Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 593 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 593 din 15 iulie 2020  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 593 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 645 din 22 iulie 2020

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.356 din 23 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 792A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 s-a dispus prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 14/2020, având în vedere necesitatea încadrării în limita de deficit bugetar instituită prin reglementări europene, care nu trebuie să depăşească 3% din produsul intern brut (în continuare PIB). Parlamentul, în schimb, a respins această ordonanţă de urgenţă, aspect care, în opinia autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, determină încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5), art. 111 alin. (1), art. 115 alin. (5) şi (7), art. 138 alin. (5) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    4. Cu privire la încălcarea art. 111 alin. (1) şi a art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată că Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a solicita Guvernului o informare cu privire la dinamica prevederilor bugetului de stat în contextul soluţiilor legislative propuse, obligaţie rezultată şi din dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2), care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului.
    5. Art. 138 alin. (5) din Constituţie prevede că nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, obligativitate care la nivel infraconstituţional a fost transpusă prin prevederile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare. Aceasta trebuie să cuprindă schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. Cu privire la acest aspect se invocă Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 59, sau Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, paragraful 30, prin care Curtea a statuat că, în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament, nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind, aşadar, reală.
    6. Se mai precizează că, prin Decizia nr. 764 din 14 decembrie 2016, Curtea a arătat că faptul că cheltuielile de salarizare preconizate prin textele de lege criticate grevează bugetul pentru anul următor nu este de natură să justifice aprobarea unor cheltuieli fără implicarea, în condiţiile Legii fundamentale, Guvernului care, potrivit art. 138 alin. (2) din Constituţie, are competenţa de a elabora anual proiectul bugetului de stat şi al asigurărilor sociale. Potrivit jurisprudenţei Curţii, art. 138 alin. (5) din Constituţie se referă tocmai la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, respectiv acea cheltuială să fie previzională în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.
    7. În consecinţă, raportat la obiectul legii de respingere, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 reglementa prorogarea intrării în vigoare a unor prevederi cuprinse în Legea nr. 14/2020, întrucât prin intermediul acestora se proceda la o majorare a cheltuielilor bugetare, ulterior adoptării Legii bugetului de stat. Or, chiar prin efectul legii de respingere se generează cheltuieli suplimentare în sarcina bugetului de stat, cheltuieli care nu au fost luate în considerare atunci când a fost conceput bugetul de stat pe anul 2020 şi care, prin urmare, sunt lipsite de o sursă reală de finanţare.
    8. Se arată că critica de neconstituţionalitate este întărită de faptul că aceste cheltuieli nu au fost analizate şi cuprinse în legea bugetului de stat pe anul 2020 la momentul adoptării, întrucât, astfel cum se arată şi în expunerea de motive la proiectul de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă în discuţie, impactul bugetar determinat de aplicarea Legii nr. 14/2020 nu a fost inclus în Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020. Totodată, nu a fost avut în vedere impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, care este deosebit de important, întrucât, prin revitalizarea prevederilor Legii nr. 14/2020, acesta prezintă caracter defavorabil, majorând cheltuielile bugetare de stat.
    9. Aşadar, se apreciază că în procesul legislativ de aprobare sau de respingere a ordonanţei de urgenţă trebuia să se solicite, în mod obligatoriu, în contextul dispoziţiilor legii bugetului de stat, fişa financiară de la Guvern. În schimb, în pofida faptului că lipsa documentaţiei financiare a fost semnalată în cadrul dezbaterilor parlamentare, legiuitorul primar a procedat la supunerea la vot şi adoptarea legii de respingere în lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 138 din Constituţie. Or, în interpretarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 1.657 din 28 decembrie 2010, a arătat că acesta impune stabilirea concomitentă a unei cheltuieli cu sursa de finanţare, adică a venitului necesar pentru suportarea ei, spre a se evita consecinţele economice şi sociale profund negative ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Prin urmare, în consonanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pentru neîndeplinirea obligaţiei de către Parlament de a solicita o informare din partea Guvernului cu privire la cheltuielile bugetare angajate prin soluţia legislativă propusă, se impune a se constata încălcarea art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    10. Cu privire la încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie se arată că art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică şi PIB nu trebuie să depăşească „valorile de referinţă“ stabilite prin protocol (anexă la tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real şi PIB.
