Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în numele şi pentru membrii săi Cristinel Ionuţ Bărbulescu şi alţii, în Dosarul nr. 990/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 152D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 174D/2020 şi nr. 1.968D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în numele şi pentru membrii săi Vicenţiu Irinel Bratu şi alţii, în Dosarul nr. 23.961/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi în numele şi pentru membrii săi Gabriel Andrei şi alţii, în Dosarul nr. 39.027/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea pune în discuţie, din oficiu, măsura conexării cauzelor, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 174D/2020 şi nr. 1.968D/2020 la Dosarul nr. 152D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece stabilirea salarizării în domeniul bugetar este atributul exclusiv al legiuitorului, în acest sens fiind jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 578 din 22 noiembrie 2022. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 13 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 990/3/2019*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în numele şi pentru membrii săi Cristinel Ionuţ Bărbulescu şi alţii, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 8. Prin Încheierea din 16 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 23.961/3/2019*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în numele şi pentru membrii săi Vicenţiu Irinel Bratu şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici. 9. Prin Încheierea din 12 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 39.027/3/2019*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“ în numele şi pentru membrii săi Gabriel Andrei şi alţii, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, cu referire la dispoziţiile art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, că aceste norme încalcă atât dreptul la salariul minim, prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie, cât şi principiul nediscriminării în relaţie cu dreptul la salariul minim în plată, în înţelesul în care la comparaţia dintre salariul de funcţie şi salariul minim garantat se iau în considerare şi drepturile compensatorii tranzitorii introduse în salariul de funcţie ca efect al art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi al art. 3^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. 11. Se menţionează că dreptul constituţional la salariu minim prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie este un drept universal, de protecţie socială, instituit în scopul combaterii sărăciei şi a riscului de excluziune socială. Acesta le este recunoscut, fără distincţie, tuturor salariaţilor care au raporturi de muncă cu un angajator, indiferent că acesta este de drept public sau privat, indiferent de tipul raportului de muncă (tipic sau atipic), indiferent că salariatul ocupă o funcţie publică civilă, militară sau de demnitate publică şi, mai ales, indiferent de denumirea dată de legiuitorul infraconstituţional remuneraţiei principale care se plăteşte pentru muncă, distinct de remuneraţiile suplimentare acordate pentru condiţiile muncii sau pentru motivarea salariatului. Deşi art. 41 alin. (2) din Constituţie se referă de o manieră generală la „salariul minim brut pe ţară“, Curtea Constituţională a statuat că drepturile salariale suplimentare acordate salariatului de către angajator nu reprezintă drepturi fundamentale consacrate şi garantate de Constituţie. În consecinţă, dreptul constituţional la salariul minim brut pe ţară garantează şi protejează împotriva scăderii sub un anumit prag minim instituit de stat doar remuneraţia principală plătită salariatului pentru munca depusă, fără a se lua în considerare, la examinarea conformităţii remuneraţiei principale acordate salariatului cu dreptul la salariul minim brut pe ţară, eventualele drepturi salariale suplimentare acordate de angajator într-un alt scop decât pentru a remunera munca. 12. Se afirmă că în perioada din 2010 până în prezent, de aplicare tranzitorie a legilor-cadru de salarizare, legiuitorul a suprimat unele dintre sporurile şi suplimentele acordate potrivit legislaţiei valabile în anul 2009 şi a instituit, temporar, drepturi băneşti în cuantum echivalent cu cuantumul fostelor sporuri şi suplimente care nu au mai fost recunoscute prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în scopul de a nu scădea veniturile salariale ale bugetarilor în plată, în luna decembrie 2009. Aceste drepturi compensatorii tranzitorii au fost recunoscute prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 3^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, iar existenţa lor „tranzitorie“ s-a perpetuat până în prezent, întrucât nu s-a reuşit o aplicare completa a noului sistem de salarizare pentru personalul bugetar. În ciuda scopului legiuitorului de a le recunoaşte doar temporar, ele încă supravieţuiesc ca elemente de salarizare, chiar şi după intrarea în vigoare, de la 1 iulie 2017, a Legii-cadru nr. 153/2017, datorită strategiei legiuitorului ca această lege să intre în vigoare treptat, şi nu dintr-odată. 13. Ca atare, existenţa acestor drepturi compensatorii tranzitorii conduce la două interpretări posibile ale art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, din perspectiva dreptului la salariu, prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie. Astfel, într-o primă interpretare, conformarea salariului de funcţie la exigenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată nu se analizează prin luarea în considerare a cuantumurilor acestor drepturi tranzitorii. Într-un al doilea înţeles posibil al textelor criticate, contrar art. 41 alin. (2) din Constituţie, conformarea salariului de funcţie la exigenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată se analizează prin luarea în considerare a cuantumului salariului de funcţie majorat cu cuantumurile acestor drepturi suplimentare tranzitorii care încă există în structura salariului de funcţie. 