Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 593 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile şi ale art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 593 din 5 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile şi ale art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 507 din 30 mai 2025

Comenteaza legea


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte          │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător           │
│Ciochină       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian       │- judecător           │
│Deliorga       │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător           │
│Licu           │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător           │
│Scântei        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător           │
│Stanciu        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina   │- judecător           │
│Tănăsescu      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia  │-                     │
│Costinescu     │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile şi ale art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, excepţie ridicată de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 2.516/2/2021*/a3 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.196D/2022.
    2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este în mod legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care formulează o cerere de amânare a soluţionării cauzei, motivând că raportul întocmit în cauză trebuie refăcut, întrucât, pe de o parte, Curtea Constituţională nu a solicitat Curţii de Conturi o informare cu privire la avizul acestei instituţii necesar la emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, iar, pe de altă parte, cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale sunt indicate anumite dispoziţii legale, de fapt criticile de neconstituţionalitate au vizat actele normative în integralitatea lor, iar acest lucru nu se regăseşte în raportul Curţii. Cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public arată că autorul excepţiei nu poate solicita refacerea raportului întocmit de judecătorul-raportor, Curtea Constituţională fiind competentă să soluţioneze cauza pe baza actelor pe care le consideră necesare şi suficiente, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind stabilit prin actul de sesizare a instanţei constituţionale, respectiv prin încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
    4. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare formulată, preşedintele instanţei acordând cuvântul pentru formularea concluziilor pe fondul cauzei.
    5. Autorul excepţiei solicită admiterea criticilor formulate, susţinând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 116 alin. (2) din Constituţie, referitoare la înfiinţarea organelor de specialitate din subordinea Guvernului, ale art. 117 alin. (2) din Constituţie care stabilesc posibilitatea Guvernului de a înfiinţa astfel de organe doar cu avizul Curţii de Conturi şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu s-a făcut dovada solicitării acestui aviz. De asemenea, întrucât lipseşte fişa financiară care de regulă însoţeşte un act normativ, nu sunt estimate cheltuielile bugetare pe care le implică înfiinţarea noilor organe de specialitate, respectiv a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului naţional pentru intemperii şi calamităţi şi a Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, ceea ce contravine prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei formulate, arătând că, de fapt, autorul excepţiei solicită calificarea naturii juridice a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile în care, în interpretarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Constituţie, înfiinţarea organelor de specialitate din subordinea Guvernului nu trebuie să se realizeze exclusiv prin lege, Guvernul având competenţa de a înfiinţa astfel de organe dacă legea îi atribuie această competenţă, fapt de necontestat în cauză.
    7. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei susţine că nu solicită calificarea naturii juridice a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, aceasta fiind deja stabilită în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, ci solicită doar să se stabilească faptul că acest organ de specialitate nu poate fi înfiinţat decât cu avizul Curţii de Conturi, aviz care lipseşte în cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    8. Prin Încheierea din 22 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.516/2/2021*/a3, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile şi ale art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Excepţia a fost ridicată de Cristian Adrian Secu, recurentul-reclamant într-o cauză având ca obiect, în principal, anularea Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21 iulie 2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 şi stabilirea unor măsuri aplicate pentru protecţia populaţiei.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că problema care se ridică este aceea de a determina dacă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă face parte din administraţia publică, mai exact dacă este un organ al administraţiei publice centrale de specialitate. Având în vedere atribuţiile executive ale Departamentului, care este condus de către un secretar de stat, cu rang de ministru, departament care funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne şi care emite acte administrative în regim de putere publică, în mod incontestabil, concluzia este că acesta este o autoritate publică. Întrucât Departamentul nu este menţionat expres în vreuna din dispoziţiile speciale ale Constituţiei, autorul excepţiei susţine că trebuie integrat în una dintre categoriile generale ale autorităţilor publice, enumerate la titlul III din Legea fundamentală.
