a reţinut că în chiar dispozitivul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012 se face referire la adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, privind sporurile sau veniturile suplimentare în discuţie (în măsura în care nu sunt înregistrate în carnetul de muncă).
    12. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatorul, susţinând, în esenţă, că adeverinţa prezentată conţine salariul brut ce reprezintă toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum şi din adaosurile salariale corespunzătoare cu munca prestată, pe când în carnetul de muncă este consemnat doar salariul tarifar.
    13. Conform prevederilor legale - art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute (adică toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum şi din adaosurile salariale corespunzătoare cu munca prestată), şi nu doar salariul de încadrare (respectiv suma înscrisă în contractul individual de muncă, fără sporuri, alte indemnizaţii sau adaosuri).
    14. Ulterior, apelantul-contestator a depus la dosar o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitor la următoarea chestiune de drept: „lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii - potrivit art. 165 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare“.

    III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    15. Prin Încheierea de sesizare din data de 27 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.577/105/2017, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, constatând că, în prezenta cauză, instanţa este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, într-un litigiu având natura juridică a asigurărilor sociale, ceea ce conferă competenţă exclusivă, în primă instanţă, tribunalului, conform art. 153 şi 154 din Legea nr. 263/2010, iar hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 155 din aceeaşi lege, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie realizându-se de un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.
    16. Condiţia de admisibilitate referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte este îndeplinită, întrucât soluţionarea pe fond a prezentului dosar (respectiv luarea în considerare la calculul pensiei a salariului tarifar de încadrare menţionat în carnetul de muncă sau a salariului brut menţionat în adeverinţa doveditoare) depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv să se stabilească interpretarea noţiunii de „salariu brut sau net, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare.
    17. Instanţa de sesizare a apreciat că este îndeplinită şi condiţia noutăţii, întrucât asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile să fie înlăturat.
    18. Ca urmare a verificărilor efectuate din oficiu asupra acestui aspect, s-a constatat că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti există practică neunitară, în sensul că unele completuri de judecată admit acţiunile ce vizează valorificarea salariului brut, astfel cum este menţionat în adeverinţa eliberată de angajator, chiar dacă acesta este diferit de salariul de încadrare menţionat în carnetul de muncă, pe când alte completuri resping asemenea cereri, motivat de împrejurarea că adeverinţa în discuţie nu cuprinde în realitate salariul brut de încadrare şi nu atestă în mod separat sporurile încasate.
    19. La nivelul Tribunalului Bucureşti şi Curţii de Apel Piteşti au fost evidenţiate foarte multe hotărâri prin care asemenea acţiuni au fost admise, pe când la nivelul Curţii de Apel Bucureşti au fost cazuri în care acţiunile au fost respinse.
    20. Pe de altă parte, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost pronunţate mai multe decizii ce au statuat asupra preeminenţei principiului contributivităţii în calcularea sau recalcularea pensiilor, cum ar fi Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013.
    21. De asemenea, prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, invocată de intimată în apărarea sa, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 857/113/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.
    22. Instanţa de sesizare a constatat că aceste aspecte nu au legătură cu cauza - în speţă, fiind cert că adeverinţele de acest gen cuprind salariul brut mai mare decât cel de încadrare menţionat în carnetul de muncă.
    23. Având în vedere că asupra interpretării art. 165 din Legea nr. 263/2010, prin prisma principiului contributivităţii, deja s-a statuat, dar şi faţă de modalitatea de redactare a problemei de drept supuse dezlegării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a obiectului cererii de chemare în judecată şi a considerentelor cererii de apel, instanţa de sesizare a apreciat că se impune reformularea întrebării cu care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    24. Astfel, s-a constatat că nu a făcut obiectul analizei instanţei supreme determinarea noţiunii de salariu brut sau net, după caz, menţionat de art. 165 din Legea nr. 263/2010.
    25. Acesta face vorbire despre valorificarea, pentru diferite perioade, a salariilor brute, respectiv nete, astfel cum au fost menţionate în carnetele de muncă (o dispoziţie identică regăsindu-se în art. 164 din Legea nr. 19/2000), cu toate că nu exista o astfel de distincţie, respectiv, nu subzista noţiunea de salariu „brut“ sau „net“ în legislaţia care reglementa modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabilea că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare.
    26. În carnetele de muncă ale salariaţilor a fost menţionat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 2001, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariaţi, de foarte multe ori salariul tarifar de încadrare, menţionat în carnetele de muncă, nereprezentând venitul încasat, în realitate, de către salariat.
    27. Având în vedere practica judiciară existentă atât la nivelul instanţei de sesizare, cât şi la nivelul altor instanţe din ţară cu privire la această problemă de drept, cât şi împrejurarea că ea nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor consultate la data sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a apreciat că este îndeplinită condiţia noutăţii.
    28. S-a apreciat că este îndeplinită şi condiţia ca problema în discuţie să comporte o anumită dificultate de natură să impună o interpretare cu caracter unificator, având în vedere atât soluţiile diferite pronunţate până în prezent, cât şi dificultatea de interpretare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 raportat la actele normative ce reglementau înscrierile în carnetul de muncă, la care chiar legiuitorul face referire.

    IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    29. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii- raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate următoarele puncte de vedere de către părţi:
    30. Apelantul-contestator, prin avocat, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept sesizată.
    31. Pe fondul problemei de drept, a învederat că în carnetele de muncă ale salariaţilor a fost menţionat, de regulă, pentru perioada anterioară anului 2001, salariul tarifar de încadrare, iar nu valoarea reală, primită în mod concret de către salariaţi. Astfel, de foarte multe ori, salariul tarifar de încadrare, menţionat în carnetele de muncă, nu reprezintă venitul încasat, în realitate, de către salariat.
    32. Toate deciziile pronunţate anterior pentru lămurirea problematicii dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu au clarificat dacă, la stabilirea dreptului de pensie, pentru dovedirea salariilor brute sau nete, pot fi avute în vedere şi adeverinţe eliberate de angajator sau arhivar din documentele verificabile aflate în gestionarea lor sau numai aşa cum rezultă din carnetele de muncă, cum limitativ a arătat legiuitorul.
    33. Atât timp cât dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevăd în mod expres că, la determinarea punctajelor lunare, se utilizează salariile brute până la 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, s-a considerat că recalcularea drepturilor de pensie trebuie făcută prin valorificarea salariilor brute, aşa cum au fost menţionate de angajator.
    34. În deplină concordanţă cu deciziile nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care confirmă necesitatea respectării principiului contributivităţii, se poate susţine opinia potrivit căreia salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, aşa cum este menţionat chiar în text, la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care este menţionat în carnetul de muncă.
    35. Aplicarea principiului contributivităţii presupune ca orice element salarial pentru care salariatul/angajatorul a achitat contribuţii de asigurări sociale să se reflecte în cuantumul pensiei.
    36. Adeverinţele depuse la casa teritorială de pensii nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie.
    37. Intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, prin consilier juridic, a apreciat prin punctul de vedere formulat că este necesară o clarificare a modului de interpretare a dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, faţă de practica neunitară identificată la nivelul instanţelor naţionale de judecată.
    38. Cu privire la chestiunea sesizată, a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 196/1977 pentru stabilirea unor măsuri ce decurg din desfiinţarea impozitului pe retribuţiile individuale şi ale art. 165 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, începând cu 1 iulie 1977, în calculul pensiei se valorifică salariul net, adică fără impozit.
    39. De asemenea, conform art. 165 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în calculul pensiei până la data de 1 iulie 1977, când retribuţia tarifară se stabilea cu impozit, se valorifică salariul brut, adică retribuţia tarifară brută în care este inclus şi impozitul.
    40. Salariul înscris în carnetul de muncă până la 1 aprilie 2001, la care face referire art. 165 din Legea nr. 263/2010, cunoscut sub denumirea de retribuţie tarifară/salariu tarifar sau retribuţie/salariu de încadrare, în funcţie de cum era acesta cu sau fără impozit, reprezintă retribuţie tarifară brută sau netă/salariu tarifar brut sau net, după caz.
    41. În opinia intimatei, interpretarea art. 165 din Legea nr. 263/2010 nu implică nicio dificultate, ci doar cunoaşterea legislaţiei muncii şi a asigurărilor sociale anterioară datei de 1 aprilie 2001, corelată cu Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010.
    42. Noţiunea de salariu tarifar/retribuţie tarifară nu trebuie confundată cu noţiunea de salariu brut realizat sau venit brut. În carnetul de muncă retribuţia este înscrisă cu sau fără impozit, şi nu cu sau fără sporuri.
    43. Potrivit legislaţiei asigurărilor sociale, contribuţia individuală la bugetul de pensii, adică cea care se reţine şi se plăteşte din drepturile salariale ale angajatului, a fost introdusă începând cu data de 1 aprilie 2001.
    44. Prin urmare, legiuitorul a fost obligat să stabilească o bază de calcul al pensiei, aferentă perioadei de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, când salariatul nu avea instituită în sarcină o contribuţie individuală la bugetul de pensii.
    45. Astfel, dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 (art. 164 din Legea nr. 19/2000) reglementează baza de calcul al pensiei pentru activitatea desfăşurată înainte de 1 aprilie 2001, care nu trebuie în niciun caz confundată cu cea stabilită la art. 78 din Legea nr. 19/2000 (art. 96 din Legea nr. 263/2010).
    46. Pentru clarificarea acestei delimitări, legiuitorul a făcut trimitere la baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv ce intra în calculul pensiei anterior datei de 1 aprilie 2001.
    47. Cu alte cuvinte, pentru calculul pensiei, atunci când se valorifică o perioadă de activitate anterioară datei de 1 aprilie 2001, prin aplicarea art. 165 din Legea nr. 263/2010, trebuie analizată şi stabilită baza de calcul al pensiei conform Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 3/1977), şi Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale (Legea nr. 49/1992), din care rezultă că sporurile cu caracter permanent, altele decât cele expres menţionate, sunt cele prevăzute în contractele individuale de muncă, de unde şi caracterul lor de permanenţă.
    48. Întrucât înainte de 1 aprilie 2001 nu exista contribuţie individuală la sistemul public de pensii, baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 este corelată cu contribuţia la pensia suplimentară şi este compusă din salariu/retribuţie tarifară şi sporurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

    V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    49. Completul de judecată al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a reţinut că, potrivit prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
    50. Aplicând stricto sensu acest text de lege, se impune a se proceda la valorificarea adeverinţelor în care se menţionează salariile brute obţinute de reclamanţi până la data de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate, în sensul indicării în mod separat a salariului tarifar de încadrare, a denumirii sporurilor cu caracter permanent, a procentului sau sumei acordate, a perioadei în care a primit sporul şi a temeiului în baza căruia s-a acordat.
    51. Aceasta întrucât, la data la care au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 263/2010, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), prevedea la art. 160 că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.
    52. Aceleaşi dispoziţii erau cuprinse şi în Legea salarizării nr. 14/1991, cu modificările ulterioare, în vigoare de la 11 martie 1991 până la 28 februarie 2003, care la art. 1 alin. (2) prevedea că salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile şi sporurile la acesta.
    53. Ca atare, noţiunea de salariu brut este diferită de cea de salariu de bază sau salariu de încadrare, fostul salariu tarifar menţionat de Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare (Decretul nr. 92/1976), în vigoare de la 26 iulie 1976 până la 1 ianuarie 2011, ce a fost abrogat prin Codul muncii.
    54. Salariul brut cuprinde suma veniturilor realizate de salariat, iar salariul net reprezintă diferenţa între salariul brut şi cheltuielile deductibile (contribuţii obligatorii şi impozit).
    55. Or, deşi Legea nr. 263/2010 face trimitere la salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, în realitate, în carnetul de muncă este înscrisă retribuţia tarifară de încadrare, echivalentul salariului tarifar de încadrare sau salariului de bază.
    56. În acest sens s-au invocat prevederile art. 1 şi art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, în vigoare în perioada 1976-2011, care se referă la retribuţia tarifară de încadrare, arătându-se totodată că nici pentru perioada anterioară acestui decret nu există dispoziţii care să impună o asimilare a salariului brut cu salariul tarifar, care este menţionat, de regulă, în carnetele de muncă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Decretul nr. 90/1960 privind carnetul de muncă.
    57. Venitul brut, în înţelesul legii în vigoare la data adoptării Legii nr. 263/2010, era compus din salariu de bază, sporuri, indemnizaţii, indiferent dacă au caracter permanent sau nu etc., deci toate veniturile brute încasate de angajat, iar salariul net este suma rezultată după reţinerea din salariul brut a contribuţiilor şi impozitului datorat de salariat, salariul brut nefiind echivalentul salariului brut de bază sau salariului tarifar sau de încadrare.
    58. În schimb, alăturarea în art. 165 din Legea nr. 263/2010 a sintagmei salariu brut sau net, după caz, cu sintagma în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă este de natură a crea confuzii, câtă vreme înscrierile în carnetele de muncă, potrivit legislaţiei anterioare, priveau retribuţia tarifară de încadrare.
    59. Trebuie observat că, în cazul prezentării unor adeverinţe ce atestă salariul brut al angajatului, în vederea recalculării pensiei acestuia, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, potrivit căruia, „În situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menţionate la art. 16 lit. a) din lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; (...) h) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat“.
    60. Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001.
    61. De asemenea, conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, „Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana“.
    62. Potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, actele la care se face referire la art. 103 alin. (2) din lege pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată şi anticipată parţială sunt: cererea pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6); carnetul de muncă (original şi copie); carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie); carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie); alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată; actele de stare civilă ale solicitantului (...) şi alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.
    63. Or, adeverinţele depuse de reclamanţi nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie, potrivit art. 107 din Legea nr. 263/2010, în sensul stabilirii pensiei în conformitate cu dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 263/2010, conform căruia cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.
    64. Astfel, potrivit art. 96 din aceeaşi lege, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
    65. Ca atare, adeverinţele care atestă cuantumul salariului brut încasat de angajaţi în vederea recalculării pensiei acestora nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care este aplicabil în situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege.
    66. În realitate, adeverinţa se încadrează printre actele întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie, respectiv atestă salariul brut necesar stabilirii punctului de pensie, astfel încât ea este emisă potrivit legii, iar în privinţa ei legiuitorul nu a impus cerinţele prevăzute la art. 124 alin. (1) sus-menţionat.
    67. Pe de altă parte, nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, potrivit cărora sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15. Adeverinţa prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a desfăşurat activitatea, cu indicarea datei de începere şi de încetare a acesteia; d) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordata; f) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.
    68. Din studierea conţinutului acestui text normativ nu rezultă obligativitatea menţionării salariului tarifar, iar, pe de altă parte, menţiunea din cuprinsul adeverinţelor în sensul că au fost achitate contribuţiile la asigurările sociale potrivit dispoziţiilor legale a fost asumată de către angajator sub sancţiunea legii penale, astfel încât, până la dovedirea falsului acestui înscris, această afirmaţie îşi produce pe deplin efectele.
    69. În atare condiţii, având în vedere că adeverinţele din speţele supuse analizei nu se referă la cuantumul sporurilor încasate, ci la cuantumul salariului brut al foştilor angajaţi, s-a constatat că nu sunt obligatorii în asemenea cazuri menţiunile prevăzute la art. 127 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât acestea se referă la adeverinţele întocmite pentru a atesta veniturile reprezentând sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, deci doar cele acordate după data de 1 aprilie 1992.
    70. Ca atare, câtă vreme pentru perioadele prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 263/2010 adeverinţele respectă cerinţele prevăzute de lege, în sensul că atestă salariul brut încasat de reclamanţi în perioadele anterioare datei de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991 până la 1 aprilie 2001, ele trebuie avute în vedere şi valorificate.
    71. Pe de altă parte, art. 165 din Legea nr. 263/2010 se referă la data de 1 iulie 1977, când a intrat în vigoare Legea nr. 3/1977, lege ce a fost abrogată de Legea nr. 19/2000.
    72. Legea nr. 3/1977 statua la art. 1 că pensia se stabileşte în raport cu contribuţia adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societăţii şi se diferenţiază în funcţie de vechimea în muncă, retribuţia avută şi grupa de muncă, iar la art. 10 se menţiona că retribuţia tarifară, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuţiilor tarifare lunare din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate.
    73. Art. 10 din Legea nr. 3/1977 a fost modificat prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992, astfel:
    "Baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază şi a următoarelor:
    - sporul de vechime în muncă;
    – sporul pentru lucrul în subteran, precum şi pentru lucrul pe platformele marine de foraj şi extracţie;
    – indemnizaţia de zbor;
    – sporul pentru condiţii grele de muncă;
    – sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
    – sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare;
    – alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii."

