Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 596 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 596 din 11 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 221 din 23 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian             │- judecător       │
│Cosmin-Dragoş      │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Laurenţiu Iulian Iordache în Dosarul nr. 3.819/90/2020 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.322D/2021.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii, în principal, de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea textului de lege criticat sunt formulate prin raportare la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, iar, în subsidiar, de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 259 din 23 aprilie 2019. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 23 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.819/90/2020, Tribunalul Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Iulian Iordache într-o cauză în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi trafic internaţional de droguri de risc.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este ambiguu, întrucât nu oferă criterii obiective de delimitare a infracţiunii de trafic de droguri de risc faţă de infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, câtă vreme elementul material al acestora este, în parte, identic. De asemenea, susţine că textul de lege criticat este lipsit de previzibilitate şi lasă posibilitatea organelor judiciare de a încadra în mod discreţionar o faptă penală fie la art. 2 din Legea nr. 143/2000, fie la art. 4 din acelaşi act normativ, pe baza unor prezumţii relative, nesusţinute de niciun element probator. Totodată, susţine că persoana depistată deţinând o cantitate de droguri trebuie să facă dovada că este consumator de astfel de substanţe şi să facă şi o probă negativă, respectiv că substanţele respective nu erau destinate traficului de droguri de risc. Mai susţine că persoana care cultivă, produce, fabrică, experimentează, prepară, transformă, procură, cumpără sau deţine droguri de risc, dar, ulterior, nu mai efectuează niciun fel de alte operaţiuni cu produsele în cauză, este sancţionată cu o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani ori de la 5 la 12 ani, în cazul art. 2 din Legea nr. 143/2000, pe când, în varianta reglementată de dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ, pedeapsa cu închisoare este de la 3 luni la 2 ani ori amenda, în cazul alin. (1) al articolului menţionat, respectiv de la 6 luni la 3 ani, în cazul alin. (2) al aceluiaşi articol.
    6. Tribunalul Vâlcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, cât priveşte infracţiunile la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate, reţine că există o similitudine doar parţială, sub aspectul laturii obiective a faptei, infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 cuprinzând şi modalităţi alternative de săvârşire care nu constituie elementul material şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din acelaşi act normativ. Cât priveşte latura subiectivă, reţine că pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este necesar ca acţiunea sau acţiunile ce formează elementul material al faptei să fie săvârşite în scopul consumului propriu.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 2 martie 2023. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, reglementare în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.“
    11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, cât şi prevederilor art. 6 paragrafele 2 şi 3 privind prezumţia de nevinovăţie, dreptul acuzatului de a fi informat şi dreptul la apărare şi ale art. 7 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea va reţine ca normă de referinţă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi (12), privind prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea incriminării, precum şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 paragrafele 2 şi 3 privind prezumţia de nevinovăţie, dreptul acuzatului de a fi informat şi dreptul la apărare şi ale art. 7 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, autorul invocă prevederile art. 48 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, incriminând faptele care aduc atingere relaţiilor sociale privitoare la sănătatea publică ale căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea reglementărilor ce au ca obiect regimul substanţelor toxice şi stupefiante, legiuitorul a stabilit, în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, că operaţiunile de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, „fără drept“, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol să prevadă că aceleaşi fapte care au ca obiect droguri de mare risc se sancţionează cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. Totodată, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a prevăzut că se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc „pentru consum propriu, fără drept“, în timp ce în alin. (2) al aceluiaşi articol s-a stabilit că aceleaşi fapte, de la alin. (1), care privesc droguri de mare risc se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
