Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Varga în Dosarul nr. 13.176/182/2019 al Judecătoriei Baia-Mare - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.051D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că plângerea persoanei vătămate nu reprezintă mijloc de probă, ci aceasta priveşte exclusiv sesizarea organului de urmărire penală, fiind o modalitate de învestire a acestuia cu privire la fapta săvârşită. Plângerea persoanei vătămate are o dublă natură, fiind act de sesizare a organelor penale, dar şi condiţie de procedibilitate. Proba este acel element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni şi la identificarea persoanei care a săvârşit-o. Mijloacele de probă nu sunt strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, ci sunt exemplificativ expuse în conţinutul acestui articol, putând fi administrate dacă nu sunt interzise de alte dispoziţii legale. Codul de procedură penală a avut în vedere şi evoluţia tehnică continuă care impune o abordare flexibilă în materia probaţiunii. Probele nu au valoare dinainte stabilită, simpla declaraţie a persoanei vătămate nu duce automat la pronunţarea în cadrul procesului penal a soluţiei de condamnare, de renunţare sau de achitare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 24 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.176/182/2019, Judecătoria Baia Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Varga într-o cauză penală în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că în toate situaţiile în care organele de urmărire penală sunt sesizate prin plângerea persoanei vătămate (act de procedură prin care aceasta a declarat tot ce a considerat de cuviinţă cu privire la faptă, împrejurările acesteia şi autor), apare ca neconstituţională prevederea potrivit căreia declaraţia aceleiaşi persoane vătămate reprezintă şi mijloc de probă. Într-o atare situaţie, se poate ajunge ca plângerea formulată de către persoana vătămată să fie susţinută din punct de vedere probator exclusiv de declaraţia acesteia sau de declaraţiile martorilor care au cunoştinţă de faptă şi autor tot din declaraţiile persoanei vătămate, putându-se ajunge astfel la o hotărâre de condamnare bazată exclusiv pe susţinerile persoanei vătămate. În condiţiile în care, potrivit art. 99 alin. (3) din Codul de procedură penală, persoana vătămată are dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe, nu poate fi acceptat ca propria declaraţie să reprezinte un mijloc de probă în dovedirea susţinerilor formulate pe calea plângerii prin care a înţeles să sesizeze organele de urmărire penală. 6. Judecătoria Baia Mare - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că obţinerea probei în procesul penal prin declaraţiile persoanei vătămate nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), respectiv ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, de vreme ce atât declaraţiile persoanei vătămate, cât şi cele ale suspectului/ inculpatului constituie probe în procesul pendinte, iar, conform art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: (...) b) declaraţiile persoanei vătămate.“ 11. Autorul excepţiei susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia apreciază că declaraţiile provenite de la persoana vătămată sunt marcate de un interes nemijlocit în soluţionarea cauzei, astfel că acestea nu pot avea calitatea de mijloc de probă. Mai mult, se poate ajunge astfel la o hotărâre de condamnare bazată exclusiv pe susţinerile persoanei vătămate. 13. Curtea reţine că, potrivit art. 104 din Codul de procedură penală, „În cursul procesului penal, în condiţiile prevăzute de lege, pot fi audiate următoarele persoane: suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorii şi experţii“. De altfel, potrivit art. 97 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace: a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului; b) declaraţiile persoanei vătămate; c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente; d) declaraţiile martorilor; e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă; f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“. 14. Curtea a constatat că, spre deosebire de vechea reglementare, Codul de procedură penală a înlăturat prevederea expresă potrivit căreia declaraţiile părţii (persoanei) vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor. Astfel, cu excepţia declaraţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, celelalte declaraţii au o valoare probatorie necondiţionată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor (Decizia nr. 108 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 15 mai 2020, paragraful 39). 15. Curtea a constatat, prin Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, paragraful 40, că noul Cod de procedură penală consacră, ca şi legea veche, sistemul liberei aprecieri a probelor. În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât şi credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanţa acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal şi loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. 16. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 697 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 18 ianuarie 2022, paragraful 15, convingerea magistratului reprezintă acea stare a unei persoane răspunzătoare de aplicarea legii, bazată pe buna-credinţă, care este împăcată cu propria conştiinţă morală, care a îndrumat-o în aflarea adevărului prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, respectiv a probelor. Convingerea ce stă la baza hotărârilor pe care un judecător le pronunţă are drept fundament o conştiinţă juridică ce se formează numai după epuizarea duelului judiciar. De aceea, în măsura în care judecătorul nu poate ajunge la o concluzie fermă, legiuitorul a consacrat instituţia reluării cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, prevăzută de art. 395 din Codul de procedură penală. Pentru a ajunge însă la o anumită convingere, judecătorul va face o analiză logică, ştiinţifică şi riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor şi aprecierea lor ca un tot unitar. Aşa fiind, câtă vreme convingerea magistratului respectă principiul constituţional al independenţei judecătorului care se supune numai legii, atunci aceasta nu poate fi privită ca un impediment în înfăptuirea actului de justiţie, ci, dimpotrivă, ca o garanţie a lui. Că aceasta a fost viziunea legiuitorului stă dovadă însuşi dreptul judecătorului dintr-un complet de judecată de a formula, potrivit propriei convingeri, o opinie separată - a se vedea, în acest sens, prevederile art. 394 alin. (2) - (4) din Codul de procedură penală. 17. Curtea a reţinut, totodată, că expunerea de motive a Codului de procedură penală subliniază că „proiectul noului Cod de procedură penală îşi păstrează caracterul predominant continental european, dar, ca noutate, introduce multe elemente de tip adversarial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ“. Aşadar, judecătorul trebuie convins „dincolo de orice dubiu rezonabil“ de către procuror sau de către partea civilă, el neavând sarcina de a administra probe pentru aflarea adevărului, aşa cum se întâmpla sub imperiul vechiului cod, decât în mod subsidiar, pentru formarea convingerii sale - a se vedea art. 100 alin. (2) din Codul de procedură penală. 18. Cât priveşte sintagma „îndoială rezonabilă“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 778 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 12 februarie 2016, că aceasta este de sorginte jurisprudenţial-europeană, înţelesul fiind regăsit, de exemplu, în Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunţată în Cauza Boicenco împotriva Republicii Moldova, paragraful 104, potrivit căreia standardul de probă „dincolo de un dubiu rezonabil“ permite deducerea sa şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate, clare şi concordante sau a unor prezumţii de fapt similare şi incontestabile. 19. De asemenea, prin Decizia nr. 47 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 27 aprilie 2016, Curtea a reţinut că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă îşi are originea în modul de reglementare a sistemului probator, referitor la care doctrina identifică două orientări majore: cea a capacităţii probelor de a convinge, respectiv de a conduce la formarea convingerii intime a judecătorului aflat în situaţia de a soluţiona o cauză penală, orientare specifică sistemului de drept continental, şi cea a capacităţii probelor de a demonstra vinovăţia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, specifică sistemului de drept anglo-saxon şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Din analiza sistematică a întregului Cod de procedură penală rezultă înlocuirea de către legiuitor în cuprinsul noii reglementări a orientării specifice dreptului continental, bazată pe formarea convingerii intime a judecătorului, care a existat în Codul de procedură penală din 1968, cu cea de-a doua orientare, preluată în legislaţia românească din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 20. Preluarea în sistemul continental a standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, specific sistemelor adversariale, este rezultatul tendinţei de obiectivizare a standardului convingerii intime a judecătorului care, în esenţa sa, presupune un grad apreciabil de subiectivitate. Acest standard poate fi pe deplin înţeles doar prin raportare la standardul in dubio pro reo, care, la rândul său, constituie o garanţie a prezumţiei de nevinovăţie şi reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat la art. 5 din Codul de procedură penală, este aplicat în materia probaţiunii. El se referă la faptul că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, instanţele judecătoreşti nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să îl achite. 21. Această modificare de viziune a fost pusă de legiuitor în acord cu modificarea textului privind sarcina probei, care prevede că aceasta aparţine, în special, procurorului, iar, în acţiunea civilă, părţii civile sau, după caz, procurorului, care exercită acţiunea civilă, în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, potrivit art. 99 alin. (1) din Codul de procedură penală. 22. Aşa fiind, standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă din cuprinsul dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală constituie o garanţie procesuală a aflării adevărului şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, acest standard asigură respectarea prezumţiei de nevinovăţie până la momentul asumării de către judecător a convingerii cu privire la vinovăţia inculpatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, asumare concretizată prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti de condamnare. 23. Totodată, Curtea reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a subliniat că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curţii Europene a Drepturilor Omului este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat că principiul contradictorialităţii, ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute la art. 6 paragraful 1, are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojδrvi împotriva Finlandei, paragraful 42 - final). 24. Or, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, precum şi de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale/civile a cauzei, precum şi de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (a se vedea art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). Tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 25. Mai mult, în acord cu art. 374 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, în faza de judecată preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti - a se vedea art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală -, iar probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, instanţa putând totodată să dispună din oficiu şi administrarea de probe noi, justificat de acelaşi deziderat pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei – a se vedea art. 374 alin. (8) şi (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se procedează la administrarea probelor încuviinţate [a se vedea art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. 26. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [a se vedea şi art. 103 alin. (2) din acelaşi cod] (Decizia nr. 157 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 22 iunie 2018). 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Varga în Dosarul nr. 13.176/182/2019 al Judecătoriei Baia Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Baia-Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