    11. Or, având în vedere că prin art. 2 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 deficitul bugetar s-a stabilit la 74.300,5 milioane lei, iar efortul bugetar generat de această cheltuială ar avea un impact ridicat prin raportare la numărul beneficiarilor, respectiv 3,6 milioane de copii, o atare măsură încalcă dispoziţiile art. 148 din Constituţie prin aceea că afectează capacitatea statului de a atinge ţinta de deficit şi, în consecinţă, respectarea angajamentelor asumate la nivelul Uniunii Europene.
    12. Anul 2020 este unul excepţional, astfel că în acest an valoarea de referinţă a deficitului bugetar de 3% poate fi depăşită ca urmare a deciziei Comisiei Europene de activare a clauzei de flexibilitate fiscală pe fondul epidemiei de COVID-19. Măsura adoptată de Comisie este însă una temporară, în contextul crizei sanitare, în timp ce cheltuiala pe care o implică proiectul de lege aprobat de Parlament este permanentă, şi nu una temporară/ocazională, fapt pentru care aceasta trebuie să ţină cont în mod esenţial de planificarea bugetară în perspectiva anilor următori.
    13. Se apreciază că legea de respingere trebuia analizată în mod integrat, în contextul Legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, fiind necesară o regândire şi o modificare corespunzătoare a acesteia din urmă atât pe latura de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli. Prin urmare, având în vedere că modalitatea de legiferare aduce atingere obligaţiilor statului român prevăzute în actul de aderare, se impune a se constata încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    14. Cu privire la încălcarea principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi, prevăzută de art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, se apreciază că Parlamentul a eludat art. 111 din Constituţie, care prescrie obligativitatea consultării Guvernului în materia iniţiativelor legislative având ca obiect aspecte cu impact asupra bugetului de stat. Astfel, având în vedere consecinţele comportamentului Parlamentului, se concluzionează că acesta a încălcat principiul constituţional al cooperării şi colaborării loiale între autorităţi. Se fac referiri la deciziile Curţii Constituţionale nr. 331 din 21 mai 2019 şi nr. 611 din 3 octombrie 2017.
    15. Astfel, se apreciază că, prin maniera în care Camera decizională a înţeles să legifereze, a încălcat obligaţia sa de a solicita informaţii Guvernului şi de a nu interveni asupra cheltuielilor bugetare prestabilite, aspecte care atrag încălcarea art. 111 şi 138 din Constituţie. Totodată, prin această conduită, Parlamentul a nesocotit principiul constituţional al cooperării şi colaborării loiale, întrucât a eludat competenţa Guvernului în procesul de legiferare a aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat.
    16. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    17. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    18. Se arată că autorul sesizării îşi întemeiază întreaga argumentaţie pe o eroare. Majorarea cheltuielilor bugetare generată de dublarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii nu reprezintă obiectul de reglementare al legii deduse controlului de neconstituţionalitate în discuţie, ci este instituită prin Legea nr. 14/2020. Potrivit fişei proiectului de lege, Legea nr. 14/2020 a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, în şedinţa din data de 18 decembrie 2019 (cu un număr de 179 de voturi pentru, 29 de abţineri, niciun vot împotrivă, trei deputaţi neexprimându-şi votul), anterior datei de 23 decembrie 2019, la care a fost adoptată Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, prin procedura angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului. Ulterior depunerii la secretarul general al Camerei Deputaţilor pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii nou-adoptate în cadrul termenului de protecţie, legea a parcurs procedura promulgării, finalizată în data de 14 ianuarie 2020 prin emiterea Decretului nr. 29/2020, de către Preşedintele României, fără a face obiectul vreunei sesizări de neconstituţionalitate sau al unei cereri de reexaminare, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 14/2020 care prevăd dublarea alocaţiei pentru copii sunt cele de natură să aibă un impact asupra bugetului de stat pe anul în curs.
    19. Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 referitoare la prorogarea termenului de intrare în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 14/2020, care reglementează majorarea cuantumului alocaţiilor pentru copii, act normativ adoptat anterior adoptării legii bugetului de stat pe anul 2020. În ceea ce priveşte competenţa Parlamentului de a respinge prin lege ordonanţele de urgenţă ale Guvernului se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 412 din 20 iunie 2019 şi se subliniază că, în realitate, obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie conţinutul unui alt act normativ, în speţă, al Legii nr. 14/2020, ceea ce este inadmisibil.