    10. Aşa fiind, întrucât face parte din administraţia publică centrală de specialitate, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă trebuia înfiinţat în acord cu exigenţele constituţionale ale art. 117 alin. (2) care menţionează că Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. În raport cu aceste dispoziţii, rezultă că temeiul legal al existenţei unei asemenea structuri nu poate fi decât legea, precum şi faptul că actul de înfiinţare este condiţionat de existenţa unui act de reglementare primară care să consacre expres competenţa Guvernului ori a ministerelor de a înfiinţa astfel de organe de specialitate. Cu alte cuvinte, norma constituţională permite legiuitorului primar să delege legiuitorului secundar competenţa de a înfiinţa organe de specialitate. Or, având în vedere că o anumită competenţă nu poate fi delegată altei persoane decât de titularul său, apare cu evidenţă că, recunoscând prin lege posibilitatea Guvernului, respectiv a ministerelor de a înfiinţa astfel de entităţi, legiuitorul primar deţine şi păstrează o competenţă proprie sub acest aspect. Aşa fiind, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 au fost adoptate cu încălcarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 117 alin. (2).
    11. Mai mult, dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 afectează regimul Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Sănătăţii şi al altor instituţii publice, deoarece înfiinţează un nou departament în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în cadrul căruia se foloseşte personal specializat care urmează să fie angajat, în condiţiile legii, dar şi prin detaşare de personal din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al altor instituţii publice, înfiinţându-se totodată şi o structură specializată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru monitorizarea, controlul operaţional şi inspecţia activităţii serviciilor de ambulanţă şi al unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor (UPU/CPU). Sunt afectate structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului atât din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Sănătăţii, al Ministerului Apărării Naţionale, al serviciilor de Salvamont, cât şi din cadrul altor instituţii publice, împrejurare ce este de natură să aducă atingere dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.
    12. De asemenea, se poate observa încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) raportate la art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie ce prevăd obligativitatea întocmirii unei fişe financiare în care trebuie prevăzută în mod obligatoriu sursa de finanţare a majorării cheltuielilor bugetare. Astfel, nu sunt estimate cheltuielile bugetare cu personalul care urmează să fie angajat, în condiţiile legii, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi nici pentru funcţionarea Comitetului naţional pentru intemperii şi calamităţi şi a Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă.
    13. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021, autorul susţine că acest articol a adus completări Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 în sensul că „Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Comitetului Naţional în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe de jurisdicţie, în cauzele în care Comitetul Naţional este parte şi exercită căi de atac sau orice mijloace legale de apărare“. În mod evident, dat fiind că, prin aceste dispoziţii, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este delegat să reprezinte în instanţă interesele legitime ale Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se încalcă principiul securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu este posibil ca un organism nelegal înfiinţat să reprezinte interesele legitime ale unei autorităţi publice. Altfel spus, declararea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 implică şi înlăturarea din ordinea juridică a efectelor pe care acestea le produc, şi anume existenţa în ordinea juridică a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, astfel că dispoziţiile art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 devin lipsite de cauză, fiind lovite de nulitate/neconstituţionalitate.
    14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 4 februarie 2014, care reglementează înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020, care prevăd modificări ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, şi dispoziţiile art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 iunie 2021, care introduce la art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, două noi alineate cu următorul cuprins:
    "(5^1) Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Comitetului Naţional în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe de jurisdicţie, în cauzele în care Comitetul Naţional este parte şi exercită căi de atac sau orice mijloace legale de apărare. În aceste cauze, renunţarea la judecată sau la calea de atac se aprobă prin notă, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de preşedintele Comitetului Naţional sau de persoana desemnată prin decizia acestuia.
(5^2) Cheltuielile de judecată derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului se achită din bugetul Ministerului Afacerilor Interne."

    19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 115 alin. (4) şi (6) care consacră limitele delegării legislative, art. 117 alin. (2) referitor la înfiinţarea organelor de specialitate şi în art. 138 alin. (5) privind sursa de finanţare a cheltuielilor bugetare.
