Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 587 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 587 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 585 din 24 iunie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora   │-                 │
│Pop                │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Iaszfalvi Izabela Alina în Dosarul nr. 528/252/2020 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.754D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă. În acest sens se arată că autoarea excepţiei doreşte modificarea dispoziţiilor legale criticate, în sensul modificării condiţiilor în care se aplică cele două forme de individualizare a pedepsei, respectiv limitele generale ale pedepselor. Or, modificarea şi completarea dispoziţiilor legale criticate nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale, ci de competenţa legiuitorului pozitiv, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie.
    4. În subsidiar, se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, fiind invocate soluţiile şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 105 din 25 februarie 2020, nr. 106 din 25 februarie 2020 şi nr. 648 din 17 octombrie 2019. În ceea ce priveşte invocarea, în prezenta cauză, a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se arată că acestea nu sunt incidente în speţă, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt norme de drept penal substanţial.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Decizia penală nr. 920/A din 29 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 528/252/2020, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, excepţie ridicată de Iaszfalvi Izabela Alina într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel formulat de autoarea excepţiei împotriva unei sentinţe penale prin care aceasta a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prevăzute la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate în prezenta cauză prin faptul că instituirea condiţiei negative a limitelor de pedeapsă de 5 ani şi, respectiv, 7 ani determină imposibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei şi amânării aplicării pedepsei în cazul infracţiunilor ale căror limite speciale ale pedepselor depăşesc 5 ani şi, respectiv, 7 ani, dar al căror pericol social este unul redus, fiind de natură să justifice dispunerea uneia dintre formele de executare anterior menţionate. Se arată că există fapte prevăzute de legea penală pentru care limita specială maximă a pedepsei depăşeşte 5 ani, dar care, prin împrejurările şi circumstanţele în care au fost comise, prezintă un pericol social mai mic decât alte infracţiuni în cazul cărora limitele speciale ale pedepsei nu depăşesc 5 ani. Cu toate acestea, dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal permit renunţarea la aplicarea pedepsei doar în cazul acestora din urmă. În mod similar, se arată că amânarea aplicării pedepsei poate fi dispusă doar în cazul infracţiunilor a căror pedeapsă este mai mică de 7 ani, indiferent de pericolul social al acestora. Se susţine, aşadar, că, pentru a fi în acord cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, este necesar ca cele două forme de individualizare a pedepsei să fie aplicate în funcţie de pericolul social concret al faptelor săvârşite.
    7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face trimitere în acest sens la soluţia şi considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 527 din 11 iulie 2017, nr. 105 din 25 februarie 2020 şi nr. 106 din 25 februarie 2020.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, care au următorul cuprins:
    - Art. 80 alin. (2) lit. d): „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: (...) d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.“;
    – Art. 83 alin. (2) teza întâi: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare (...).“

    12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(4) referitoare la statul român, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 privind libertatea individuală, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 126 alin. (1) cu privire la instanţele judecătoreşti, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au făcut obiectul unor critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţată în acest sens Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 11 aprilie 2024, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    14. Prin Decizia nr. 629 din 21 noiembrie 2023, precitată, paragrafele 21-32, Curtea a reţinut că individualizarea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, legală - revine legiuitorului, care stabileşte normativ pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal, prin fixarea unor limite minime şi maxime ale fiecărei pedepse, care să corespundă în abstract importanţei valorii sociale ocrotite prin săvârşirea faptei incriminate -, iar, pe de altă parte, judiciară - pe care o realizează judecătorul în cadrul limitelor stabilite de lege. Curtea a subliniat importanţa individualizării legale a sancţiunilor de drept penal prin aceea că legiuitorul nu poate să confere judecătorului o libertate absolută în stabilirea pedepsei concrete, întrucât ar exista riscul unei interpretări şi aplicări arbitrare ale pedepsei. Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în reglementarea sancţiunilor de drept penal de către legiuitor, trebuie stabilit un echilibru între dreptul fundamental, care face obiectul limitării impuse de sancţiune, şi valoarea socială a cărei protecţie a determinat limitarea. De asemenea, Curtea a subliniat că legiuitorul nu trebuie să îi ia judecătorului dreptul de a proceda la individualizarea judiciară prin stabilirea unor pedepse absolut determinate sau prin prevederea unor pedepse care, datorită aplicării lor automate, scapă oricărui control judiciar. Prin individualizarea legală, legiuitorul oferă judecătorului puterea de stabilire a pedepsei în cadrul anumitor limite predeterminate - minimul şi maximul special al pedepsei -, dar, totodată, îi oferă aceluiaşi judecător instrumentele care îi permit alegerea şi determinarea unei sancţiuni concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului.