    20. Critica de neconstituţionalitate raportată la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie nu poate fi susţinută şi deci reţinută ca viciu de constituţionalitate, întrucât legea internă nu poate fi invalidată în cadrul ordinii juridice interne din cauza faptului că nu este compatibilă cu dreptul comunitar (Decizia Curţii Constituţionale nr. 59 din 17 ianuarie 2007). Se mai susţine că instanţa constituţională a stabilit că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie.
    21. Referitor la presupusa încălcare, prin legea criticată, a disciplinei financiare reglementate prin art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ce impune statelor membre obligaţia generală de a evita deficitele publice excesive, se evocă decizia Consiliului Afacerilor Economice şi Financiare al Uniunii Europene, care, în luna martie a anului în curs, a aprobat propunerea Comisiei Europene de suspendare a Pactului de stabilitate şi creştere, unul dintre documentele de bază ale zonei euro, tocmai pentru ca statele membre să poată lua măsuri de ordin financiar pentru a controla situaţia produsă de epidemia de coronavirus.
    22. Legea criticată nu instituie măsuri de natură să angajeze cheltuieli bugetare peste limita aprobată prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, ci are drept consecinţă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 14/2020, adoptate cu majoritatea voturilor forţelor politice reprezentate în Parlament, anterior aprobării bugetului pe anul în curs, ceea ce ar fi presupus, în mod necesar, configurarea la nivelul Guvernului a politicii fiscal-bugetare în scopul relansării economice concomitent cu promovarea echităţii şi cu asigurarea protecţiei sociale.
    23. Parlamentul, în temeiul prerogativelor sale constituţionale, de unică autoritate legiuitoare a ţării, a considerat oportun să respingă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 şi să pună, astfel, în vigoare dispoziţiile Legii nr. 14/2020, din considerente ce ţin inclusiv de preocuparea privind atenuarea impactului economic şi social al acestei pandemii. Cu privire la oportunitate însă, în mod lipsit de echivoc, se apreciază că aceasta nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate. În sprijinul argumentaţiei mai sus prezentate este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, în Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, subliniază că Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Totodată, în Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018 s-a arătat că un ipotetic control cu privire la oportunitatea măsurii excedează în totalitate sferei de competenţă a Curţii Constituţionale, având în vedere că adoptarea măsurii în cauză ţine de marja de apreciere exclusivă a Parlamentului, a cărui opţiune în privinţa caracterului oportun al măsurii nu poate fi cenzurată.
    24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea de către Parlament a principiului cooperării şi colaborării loiale între autorităţi, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), coroborat cu prevederile art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, se arată că rolul Guvernului este acela de realizare a liniilor de politică internă şi externă a ţării, ceea ce, sub aspect juridic, se poate concretiza prin adoptarea de ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată [art. 115 alin. (4)], iar acestea intră în vigoare numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea în Monitorul Oficial al României [art. 115 alin. (5)]. Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege [art. 115 alin. (7)]. Perspectiva autorului, potrivit căreia Parlamentul are obligaţia să nu intervină în sfera procesului de legiferare desfăşurat de Guvern, deoarece o atare poziţionare ar echivala cu încălcarea instituţiei delegării legislative, este contrară regimului juridic constituţional al ordonanţelor de urgenţă, nu este fundamentată în raport cu rolul Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice cu rang constituţional şi este în contradicţie vădită cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, sens în care se face trimitere la Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020. Se concluzionează că acest principiu a fost pe deplin respectat de către Parlament în procesul de adoptare a legii criticate, astfel că afirmaţiile autorului sesizării nu pot fi reţinute.
    25. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    26. Se arată că nu există o obligaţie constituţională expresă şi directă în sarcina Parlamentului de a cere, în contextul dezbaterii proiectului de lege înaintat de Guvern pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2010, informaţii referitoare la implicaţiile bugetare ale celor două soluţii legislative la care Parlamentul putea recurge: adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă sau, după caz, pentru respingerea ordonanţei de urgenţă. De altfel, obligaţia de a cere Guvernului informaţii de natură financiară revine, potrivit art. 111 din Constituţie, iniţiatorului proiectului de lege sau al propunerii legislative, şi nu Parlamentului. În privinţa ordonanţelor de urgenţă, Parlamentul are posibilităţi limitate de intervenţie asupra conţinutului normativ al acestora: să le aprobe ca atare; să le aprobe cu modificări şi completări, ipoteză în care va fi obligat să respecte art. 111 din Constituţie dacă modificările şi amendamentele aduse au implicaţii financiare asupra bugetului de stat şi să le respingă. Or, în cauza de faţă, Parlamentul doar a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020.