    74. Anterior Legii nr. 3/1977 erau aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi pensia suplimentară, republicată, în vigoare de la 1 ianuarie 1967 până la 1 iulie 1977, potrivit cărora, pentru stabilirea cuantumului pensiei, se iau în considerare, după felul pensiei, următoarele elemente: a) vechimea în muncă; b) salariul tarifar de încadrare; c) gradul de invaliditate şi cauza care a provocat invaliditatea; d) condiţiile de la locul de muncă.
    75. Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Decretul nr. 389/1972), în vigoare de la 1 ianuarie 1973 până la 1 aprilie 2001, abrogat şi înlocuit prin Legea nr. 19/2000, statua la art. 1 că unităţile care folosesc personal salariat sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc şi de durata contractului de muncă.
    76. Acesta a fost modificat de art. II pct. 1 din Legea nr. 49/1992, conform căruia:
    "Pentru persoanele juridice şi fizice care folosesc personal salariat, contribuţia asigurărilor sociale de stat se stabileşte diferenţiat, astfel:
    - 35% asupra câştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa I de muncă;
    – 30% asupra câştigului brut realizat de salariaţii încadraţi în grupa a II-a de muncă;
    – 25% asupra câştigului brut realizat de celelalte categorii de salariaţi;
    – 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puţin decât salariul minim brut pe ţară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaţilor şi a copiilor."

    77. Raportând aceste dispoziţii la art. 96 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv, iar punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/soldei brute sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, se poate observa că, deşi baza de calcul la stabilirea pensiei se raporta la salariul tarifar de încadrare, salariul de bază sau retribuţia tarifară de încadrare, venitul asigurat era câştigul brut realizat de salariat.
    78. În atare condiţii, în deplină concordanţă cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, care confirmă necesitatea respectării principiului contributivităţii, se poate susţine opinia potrivit căreia salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, aşa cum este menţionat chiar în cuprinsul textului, la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă.
    79. Un contraargument poate fi însă faptul că la alin. (2) al art. 165 se menţionează că, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1), se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, iar la alin. (3) al aceluiaşi articol se detaliază modul în care se utilizează sporul de vechime la stabilirea punctajelor lunare în perioadele 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983, 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992, ceea ce ar conduce la concluzia că în realitate salariile brute sau nete menţionate la alin. (1) sunt salariile tarifare de încadrare, şi nu cele rezultate prin adăugarea la salariul de bază a sporurilor şi altor asemenea sume încasate potrivit legii.

    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    80. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, datele comunicate de instanţele naţionale au relevat că la nivelul curţilor de apel Timişoara, Oradea, Alba Iulia, Galaţi şi Bacău nu s-a identificat practică judiciară.
    81. La nivelul Curţii de Apel Braşov practica judiciară este unitară în sensul că salariile brute menţionate la art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cuprinse în adeverinţe, nu pot fi valorificate la recalcularea pensiei. În justificarea acestei soluţii s-a precizat că din coroborarea prevederilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 reiese că prin salariile nete sau brute se au în vedere salariile de încadrare înscrise în contractul individual de muncă, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent. Expresia „salariile brute sau nete“ din art. 165 al Legii nr. 263/2010 are în vedere salariile tarifare de încadrare, cărora li s-a reţinut sau nu impozitul aferent şi nu se identifică cu veniturile brute.
    82. Practica judiciară la nivelul Curţii de Apel Constanţa este unitară, în sensul că se valorifică veniturile brute atestate în adeverinţe eliberate de fostul angajator, dacă sunt îndeplinite condiţiile indicate prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    83. La nivelul Curţii de Apel Cluj au fost identificate mai multe hotărâri judecătoreşti definitive din cuprinsul cărora rezultă existenţa unei practici constante şi unitare, potrivit căreia sunt nefondate cererile reclamanţilor având ca obiect recalcularea pensiei cu luarea în considerare a salariilor brute (veniturilor brute) menţionate în adeverinţele eliberate de foştii angajatori. Pentru a pronunţa aceste soluţii, instanţele au avut în vedere faptul că adeverinţele atestă totalul câştigurilor brute realizate în fiecare lună, fără a preciza în mod distinct care sunt veniturile realizate, respectiv cât reprezintă salariul de încadrare şi cât sporurile şi care este temeiul legal de acordare a acestor venituri.
    84. La Curtea de Apel Târgu Mureş s-a conturat opinia că salariile brute la care se face referire în art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 vizează câştigul brut realizat de reclamant. În acord cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, s-a apreciat că aplicarea principiului contributivităţii presupune ca orice element salarial pentru care salariatul/angajatorul a achitat contribuţii de asigurări sociale să se reflecte în cuantumul pensiei.
    85. Practica judiciară la nivelul instanţelor din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că, în acord cu dispoziţiile art. 96 alin. (2) şi art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, salariile obţinute în perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 vor fi valorificate la determinarea punctajelor lunare indiferent de forma în care au fost consemnate în carnetul de muncă, în perioade diferite, respectiv salarii brute sau nete, şi nu salarii tarifare de încadrare. S-a reţinut că din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că ceea ce se ia în calcul nu este numai salariul înscris în carnetul de muncă, ci şi venitul brut lunar, care cuprinde şi sporuri şi adaosuri pentru care legea a prevăzut, iar angajatorul a reţinut şi virat contribuţii de asigurări sociale. Art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 are menirea de a clarifica, dată fiind succesiunea în timp a legilor, modalitatea de înscriere în carnetul de muncă a salariilor în cursul anilor şi modalitatea de stabilire a bazei de calcul al contribuţiei de asigurări sociale. Acest text, normă tranzitorie, nu este de natură a înlătura de la aplicare principiul contributivităţii.
    86. În jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, în determinarea caracterului valorificabil sau nevalorificabil al unui venit, ca regulă generală, au fost avute în vedere principiile consacrate de Legea nr. 263/2010 şi de jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, analizându-se dacă venitul a fost inclus în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, dacă este înregistrat în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi dacă pentru acesta s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. Totodată, s-a avut în vedere că adeverinţele eliberate de foştii angajatori trebuie să îmbrace o anumită formă, în condiţiile art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care impune ca adeverinţa să cuprindă denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat. S-a considerat că aceste cerinţe trebuie privite din perspectiva principiului contributivităţii, a cărui aplicare nu poate rămâne la nivel abstract, ci trebuie să fie realizat în concret, în raport cu natura fiecărui venit şi cu dispoziţiile legale incidente privind categoriile de venituri supuse plăţii contribuţiei de asigurări sociale.
    87. Curtea de Apel Iaşi a înaintat o decizie prin care a fost respinsă acţiunea, reţinându-se că, deşi fostul angajator a plătit contribuţia de asigurări sociale, nu este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută în Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv ca venitul efectiv realizat sub formă de acord global menţionat să fie inclus în salariile brute realizate în intervalul litigios. Cu alte cuvinte, s-a apreciat că trebuia defalcat salariul tarifar (brut sau net, în funcţie de menţiunile din carnetul de muncă) şi separat venitul obţinut suplimentar.
    Printr-o altă hotărâre definitivă a fost admisă acţiunea privind valorificarea sporului pentru muncă în „regim prelungit“ potrivit Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
    S-a mai depus o hotărâre prin care au fost valorificate sporurile care făceau parte din fondul de salarii la care se plăteau contribuţii de asigurări sociale.

