Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIA nr. 588 din 14 iulie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 588 din 14 iulie 2020  asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 588 din 14 iulie 2020 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 711 din 7 august 2020

┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, formulată de un număr de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
    2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.966 din 9 iunie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 697A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate este expusă mai întâi situaţia de fapt, respectiv parcursul legislativ al legii criticate, iar în continuare sunt formulate critici de neconstituţionalitate, expuse în sinteză în cele ce urmează.

    (1) Susţinerile privind nerespectarea art. 76 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la procedura de adoptare a legilor organice

    4. Se arată că, deşi modifică procedura de stabilire a salariului minim garantat, procedură regăsită într-o lege organică, şi anume Codul muncii, legea criticată a fost adoptată ca lege cu caracter ordinar, cu încălcarea dispoziţiilor regulamentare şi constituţionale. Astfel, în opinia autorilor sesizării, includerea în procedura de stabilire a cuantumului salariului de bază minim pe economie a unui element nou, cu caracter fundamental, modifică în mod esenţial art. 164 alin. (1) din Codul muncii, ceea ce atrage stabilirea ca fiind lege organică a actului normativ criticat. Din această perspectivă, parcurgerea procesului legislativ şi adoptarea legii prin procedura reglementată de art. 76 alin. (2) din Constituţie constituie, în opinia autorilor sesizării, o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se menţionează că „acest fapt a fost subliniat prin cererea de reexaminare a Preşedintelui României“, apreciinduse că obligaţia Parlamentului era aceea de a examina critica formulată prin cererea de reexaminare şi de a proceda în consecinţă. Odată cu stabilirea caracterului organic al legii, Parlamentul avea obligaţia de a proceda la adoptarea acesteia cu respectarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie. În temeiul argumentelor arătate, se solicită Curţii Constituţionale să constate că legea este neconstituţională în integralitatea sa, deoarece încalcă dispoziţiile art. 76 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
    (2) Susţinerile privind nerespectarea art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu referire la principiul bicameralismului şi principiul legalităţii

    5. Se face referire, mai întâi, la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat asupra principiului bicameralismului. Se arată că în cazul legii criticate analiza comparativă evidenţiază diferenţe semnificative între forma adoptată de Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor. În Camera decizională s-a procedat la adoptarea a 5 amendamente care nu au fost supuse dezbaterii primei Camere sesizate, Senatul României. Este vorba despre amendamentele care modifică titlul Ordonanţei de urgenţă, art. 1, art. 2 (devenit art. 11), art. 3 şi anexa. Toate aceste texte normative adoptate anterior de către Senat au fost modificate substanţial de către Camera Deputaţilor. De asemenea, textele astfel modificate în Camera Deputaţilor au un conţinut care nu respectă nici intenţia manifestată de către iniţiatori, intenţie regăsită în forma iniţiativei legislative, precum şi în expunerea de motive.
    6. Astfel, s-au modificat titlul Ordonanţei de urgenţă, art. 1, art. 2 (devenit art. 11), art. 3 şi anexa prin introducerea noţiunii de „coş lunar de consum pentru un trai decent“, noţiune complet diferită, din punctul de vedere al conţinutului, de noţiunea folosită de către iniţiatori şi cea regăsită în forma adoptată în vot de către Senat. Altfel spus, s-a modificat substanţial în Camera Deputaţilor întreg conţinutul legii, fără a fi discutat şi supus adoptării în Camera de reflecţie, în Senat. Raportul final adoptat de către Comisia raportoare este relevant în ceea ce priveşte modificarea substanţială a conţinutului legii sesizate prin amendamentele adoptate în Camera decizională, autorii amendamentelor care vizau fiecare dintre articolele Legii sesizate arătând că sunt noţiuni diferite, având baze social-economice diferite. „Noţiunea de coş lunar de consum pentru un trai decent (cea introdusă prin amendamentele criticate) este diferită de cea de coş minim de consum. Coşul minim de consum include acoperirea acelor nevoi care sunt necesare subzistenţei, în timp ce coşul minim de consum pentru un trai decent include pe lângă un set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază necesare supravieţuirii şi o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educaţia, îngrijirea sănătăţii, transportul, comunicaţiile, recreerea, precum şi eventuale cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.)“. În ceea ce priveşte anexa, aceasta a fost complet modificată în forma adoptată la Camera Deputaţilor, inclusiv Nota de final, atât în ceea ce priveşte conţinutul, cât şi structura sa, aspecte care rezultă din simpla comparare a celor două anexe.
    7. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte art. 11 (adoptat drept art. 2 la Senat), s-a modificat substanţial conţinutul ca urmare a adoptării unui amendament iniţiat, discutat, supus aprobării, apoi adoptat prin vot doar în Plenul Camerei Deputaţilor. Astfel, dacă în forma adoptată de către Senat (care corespundea şi intenţiei exprimate de către iniţiatori) valoarea coşului minim era aprobată de către Guvern, prin hotărâre, în forma adoptată în Camera Deputaţilor valoarea se aproba de către Institutul Naţional de Statistică (INS) prin ordin al preşedintelui acestei instituţii. Modificarea este substanţială, este o soluţie legislativă care nu a fost urmărită de către iniţiatori, nu a fost propusă ca soluţie în iniţiativa legislativă, nu a fost discutată în Camera de reflecţie şi nu a fost supusă dezbaterii şi votului în organismele acestei Camere de reflecţie şi în plen. După discutarea şi adoptarea acestor modificări în Camera Deputaţilor, procedura obligatorie era aceea de a fi sesizat Senatul pentru a le lua în discuţie, deoarece modificările aduse normei sunt substanţiale, modificând inclusiv organizarea şi funcţionarea unor instituţii ale statului prin crearea unor noi competenţe şi obligaţii pentru INS şi, în mod special, pentru preşedintele acestei autorităţi.
    8. Faţă de cele arătate, se solicită Curţii să constatate că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar este neconstituţională, deoarece încalcă principiul bicameralismului.
    (3) Susţinerile privind nerespectarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu referire la principiul legalităţii