    27. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la nerespectarea de către Parlament a obligaţiei prevăzute în sarcina acestuia de către dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie, se arată că respectarea valorii de referinţă a deficitului bugetar pe ansamblul statelor membre ale Uniunii Europene, prevăzută în art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, se află sub incidenţa clauzei de flexibilitate fiscală pe fondul epidemiei de COVID-19.
    28. Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    29. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    30. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care are următorul cuprins: „Se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2 din 16 ianuarie 2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2020.“
    31. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5), raportat la art. 115 alin. (5) şi (7), cu referire la principiul colaborării loiale între Parlament şi Guvern în cadrul delegării legislative, art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, art. 138 alin. (5) privind sursa de finanţare a cheltuielii bugetare şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind obligaţiile statului român în calitate de membru al Uniunii Europene.
    32. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    33. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    34. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de două zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    35. În cauză, proiectul de lege a fost adoptat de Senat la 3 februarie 2020, iar de Camera Deputaţilor la 3 iunie 2020. La 3 iunie 2020 legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 5 iunie 2020. La data de 23 iunie 2020, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României a fost înregistrată la Curtea Constituţională. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, precum şi de faptul că legea nu fusese încă promulgată la data sesizării sale, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional [a se vedea în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua].
    36. Cu privire la competenţa instanţei constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei legi de respingere a ordonanţei de urgenţă, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale (Decizia nr. 498 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006), controlul de constituţionalitate a unei legi se declanşează, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, „înainte de promulgarea acesteia“. Întrucât textul constituţional nu face nicio distincţie, prin „legi“ ca obiect al controlului de constituţionalitate se înţeleg şi „legile de aprobare sau de respingere a unor ordonanţe“, indiferent de natura lor, „legi ordinare“ sau „legi organice“. Controlul de constituţionalitate a priori asupra unei legi de respingere a unei ordonanţe poate privi numai constituţionalitatea extrinsecă a acesteia sub aspectul respectării procedurilor constituţionale de dezbatere şi adoptare. Prin urmare, Curtea are competenţa de a controla constituţionalitatea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020.
    37. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că, prin maniera în care Camera decizională a înţeles să legifereze, a încălcat obligaţia sa de a solicita informaţii Guvernului şi de a nu interveni asupra cheltuielilor bugetare prestabilite, ceea ce demonstrează că Parlamentul a încălcat principiul constituţional al cooperării şi colaborării loiale între autorităţi şi a eludat competenţa Guvernului în procesul de legiferare a aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat.
    38. În raport cu această critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 90), a statuat că atunci când este învestită cu analiza problemei cooperării loiale între autorităţile publice, trebuie să se pronunţe cu privire la întreaga paletă de probleme pe care această relaţie o presupune, şi nu doar în raport cu anumite secvenţe ale acesteia. Astfel, semnificaţia loialităţii constituţionale nu se reduce la aspecte punctuale şi/sau particulare, privite exclusiv din perspectiva uneia dintre autorităţile aflate în raporturi constituţionale ce impun cooperarea loială, ci la o analiză coerentă şi exhaustivă asupra raporturilor de drept constituţional existente între autorităţile publice. În aceste condiţii, în măsura în care una dintre autorităţile publice implicate în procedura delegării legislative invocă lipsa cooperării loiale a celeilalte autorităţi, art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie impune ca analiza acestui principiu constituţional să fie realizată dintr-o dublă perspectivă, respectiv conduita iniţială a Guvernului, care are iniţiativa de a utiliza instrumentul legislativ reglementat de art. 115 din Constituţie, şi, ulterior, conduita subsecventă a Parlamentului, care are obligaţia de a se pronunţa cu celeritate asupra ordonanţei de urgenţă, adoptând o lege de aprobare sau de respingere, după caz.