    20. Examinând critica de neconstituţionalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 117 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă“, Curtea reţine că organele de specialitate aflate în subordinea Guvernului ori a ministerelor pot fi înfiinţate prin acte administrative, de reglementare secundară (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului), acestea fiind însă condiţionate de existenţa unor acte de reglementare primară care să consacre expres competenţa Guvernului ori a ministerelor de a înfiinţa astfel de organe de specialitate. Cu alte cuvinte, norma constituţională permite legiuitorului primar să delege legiuitorului secundar competenţa de a înfiinţa organe de specialitate. Exercitând această competenţă, legiuitorul secundar poate înfiinţa prin acte administrative, cu forţă juridică infralegală, structuri ale administraţiei publice centrale de specialitate, în subordinea Guvernului ori a ministerelor. Totodată, Curtea reţine că, reglementând posibilitatea legiuitorului primar de a delega Guvernului ori ministerelor competenţa de a înfiinţa organe de specialitate, norma constituţională nu conferă Guvernului şi nici ministerelor o competenţă exclusivă în această materie. O asemenea competenţă (exclusivă) s-ar fi exercitat numai dacă norma constituţională nu o condiţiona de „recunoaşterea“ prin lege, deci de intervenţia expresă şi prealabilă a legiuitorului primar. Or, având în vedere că o anumită competenţă nu poate fi delegată altei persoane decât de titularul său, apare cu evidenţă că, recunoscând prin lege posibilitatea Guvernului, respectiv a ministerelor de a înfiinţa astfel de entităţi, legiuitorul primar deţine şi păstrează o competenţă proprie sub acest aspect (a se vedea în acest sens Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 47, şi Decizia nr. 331 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 18 iunie 2019, paragraful 40).
    21. Aşadar, din examinarea dispoziţiilor constituţionale menţionate rezultă că organele de specialitate aflate în subordinea Guvernului ori a ministerelor pot fi înfiinţate atât printr-un act normativ de reglementare primară (lege, ordonanţă simplă sau de urgenţă a Guvernului), în baza art. 116 alin. (2) coroborat cu art. 117 alin. (2) din Constituţie, cât şi prin acte de reglementare secundară (hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului), în baza art. 117 alin. (2) din Constituţie, în acest din urmă caz însă actul fiind condiţionat de existenţa unui act de reglementare primară, care să consacre expres competenţa Guvernului ori a ministerelor de a înfiinţa astfel de organe de specialitate. Curtea reţine că art. 25 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede expres că „În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: (...) n) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa“. Aşadar, Curtea constată că, potrivit legii, Guvernul poate înfiinţa, prin hotărâre, organe de specialitate în subordinea sa, cu avizul Curţii de Conturi.
    22. Examinând art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 şi art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021, Curtea reţine că acestea vizează înfiinţarea, organizarea şi atribuţiile Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, structură operaţională, fără personalitate juridică, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuţii în coordonarea integrată, cu caracter permanent, la nivel naţional, a activităţilor de protecţie civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de asigurare a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă. Departamentul este condus de un secretar de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, numit prin decizie a prim-ministrului, şi foloseşte personal încadrat în condiţiile legii, inclusiv prin detaşare, din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi din alte instituţii publice, după caz.
    23. Fiind un organ din structura administraţiei publice centrale de specialitate, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă poate fi înfiinţat atât printr-un act de reglementare primară, în temeiul art. 116 alin. (2) din Constituţie, cât şi printr-un act de reglementare secundară, în temeiul art. 117 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 11 lit. o) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 117 alin. (2) din Constituţie.