    88. Curtea de Apel Suceava a identificat practică judiciară în sensul că în noţiunea de „salarii brute sau nete“ se includ şi veniturile realizate în acord global, deoarece, deşi fac parte din venitul brut, nu au fost valorificate la stabilirea drepturilor de pensie, cu toate că angajatorul a achitat contribuţiile de asigurări sociale către stat.
    89. Curtea de Apel Craiova a înaintat o serie de hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a reţinut că art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă la salariile brute sau nete, astfel cum au fost înregistrate în carnetul de muncă, în funcţie de cum erau stabilite - cu sau fără impozit, raportat la prevederile legale incidente. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi alte acte ce atestă vechimea în muncă şi menţionează expres atât salariul tarifar de încadrare, cât şi denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată, perioada în care s-a acordat acesta şi temeiul în baza căruia s-a acordat.
    S-a arătat că nu pot fi valorificate menţiunile din adeverinţă referitoare la toate veniturile nete obţinute de salariat, deoarece ar putea cuprinde şi sporuri care au fost deja valorificate de casa de pensii sau, dimpotrivă, pe care legiuitorul a ales să nu le considere ca fiind elemente de calcul al pensiei.
    În practica acestei instanţe s-a reţinut că veniturile obţinute în acord global se valorifică condiţionat de includerea lor în salariul brut şi de achitarea contribuţiilor aferente acestora de către angajator, cu specificaţia că, în perioada în care au fost încasate, nu exista obligaţia salariatului de a vira contribuţia pentru pensia de asigurări sociale, această obligaţie revenind numai angajatorului, eventuala nereţinere a procentului pentru pensia suplimentară aferentă sumelor realizate în acord nefiind aptă prin ea însăşi să atragă respingerea cererii de valorificare a adeverinţei.

    90. Curtea de Apel Ploieşti - instanţa de sesizare a înaintat hotărâri judecătoreşti definitive, care se regăsesc ataşate şi la încheierea de sesizare, din care rezultă existenţa unei practici neunitare, după cum urmează:
    O opinie a fost în sensul că, dacă adeverinţele depuse de reclamanţi la casa de pensii menţionează că veniturile consemnate în acestea sunt salarii brute, ele trebuie luate în considerare, potrivit prevederilor art. 165 din Legea 263/2010. Această opinie nu consideră aplicabil art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care este incident în situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, întrucât adeverinţele depuse de reclamanţi nu sunt necesare dovedirii vechimii în muncă sau vechimii în serviciu realizate, care au fost deja avute în vedere la stabilirea pensiei, ci pentru a dovedi veniturile necesare recalculării drepturilor de pensie.
    Ca atare, câtă vreme pentru perioadele prevăzute de art. 165 alin. (1) lit. a) şi c) adeverinţele respectă cerinţele prevăzute de lege, în sensul că atestă salariul brut încasat de reclamant în perioadele anterioare datei de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991 până la 1 aprilie 2001, s-a apreciat că ele trebuie avute în vedere şi valorificate.
    Într-o altă opinie s-a apreciat că aceste adeverinţe nu pot fi valorificate, pentru că, în realitate, deşi menţionează salariul brut, sumele sunt venituri brute, pentru a căror valorificare nu există un temei legal.
    Această opinie aplică art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, care stabileşte conţinutul adeverinţelor emise în situaţia prezentării şi a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, pentru perioadele menţionate la art. 16 lit. a) din lege.
    Din cuprinsul dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 rezultă că stabilirea pensiei se face în funcţie de salarii (nu venituri), la aceste salarii adăugându-se şi sporurile şi alte venituri care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

    91. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.680/C/3.779/III-5/2018 din 14 noiembrie 2018, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

    VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    92. Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 857/113/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în situaţia în care veniturile realizate de salariat în perioada anterioară anului 2001 sunt mai mici decât salariile înscrise în carnetul de muncă.
    93. Prezintă relevanţă în cauză şi cele statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. 5 din 20 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 31 martie 2011, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013.
    94. Dispoziţiile art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate realizat în cadrul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 466 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, prin care s-au reţinut următoarele:
    "15. (...) dispoziţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010 au acelaşi conţinut normativ ca prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, abrogată prin Legea nr. 263/2010. Asupra dispoziţiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, reţinând că «modul de stabilire a punctajului mediu anual, a valorii punctului de pensie, a condiţiilor de includere a unor perioade în stagiul de cotizare, ca şi a altor condiţii şi criterii de calcul al pensiilor ţin de competenţa şi opţiunea exclusivă a legiuitorului, fiind norme cu caracter tehnic. Astfel, Parlamentul le poate stabili şi modifica în raport cu posibilităţile financiare disponibile ori cu modificările ce se produc în resursele economico-financiare ale societăţii.»
16. Referitor la stabilirea bazei de calcul al pensiilor în funcţie de anumite categorii de venituri realizate de salariaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, a reţinut că «verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti.»
17. Cu privire la categoriile de venituri stabilite pentru determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit următoarele: «În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale». În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reţinut că «principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat. Evident, acest mod de interpretare a normelor legale în materie nu va fi de natură să înlăture beneficiul prevederilor art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, în sensul că se prezumă că s-au plătit aceste contribuţii pentru sporurile care au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă, abordarea prezentată înscriindu-se în orientarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reflectată de celelalte decizii pronunţate în recursurile în interesul legii promovate în această materie, cu referire expresă la Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010 şi Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011
18. Astfel, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi ale art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat - a decis următoarele: «Formele de retribuire obţinute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut şi, pentru acestea, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii.»
19. Având în vedere toate acestea, Curtea reţine că textul de lege criticat precizează că, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, şi nu reglementează modalitatea de stabilire a salariilor brute/nete pentru perioada 1977-2001, şi anume categoriile concrete de venituri care se includ în salariul brut/salariul net.
20. Curtea constată că veniturile concrete care se includ în salariul brut/salariul net utilizate în vederea determinării punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, sunt stabilite în anexa nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, având ca titlu «SPORURILE, INDEMNIZAŢIILE ŞI MAJORĂRILE DE RETRIBUŢII TARIFARE care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual». Potrivit «Menţiunii» cuprinse în anexa nr. 15 «Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001: - formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;».
21. Aşadar, inegalităţile pretinse de autorul excepţiei de neconstituţionalitate - constând în excluderea de la veniturile ce sunt luate în calcul la determinarea punctajelor anuale în vederea stabilirii drepturilor de pensie a veniturilor obţinute în forma de retribuire în acord global - provin din prevederile menţiunii din anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2011 (prevederi ce nu pot forma obiect al excepţiei de neconstituţionalitate), iar nu din textul de lege criticat."


    VIII. Raportul asupra chestiunii de drept
    95. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt întrunite în cauză premisele necesare declanşării acestui mecanism de unificare a practicii judiciare şi că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    96. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    97. Conform dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    98. De asemenea, art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabileşte că: „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor“.
    99. Admisibilitatea sesizării este subordonată întrunirii condiţiilor cumulative impuse prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă şi care se referă la:
    a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă de instanţa de trimitere;
    c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    100. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite întrucât cauza în care s-a ivit chestiunea de drept se află în curs de judecată în ultimă instanţă la Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, instanţă ce a fost învestită cu soluţionarea unui apel declarat într-un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei casa teritorială de pensii la emiterea deciziei de recalculare a drepturilor de pensie, cu luarea în considerare a salariilor brute ce rezultă din adeverinţa eliberată de depozitarul arhivei fostului angajator.
    101. Completul de judecată ce a declanşat procedura întrebării prealabile este legal învestit cu soluţionarea apelului împotriva sentinţei pronunţate de tribunal în această cauză şi judecă, potrivit legii (art. 155 din Legea nr. 263/2010), în ultimă instanţă, hotărârea sa nefiind supusă recursului [potrivit art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013)].
    102. Sesizarea nu întruneşte însă condiţia de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.
    103. În acest sens, se reţine că instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu în care reclamantul a solicitat obligarea casei teritoriale de pensii la recalcularea pensiei, prin valorificarea salariilor brute ce rezultă din adeverinţa emisă de depozitarul arhivei fostului angajator, în ipoteza în care cererea cu acelaşi obiect a fost respinsă de pârâtă prin decizie, motivat de împrejurarea că adeverinţa nu atestă salariile brute ale reclamantului, în sensul prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010.
    104. Prima instanţă a respins acţiunea, chiar în condiţiile în care a înţeles să dea eficienţă statuărilor obligatorii din deciziile nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care a fost afirmat principiul contributivităţii, reţinând că, deşi deciziile menţionate au fost date în interpretarea unor dispoziţii ale Legii nr. 19/2000 [art. 2 lit. e) şi art. 164] şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, soluţiile lor legislative se regăsesc reluate, în acelaşi conţinut, în dispoziţiile Legii nr. 263/2010, astfel că şi dezlegările obligatorii de recurs în interesul legii îşi păstrează actualitatea.
    105. De asemenea, respingând acţiunea, a mai reţinut că adeverinţa contestatorului nu conţine suficiente date care să îi permită aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, care impune, printre altele, condiţia - pentru ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiei - ca acestea să fi fost incluse în baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare. Or, adeverinţa în cauză cuprinde doar cuantumul salariilor tarifare şi brute realizate de contestator în perioadele 22.02.1968 - 25.10.1970 şi 3.03.1972 - 1.04.2001, atestând că angajatorul a calculat, a reţinut şi a virat cotele aferente contribuţiei de asigurări sociale şi contribuţia la pensie suplimentară. Însă adeverinţa nu individualizează distinct sporurile permanente, procentul sau suma acordată, perioada de timp în care partea a primit sporul, temeiul de drept ce a stat la baza acordării şi nici sumele primite cu alt titlu (sporuri nepermanente, prime, compensaţii), aşa cum prevede art. 124 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, şi cum ar fi fost necesar pentru a permite instanţei verificările necesare aplicării Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    106. Instanţa nu a primit teza contestatorului în sensul că salariile brute indicate în adeverinţă ar fi trebuit valorificate în integralitate, arătând că, tocmai pornind de la considerentele Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012, includerea sau neincluderea veniturilor (încasate cu alt titlu decât salariu tarifar de încadrare) în baza de calcul şi încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele de lege ce au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.
    107. O atare verificare nu ar putea fi realizată decât în condiţiile indicării naturii sporului/primei/compensaţiei, a procentului sau sumei acordate, a perioadei de timp în care a primit acel spor şi a temeiului de drept ce a stat la baza acordării, pentru că, în principiu, nu pot fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie şi veniturile încasate cu caracter ocazional de către beneficiarul dreptului la pensie.
    108. Apelul declarat a criticat, în esenţă, neaplicarea dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010, conform cărora la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute (adică toate veniturile brute din muncă, constând din salariul de bază, precum şi adaosurile salariale), iar nu doar salariul de încadrare (suma înscrisă în contractul individual de muncă, fără sporuri, alte indemnizaţii sau adaosuri), aceasta în condiţiile în care adeverinţa prezentată conţine salariul brut încasat (salariul de bază, precum şi adaosurile salariale), iar în carnetul de muncă este consemnat doar salariul tarifar.
    109. În soluţionarea acestei cauze, la solicitarea apelantului-contestator şi în reformularea cererii sale de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile [privitoare la lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, raportat la principiul contributivităţii], instanţa de trimitere a dedus dezlegării chestiunea privind lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 referitoare la noţiunea de „salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“, prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare.
    110. Argumentându-şi sesizarea, instanţa de trimitere a arătat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă (în vigoare până în anul 2011), în cuprinsul acestuia se înscrie retribuţia tarifară, echivalentă salariului de încadrare sau de bază, şi că nu există dispoziţii care să impună o asimilare a salariului brut cu cel tarifar.
    111. În opinia sa, alăturarea în art. 165 din Legea nr. 263/2010 a sintagmei „salariu brut sau net, după caz“ cu sintagma „în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“ este de natură a crea confuzii câtă vreme înscrierile în carnetele de muncă, potrivit legislaţiei anterioare, priveau retribuţia tarifară de încadrare.
    112. Instanţa de trimitere admite că nu există nicio dificultate în stabilirea diferenţelor între salariul tarifar (de bază, de încadrare), salariul brut şi salariul net, nici la nivel legislativ şi nici la nivel de jurisprudenţă.
    113. Potrivit celor anterior prezentate, chestiunea dedusă lămuririi de instanţa de trimitere ţine de problema recunoaşterii dreptului la recalcularea pensiei în condiţiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, cu referire la sporuri şi venituri suplimentare punctajelor anuale luate în calcul la stabilirea dreptului la pensie, pe baza adeverinţelor emise de foştii angajatori sau de deţinătorii arhivelor acestora, în raport cu modul de valorificare a acestor probatorii.
    114. Se reţine şi faptul că, în justificarea sesizării, instanţa de trimitere s-a prevalat de existenţa unei jurisprudenţe neunitare la nivelul mai multor instanţe din ţară, plasate în aceeaşi cazuistică a modalităţii diferite în care instanţele au acceptat să valorifice, în procedura de recalculare a pensiilor, adeverinţele emise de angajatori care atestă salariile brute obţinute de foştii angajaţi.
    115. Se constată însă că dezlegarea problemei de drept sesizate de instanţa de trimitere ca fiind prezentă la nivelul conţinutului normei reprezentate de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 - în ceea ce priveşte trimiterea la „salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“ -, unită cu conţinutul art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, care menţionează înscrierea în carnetul de muncă a retribuţiei tarifare de încadrare, precum şi a altor drepturi ce se includ în aceasta, nu este aptă să conducă în sine la dezlegarea pe fond a litigiului cu soluţionarea căruia a fost învestită curtea de apel.
    116. În primul rând, afirmaţia în sensul că în carnetul de muncă se regăseşte înscris salariul tarifar nu corespunde realităţii, în practică regăsindu-se cel mai adesea înscrise, alături de acesta, şi sporurile acordate angajatului, aspect ce a fost sesizat, pe cale de apărare, de către intimata casa teritorială de pensii şi în litigiul dedus judecăţii în prezenta cauză.
    117. Situaţia este admisă de însuşi textul de lege - art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 - care prevede că, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
    118. Tot astfel, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă (s.n.) sau în adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale“.
    119. Prin urmare, de vreme ce realitatea a demonstrat că în carnetul de muncă al salariatului au fost înscrise, alături de salariul tarifar, şi sporurile cuvenite acestuia pentru munca prestată, împrejurare acceptată deopotrivă de legiuitor, este lipsit de interes ori de sens a statua potrivit celor solicitate de instanţa de trimitere, anume că, în acord cu legislaţia care stabilea regimul de ţinere şi întocmire a carnetelor de muncă, în cuprinsul acestuia era înscris/se înscria salariul tarifar al angajatului.
    120. O atare dezlegare nu aduce niciun plus raţionamentului necesar soluţionării cauzei cu judecata căreia instanţa de trimitere a fost învestită, de vreme ce aplicarea dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 în cererile de recalculare a pensiilor din sistemul public nu poate avea loc prin reţinerea izolată a alin. (1) al acestuia, fără corelarea necesară cu alin. (2) al aceluiaşi articol, dată de sintagma „pe lângă salariile prevăzute la alin. (1)“, astfel cum, de altfel, rezultă din considerentele Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi cum s-a stabilit implicit, dar cu titlu obligatoriu, prin dispozitivul aceleiaşi decizii, atunci când s-a condiţionat luarea în calcul la stabilirea şi recalcularea pensiei a sporurilor şi veniturilor suplimentare nu doar de plata contribuţiei de asigurări sociale pentru acestea, ci şi de includerea lor în baza de calcul al pensiei, conform legislaţiei anterioare.
    121. Inaptitudinea problemei de drept sesizate în dezlegarea raportului juridic litigios dedus judecăţii este demonstrată şi de argumentarea instanţei de trimitere asupra fondului chestiunii de drept, întrucât pentru a ajunge la concluzia valorificării adeverinţelor în care se menţionează salariile brute obţinute de angajat până la data de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate (în sensul indicării în mod separat a salariului tarifar de încadrare, a denumirii sporurilor cu caracter permanent, a procentului sau sumei acordate, a perioadei şi temeiului în baza cărora partea a primit sporul), curtea de apel aplică multe alte raţionamente care ies din aria chestiunii de drept sesizate, cum ar fi:
    - inaplicabilitatea, în privinţa adeverinţelor ce atestă salariul brut al angajatului, a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi ale art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, relativ la elementele obligatorii ale unor atari documente;
    – concluzia - pe care o deduce în baza analizării dispoziţiilor Legii nr. 3/1977, ale Decretului nr. 389/1972, ale Legii nr. 49/1992 şi ale art. 96 din Legea nr. 263/2010 - în sensul că, deşi baza de calcul la stabilirea pensiei se raporta la salariul tarifar de încadrare, salariul de bază sau retribuţia tarifară de încadrare, venitul asigurat era dat de câştigul brut realizat de salariat.