    9. Se arată că prin legea criticată întreaga Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 a fost modificată, iar modificarea a fost substanţială. Deşi soluţia legislativă impusă era aceea de abrogare a ordonanţei, urmată de eventuala adoptare a unei noi legi, totuşi nu s-a procedat în acest mod, în pofida dispoziţiilor exprese ale art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat“.
    (4) Susţinerile privind nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, cu referire la principiul legalităţii

    10. Se arată că, potrivit art. I pct. 4 din lege, coşul minim pentru un trai decent „constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale“. Totodată, art. 164 alin. (1) teza I din Codul muncii reglementează salariul de bază minim brut pe ţară, stabileşte procedura de adoptare a acestuia în urma negocierilor dintre Guvern, sindicate şi patronate, fără a specifica despre existenţa unui element fundamental, iar Codul muncii constituie cadrul normativ general al raporturilor de muncă. Se afirmă că „în mod evident, textele normative nu sunt corelate“. De asemenea, potrivit art. I pct. 3 din lege, „Art. I indice 1 - Valoarea coşului minim pentru un trai decent se stabileşte anual de către INS şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acestuia“, însă Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 nu a fost modificată în ceea ce priveşte competenţele INS şi ale preşedintelui său, nu a fost modificată în ceea ce priveşte cuprinderea modificării impuse de legea criticată în Programul naţional de statistică, aprobat de către Consiliul naţional de statistică. Ca urmare, se apreciază că legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, introduce reglementări de rang infraconstituţional care, raportându-ne la existenţa în materia reglementată a mai multor acte normative cu obiect similar de reglementare, acte normative necorelate, face impredictibilă viitoarea lor aplicare şi imposibilă conformarea voluntară a subiecţilor de drept.
    11. În concluzie, se solicită Curţii să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală.
    (5) Susţinerile privind nerespectarea art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 108 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, în sensul încălcării principiului statului de drept şi a competenţei de legiferare a Guvernului

    12. Cu referire la cererea Preşedintelui României de reexaminare, potrivit căreia „deoarece coşul minim de consum pentru un trai decent va constitui unul dintre elementele de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară, considerăm că Parlamentului îi revine sarcina de a analiza şi în ce măsură structura, componentele şi valoarea acestui coş trebuie să fie stabilite prin lege“, se solicită Curţii să constate că norma generală în vigoare instituie în sarcina Guvernului României competenţa de a stabili cuantumul salariului de bază minim pe economie. Conform dispoziţiilor art. 164 alin. (1) teza 1 din Codul muncii „salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor“. Fixarea prin lege a valorii coşului minim de consum şi stabilirea acestei valori ca element principal de determinare a valorii salariului de bază minim brut pe ţară lipseşte de conţinut juridic competenţa Guvernului de a angaja consultări cu sindicatele şi patronatele pentru a negocia cuantumul salariului minim brut, acesta fiind preordonat prin dispoziţia legală referitoare la valoarea coşului minim de consum. În consecinţă, stabilirea prin lege a valorii coşului minim de consum determină şi valoarea salariului de bază minim pe economie, consacrarea legislativă a acestuia prin hotărâre a Guvernului devenind o formalitate legislativă, ea replicând în proporţie covârşitoare valoarea coşului minim de consum stabilită prin legea supusă criticii de neconstituţionalitate.
    13. Ca urmare, în opinia autorilor sesizării, legea nu respectă dispoziţiile art. 108 alin. (1) şi alin. (2) prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care atrage neconstituţionalitatea acesteia în ansamblul său.
    (6) Nerespectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (4) din Constituţie, în sensul încălcării competenţei Parlamentului de unică autoritate legiuitoare şi a principiului statului de drept