    39. În cauza de faţă, Curtea constată că, prin Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, adoptată în 18 decembrie 2019 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2020, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii a fost dublat faţă de cel stabilit pentru anul 2019, după cum urmează: (i) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; (ii) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); (iii) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
    40. Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020 a fost adoptată, în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 23 decembrie 2019 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 6 ianuarie 2020. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2020, prorogă intrarea în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 până la data de 1 august 2020. Legea criticată a fost adoptată la 3 iunie 2020 şi a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020.
    41. Curtea observă că Legea nr. 14/2020, deşi adoptată înainte de Legea nr. 5/2020, a fost publicată ulterior acesteia, iar intrarea sa în vigoare a fost prorogată până la 1 august 2020. Prin urmare, din punct de vedere normativ, se susţine afirmaţia Guvernului potrivit căreia cheltuielile generate de această lege nu au fost luate în considerare atunci când a fost adoptat bugetul de stat pe anul 2020, tocmai pentru că legea, deşi adoptată, nu intrase încă în vigoare. Având în vedere această situaţie legislativă, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020. La emiterea acesteia, Guvernul a estimat impactul bugetar al dublării alocaţiilor pentru o perioadă de 11 luni ca fiind de 6.604.489.650 lei.
    42. Curtea constată că Guvernul a utilizat ordonanţa de urgenţă pentru a proroga intrarea în vigoare a unei legi ce implica o majorare a cheltuielilor bugetare, în timp ce Parlamentul a respins ordonanţa de urgenţă. Este de observat că prorogarea intrării în vigoare a unei legi printr-o ordonanţă de urgenţă se încadrează, în principiu, în exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, cu condiţia ca aceasta să nu indice faptul că legiuitorul delegat, printr-un act de reglementare primară, contracarează o măsură de politică legislativă [Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008]. Chiar dacă ordonanţa de urgenţă a fost emisă la două zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, nu se poate trage concluzia că a existat o măsură de contracarare a politicii legislative a Parlamentului, ci, mai degrabă, o măsură urgentă care să permită identificarea cât mai repede posibil a fondurilor băneşti necesare punerii în executare a legii. Supunerea ordonanţei de urgenţă spre aprobare Parlamentului reprezintă o formă de control parlamentar asupra activităţii de legiferare delegată Guvernului (Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 43). Faptul că o asemenea ordonanţă de urgenţă a fost respinsă cu două luni înainte de epuizarea efectelor sale ţine de esenţa delegării legislative, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, nefiind de acord cu această măsură. Respingerea prin lege a unei ordonanţe reprezintă infirmarea expresă de către Parlament a politicii legislative pe care ordonanţa de urgenţă o exprimase, având drept consecinţă ca un asemenea act să îşi înceteze aplicabilitatea, să nu se mai aplice în viitor (Decizia nr. 498 din 8 iunie 2006 sau Decizia nr. 1.594 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011). Parlamentul poate respinge o ordonanţă de urgenţă atât pe motive de oportunitate, cât şi de constituţionalitate (Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, paragraful 89). Prin urmare, ambele autorităţi publice au colaborat loial şi s-au plasat în limitele competenţelor lor, iar scurtarea termenului în care Guvernul trebuie să asigure fondurile necesare punerii în aplicare a legii nu este un indicator al vreunei conduite neloiale. Din contră, Parlamentul, prin respingerea ordonanţei de urgenţă, a considerat că este necesară o punere cât mai rapidă în executare a Legii nr. 14/2020, tocmai pentru a se realiza scopul ei.
    43. Faptul că Guvernul întocmeşte bugetul de stat şi adoptă ordonanţe de urgenţă/proiecte de legi de rectificare a acestuia nu înseamnă, astfel cum afirmă autorul obiecţiei de neconstituţionalitate, că acesta are o competenţă proprie/distinctă cu privire la legiferarea aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat. Din contră, competenţa aparţine Parlamentului, legea este cea care stabileşte politica legislativă în diverse domenii, precum şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, în timp ce Guvernul, ca legiuitor delegat, pe de o parte, complineşte acţiunea legislativă a Parlamentului, caz în care actele sale de reglementare primară se supun aprobării acestuia, iar, pe de altă parte, realizează colectarea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor şi plata obligaţiilor sale financiare. Întocmirea planului financiar al statului nu echivalează cu înfăptuirea politicii legislative în varii domenii.