14. Se apreciază că art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, interpretate în sensul în care conformarea salariului de funcţie la exigenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată se analizează prin luarea în considerare a cuantumului salariului de funcţie majorat cu cuantumurile acestor drepturi suplimentare tranzitorii din structura salariului de funcţie, încalcă şi principiul nediscriminării în exercitarea dreptului la salariu minim, întrucât pentru orice alte categorii de salariaţi decât poliţiştii, comparaţia între remuneraţia de bază şi salariul minim, deci analiza de respectare a dreptului prevăzut de art. 41 alin. (2) din Constituţie, se realizează fără a se lua în considerare drepturile suplimentare introduse în remuneraţia principală. În acest context, se afirmă că prezintă relevanţă în cauză şi împrejurarea că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu ocazia soluţionării unor speţe privind interpretarea Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, s-a stabilit că majorările şi sporurile, care nu sunt definite drept elemente care fac parte din salariul minim prevăzut de legislaţia sau de practica naţională a statului membru şi care modifică raportul dintre prestaţia lucrătorului, pe de o parte, şi contraprestaţia pe care acesta o primeşte, pe de altă parte, nu pot, în temeiul dispoziţiilor Directivei 96/71/CE să fie considerate astfel de elemente salariale (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Comisia Comunităţilor Europene împotriva Republicii Federale Germania, C-341/02, punctul 39). 15. Cu privire la dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, se susţine că aceste norme încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, reglementat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind precizia şi claritatea legii, întrucât nu prevăd care sunt valorile nominale/cuantumurile brute în plată la nivelul acordat, pe de o parte, pentru luna iulie 2017, respectiv decembrie 2016 şi, pe de altă parte, pentru luna februarie 2017, respectiv luna iunie 2017, ale salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare şi nici care sunt valorile nominale/cuantumurile sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi ale celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivii legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Se arată că atât Legea-cadru nr. 284/2010, cât şi Legea-cadru nr. 153/2017, au prevăzut ca principiu general principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii. Or, o lege care trimite generic la nişte cuantumuri din luna februarie 2017 care nu sunt precizate nici în legea anterioară nu întruneşte exigenţele de precizie şi claritate care caracterizează un act normativ şi creează insecuritate juridică, destinatarii legii fiind în imposibilitatea de a-şi adapta conduita exigenţelor legii. 16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 152D/2020 şi nr. 1.968D/2020, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele criticate sunt suficient de clare. Referitor la art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, chiar dacă se raportează la salariul acordat pentru luna iunie 2017, această trimitere este precisă, fiind uşor de aplicat, prin stabilirea acestui salariu care i se cuvine unui angajat în luna iunie 2017, raportat la legislaţia în vigoare. De asemenea, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 conţine referirea la salariul acordat pentru luna februarie 2017, astfel că este suficient de clară trimiterea la un salariu ce se stabileşte pe baza dispoziţiilor legale în vigoare în luna februarie 2017, iar art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 conţine referirea la salariul acordat pentru luna decembrie 2016, astfel că este suficient de clară raportarea la un salariu ce se stabileşte pe baza dispoziţiilor legale în vigoare în luna decembrie 2016. 17. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 174D/2020, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 lit. b) şi ale art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, potrivit cărora: - Art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: [...] b) solda de funcţie/salariul de funcţie reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzător funcţiei îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;“;" – Art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017: "(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.(2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;" – Art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017: „Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază se vor calcula faţă de salariul de funcţie aflat în plată.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „În perioada 1 martie-31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“. 22. Curtea observă că art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 au avut aplicabilitate limitată în timp, în cursul anului 2017. Însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, şi faptul că normele legale criticate sunt incidente în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor criticate. 23. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 41 alin. (2) privind munca şi protecţia socială a muncii. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, sa mai pronunţat prin Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 2 august 2023, Decizia nr. 624 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2022, şi Decizia nr. 195 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 5 august 2022. 25. Astfel, Curtea a invocat jurisprudenţa sa prin care a reţinut, în esenţă, că, deşi după anul 2010 legiuitorul şi-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în fapt, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Astfel, stabilirea acestor drepturi este un proces dificil, care nu corespunde intenţiilor pe care legiuitorul le-a avut atunci când a conceput sistemul unic de salarizare şi care face greu de înţeles principiile avute în vedere în reglementarea drepturilor anumitor categorii socioprofesionale. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare anului 2010 (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 33, sau Decizia nr. 195 din 7 aprilie 2022, precitată, paragraful 20). 26. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, la paragraful 34 al Deciziei nr. 316 din 30 mai 2023 şi la paragrafele 21 şi 22 ale Deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2022, că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului şi că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57. Astfel, dispoziţiile legale criticate dau expresie opţiunii legiuitorului în materia salarizării personalului bugetar şi clarifică pentru perioade precis determinate situaţia drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, fiind lipsite de echivoc în ceea ce priveşte destinatarii şi efectele juridice pe care le produc. Reţinând că, raportat la raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituţiei, Curtea a constatat că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a urmărit, în esenţă, garantarea cuantumului veniturilor salariale şi evitarea scăderii drepturilor salariale ale personalului bugetar. 27. La paragraful 35 al Deciziei nr. 316 din 30 mai 2023 şi la paragraful 23 al Deciziei nr. 195 din 7 aprilie 2022, Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu au semnificaţia repunerii în vigoare a unor acte normative abrogate. Aşadar, modalitatea de reglementare prevăzută de textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului dispoziţii de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate şi prin care s-a statuat că adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În consecinţă, considerentele acestei decizii nu sunt aplicabile în prezenta cauză. 28. În concluzie, Curtea a constatat că prin dispoziţiile de lege criticate legiuitorul normează un conţinut care întruneşte exigenţele de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componentele referitoare la calitatea legii şi principiul securităţii juridice. 29. Totodată, prin Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 38, şi Decizia nr. 195 din 7 aprilie 2022, precitată, paragraful 26, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi cele ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 dispun în sensul neaplicării valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Aceste prevederi legale fac inaplicabile dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010, dar nu în sensul contracarării voinţei legiuitorului, ci în sensul protejării dreptului la salariu, ca drept fundamental, astfel ca implementarea unui nou sistem de salarizare să nu conducă la diminuarea drepturilor salariale ale niciuneia dintre categoriile profesionale plătite din fonduri publice. 30. Referitor la critica privind tehnica de reglementare, Curtea a precizat că aceasta relevă o problemă de legiferare, care nu poate fi soluţionată însă decât de legiuitor, iar nu de Curtea Constituţională în cadrul competenţelor sale consacrate de Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 40). 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 32. Referitor la dispoziţiile art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, criticate din aceeaşi perspectivă - a încălcării dreptului la un salariu minim brut pe ţară -, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 316 din 30 mai 2023, precitată, paragraful 50, şi Decizia nr. 578 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 10 aprilie 2023, paragrafele 19 şi 20, reţinând că legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se stabilirea atât a sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea Constituţională nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative de reglementare primară adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială. Referitor la critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor ce formează obiectul excepţiei, Curtea a reţinut că autorii excepţiei susţin că aceste norme încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (2), în măsura în care se interpretează că ar permite stabilirea salariului de funcţie al poliţiştilor sub nivelul salariului minim de bază garantat pe economie. Or, aceste critici nu vizează, în realitate, probleme de constituţionalitate de competenţa Curţii Constituţionale, ci modul de aplicare a legii, art. 41 alin. (2) din Constituţie consacrând în mod expres salariul minim brut pe ţară între măsurile de protecţie socială la care au dreptul angajaţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, precitată, paragraful 51). 33. Considerentele menţionate mai sus sunt valabile şi în privinţa art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât autorul excepţiei nu critică în mod distinct aceste norme, ci formulează critici de neconstituţionalitate identice cu cele aduse art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, deja analizat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. 34. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legeacadru nr. 153/2017 şi ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum este formulată, este inadmisibilă. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în numele şi pentru membrii săi Cristinel Ionuţ Bărbulescu şi alţii, în Dosarul nr. 990/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IIa contencios administrativ şi fiscal şi în numele şi pentru membrii săi Vicenţiu Irinel Bratu şi alţii, în Dosarul nr. 23.961/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 87 alin. (2) din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul“, în numele şi pentru membrii săi Vicenţiu Irinel Bratu şi alţii, în Dosarul nr. 23.961/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi în numele şi pentru membrii săi Gabriel Andrei şi alţii, în Dosarul nr. 39.027/3/2019* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