    14. Se arată că Preşedintele României, prin cererea de reexaminare, evidenţia imposibilitatea constituţională ca legea criticată să fie modificată sau completată ulterior prin hotărâre a Guvernului, astfel cum dispunea art. I pct. 3 din lege cu referire la art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000. În contextul solicitării Preşedintelui României, Parlamentul a procedat la reexaminarea conţinutului textului adoptat şi transmis iniţial pentru promulgare, însă fără a înlătura viciul de constituţionalitate, dimpotrivă accentuând acest viciu prin transferarea competenţei de legiferare la nivel de act juridic eminamente administrativ, respectiv prin ordin emis de către preşedintele INS. Prin decizii succesive, asemenea derobare de competenţă a fost considerată inacceptabilă de Curtea Constituţională şi contrară principiului statului de drept şi competenţei de unică autoritate legiuitoare a Parlamentului.
    15. În concluzie, se solicită Curţii să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.
    16. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi ale art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a comunica punctul lor de vedere.
    17. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 2/4.192 din 24 iunie 2020, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.388 din 24 iunie 2020, prin care apreciază că sesizarea este neîntemeiată.
    18. Astfel, cât priveşte critica vizând nerespectarea procedurii de adoptare a legilor organice, cu consecinţa încălcării art. 76 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţia României, arată că nu poate fi reţinută. Din interpretarea sistematică a prevederilor contestate rezultă că acestea nu modifică în niciun fel dispoziţiile Codului muncii, nefiind, în consecinţă, vorba despre o intervenţie legislativă asupra acestui Cod. Cu referire la încadrarea legilor într-o categorie sau alta, se citează jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 24 din 16 ianuarie 2019), precizându-se că nici art. 164 alin. (1) din Codul muncii, presupus a fi modificat, după cum nici prevederile art. 73 alin. (3) din Constituţie, care enumeră domeniile rezervate legilor organice, nu impun ca reglementarea oricăror aspecte ce ţin de stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată să se facă prin lege organică. Dacă s-ar accepta susţinerile autorilor sesizării, s-ar extinde domeniile rezervate legilor organice, cu încălcarea normelor exprese ale Constituţiei. În plus, textul la care se face referire a fost prevăzut în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 încă de la adoptarea acesteia, intervenţia legislativă operată asupra normei în discuţie nefiind de natură să afecteze esenţa normei juridice. În acelaşi sens se invocă avizul Consiliului Legislativ prin care reglementarea a fost calificată de domeniul legii organice.
    19. Referitor la pretinsa încălcare a principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (1) din Constituţie, se apreciază că nu poate fi reţinută, legea criticată respectând criteriile fixate sub acest aspect de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Amendamentele adoptate de Camera Deputaţilor şi contestate de autorii sesizării constituie exclusiv rezultatul admiterii, în parte, a cererii de reexaminare. Din perspectiva solicitării Preşedintelui României, Parlamentul poate adopta orice soluţie consideră necesară. Fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului s-a exprimat cu privire la acelaşi proiect de lege, potrivit competenţelor şi cu respectarea regulamentelor parlamentare. Se conchide că argumentaţia autorilor se întemeiază pe o eroare intervenită în procesul de documentare, astfel că nu poate fi reţinută.
    20. Potrivit aceluiaşi punct de vedere, este neîntemeiată critica prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie care consacră principiul legalităţii. Cu trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, se apreciază că limbajul juridic folosit de legiuitor este clar, predictibil şi neechivoc, din conţinutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluţiile contradictorii, fiind respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Se arată că, din analiza coroborată a tuturor susţinerilor autorilor sesizării, rezultă că acestea sunt în profund dezacord atât cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, cât şi cu procedurile parlamentare aplicabile adoptării legilor.
    21. Tot astfel, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a principiului securităţii juridice, cu trimitere la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, criticile formulate din această perspectivă „neintrând în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări, pentru a asigura ordinea juridică necesară“. Se mai observă că sunt citate decizii ale Curţii Constituţionale, fără a se argumenta cum anume ar fi încălcate acestea de legea ce face obiectul sesizării. Cu privire la pretinsa lipsă de corelare dintre normele criticate şi cele ale Codului muncii, se arată că „raţiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o structură funcţională, caracteristică elementelor unei structuri; fiecare normă se completează prin celelalte şi îşi dezvăluie întreg sensul în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, normele reglementate prin legea în discuţie (...) nu pot fi privite în mod individual, izolat, ci se vor interpreta în mod sistemic, prin coroborare cu alte prevederi normative care ţin de aceeaşi instituţie juridică sau de aceeaşi ramură de drept, în speţă cu prevederile Codului muncii, act ce configurează cadrul normativ general al raporturilor de muncă“.
    22. Referitor la critica vizând nerespectarea art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 108 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, în sensul încălcării principiului statului de drept şi a competenţei de legiferare a Guvernului, se arată că este, de asemenea, neîntemeiată, invocându-se plenitudinea de legiferare a Parlamentului. Se apreciază că susţinerile autorilor sesizării sunt lipsite de temei real. Invocându-se din nou interpretarea sistematică a normelor juridice se precizează că „în contextul normelor edictate, intenţia legiuitorului a fost (...) de a oferi un indicator real şi obiectiv în vederea fundamentării salariului minim brut pe ţară garantat în plată, care să asigure menţinerea unui nivel de trai decent, raportat la evoluţia realităţilor economice“.