    44. Prin urmare, din perspectiva faptului că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 a fost respinsă prin legea criticată, Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 115 alin. (5) şi (7) din Constituţie.
    45. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, prin raportare la art. 15 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că prin efectul legii de respingere se generează cheltuieli suplimentare în sarcina bugetului de stat, cheltuieli care nu au fost luate în considerare atunci când a fost conceput bugetul de stat pe anul 2020 şi care, prin urmare, sunt lipsite de o sursă reală de finanţare. De aceea, se apreciază că, în procesul legislativ de aprobare sau de respingere a ordonanţei de urgenţă, Parlamentul ar fi trebuit să solicite în mod obligatoriu fişa financiară de la Guvern, urmare analizei soluţiei legislative în contextul dispoziţiilor legii bugetului de stat.
    46. În raport cu această critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele antamate vizează, în realitate, Legea nr. 14/2020, pentru că aceasta este cea care dublează cuantumul alocaţiilor şi generează un impact bugetar pentru anul 2020. Prin urmare, obligaţia de informare a Parlamentului sau de depunere a fişei financiare se subsumează parcursului legislativ ce a privit Legea nr. 14/2020. În cauza de faţă, contextul normativ se defineşte prin existenţa unei legi adoptate, a cărei prorogare a fost dispusă prin ordonanţă de urgenţă până la data de 1 august 2020, care dacă nu este abrogată/modificată/completată trebuie pusă în aplicare ca atare. Faptul că s-a prorogat intrarea ei în vigoare, iar Parlamentul a respins actul de prorogare nu relevă nicio problemă sub aspectul art. 111 alin. (1) sau al art. 138 alin. (5) din Constituţie, Parlamentul nefăcând altceva decât să restabilească autoritatea normativă a legii adoptate în 18 decembrie 2019, şi anume a Legii nr. 14/2020. Totodată, Curtea subliniază că în cadrul controlului de constituţionalitate a priori a legii criticate nu are competenţa de a-şi extinde controlul asupra unei alte legi, care, mai mult, a şi fost promulgată de Preşedintele României.
    47. Totodată, Curtea reţine că transformarea proiectului de lege de aprobare în proiect de lege de respingere a ordonanţei de urgenţă şi luarea la cunoştinţă de către Parlament a implicaţiilor bugetare ale acesteia sunt incontestabile. Prin adoptarea pe 3 iunie 2020 de către Camera decizională a legii analizate, Parlamentul şi-a asumat majorarea cheltuielilor bugetare cu alocaţiile de stat ale copiilor cu aproximativ două luni mai devreme faţă de data preconizată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020. Mai mult, odată cu contestarea la Curtea Constituţională a legii de respingere, aproape că sunt anihilate efectele legii de respingere sub aspectul abaterii temporale în raport cu data preconizată de creştere a alocaţiilor de stat prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020.
    48. Prin urmare, din perspectiva faptului că Parlamentul nu a solicitat nici informarea Guvernului [art. 111 din Constituţie] şi nici fişa financiară [art. 138 alin. (5) din Constituţie], Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 111 alin. (1) şi nici art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    49. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 138 alin. (5) din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că prin efectul legii de respingere se generează cheltuieli suplimentare în sarcina bugetului de stat, cheltuieli care nu au fost luate în considerare atunci când a fost conceput bugetul de stat pe anul 2020 şi care, prin urmare, sunt lipsite de o sursă reală de finanţare, ceea ce încalcă jurisprudenţa Curţii referitoare la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare, la certitudinea şi previzibilitatea bugetară şi la previzionarea cheltuielilor în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.
    50. În raport cu această critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa [Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 60], a statuat că se poate ajunge la concluzia că Parlamentul a decis asupra majorării unor cheltuieli bugetare întemeindu-se pe o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, numai în condiţiile în care între Parlament şi Guvern nu a existat un dialog real cu prilejul adoptării legii supuse controlului, dialog ce se materializează prin solicitarea informării şi a fişei financiare. Or, în cauza de faţă, acest dialog s-a materializat prin informaţiile financiare existente în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, ceea ce înseamnă că în discuţie nu este caracterul incert al sursei de finanţare, astfel că problema ridicată vizează suficienţa/insuficienţa resurselor bugetare. Prin urmare, criticile de neconstituţionalitate vizează oportunitatea cheltuielii bugetare angajate prin Legea nr. 14/2020 din perspectiva suficienţei sau insuficienţei resurselor financiare aflate la îndemâna statului.