    24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, potrivit căreia actele normative care reglementează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu respectă condiţiile privind urgenţa adoptării şi sunt de natură să afecteze structura organizatorică, funcţionarea, competenţele, resursele materiale şi financiare, numărul şi statutul personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Sănătăţii, al Ministerului Apărării Naţionale, al serviciilor de Salvamont şi al altor instituţii publice, Curtea reţine că, potrivit art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, Departamentul coordonează operaţional serviciile de ambulanţă judeţene, respectiv Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor (UPU/CPU), serviciile publice Salvamont şi Salvaspeo şi activităţile de căutare-salvare canină în domeniul situaţiilor de urgenţă, având în componenţă structuri funcţionale, care includ, fără a se limita la acestea, Direcţia generală urgenţe medicale, Direcţia generală pentru protecţie civilă şi Direcţia suport decizional. Înfiinţarea unei asemenea structuri a fost justificată de necesitatea unei coordonări unitare, de natură să asigure funcţionalitatea optimă şi eficientă a elementelor de dispozitiv şi a capabilităţilor, precum şi de efectuarea unui control real, efectiv, asigurat de o conducere realizată de persoane cu experienţă în materie, care să coordoneze structurile respective de la nivelul Guvernului, prin intermediul unui secretar de stat, specialist în domeniu.
    25. Potrivit jurisprudenţei Curţii, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. De esenţa stării extraordinare este deci caracterul său obiectiv, în sensul că „existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Cu alte cuvinte, adoptând actul normativ în regim de urgenţă, Guvernul nu a acţionat în mod arbitrar, ca urmare a unei aprecieri bazate exclusiv pe elemente de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, ci a fost constrâns să acţioneze în scopul contracarării unor consecinţe negative care s-ar fi produs ca efect al lipsei de coordonare a activităţilor de protecţie civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de asigurare a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă. Curtea apreciază că actul normativ adoptat întruneşte exigenţele constituţionale prevăzute de art. 115 alin. (4), Guvernul demonstrând existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu a putut fi amânată şi motivând urgenţa actului în cuprinsul său.
    26. Examinând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 17 martie 2020, paragrafele 58 şi 59, Curtea a constatat că norma constituţională instituie veritabile limitări ale competenţei atribuite Guvernului. Curtea a stabilit că „Guvernul nu are nicio competenţă de legiferare în domeniul legilor constituţionale («ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale») şi cel al legilor care vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică («ordonanţele de urgenţă nu pot viza măsuri de trecere silită»), acestea fiind în competenţa de legiferare exclusivă a Parlamentului, sub toate aspectele pe care le reglementează în conţinutul lor normativ, şi are o competenţă de legiferare limitată în domeniile care vizează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi drepturile electorale («ordonanţele de urgenţă nu pot afecta»), cu privire la care aplicarea interdicţiei constituţionale exprese este condiţionată de adoptarea unor reglementări care suprimă, aduc atingere, prejudiciază, vatămă, lezează, în general, antrenează consecinţe negative asupra drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor constituţionale. În această din urmă ipoteză, dacă reglementările nu produc consecinţele juridice menţionate, Guvernul partajează competenţa de legiferare cu Parlamentul, fiind ţinut însă de obligaţia de a motiva în conţinutul actului normativ existenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, precum şi urgenţa reglementării“. Curtea a mai statuat că interdicţiile constituţionale prevăzute la art. 115 alin. (6) de a nu adopta ordonanţe de urgenţă care „pot afecta“ regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale au avut în vedere „restrângerea competenţei Guvernului de a legifera în aceste domenii esenţiale în locul Parlamentului, iar nu lipsirea totală de competenţa de a legifera în materie“. Prin urmare, întrucât nu există o interdicţie absolută cu privire la competenţa Guvernului de a legifera în materia reglementată prin ordonanţele de urgenţă criticate, Curtea constată că nu poate reţine încălcarea, de plano, a dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, ci este necesar ca în cadrul controlului de constituţionalitate extrinsecă pe care îl efectuează să verifice critici de neconstituţionalitate intrinsecă.
    27. Pornind de la premisele stabilite prin Decizia nr. 150 din 12 martie 2020, precitată, luând act de obiectul de reglementare al ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului supuse controlului de constituţionalitate şi analizând criticile formulate în cauză, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu menţionează care sunt drepturile şi libertăţile fundamentale afectate prin actele normative criticate şi nici modul în care este afectat regimul unor instituţii fundamentale ale statului.
    28. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, critica întemeiată pe aceste dispoziţii fiind nemotivată.
    29. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia adoptarea actelor normative criticate s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie, întrucât nu au fost întocmite fişele financiare în care să se prevadă sursa de finanţare a majorării cheltuielilor bugetare cu personalul care urmează să fie angajat, în condiţiile legii, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, de Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi şi Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, Curtea reţine că obligativitatea indicării sursei de finanţare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de art. 138 alin. (5) din Constituţie, constituie un aspect distinct faţă de cel al lipsei fondurilor pentru susţinerea finanţării din punct de vedere bugetar. Astfel, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008), Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Aşadar, norma constituţională nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul că acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar. Mai mult, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 58, Curtea a reţinut că, întrucât „nu are competenţa să se pronunţe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competenţa de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanţare“.
    30. Analizând expunerea de motive care a însoţit proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, Curtea reţine că iniţiatorul (Guvernul) a reţinut că, „în prezent, legea prevede instituţiile şi autorităţile publice cărora le revine obligaţia de a gestiona sau care asigură funcţii de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. (...) Necesitatea unei coordonări eficiente (...) impune o nouă reaşezare/re-subordonare, în sensul coordonării la nivelul Executivului a structurilor respective la nivel de Viceprim-ministru şi al conducerii efective de către un secretar de stat, specialist în domeniu. (...) În acest sens, sunt necesare unele ajustări ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, inclusiv începând cu definirea mai bună a situaţiilor de urgenţă. Pentru îmbunătăţirea managementului informaţiei şi a managementului acţiunilor derulate în cazul situaţiilor de urgenţă, se are în vedere crearea unui Departament specializat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condus de un secretar de stat, numit prin decizie a Primului-ministru. În cadrul noului Departament, structură operaţională fără personalitate juridică, îşi vor desfăşura activitatea Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne - numai pentru operaţiunile specifice situaţiilor de urgenţă. Pentru o mai bună coordonare a acţiunilor de intervenţie şi salvare Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin structurile deconcentrate ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, preia în coordonare operaţională serviciile de ambulanţă judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, UPU/CPU, precum şi serviciile SALVAMONT. Ministerul Sănătăţii păstrează controlul administrativ şi al calităţii actului medical, prin personal detaşat în cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă“.
    31. Cu privire la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), Guvernul menţionează că reglementarea preconizată nu aduce modificări ale cheltuielilor bugetare. Finanţarea cheltuielilor centrelor de conducere se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv cel al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, fără suplimentarea acestora.
    32. Mai mult, potrivit art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se înfiinţează Comitetul naţional pentru intemperii şi calamităţi şi Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, care preiau atribuţiile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care se desfiinţează“, astfel că şi în această ipoteză, odată cu preluarea atribuţiilor de la structura anterioară, cele două comitete nou-înfiinţate preiau şi personalul acesteia, prin urmare nu era necesară prevederea unor fonduri suplimentare în cadrul cheltuielilor bugetare, ci doar o reconfigurare a acestora.
    33. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că actele normative supuse controlului de constituţionalitate nu au implicat cheltuieli bugetare care să nu fi fost previzionate în bugetul de stat pentru a putea fi acoperite în cursul anului bugetar în care au fost adoptate, astfel că nu poate fi reţinută critica întemeiată pe încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    34. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021, potrivit căreia Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, organism înfiinţat printr-un act normativ neconstituţional, este delegat să reprezinte în instanţă interesele legitime ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ceea ce încalcă principiul securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, în condiţiile în care nu a fost constatată neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 prin care a fost înfiinţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, critica întemeiată pe această premisă este lipsită de fundament şi urmează să fie respinsă ca atare.
    35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Adrian Secu în Dosarul nr. 2.516/2/2021*/a3 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, ale art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile şi ale art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 pentru modificarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Mihaela Senia Costinescu

    -------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 593 din 5 noiembrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"