    23. Cât priveşte critica vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (4) din Constituţie, în sensul încălcării competenţei Parlamentului de unică autoritate legiuitoare şi a principiului statului de drept, se apreciază că aspectele invocate privesc mai degrabă o chestiune de oportunitate faţă de care Parlamentul, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare, are deplină competenţă. Cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016, Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 32 din 23 ianuarie 2018, paragraful 50), se opinează că, prin dispoziţiile contestate, legiuitorul nu vizează transferarea competenţelor de legiferare la nivel de act juridic administrativ, ci urmăreşte, în deplină concordanţă cu prerogativele sale constituţionale, configurarea unui mecanism transparent pentru fundamentarea politicilor la nivel socioeconomic, în scopul adaptării cadrului legislativ la realităţile economice şi sociale în schimbare, creând, totodată, premisele unui dialog „bazat pe evidenţe între partenerii sociali“.
    24. Pentru toate aceste considerente, se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    25. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere.
    26. Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.840 din 8 iulie 2020, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA“ a transmis un Memoriu amicus curiae, prin care solicită Curţii Constituţionale să respingă sesizarea de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
    28. În ceea ce priveşte admisibilitatea sesizării, Curtea constată că autorii sesizării sunt 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, titulari ai dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie fiind un număr de cel puţin 50 de deputaţi. Obiectul sesizării îl constituie o lege adoptată de Parlament, dar nepromulgată, încadrându-se deci în dispoziţiile art. 146 lit. a) din Constituţie.
    29. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    30. Potrivit fişei legislative, propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat la data de 14 noiembrie 2017, fiind respinsă la data de 23 aprilie 2018, după care a fost transmisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, la data de 15 octombrie 2019. La data de 21 octombrie 2019, a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, la data de 26 octombrie 2019 a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare, iar la data de 14 noiembrie 2019 a fost înregistrată la Senat cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României.
    31. La data de 3 februarie 2020, Senatul a adoptat legea, ca urmare a cererii de reexaminare, fiind trimisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, ca urmare a cererii de reexaminare, la data de 3 iunie 2020. La aceeaşi dată a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 9 iunie 2020 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. La aceeaşi dată, 9 iunie 2020, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sesizarea de neconstituţionalitate având acest obiect. Astfel, de principiu, obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termen (a se vedea Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua), însă se impun anumite precizări în privinţa obiectului controlului de constituţionalitate prin prisma termenelor în care diversele dispoziţii ale legii pot fi contestate, în condiţiile în care în procesul său de adoptare s-a interpus o cerere de reexaminare formulată de Preşedintele României (în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 372 din 17 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iunie 2020).
    32. Curtea constată astfel că, potrivit jurisprudenţei sale, cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 47). Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context se impune modificarea chiar şi a unor dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea (Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 46). Prin urmare, şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Practic, neformulându-se nicio obiecţie de constituţionalitate în perioada antereferită, subiectele de drept titulare ale dreptului de a sesiza Curtea Constituţională potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie nu pot pune în discuţie constituţionalitatea legii pentru aceste motive în perioada consecutivă adoptării legii ca urmare a cererii de reexaminare formulate. Ele pot contesta doar constituţionalitatea diferenţei specifice dintre redactarea iniţială a legii şi a cea ulterioară cererii de reexaminare.
    33. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului de constituţionalitate a priori numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi în procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia [Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32, Decizia nr. 386 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 17 iulie 2018, paragrafele 46 şi 47, precum şi Decizia nr. 389 din 6 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 27 iunie 2018].
    34. În ceea ce priveşte prezenta cauză, Curtea constată că, prin cererea înregistrată la Senat la data de 14 noiembrie 2019, Preşedintele României a solicitat reexaminarea legii menţionate, arătând, în esenţă, următoarele: dacă legiuitorul a prevăzut prin lege valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, modificarea acestui cuantum nu se poate realiza altfel decât printr-un act cu aceeaşi forţă juridică, respectiv tot prin lege, şi nu prin hotărâre a Guvernului, aşa cum prevede legea; întrucât coşul minim de consum pentru un trai decent va constitui unul dintre elementele de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară, Parlamentului îi revine sarcina de a analiza şi în ce măsură structura, componentele şi valoarea acestui coş trebuie să fie stabilite prin lege; Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar schimbă concepţia generală a actului normativ supus modificării şi completării şi vizează întreaga reglementare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000, care de altfel conţine două articole şi o anexă, astfel încât se impunea ca, în acord cu dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 24/2000, să fie adoptată o nouă reglementare, cu consecinţa abrogării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000.
    35. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare şi a adoptat în şedinţa din 3 februarie 2020 Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar în forma trimisă iniţial la promulgare. În Camera Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a supus Plenului Camerei Deputaţilor Raportul asupra cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României, prin care s-a propus adoptarea legii cu amendamente. La data de 3 iunie 2020, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, cu amendamente.
    36. Comparând forma legii adoptate de Parlament, care constituie obiectul sesizării de neconstituţionalitate, cu cea pe care a avut-o legea înainte de reexaminare, Curtea constată o diferenţă specifică în cuprinsul art. 1^1 propus a fi introdus după art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000, în sensul că aprobarea valorii coşului minim de consum pentru un trai decent se face prin ordin al preşedintelui INS, iar nu prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, potrivit stenogramei din şedinţa Plenului Camerei Deputaţilor în care a fost adoptată legea după reexaminare, în luările de cuvânt s-a menţionat că s-a considerat „de bun augur solicitarea Preşedintelui de a scoate valorile nominale pe fiecare categorie de produs în parte“ şi s-au păstrat „în tabelul din anexă, care va fi, până la urmă, baza analizei făcute de cei de la Institutul Naţional de Statistică, cantităţile necesare pentru stabilirea acestui coş minim decent“. S-a precizat faptul că s-a eliminat din lege hotărârea Guvernului, „lăsând doar un ordin al preşedintelui INS, care să instituie acest indicator, care nu este obligatoriu pentru Guvern, dar este un indicator de referinţă în momentul în care orice parte implicată în dialogul social poate să facă cereri în favoarea sau în defavoarea unor modificări la coşul minim şi, totodată, la salariul minim“. Rezultă, aşadar, că au fost operate modificări şi în anexa la lege, în sensul „de a scoate valorile nominale pe fiecare categorie de produs în parte“. Examinând cele două anexe (la lege înainte şi, respectiv, după reexaminare), se observă că este vorba despre rubrica „cost lunar“, sens în care a fost critica referitoare la stabilirea prin lege a valorii coşului minim de consum lunar pentru un trai decent, formulată de Preşedintele României prin cererea de reexaminare.
    37. Aplicând jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus citată, Curtea reţine că instanţa constituţională a fost legal învestită, respectiv în termenul prevăzut de lege, numai cu privire la diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii criticate, respectiv numai cu privire la art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, prin care se introduce art. 1^1 după art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000. Cât priveşte eliminarea valorilor nominale din anexa la lege, aceasta este subsumată modificării textului legal menţionat şi abordată în corelare cu acesta, aşa cum rezultă şi din dezbaterile parlamentare cu prilejul adoptării legii.
    38. Ca urmare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, numai prevederile legale menţionate pot fi examinate în această etapă, în privinţa celorlalte texte ale legii, care nu au suferit nicio modificare în cadrul procedurii de reexaminare la cererea Preşedintelui României, obiecţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă. Este vorba - în privinţa soluţiei de inadmisibilitate a sesizării - despre art. I pct. 1, 2, 4 şi 5 şi art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. De asemenea, viciile de neconstituţionalitate referitoare la procedura de adoptare şi aspecte de tehnică legislativă (pretinsa încălcare a principiului bicameralismului şi a majorităţii cerute pentru adoptarea legilor organice, respectiv încălcarea normelor de tehnică legislativă care admit modificarea sau completarea actului normativ dacă nu afectează concepţia generală sau caracterul unitar al acelui act - pct. II 1, 2 şi 3 din sesizare) şi care vizează legea anterior cererii de reexaminare nu mai pot forma obiectul controlului Curţii în această etapă.
    39. Cât priveşte art. I pct. 3 din lege, acesta are următorul cuprins: „3. După articolul 1 se introduce un nou articol, articolul 1^1, cu următorul cuprins: «Art. 1^1. - Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent se stabileşte anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acestuia.»“
    40. Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) cu referire la principiul statului de drept şi principiul securităţii juridice şi în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Se invocă, în esenţă, o necorelare legislativă, respectiv cu Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, faptul că legea „introduce reglementări de rang infraconstituţional care, raportându-se la existenţa în materia reglementată a mai multor acte normative cu obiect similar de reglementare, acte normative necorelate, face impredictibilă viitoarea lor aplicare şi imposibilă conformarea voluntară a subiecţilor de drept“, precum şi faptul că se transferă competenţa de legiferare la nivel de act juridic eminamente administrativ, respectiv prin ordin emis de către preşedintele INS.
    41. Curtea constată că nu poate fi reţinută niciuna dintre aceste critici. Astfel, pretinsele aspecte de necorelare legislativă nu au relevanţă constituţională în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, respectiv nu conduc la o lipsă de claritate/precizie/calitate a legii, corelarea putându-se realiza cu uşurinţă pe calea interpretării coroborate a actelor normative invocate. Cât priveşte pretinsele atribuţii de legiferare ale INS/preşedintelui său, acestea nu intră în discuţie, întrucât textul criticat nu conferă asemenea prerogative, ci numai competenţa de a stabili valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, a cărui structură şi modalitate de calcul sunt fixate de legiuitor prin legea criticată. În contextul normelor edictate, intenţia legiuitorului a fost de a oferi un indicator real şi obiectiv în vederea fundamentării salariului minim brut pe ţară garantat în plată, care să asigure menţinerea unui nivel de trai decent, raportat la evoluţia realităţilor economice.
    42. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a art. I pct. 1, 2, 4 şi 5 şi art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, formulată de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că dispoziţiile art. I pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 iulie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Marieta Safta
                    OPINIE SEPARATĂ

    În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată pentru următoarele motive:
    • Din punct de vedere procedural, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar era admisibilă pentru că a fost formulată în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, adică înainte de promulgarea legii.
    • Pe fond, obiecţia de neconstituţionalitate trebuia admisă întrucât, prin modificarea realizată doar în camera decizională a Parlamentului asupra concepţiei generale cu privire la actul normativ, a titlului şi conţinutului său normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 încalcă atât principiul bicameralismului, prevăzut de art. 61 şi art. 75 din Constituţie, cât şi principiul securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

    1.1. Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar a fost respinsă de Senat pe 23 aprilie 2018 şi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, pe 15 octombrie 2019. În cadrul procesului decizional desfăşurat exclusiv în cadrul camerei decizionale au fost operate importante şi interesante modificări asupra actului normativ astfel completat, schimbându-se conţinutul ideatic al înseşi noţiunii avute în vedere de legiuitor şi ajungându-se până la modificarea titlului ordonanţei de urgenţă în cadrul unui articol din lege. După parcurgerea procedurii parlamentare, în interiorul termenului de promulgare, Preşedintele României a solicitat reexaminarea legii care poartă asupra Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, deşi în art. I pct. 1 al Legii de aprobare se stabileşte că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului se va numi „privind structura coşului minim de consum pentru un trai decent în România“. Urmare acestei solicitări, pe 3 februarie 2020 Senatul a adoptat legea menţinând forma legii dinainte de reexaminare, în vreme ce pe 3 iunie 2020 Camera Deputaţilor a adoptat legea cu unele amendamente. Pe data de 9 iunie 2020 Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar a fost trimisă din nou la promulgare şi în aceeaşi zi, adică în termen, ea a fost deferită Curţii Constituţionale la sesizarea unui număr de 63 de deputaţi.
    1.2. În baza Deciziei nr. 63/2018, prin care Curtea Constituţională a adăugat pe cale pretoriană contra constitutionem un termen ipotetic în care pot fi considerate admisibile obiecţiile de neconstituţionalitate, opinia majoritară a considerat că obiect al controlului de constituţionalitate în privinţa unei legi adoptate ca urmare a unei cereri de reexaminare poate fi doar ceea ce ea denumeşte abreviat, dar corect „diferenţa specifică“, adică doar acele dispoziţii ale legii care au fost efectiv reexaminate şi, eventual, acelea care au fost modificate prin corelare cu primele. În schimb, nu ar putea fi controlate în această etapă a procedurii legislative acele prevederi ale legii care „nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare“, ceea ce restrânge şi mai mult sfera controlului de constituţionalitate căci exclude din sfera prevederilor controlate nu doar acele dispoziţii care nu au format obiect al cererii de reexaminare, ci şi pe cele care, deşi au fost reexaminate, nu au suferit nicio modificare în urma reexaminării. Se ajunge astfel la situaţii în care legile nu mai pot forma obiect al controlului prealabil de constituţionalitate prin efectul termenului ipotetic creat pretorian de Curtea Constituţională şi dedus dintr-o eronată analiză a termenului de promulgare a legii.
    1.3. Termenele de promulgare a legii stabilite de art. 77 din Constituţie (20 sau 10 zile de la primirea legii) vizează raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament referitoare la promulgarea legilor şi sunt termene incerte, cu efect extinctiv, nesusceptibile de întrerupere ori suspendare. Termenele de promulgare a legii, care vizează raporturile dintre Preşedintele României şi Parlament, nu pot fi transformate pretorian în termene de natură procesuală relevante pentru sesizarea Curţii Constituţionale şi nu pot căpăta natură juridică diferită după cum sunt aplicate, respectiv în raporturile interinstituţionale dintre şeful statului şi legiuitor să fie termene de promulgare a legii, iar în faţa Curţii Constituţionale să devină termene „ipotetice“ de decădere (ceea ce ar determina inadmisibilitatea sesizărilor de neconstituţionalitate). Pentru argumentarea pe larg a acestei analize facem trimitere la opiniile separate la deciziile Curţii Constituţionale nr. 67/2018 şi nr. 334/2018.
    1.4. Articolul 146 lit. a) din Constituţie stabileşte că jurisdicţia constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea lor, indiferent când va avea loc această promulgare. Raţiunea acestei prevederi constituţionale nu a fost aceea de a stabili termene procedurale pentru activitatea Curţii Constituţionale, ci de a preciza competenţa jurisdicţiei constituţionale ratione materiae. „Declanşarea unor proceduri constituţionale de verificare a constituţionalităţii legii înainte de promulgare nu poate fi supusă unor termene de decădere alese arbitrar ci, aşa cum a statuat Curtea Constituţională anterior, într-o jurisprudenţă constantă, unica limitare este aceea ca legea să nu fi fost promulgată de Preşedintele statului la data înregistrării sesizării la instanţa de contencios constituţional“ (a se vedea pct. 9 din opinia separată la Decizia nr. 67/2018). Pentru argumentarea pe larg a acestei analize facem trimitere la opiniile separate la deciziile Curţii Constituţionale nr. 67/2018 şi nr. 334/2018.
    1.5. În plus, termenele de 5, respectiv două zile stabilite la art. 15 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi preluate în regulamentele de funcţionare ale celor două Camere parlamentare nu sunt incluse în termenele constituţionale de promulgare a legii, ci constituie termene de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, care nu au natură juridică de termen de decădere şi nu au vreo altă sancţiune juridică. În mod constant Curtea Constituţională a afirmat că „în exercitarea controlului de constituţionalitate esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării la Curtea Constituţională“ (a se vedea deciziile nr. 20/2000 şi nr. 767/2016) şi nu respectarea strictă a termenelor de 5, respectiv 2 zile.
    1.6. Prin urmare, nici Constituţia, nici legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nu au stabilit alte termene de decădere din dreptul de a sesiza jurisdicţia constituţională, decât cel incert evocat prin referirea la promulgarea legii de către Preşedintele României [din art. 146 lit. a) din legea fundamentală]. Termenul de promulgare a legii nu este susceptibil nici de întrerupere şi nici de suspendare, iar sesizările adresate Curţii Constituţionale în interiorul acestui termen incert, de promulgare a legii, sunt admisibile. Aceasta era situaţia şi în cauza de faţă. În urma reexaminării realizate de Parlament la solicitarea Preşedintelui României cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar camera primă sesizată a păstrat forma avută de lege înainte de reexaminare, în vreme ce camera decizională a modificat în mod radical concepţia generală, titlul şi conţinutul normativ al legii. Cu privire la toate aceste aspecte, precum şi la altele, referitoare la calitatea actului normativ şi la competenţele decizionale ale autorităţilor statului, 63 de deputaţi au sesizat Curtea Constituţională în termen, adică în interiorul celor 10 zile stabilite de alin. (3) al art. 77 din Constituţie şi, în orice caz, înainte de promulgarea legii.
    Pe cale de consecinţă, din punct de vedere procedural, obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar era admisibilă pentru că a fost formulată în interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, adică înainte de promulgarea legii.

    2.1. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate în prezenta cauză l-a constituit Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. În vreme ce ordonanţa de urgenţă a Guvernului se referea la noţiunea de „coş minim de consum lunar“, care a dat şi titlul actului normativ, legea deferită controlului de constituţionalitate a reuşit performanţa de a aduce încă o noutate în legistica formală, anume a modificat nu doar conţinutul, ci şi titlul actului normativ vizat, schimbând astfel în întregime şi obiectul său de reglementare. Legiuitorul este liber să modifice şi să completeze un act normativ de rang legislativ, însă modificarea operată de legea dedusă controlului de constituţionalitate în prezenta speţă ridică două probleme extrem de interesante din punct de vedere juridic şi în special din perspectivă constituţională:

┌┬────┬────────────────────────────────┐
││ │în ce măsură prin modificarea │
││ │unui act normativ preexistent │
││(i) │legiuitorul poate, de fapt, să │
││ │îl abroge şi să îl înlocuiască │
││ │cu unul în întregime nou şi │
││ │diferit, respectiv │
├┼────┼────────────────────────────────┤
││ │în ce măsură printr-o lege │
││ │declarată ca modificatoare │
││ │legiuitorul poate să schimbe şi │
││ │titlul actului normativ │
││(ii)│modificat, dar această schimbare│
││ │să nu fie operată la nivelul │
││ │titlului acelui act normativ, ci│
││ │printr-un articol din cuprinsul │
││ │legii. │
└┴────┴────────────────────────────────┘



    2.2. Astfel, suntem în situaţia în care, deşi formal intitulată Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar, legea dedusă controlului de constituţionalitate poartă, în fapt, asupra structurii coşului minim de consum pentru un trai decent în România, iar destinatarii normelor juridice vor avea surpriza de a descoperi această schimbare de realitate juridică abia după lectura primului articol al legii. Pe fond, legea dedusă controlului de constituţionalitate nu operează o modificare ori completare a ordonanţei vizate, ci modifică integral actul normativ, atât titlul, cât şi fiecare articol, şi adaugă şi alte norme care schimbă noţiunile pe care actul normativ se bazează, precum şi repartizarea competenţelor decizionale ale autorităţilor publice vizate de respectivul act normativ. Practic, a fost adoptată o lege care nu modifică ori completează ordonanţa de urgenţă, ci, de facto, conduce la încetarea existenţei sale şi intrarea în vigoare a unui alt act normativ, lucru în sine suficient pentru a fi constatată încălcarea principiului securităţii juridice, dedus anterior în mod constant de Curtea Constituţională din art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie şi invocat de autorii sesizării de neconstituţionalitate.
    2.3. Deşi nu se bucură de consacrare constituţională expresă, principiul securităţii juridice a fost recunoscut în jurisprudenţă şi doctrină drept un principiu fundamental al statului de drept, calitatea legilor, mai ales prin prisma regulilor de tehnică legislativă, reprezentând un indicator important pentru realizarea acestui deziderat (statul de drept). Cu privire la considerarea legisticii formale ca normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate în decursul timpului Curtea Constituţională a arătat că, deşi normele referitoare la tehnica legislativă „nu au valoare constituţională, [...] prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară“ (deciziile nr. 26/2012, nr. 681/2012, nr. 447/2013, nr. 448/2013 şi nr. 283/2014). De aceea, „nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii“ (Decizia nr. 26/2012 şi Decizia nr. 448/2013).
    Or, în prezenta speţă, legiuitorul a nesocotit flagrant toate regulile de legistică formală incidente. Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce“, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“. Nu în ultimul rând, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat“, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor.“ Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar care schimbă titlul şi obiectul de reglementare al ordonanţei modificate şi creează noi reguli juridice referitoare la structura coşului minim de consum pentru un trai decent în România nu respectă niciuna din normele juridice sus-menţionate şi încalcă nu doar Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ci şi calitatea legii, previzibilitatea ei, încrederea legitimă pe care trebuie să o aibă cetăţenii în autoritatea legiuitoare şi, prin urmare, standardul pe care îl reprezintă conceptul statului de drept în baza prevederilor exprese ale Constituţiei României.

    3.1. În plus, toate aceste modificări radicale sunt rezultatul unui proces decizional care s-a desfăşurat exclusiv în cadrul camerei decizionale a Parlamentului şi nu în cadrul Parlamentului în ansamblul său, ca „unică autoritate legiuitoare a ţării“ cum prevede expres art. 61 din Constituţie. În cazuri similare, atunci când a constatat că doar la nivelul camerei decizionale s-a realizat o schimbare de substanţă a concepţiei generale a legii şi au fost aduse modificări radicale în concepţia generală, titlul şi conţinutul actului normativ, Curtea Constituţională a invalidat legile respective pentru încălcarea principiului bicameralismului, dedus din art. 61 şi 75 din Constituţie şi invocat de autorii sesizării de neconstituţionalitate.
    3.2. În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a stabilit că principiul bicameralismului presupune întrunirea cumulativă a două criterii şi anume: a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi b) existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. (a se vedea în acest sens deciziile nr. 710/2009, nr. 413/2010, nr. 1.533/2011) În timp, la aceste două criterii jurisprudenţa Curţii Constituţionale a adăugat un al treilea criteriu, prin necesitatea raportării la scopul legii, în sensul de voinţă politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepţie originară a actului normativ. (a se vedea în acest sens deciziile nr. 62/2017, nr. 514/2017, nr. 62/2018). Altfel spus, Curtea Constituţională este cea care a stabilit că, în cadrul procesului legislativ caracterizat prin bicameralism, modificările şi completările pe care Camera decizională le poate aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la concepţia generală reglementată de prima Cameră în acord cu scopul legii. Altminteri, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 472/2008). Sau, în cuvintele Curţii Constituţionale, „Camera decizională nu poate, însă, modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. (a se vedea în acest sens deciziile nr. 624/2016 şi nr. 89/2017). „Aşa fiind, modificările şi completările pe care Camera decizională le aduce proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului“ (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 472/2008 şi nr. 6/2017). În prezenta cauză nu legiuitorul, ci exclusiv camera decizională a schimbat titlul actului normativ vizat, conţinutul său normativ şi concepţia generală a actului formal modificat, în fapt abrogat şi înlocuit direct cu unul în întregime nou dar care este rezultatul unui proces decizional propriu doar unei camere parlamentare, ceea ce echivalează cu încălcarea flagrantă a bicameralismului consacrat de art. 61 şi 75 din Constituţia României.
    Pe cale de consecinţă, din punct de vedere material, obiecţia de neconstituţionalitate trebuia admisă întrucât, prin modificarea realizată doar în camera decizională a Parlamentului asupra concepţiei generale cu privire la actul normativ, a titlului şi conţinutului său normativ Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 încalcă atât principiul bicameralismului, prevăzut de art. 61 şi art. 75 din Constituţie, cât şi principiul securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5).

    4. Autorii sesizării au invocat şi alte motive de neconstituţionalitate, însă apreciem că cele extrinseci deja relevate sunt suficiente pentru constatarea neconstituţionalităţii în ansamblu a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar.
    În concluzie, pentru toate aceste motive, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate era admisibilă, iar pe fond se impunea a fi admisă, cu consecinţa constatării neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar.



                    Judecători,
                    dr. Livia-Doina Stanciu
                    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016