    122. De altfel, în baza acestui din urmă raţionament deduce instanţa de trimitere, în dezacord cu dezlegările din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, că, în respectarea principiului contributivităţii, salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă, astfel încât procedura de recalculare a pensiilor poate avea loc prin simpla dovedire a salariilor brute, care includ orice fel de sporuri sau adaosuri salariale pentru care angajatorul declară, pe propria răspundere, că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale.
    123. Separat de acest aspect, jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, pentru a se recurge la procedura instituită prin dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, este necesară o anume dificultate a chestiunii de drept supuse interpretării, condiţie de admisibilitate care, deşi nu rezultă expres din textul reglementării, decurge neîndoielnic din raţiunea instituţiei cu rol unificator de jurisprudenţă. Astfel, s-a vorbit, în legătură cu chestiunea de drept dedusă interpretării prin mecanismul procedural prevăzut de art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, de necesitatea ca norma disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. În consecinţă, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una serioasă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare^1.
    ^1 Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016.

    124. Pentru a fi considerată reală, problema de drept trebuie să privească posibilitatea interpretării diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile. În acest sens, instanţa care iniţiază sesizarea este obligată să releve norma a cărei interpretare se solicită, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la o jurisprudenţă neunitară.
    125. Aceste condiţii nu se verifică în privinţa chestiunii de drept sesizate, care nu apare ca fiind una esenţială, deoarece instanţa de trimitere nu justifică în vreun fel nici dificultăţile întâmpinate în interpretarea normei art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi nici pe cele determinate de corelarea acesteia cu dispoziţiile legale din alte acte normative (spre exemplu, cele care reglementează ţinerea şi întocmirea carnetelor de muncă).
    126. Instanţa de trimitere nu expune care ar fi variantele de interpretare posibile în legătură cu înţelesul art. 165 alin. (1) ori al sintagmei „salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“, în contextul reglementării de ansamblu a art. 165 (în întregul său) şi, mai ales, cum s-a reflectat această posibilitate de interpretare în soluţiile instanţelor, prezentate ca exemple de practică neunitară.
    127. Dimpotrivă, examinarea chestiunii de drept sesizate, astfel cum a fost expusă de instanţa de trimitere, relevă că posibila „problemă de drept“ îşi are sursa într-o variantă de interpretare izolată a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi, deci, contrară interpretării şi înţelesului exact al normei, dat de corelarea sa necesară cu alin. (2) al aceluiaşi articol, astfel cum a fost determinat deja prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, dovada evidentă în acest sens fiind dată de faptul că, prezentând cealaltă opinie (sub forma unui contraargument), instanţa de trimitere se referă chiar la înţelesul şi sensul sintagmelor, pretins a fi neclare din alin. (1) al art. 165, ce rezultă din corelarea lor cu alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit interpretării şi dezlegării realizate prin menţionata decizie pronunţată în recurs în interesul legii.
    128. În plus, se observă că divergenţa în jurisprudenţa instanţelor invocată de instanţa de sesizare nu se situează nicidecum la nivelul definirii noţiunilor de salarii brute sau nete, salarii tarifare ori al determinării tipului de salariu avut în vedere de norma art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, ci în modul în care fiecare dintre acestea a valorificat, de la caz la caz, adeverinţele emise de angajator/deţinătorul arhivei acestuia în procedura de recalculare a pensiei, în funcţie de cât de detaliate au fost prezentate informaţiile cu privire la salariile, sporurile şi alte adaosuri salariale realizate de fostul angajat şi de contribuţiile de asigurări sociale suportate de angajator şi/sau de fostul angajat. Modul de valorificare a acestor instrumente probatorii a fost influenţat de înţelesul mai larg ori mai restrictiv pe care îl dau instanţele principiului contributivităţii avut în vedere şi la pronunţarea Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, existând instanţe care, în procedura recalculării pensiei, valorifică adeverinţe care atestă salariile brute ale fostului angajat şi faptul că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale (aplică Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 sus-menţionată, în înţelesul dat de penultimul considerent al motivării acesteia), dar şi instanţe care, în temeiul dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, impun condiţii de formă adeverinţelor şi pretind un conţinut detaliat al acestora pentru a putea face aplicarea Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 - Completul competent să judece recursul în interesul legii (în înţelesul dat de considerente, dar şi de dispozitiv), admiţând că nu orice fel de sporuri pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale justifică recalcularea pensiei, ci doar acelea care, în plus, au fost incluse în baza de calcul al pensiei, conform legislaţiei anterioare.
    129. Niciuna din soluţiile evocate de instanţa de trimitere nu denotă o dificultate în înţelegerea şi aplicarea normei art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, de felul sau natura celei ridicate de instanţa de sesizare, aşa încât se poate reţine că întrebarea instanţei relevă o părere izolată, nesusţinută de o jurisprudenţă care, prin caracterul său controversat în rezolvarea chiar a chestiunii de drept sesizate, să necesite şi să justifice intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe calea mecanismului instituit prin art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în vederea preîntâmpinării generalizării practicii neunitare.
    130. Chestiunea de drept sesizată nu respectă nici cerinţa noutăţii.
    131. Privită în substanţă, potrivit observaţiilor de la punctul anterior, chestiunea de drept ridicată de instanţa de trimitere priveşte problematica luării în calcul, la recalcularea pensiilor din sistemul public, a sporurilor şi altor venituri suplimentare dovedite în baza unor adeverinţe eliberate de unitatea angajatoare/depozitarul arhivei acesteia.
    132. Or, asupra acestei problematici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat trei decizii în recurs în interesul legii: Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010 - cu aplicaţie punctuală în privinţa posibilităţii luării în calcul la stabilirea şi recalcularea pensiilor a sumelor plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.546/1952, Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 - cu referire la posibilitatea luării în calcul la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public a formelor de retribuire obţinute în acord global şi Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 - de aplicaţie generală, cu privire la posibilitatea/condiţiile luării în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public a sporurilor şi altor venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001.
    133. Toate aceste decizii au fost pronunţate, în principal, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (1)-(3) din Legea nr. 19/2000, soluţii legislative care au fost reluate în acelaşi conţinut şi în dispoziţiile art. 2 lit. e) şi art. 165 din Legea nr. 263/2010.
    134. „Împrejurarea că aceleaşi dispoziţii legale sunt cuprinse într-o altă reglementare nu le conferă caracter de noutate“, iar „(...) raţiunile care au stat la baza interpretării dispoziţiilor art. 164 alin. (1)-(3) din Legea nr. 19/2000, prin deciziile instanţei supreme evocate chiar de instanţa de trimitere, se transpun egal în interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1)-(3) din Legea nr. 263/2010, care fac obiectul prezentei sesizări“. Aceste aspecte au fost reţinute prin Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 72 şi 82), prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o altă sesizare ce a vizat modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 raportat la principiul contributivităţii reţinut în considerentele Deciziei nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi ale deciziilor nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, dar şi prin Decizia nr. 33 din 14 mai 2018 a aceluiaşi complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 4 iulie 2018 (paragrafele 52 şi 53), prin care, de asemenea, s-a respins ca inadmisibilă o sesizare vizând, în esenţă, problema actualităţii şi aplicabilităţii în continuare, sub imperiul Legii nr. 263/2010, a Deciziei nr. 19 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    135. Astfel, prin cele trei decizii pronunţate în recurs în interesul legii şi, în special, prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 de aplicaţie generală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, în acord şi cu statuările Curţii Constituţionale, asupra sensului şi condiţiilor în care, cu respectarea principiului contributivităţii, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 pot fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public.