    51. Această cheltuială bugetară are stabilită sursa de finanţare, şi anume contul din care se plătesc alocaţiile pentru copii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a fost chemată să se pronunţe asupra unei soluţii legislative similare şi a apreciat că indicarea bugetului de stat drept sursă de finanţare a cheltuielilor referitoare la alocaţiile copiilor întruneşte exigenţele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993).
    52. În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Acoperirea resurselor financiare din sursa stabilită este o problemă exclusiv de oportunitate politică. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă [a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, sau Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 56].
    53. Curtea subliniază faptul că bugetul de stat este un plan financiar al statului, el nu poate prevedea cu o exactitate absolută evoluţiile economice în cursul unui an bugetar, ci trasează marile direcţii ale acţiunii statului din perspectivă bugetară. Eventualele dezechilibre apărute pe parcursul anului bugetar se pot corecta prin acte normative de forţa legii. Astfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar că majorarea unor cheltuieli se finanţează fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetară (Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 100). Planul financiar al statului este elaborat pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului. Desigur, între Parlament şi Guvern trebuie să existe o relaţie de cooperare loială, astfel ca nici primul să nu pună în pericol finanţele statului prin adoptarea unor măsuri imprudente de diminuare a veniturilor statului sau de creştere a cheltuielilor acestuia şi nici cel de-al doilea să nu se transforme într-un controlor al politicii legislative a Parlamentului. Faptul că o măsură legislativă ce implică cheltuieli bugetare nu a fost luată în calcul la adoptarea bugetului nu scuteşte Guvernul de obligaţia sa de a o pune în executare; mai mult, adoptarea legii bugetului nu echivalează cu lipsa competenţei Parlamentului ca pe anul în curs să adopte o lege care are implicaţii bugetare.
    54. Prin urmare, din perspectiva certitudinii acoperirii cheltuielii bugetare generate, Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    55. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene impune statelor membre obligaţia de a evita deficitele publice excesive; or, având în vedere impactul bugetar ridicat al aplicării Legii nr. 14/2020, se apreciază că legea criticată afectează atât capacitatea statului de a atinge ţinta de deficit, cât şi respectarea angajamentelor asumate la nivelul Uniunii Europene, ceea ce încalcă art. 148 din Constituţie.
    56. În raport cu această critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, eventualele încălcări ale art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se constată în cadrul procedurii de deficit excesiv, prevăzută de textul antereferit al tratatului, şi nu printr-un control de constituţionalitate a legii bugetului de stat (Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, paragraful 98). Curtea Constituţională nu are nicio competenţă în procedura reglementată de art. 121 sau 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; dialogul instituţional existent între Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene şi statul membru în cauză se desfăşoară potrivit prevederilor art. 121 şi art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (paragraful 99).
    57. Planificarea bugetului statului şi concretizarea politicilor şi măsurilor financiare şi bugetare ale statului în plan legislativ sunt aspecte ce nu privesc controlul de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, în caz contrar realizându-se o ingerinţă a acestei instanţe în atributele puterilor legislativă şi executivă ale statului, ceea ce ar contraveni principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consfinţit de art. 1 alin. (4) din Constituţie (paragraful 103).
    58. Cele de mai sus sunt valabile şi în cauza de faţă, în sensul că nu ţine de rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale ca, pe calea controlului de constituţionalitate exercitat la sesizarea titularilor prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, să aprecieze că una sau mai multe legi cu care este sesizată este aptă/sunt apte să ducă la deficit bugetar excesiv în sensul art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi al Protocolului nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive la acest tratat. Aceste din urmă reglementări stabilesc o procedură proprie specifică ce ţine de dreptul european pentru a se constata existenţa unui deficit bugetar excesiv şi a se remedia o eventuală astfel de situaţie.
    59. Prin urmare, din perspectiva obligaţiei statului român de a evita deficitele bugetare excesive, prevăzute de art. 126 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea constată că legea criticată nu încalcă art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
    60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrării în vigoare a art. I pct. 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constituţională în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016