    13. Curtea observă că art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 reglementează toate elementele de tipicitate ale infracţiunii, care conturează atât latura obiectivă, cât şi pe cea subiectivă, respectiv modalităţile alternative ale realizării elementului material, cerinţa esenţială alăturată acestuia, obiectul infracţiunii şi sancţiunea, astfel că aceste dispoziţii reprezintă norma de incriminare a formei-tip sau de bază a infracţiunii, iar alin. (2) al art. 2 şi 4 din acelaşi act normativ fac trimitere la prevederile alineatului precedent, cu excepţia limitelor pedepsei cu închisoarea şi obiectului traficului de stupefiante. Dispoziţiile art. 2 alin. (2), respectiv ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 se completează cu cele ale alin. (1) ale aceloraşi articole, de la care împrumută toate elementele constitutive, respectiv modalităţile alternative ale elementului material (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor), precum şi condiţia ataşată acestuia, şi anume ca verbum regens să fie realizat „fără drept“, iar, în ipoteza art. 4 din Legea nr. 143/2000, aceste operaţiuni se circumscriu unui singur scop, şi anume „pentru consum propriu“. În contextul reglementat de normele criticate, sintagma „fără drept“ are în vedere determinarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, stabilirea elementului material al laturii obiective a acestora. Sintagma „fără drept“ arată caracterul ilicit al faptelor, enumerate exhaustiv, ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunilor reglementate la art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
    14. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu sancţionează penal orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate „fără drept“ şi care se referă la droguri de risc expres nominalizate în tabelul nr. III prevăzut în anexa la aceeaşi lege, iar incriminarea din alin. (2) al art. 2 şi 4 din acelaşi act normativ vizează drogurile de mare risc înscrise în tabelele nr. I şi II, din aceeaşi anexă, şi, dat fiind gradul de pericol social abstract sporit, legiuitorul l-a reflectat în limite de pedeapsă a închisorii majorate, cuprinse între 5 şi 12 ani, în loc de 2-7 ani, respectiv 6 luni şi 3 ani, faţă de 3 luni şi 2 ani. Totodată, Curtea constată că, cu prilejul determinării conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute la art. 2 şi 4 din Legea nr. 143/2000, stabilirea elementului material al laturii obiective poate fi făcută doar prin raportare la prevederile art. 1 din aceeaşi lege. Această modalitate de reglementare a infracţiunilor anterior precizate este de natură să asigure claritatea, precizia şi previzibilitatea dispoziţiilor legale criticate, standarde impuse de prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie.
    15. În aceste condiţii, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut elementul material al laturii obiective a infracţiunilor reglementate de normele criticate prin enumerarea, în cuprinsul acestora, a unor fapte din care acesta poate fi constituit. Această enumerare este una exhaustivă şi nu imprimă normelor criticate vreo lipsă de claritate şi previzibilitate, deoarece conduita prohibită se desprinde cu uşurinţă din ansamblul dispoziţiei legale căreia îi aparţine. Astfel, interpretând gramatical ori teleologic normele, Curtea constată că acestea au în vedere acele operaţiuni, efectuate „fără drept“, ce privesc circulaţia drogurilor de risc/mare risc şi care constau în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc. Totodată, Curtea constată că, în contextul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, o parte din aceste operaţiuni se circumscriu unui singur scop, şi anume „pentru consum propriu“. Raţiunea art. 4 din Legea nr. 143/2000 constă în sancţionarea mai blândă a deţinătorului de droguri dependent care le foloseşte pentru sine faţă de deţinătorul care le trafichează. O atare orientare este justificată şi prin faptul că un consumator, fie că este dependent sau nu, este o persoană vulnerabilă pentru a cărei reinserţie socială pot fi necesare servicii de sănătate, asistenţă psihologică şi socială ce implică un anumit program terapeutic în vederea întreruperii consumului, a înlăturării dependenţei psihice şi/sau fizice şi/sau a reducerii riscurilor asociate consumului. Legiuitorul român nu incriminează consumul de droguri ca infracţiune distinctă, în schimb sancţionează deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul său, inclusiv pentru consumul propriu (Decizia nr. 259 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 5 iunie 2019, paragrafele 19-21).
    16. Având în vedere cele reţinute anterior, Curtea constată că există o similitudine parţială sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, câtă vreme infracţiunea reglementată în art. 2 din Legea nr. 143/2000 cuprinde şi modalităţi alternative de săvârşire care nu constituie element material pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din acelaşi act normativ. Mai mult, astfel cum instanţa de control constituţional a reţinut în paragrafele anterioare ale prezentei decizii, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este necesar ca acţiunea/acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii să fie săvârşite în scopul consumului propriu. În aceste condiţii, Curtea constată că susţinerile autorului potrivit cărora textele de lege criticate nu oferă criterii obiective de delimitare a infracţiunii de trafic de droguri de risc faţă de infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului sunt neîntemeiate.
    17. De asemenea, Curtea nu poate reţine susţinerea potrivit căreia persoana depistată deţinând o cantitate de droguri trebuie să facă dovada că este consumator şi că substanţele respective nu sunt destinate traficului. Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituţie, „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“, iar, potrivit art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită“. Din economia celor două texte rezultă că principiul prezumţiei de nevinovăţie presupune că, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. Astfel, principiul prezumţiei de nevinovăţie tinde a proteja o persoană învinuită de săvârşirea unei fapte penale împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal, scopul esenţial al prezumţiei fiind acela de a împiedica orice autoritate naţională în emiterea unor opinii conform cărora reclamantul ar fi vinovat înainte ca acesta să fie condamnat potrivit legii (Hotărârea din 10 februarie 1995, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Allenet de Ribemont împotriva Franţei, paragraful 35; Hotărârea din 4 martie 2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Samoilă şi Cionca împotriva României, paragraful 91).
    18. Prezumţia de nevinovăţie este strâns legată de noţiunea de imparţialitate a instanţei, întrucât numai în faţa unei instanţe independente şi imparţiale probele pot fi în mod adecvat administrate, cu respectarea principiilor şi garanţiilor achitabilităţii procedurii, astfel încât situaţia de fapt să fie stabilită în mod corect, pentru a se evita erorile judiciare. De asemenea, chiar dacă prezumţia de nevinovăţie nu este de natură să conducă la stabilirea adevărului într-o cauză penală, ea constituie elementul central al raţionamentului judecătorului, care va trebui să dispună întotdeauna o soluţie de achitare în cazul în care din probele administrate nu rezultă, dincolo de orice dubiu rezonabil, vinovăţia inculpatului. În acest sens, art. 4 alin. (2) şi art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că „după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului“, respectiv că instanţa pronunţă condamnarea „dacă constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat“.
    19. Aşadar, potrivit principiilor constituţionale şi convenţionale, vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul având statutul de persoană nevinovată. Totodată, sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului. Aşadar, Curtea reţine că suspectul ori inculpatul nu are sarcina de a face dovada faptului negativ, respectiv că substanţele nu sunt destinate traficului, ci acuzarea are sarcina de a proba că sunt destinate traficului, persoana acuzată având dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prin dovedirea unor fapte pozitive contrare. Prezumţia de nevinovăţie se aplică în cazul tuturor operaţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aşadar, fie că este vorba despre trafic de droguri de risc/mare risc ori despre deţinerea de droguri indiferent de cantitate şi de scopul său, inclusiv pentru consumul propriu, revenind organelor judiciare sarcina de a dovedi vinovăţia, oricare ar fi forma acesteia, iar suspectul ori inculpatul are dreptul de a solicita administrarea de probe prin care să probeze lipsa de temei a probelor de vinovăţie ori prin care să dovedească existenţa unor cauze de atenuare sau de înlăturare a răspunderii penale. Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar, în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
    20. Referitor la critica privind limitele de pedeapsă prevăzute pentru cele două infracţiuni, Curtea reţine că stabilirea regimului sancţionator al infracţiunilor este de competenţa legiuitorului, că limitele speciale ale pedepsei, reglementate în cazul infracţiunilor de trafic/consum de droguri de risc/mare risc, reprezintă opţiunea acestuia, conform politicii sale penale, şi că aceasta se încadrează în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Iulian Iordache în Dosarul nr. 3.819/90/2020 al Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 596 din 11 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"