    136. Pretextând necesitatea clarificării noţiunii de „salariu brut sau net, după caz“, menţionate de art. 165 din Legea nr. 263/2010, în corelare cu legislaţia care reglementa modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabilea că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare, instanţa de trimitere realizează o amplă demonstraţie - care include şi înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 124 alin. (1) ori ale art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, în privinţa adeverinţelor ce conţin salariile brute ale foştilor angajaţi ori analiza comparativă a normelor legale pe baza cărora se determină baza de calcul la stabilirea pensiei şi baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale - la finalul căreia concluzionează că „în deplină concordanţă cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012 care confirmă necesitatea respectării principiului contributivităţii, (...) salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă, aşa cum este menţionat chiar în text, la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă“.
    137. Prin aceasta, instanţa de trimitere urmăreşte ca rezultat valorificarea adeverinţelor în care se menţionează salariile brute obţinute de reclamant până la 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate (prin indicarea separată a salariului tarifar de încadrare, a denumirii sporurilor cu caracter permanent, a procentului sau sumei acordate, a perioadei în care sporul a fost primit şi a temeiului în baza căruia s-a acordat) în privinţa oricărui tip de spor sau venit suplimentar.
    138. Or, în afirmarea concordanţei cu Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se ajunge la o soluţie contrară dezlegării din decizia pronunţată în recurs în interesul legii, care stabileşte, printre condiţiile necesare ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, pe aceea referitoare la includerea acestora în baza de calcul, conform legislaţiei anterioare, limitând o astfel de posibilitate pentru orice sporuri sau venituri suplimentare.
    139. Tocmai întrucât, în substanţa sa, problema de drept sesizată este identică cu aceea ce a făcut obiectul dezlegării din Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se ajunge ca rezolvarea propusă de instanţa de trimitere să tranşeze aceeaşi chestiune a sporurilor şi veniturilor suplimentare ce pot fi avute în vedere la stabilirea/recalcularea pensiilor din sistemul public, dar într-o soluţie contrară aceleia a deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, cu toate că aceasta e propusă „în deplină concordanţă cu deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012“.
    140. Doar în aparenţă plasată pe tărâmul necesităţii lămuririi „modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 referitoare la noţiunea de salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“, se constată că problema de drept sesizată este, în realitate, aceeaşi cu cea dezlegată prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, de sub autoritatea soluţiei căreia se încearcă, pe această cale, să se iasă, prin propunerea remodelării interpretării şi aplicării principiului contributivităţii.
    141. Sub un al doilea aspect, chestiunea sesizată nu respectă condiţia noutăţii, întrucât aceasta se referă la necesitatea lămuririi unei norme care a intrat în vigoare în anul 2010, respectiv art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, şi în a cărei interpretare şi aplicare s-a conturat în timp o jurisprudenţă consolidată a instanţelor.
    142. Necesitatea lămuririi noţiunii de „salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă“ [noţiune regăsită în alin. (1) al art. 165 din Legea nr. 263/2010] a fost justificată prin aceea că „la data la care au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 263/2010, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevedea la art. 160 că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri“.
    143. Totuşi, precum s-a arătat, conţinutul art. 165 al Legii nr. 263/2010 este identic cu cel al art. 164 din Legea nr. 19/2000, act normativ la a cărui intrare în vigoare erau aplicabile - după cum arată chiar instanţa de trimitere - prevederile Legii salarizării nr. 14/1991, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare de la 11 martie 1991 până la 28 februarie 2003), care la art. 1 alin. (2) prevedea, în mod similar Codului muncii de mai târziu, că „salariul cuprinde salariul de bază, adaosurile şi sporurile la acesta“.
    144. Or, şi în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 164 al Legii nr. 19/2000, cu referire la sporurile şi veniturile suplimentare utilizate la determinarea punctajelor anuale pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a legii, în procedura de stabilire şi recalculare a dreptului la pensie s-a conturat o jurisprudenţă consistentă a instanţelor, care a devenit şi divergentă şi care a fost unificată prin Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi prin deciziile nr. 19 din 17 octombrie 2011 şi nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    145. Nu este nimic schimbat sub aspectul definirii noţiunii de salariu în cadrul legal existent la data apariţiei Legii nr. 263/2010 în raport cu cadrul legal existent la data apariţiei Legii nr. 19/2000, care să justifice necesitatea aducerii la acest moment a unor clarificări în conţinutul alin. (1) al art. 165 din Legea nr. 263/2010, încât să impună schimbarea soluţiei din Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
    146. Sub un al treilea aspect, trebuie subliniat că întreaga jurisprudenţă la care s-a raportat sesizarea şi care a fost comunicată de curţile de apel din ţară la solicitarea completului învestit cu dezlegarea chestiunii de drept a relevat, cel mult, o divergenţă a instanţelor în aplicarea Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu referire la valorificarea adeverinţelor eliberate de fostele unităţi angajatoare ori de deţinătorii de arhive, în procedura de stabilire şi recalculare a pensiilor din sistemul public.
    147. Astfel, pentru unele instanţe, este suficient ca adeverinţele în cauză să ateste salariile brute ale fostului angajat, pentru ca ele să poată fi luate în calcul, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, şi valorificate în procedura recalculării pensiei din sistemul public. În această opinie, adeverinţele doveditoare nu sunt supuse rigorilor de conţinut impuse prin dispoziţiile art. 124 alin. (1) sau ale art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, iar respectarea principiului contributivităţii reclamă luarea în calcul a acestora cât timp atestă salariile brute încasate de reclamant anterior datei de 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991 [potrivit art. 165 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 263/2010] şi faptul că angajatorul a calculat şi a virat lunar contribuţia de asigurări sociale.
    148. Dimpotrivă, pentru alte instanţe, pentru valorificarea adeverinţelor în aceeaşi procedură a recalculării pensiilor, în aplicarea dispoziţiilor art. 165 din Legea nr. 263/2010 şi a Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, acestea trebuie să respecte anumite condiţii de formă [art. 124 alin. (1) sau art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare], care să includă denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care s-a plătit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat. Aceste instanţe au considerat că doar astfel se poate da eficienţă principiului contributivităţii care trebuie analizat în concret, în raport cu natura fiecărui venit şi cu dispoziţiile legale incidente privind categoriile de venituri supuse plăţii contribuţiei de asigurări sociale, şi doar astfel se poate asigura, în fiecare caz în parte, verificarea îndeplinirii condiţiilor indicate prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 - Completul competent să judece recursul în interesul legii [care prevede posibilitatea luării în calcul a sporurilor şi a altor venituri suplimentare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, în respectarea dispoziţiilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 cu trimitere la pct. V din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005, dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale].
    149. Această observaţie întăreşte menţiunea anterioară în sensul existenţei unei identităţi a chestiunii de drept sesizate cu cea care a fost tranşată prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în măsura în care sesizarea este privită în substanţa sa, dincolo de forma în care aceasta a fost adresată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    150. Totodată, ea demonstrează şi neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate care impune ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept sesizate.


