Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 596 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 596 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 485 din 26 mai 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, excepţie ridicată de Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 8.340/30/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.184D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât condiţionarea recunoaşterii pe cale judiciară a dobândirii dreptului de proprietate asupra unor construcţii edificate de proprietarul terenului cu materialele sale de verificarea existenţei autorizaţiei de construire nu reprezintă o limitare nejustificată a dreptului de proprietate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.340/30/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din Timişoara în calea de atac a recursului formulat într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea dreptului de proprietate asupra unei construcţii edificate fără autorizaţie de construire.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 are consecinţe în principal în plan administrativ, însă Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, extinde prevederile acestui articol la modul absolut, cu consecinţe în materia dreptului de proprietate, dispunând că „lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii de constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii“. Or, această interpretare este neconstituţională, întrucât absolutizează aceste prevederi în raport cu orice situaţie juridică existentă, decizia fiind obligatorie pentru toate instanţele din ţară, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, iar absolutizarea unor prevederi de drept administrativ este profund neconstituţională, întrucât nu mai permite judecătorului speţei să analizeze în concret situaţia dedusă judecăţii, care poate prezenta particularităţi specifice, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.
    6. Se afirmă că în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti au existat opinii în sensul că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 nu constituie un impediment la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, deoarece dispoziţiile art. 577 din Codul civil nu instituie doar o prezumţie relativă, ci şi un mod de dobândire a proprietăţii, în virtutea reglementării legale a accesiunii imobiliare, proprietarul terenului devenind proprietarul construcţiei, prin faptul edificării construcţiei, cu materialele sale, pe terenul proprietatea sa.
    7. Se arată că posibilitatea dobândirii prin accesiune a construcţiilor, chiar şi a celor edificate fără autorizaţie de construire, este prevăzută de lege, iar inexistenţa autorizaţiei de construire poate avea consecinţe în planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii nr. 50/1991, antrenând o răspundere contravenţională, însă nu poate avea ca efect respingerea unei acţiuni în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune.
    8. Se mai arată că este adevărat faptul că, potrivit Legii nr. 50/1991, construcţiile pot fi edificate numai pe baza autorizaţiei de construire şi că potrivit Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, construcţiile se intabulează pe baza unui certificat prin care se atesta respectarea autorizaţiei de construire. Însă este de observat faptul că, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, această duritate se atenuează, deoarece construcţiile edificate înainte de 1 august 2001 se intabulează, în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale. Chiar dacă acest articol statuează o situaţie aplicabilă construcţiilor anterioare datei de 1 august 2001, existenţa sa în legislaţie dovedeşte încă o dată faptul că lipsa autorizaţiei de construire nu echivalează cu lipsa construcţiei şi faptul că nu întotdeauna această lipsă reprezintă un impediment la recunoaşterea dreptului de proprietate, neexistând astfel o legătură indisolubilă între autorizaţia de construire şi dreptul de proprietate, respectiv intabularea acestui drept, legătură care de altfel nu este specificată şi nu rezultă în mod explicit din niciun text legal. Astfel, articolul menţionat stabileşte o procedură de intabulare administrativă, nejurisdicţională, pentru imobilele construite până la 1 august 2001 (deci, practic, nelegal, în lumina Legii nr. 50/1991, obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construire existând oricum şi anterior apariţiei acestei legi), sens în care devine evident şi din punct de vedere legislativ că intabularea este nu doar posibilă, ci şi reglementată în mod expres de prevederile legale, în anumite condiţii, chiar şi în lipsa autorizaţiei de construire. În plus, în raport cu aceste prevederi, apare ca discriminatoriu faptul ca, pentru imobilele construite anterior datei respective, să se poată efectua intabularea printr-o procedură administrativă destul de simplă, necontencioasă, şi fără alte cerinţe decât achitarea impozitelor şi taxelor, iar, pentru cele ulterioare, să nu existe nici măcar posibilitatea jurisdicţională.
    9. Se consideră că art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 nu a fost edictat în scopul stabilit prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, de a fi un impediment perpetuu şi insurmontabil la intabulare, ci în scop de reglementare a procedurii administrative referitoare la construcţii, cum de altfel s-a reţinut într-o bună parte a jurisprudenţei anterior pronunţării Deciziei nr. 13 din 8 aprilie 2019. În practică există posibilitatea ca unele construcţii care respectă toate cerinţele legale referitoare la siguranţa în construcţii, urbanism etc. să nu aibă totuşi autorizaţie de construcţie, însă, în aceste situaţii (cum, de altfel, este şi cea din speţă), instanţele sunt chemate la soluţionarea problemei şi nu se poate pune un asemenea impediment în cadrul acestor litigii.
    10. Prin urmare, interpretarea în sensul că lipsa autorizaţiei de construire conduce la imposibilitatea - veşnică - de intabulare a unei construcţii - excedează Legii nr. 50/1991, care nu a fost edictată în acest scop, ci în scopul reglementării cadrului administrativ aplicabil domeniului.
    11. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate, respectiv nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nu încalcă dreptul la un proces echitabil. Astfel, condiţionarea recunoaşterii pe cale judiciară a dobândirii dreptului de proprietate asupra unei construcţii edificate de proprietarul terenului, cu materialele sale, de verificarea existenţei şi respectării autorizaţiei de construire nu are valenţa unei limitări nejustificate a unui drept de proprietate, ci reprezintă expresia aplicării prevederilor art. 557 din Codul civil, potrivit cărora dreptul de proprietate se poate dobândi, prin accesiune, în condiţiile legii, normă care este în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua. De asemenea, autoarea excepţiei nu reclamă o ingerinţă în dreptul de acces la instanţă, pentru protecţia unui drept dobândit în condiţiile legii, ci urmăreşte să înlăture impedimentul legal al constatării dreptului pe cale administrativă, cu consecinţa eludării dispoziţiilor legale imperative care impun obligaţia de a obţine autorizaţia de construire. Aşadar, în realitate, argumentul acesteia reprezintă un aspect ce priveşte modul de aplicare a reglementării legale, iar nu constituţionalitatea textelor de lege criticate. În plus, invocarea discriminării este pur formală, întrucât principiul egalităţii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, este neîntemeiată. Astfel, cât priveşte criticile ce vizează nesocotirea dreptului de proprietate asupra unei construcţii sau părţi de construcţie al persoanei care nu a reuşit să obţină autorizaţiile necesare într-un anumit interval de timp, fiind obligată să le demoleze sau să le desfiinţeze, se arată că instanţa de contencios constituţional, în jurisprudenţa sa, a reţinut, în esenţă, că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate în măsura în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii. De asemenea, a constatat că reglementările legale referitoare la obligaţia obţinerii unei autorizaţii de construire nu au nicio legătură cu exercitarea drepturilor şi garanţiilor procesuale care condiţionează, într-un stat de drept, democratic, exercitarea dreptului la un proces echitabil. În acelaşi timp, a reţinut că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrară prevederilor legale. Aceste dispoziţii nu numai că nu încalcă textul constituţional, ci sunt, de fapt, o expresie a acestuia, deoarece prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie sunt protejate drepturile şi libertăţile altor persoane.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 3 iunie 2019. Dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 au următorul cuprins: „Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.“
    17. Prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că: „Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.“
    18. Autoarea excepţiei consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate din perspectiva unor critici similare, formulate de aceeaşi autoare, prin Decizia nr. 328 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1086 din 30 octombrie 2024, excepţia fiind respinsă ca neîntemeiată.
    20. Astfel, prin Decizia nr. 328 din 9 iulie 2024, precitată, Curtea a menţionat Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 4 iunie 2024, paragraful 17, prin care a statuat că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prevăd cu claritate că nu se consideră finalizate construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, nici cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor şi, interpretat în ansamblul prevederilor Legii nr. 50/1991, textul supus controlului de constituţionalitate are un conţinut normativ clar şi precis pentru a putea fi aplicat şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestuia să înţeleagă sensul său şi să îşi adapteze conduita. De asemenea, având în vedere importanţa domeniului executării lucrărilor de construcţii, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligaţii are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă. De asemenea, prin Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, referitor la susţinerea potrivit căreia s-ar aduce atingere art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut, în esenţă, că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care însă exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii.
    21. Curtea Constituţională, din perspectiva criticilor formulate în speţă, a observat că, prin Decizia nr. 13 din 8 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, paragrafele 83-85, a reţinut că obligativitatea autorizaţiei de construire, ca cerinţă pentru intabulare, rezultă fără dubiu din prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, care impun existenţa certificatului de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizaţiei de construire, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire, şi existenţa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, ambele acte presupunând în mod logic preexistenţa autorizaţiei de construire. Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, „Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor (...)“. Câtă vreme, potrivit art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia nu se consideră finalizate, în privinţa acestora nu se poate elibera de către autoritatea competentă procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, ceea ce conduce la imposibilitatea intabulării, chiar dacă aceasta nu mai este expres prevăzută. Fiind astfel lămurit faptul că, în lipsa autorizaţiei de construire, dreptul de proprietate asupra construcţiei nu ar putea fi recunoscut de autorităţile administrative, în sensul că titularul nu ar putea să solicite înscrierea construcţiei în evidenţele fiscale şi de publicitate imobiliară, neavând, în consecinţă, nici posibilitatea de a dispune de acest drept, concluzia care se impune este aceea că prin cererea de constatare pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei titularul tinde să înlăture impedimentul legal al constatării dreptului pe cale administrativă şi să înfrângă legitimitatea refuzului autorităţilor printr-o hotărâre judecătorească ce beneficiază de efectele prevăzute de Codul de procedură civilă, cu consecinţa eludării dispoziţiilor legale imperative care impun obligaţia de a obţine autorizaţia de construire. Totodată, la paragrafele 89-91 ale aceleiaşi decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a constatat că proprietarul terenului are posibilitatea să urmeze procedura Legii nr. 50/1991 pentru intrarea în legalitate cu privire la construcţia realizată pe terenul său, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială nefiind reglementată ca o opţiune a constructorului în raport cu legea specială care reglementează autorizarea construcţiilor. Autorizaţia de construire poate fi emisă nu numai înainte de realizarea construcţiei, dar şi ulterior, în procedura intrării în legalitate, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi de art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991. După intrarea în legalitate, prin obţinerea tuturor autorizaţiilor prevăzute de legea specială, în temeiul procesului-verbal încheiat la terminarea lucrărilor, constructorul, proprietar al terenului, are posibilitatea să îşi intabuleze dreptul de proprietate asupra construcţiei, nefiind necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate dreptul de proprietate. Instanţa supremă a învederat că aceste consideraţii sunt valabile numai cu privire la construcţiile edificate după data de 1 august 2001, deoarece, prin excepţie de la regula prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor numai în cazul în care acestea sunt autorizate, alin. (2) al aceluiaşi articol permite, pentru construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001, să se intabuleze dreptul de proprietate în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale. În ceea ce priveşte construcţiile edificate după data de 1 august 2001, fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea acesteia, precum şi în privinţa construcţiilor care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 şi ale art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 împiedică recunoaşterea dreptului de proprietate pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, instanţa neputând să valideze prin hotărâre judecătorească precaritatea unei situaţii juridice create printr-o conduită contrară legii.
    22. Aşa fiind, prin Decizia nr. 13 din 8 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
    23. Curtea Constituţională a observat, de asemenea, că prin Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, instanţa supremă a reţinut, la paragrafele 116 şi 117, că la terminarea construcţiei proprietarul este obligat să obţină un certificat de atestare prin care autoritatea administrativă confirmă faptul că lucrarea autorizată respectă prevederile autorizaţiei. În absenţa acestui document, construcţia edificată are doar o existenţă faptică. Aşadar, prin art. 37 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 50/1991 sunt stabilite sancţiuni în situaţia nerespectării regimului edificării construcţiilor din punct de vedere juridic. Aşa fiind, recepţia lucrărilor conforme cu autorizaţia de construire condiţionează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei, însă nu poate împiedica finalizarea acesteia din punct de vedere material. La paragraful 119 al acestei decizii, instanţa supremă a subliniat că este necesar să se deosebească între momentul terminării construcţiei, ca fapt material, şi finalizarea acesteia din punct de vedere juridic, care are relevanţă pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei. În acest context, Înalta Curte a reamintit că există situaţii în care, deşi construcţia a fost terminată fizic potrivit destinaţiei sale, nu se dobândeşte dreptul de proprietate asupra acesteia până la momentul respectării condiţiilor prevăzute de legislaţia în domeniu, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019.
    24. Curtea Constituţională, având în vedere cele mai sus menţionate, a reţinut că art. 37 din Legea nr. 50/1991 consacră principiul că existenţa juridică a construcţiei şi implicit dreptul de proprietate asupra acesteia se nasc în momentul recepţiei construcţiei şi intabulării în cartea funciară. Persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii au obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie. Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă îndeplinesc două condiţii cumulative, şi anume dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor, aceasta din urmă fiind obligatorie pentru toate tipurile de construcţii autorizate, inclusiv în situaţia realizării acestor lucrări în regie proprie. Potrivit art. 37 alin. (6) prima teză din Legea nr. 50/1991, dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, în baza unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei.
    25. Având în vedere cele menţionate, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea normelor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate privată.
    26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    27. Dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 8.340/30/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 596 din 5 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"