    15. Din această perspectivă, Curtea a reţinut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix, intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancţiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Aşa fiind, Curtea a constatat că, prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni - real şi formal -, cât priveşte persoana fizică, infractor major, reglementând mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.
    16. De asemenea, Curtea a reţinut că în activitatea de judecată judecătorii nu sunt independenţi faţă de lege; potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, aceştia „se supun numai legii“. Textul constituţional precitat raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“ şi ale art. 124 alin. (1) care stabilesc că „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii“ fixează poziţia justiţiei, a judecătorului faţă de lege. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 2, „Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege“, iar, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii“. Cu alte cuvinte, judecătorul nu creează legea, ci o aplică în speţa concretă. Competenţa judecătorului implică nu numai identificarea normei aplicabile şi analiza conţinutului său, ci şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit. Organul legislativ, emitent al normei juridice, poate fi însă mai restrictiv, obligându-l pe judecător să fie mai apropiat de lege, ori poate prefera, ţinând seama de diversitatea şi complexitatea relaţiilor sociale, o redactare generală a legii.
    17. Totodată, a constatat Curtea, considerentele anterior citate sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) şi (3), ale art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (1) lit. a) din Codul penal, raportat la criticile formulate de autoare în respectiva cauză.
    18. Distinct de considerentele anterior menţionate, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, a statuat, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 113 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, Decizia nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 mai 2022, şi Decizia nr. 233 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 august 2023), că este o instituţie nouă, care nu are corespondent în Codul penal anterior şi care constă în facultatea recunoscută instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de săvârşirea unei infracţiuni, pentru resocializarea căreia - ţinând seama de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei - este suficientă aplicarea unui avertisment. Raţiunea renunţării la aplicarea pedepsei o reprezintă săvârşirea unor fapte infracţionale care au o gravitate redusă, infractorul putând fi exonerat de la aplicarea unei pedepse, fiind suficiente constatarea faptelor şi atenţionarea infractorului cu privire la conduita viitoare. Curtea a observat, totodată, că prevederi similare se regăseau în art. 18^1 din Codul penal din 1969, ce aveau drept raţiune nepedepsirea infractorului pentru lipsa pericolului social concret al faptei, în condiţiile atingerii minime a valorilor apărate prin lege. Curtea a observat însă că, pentru a se renunţa la aplicarea pedepsei, Codul penal actual reglementează, la art. 80, noi criterii cu privire la faptă şi la persoana infractorului. Aşadar, în vechiul Cod penal, fapta care nu prezenta pericolul social al unei infracţiuni nu constituia infracţiune, pe când în noul Cod penal, cu privire la faptă, deşi aceasta este infracţiune, s-ar putea renunţa la aplicarea pedepsei, această din urmă operaţiune fiind la latitudinea instanţei de judecată, care va dispune în condiţiile prevăzute de art. 80 din Codul penal.
    19. Curtea a reţinut, de asemenea, că, pentru ca instanţa să poată dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, trebuie să fie întrunite condiţiile pozitive referitoare la gravitatea redusă a infracţiunii şi la conduita infractorului, reglementate în art. 80 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, renunţarea la aplicarea pedepsei nefiind un drept al infractorului, ci o facultate a instanţei de judecată, care apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea cu privire la persoana acestuia. Curtea a reţinut, totodată, că renunţarea la aplicarea pedepsei nu este exclusiv o exprimare a voinţei instanţei de judecată, actualul Cod penal stabilind, de asemenea, în art. 80 alin. (2), condiţii negative cu privire la persoana infractorului sau la limita maximă specială a pedepsei pentru care se poate aplica, faţă de prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969, care ţineau seama doar de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar, de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă.
    20. Aşadar, Curtea a reţinut că art. 80 alin. (2) lit. a)-d) din Codul penal reglementează situaţiile în prezenţa cărora instanţa nu poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, acestea fiind condiţii ce ţin de persoana infractorului, precum şi de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Una dintre condiţiile negative referitoare la conduita infractorului anterioară săvârşirii faptei este reglementată în art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, care stabileşte că nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 lit. a) - faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală - şi lit. b) - infracţiunile amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare. În raport cu cele reţinute în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal, Curtea a constatat, în esenţă, că legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, aşa încât norma penală în vigoare răspunde unei puternice exigenţe sociale, de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, stabilirea condiţiilor în care instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei intrând în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării.
    21. Totodată, Curtea a statuat că considerentele anterior invocate sunt valabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte amânarea aplicării pedepsei, de asemenea instituţie juridică nou-introdusă în legislaţia penală, constând în prerogativa instanţei de judecată ca, în anumite condiţii, atunci când apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, să stabilească pedeapsa, dar să dispună amânarea aplicării ei, fixând un termen de supraveghere de 2 ani. Ca şi la renunţare, pentru a putea fi amânată aplicarea pedepsei, trebuie întrunite cumulativ mai multe condiţii referitoare la pedeapsa stabilită de instanţă şi persoana infractorului. În ceea ce priveşte pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, aceasta trebuie să fie amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani. Curtea reţine însă, în acord cu jurisprudenţa precitată, că stabilirea condiţiilor în care instanţa de judecată poate dispune amânarea aplicării pedepsei intră în atribuţiile Parlamentului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării.
    22. În raport cu cele reţinute anterior, în ceea ce priveşte înfăptuirea justiţiei şi cerinţa înscrisă în dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) - „justiţia este egală pentru toţi“ -, Curtea constată că aceasta reflectă dispoziţia constituţională înscrisă în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală potrivit căreia „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“. Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa justiţiei semnifică faptul că toate persoanele au o vocaţie egală să fie judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi dispoziţii legale, indiferent că sunt de fond sau de procedură. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe privilegii de jurisdicţie, iar egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice priveşte deopotrivă caracterul unitar al practicii judiciare în aceeaşi materie, egalitatea armelor (unul dintre elementele noţiunii mai largi de proces echitabil şi componentă importantă a unei apărări efective într-un proces cu caracter judiciar, având semnificaţia unui tratament egal al părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces) ori realizarea în fapt a egalităţii în faţa justiţiei prin asigurarea unui ajutor public judiciar de natură să garanteze accesul egal la actul de justiţie. Din această perspectivă, Curtea a reţinut că, reglementând condiţiile în prezenţa cărora instanţa nu poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, acestea fiind condiţii ce ţin de persoana infractorului, precum şi de pedeapsa prevăzută de lege/stabilită pentru infracţiunea săvârşită (cu referire la limita maximă specială a pedepsei pentru care se pot aplica cele două instituţii juridice), dispoziţiile criticate nu sunt de natură să înfrângă principiul egalităţii în faţa justiţiei, ci constituie expresia politicii penale a statului.
    23. Cât priveşte dreptul la un proces echitabil statuat prin dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat de către autoarea excepţiei cu referire la normele de drept substanţial criticate, Curtea a constatat, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, că aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial. Astfel, nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
    24. De asemenea, în raport cu motivele formulate în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că celelalte dispoziţii constituţionale invocate, referitoare la valorile supreme în statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, dreptul internaţional şi dreptul intern, tratatele internaţionale privind drepturile omului, prezumţia de nevinovăţie, precum şi prevederile convenţionale privind interzicerea torturii şi dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, nu sunt relevante şi nu sunt concludente pentru soluţionarea excepţiei.
    25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iaszfalvi Izabela Alina în Dosarul nr. 528/252/2020 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) lit. d) şi ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 587 din 31 octombrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016