    Concluzii generale:
    151. Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţate în procedura recursului în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865.
    152. Potrivit dispoziţiilor art. 518 din Codul de procedură civilă, decizia pronunţată în recurs în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării.
    153. Raportat la conţinutul acestei norme, se apreciază că nu este posibilă modificarea, sub orice aspect, a unei soluţii date în recurs în interesul legii pe calea mecanismului reglementat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    154. De asemenea, trebuie amintit că, răspunzând criticii potrivit căreia textul de lege este neconstituţional deoarece limitează veniturile ce se au în vedere la stabilirea punctajului de pensie, Curtea Constituţională a reţinut că „art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 prevede luarea în calcul la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariu, şi a sporurilor cu caracter permanent, (...), aşa cum acestea sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi“.^2
    ^2 Decizia Curţii Constituţionale nr. 43 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007; Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 23 iunie 2011.

    155. Totodată, faţă de susţinerea că dispoziţia criticată este discriminatorie întrucât, pentru stagiile efectuate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu pot fi utilizate la calculul punctajelor acele venituri care nu au caracter permanent, deşi asiguraţii au contribuit în acelaşi mod, indiferent de perioada în care au realizat aceste stagii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că legiuitorul are competenţa exclusivă şi opţiunea liberă pentru stabilirea veniturilor în raport cu care se datorează contribuţia la fondul asigurărilor sociale şi în raport cu care se calculează cuantumul pensiilor şi al altor ajutoare sociale^3.
    ^3Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 23 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004; Decizia nr. 409 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2012.

    156. Pe de altă parte, instanţa supremă a statuat, într-un context similar celui al sesizării de faţă, că problema de drept care face obiectul sesizării nu are caracter de noutate atât timp cât, printr-o decizie pronunţată în aceeaşi procedură a hotărârii prealabile, a fost explicat sensul interpretării unei dispoziţii legale anterioare, ale cărei principii transcend actelor normative a căror interpretare s-a solicitat^4.
    ^4 Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 11 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, şi Decizia nr. 84 din 20 noiembrie 2017 a aceluiaşi complet, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 5 februarie 2018.

    157. Tot astfel, s-a reţinut că atributul de noutate şi cel de dificultate se pierd pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări adecvate, iar eventualele opinii jurisprudenţiale izolate sau pur subiective nu ar putea constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile^5.
    ^5 Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014.

    158. În lumina celor mai sus prezentate, se constată că nu există în cauză premisele necesare declanşării mecanismului de unificare şi că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept sesizată.
    159. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.577/105/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
    "Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la noţiunea de «salarii brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă», prin raportare la actele normative ce reglementau modul de întocmire a carnetului de muncă şi care stabileau că în acesta se înscrie retribuţia tarifară de încadrare"

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.



                    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    GABRIELA ELENA BOGASIU
                    Magistrat-asistent,
                    Adriana Elena Stamatescu


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice