Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 582 din 31 octombrie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 582 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 1.310/110/2020/a1 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.533D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorii excepţiei solicită, în realitate, Curţii Constituţionale completarea dispoziţiilor legale criticate.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 25 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.310/110/2020/a1, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de aceştia împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu îi conferă revizuentului condamnat dreptul să formuleze contestaţie împotriva soluţiei pronunţate cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii judecătoreşti supuse revizuirii. Se arată că soluţia legislativă anterior menţionată constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, precum şi a principiului egalităţii armelor, prin faptul că orice persoană interesată, dar şi procurorul au dreptul să formuleze contestaţie conform art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală. Pentru aceleaşi motive se susţine încălcarea prin textul criticat a dreptului de acces liber la justiţie.
    6. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că reglementarea legală care exclude revizuentul condamnat dintre titularii dreptului de a formula contestaţie împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii reprezintă o încălcare nejustificată a principiului egalităţii în drepturi şi a dreptului de acces liber la justiţie.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În acest sens, în principal, se observă că autorii excepţiei solicită Curţii Constituţionale completarea textului criticat cu o soluţie legislativă care nu a fost prevăzută de legiuitor, operaţiune ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, fiind de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie. În subsidiar, se arată că dispoziţiile legale criticate prevăd că poate formula contestaţie orice persoană interesată, în această categorie încadrându-se şi revizuentul care are calitatea de persoană condamnată. Pentru aceste considerente, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii, prevăzută la alin. (1), procurorul sau persoana interesată poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare. Dispoziţiile art. 597 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.“
    12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică dispoziţiile art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală pentru faptul că acestea prevăd doar posibilitatea de a formula contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii, de către procuror sau de către altă persoană interesată, fără a reglementa aceeaşi cale de atac şi împotriva încheierii prin care este respinsă cererea de suspendare a hotărârii revizuite.
    14. Aşadar, în susţinerea excepţiei, autorii acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci solicită, în realitate, completarea art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală cu o nouă soluţie legislativă, care să prevadă posibilitatea formulării de către revizuent a căii de atac a contestaţiei împotriva soluţiei prin care este respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii ce constituie obiectul revizuirii.
    15. Or, modificarea şi completarea dispoziţiilor legale constituie atribuţia legiuitorului, pe care acesta o exercită exclusiv şi în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie, excedând competenţei Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
    16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 460 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gabriela Mazilu şi Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 1.310/110/2020/a1 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016