Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 581 din 6 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 581 din 6 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 207 din 17 martie 2026

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Elena-Simina       │- preşedinte      │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Asztalos           │- judecător       │
│Csaba-Ferenc       │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihai Busuioc      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dacian-Cosmin      │- judecător       │
│Dragoş             │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Alina Oprişan      │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Mihaela Crăescu în Dosarul nr. 13.194/279/2019/a2 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.233D/2021.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii, respectiv Decizia nr. 616 din 22 septembrie 2020 şi Decizia nr. 209 din 25 martie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 13.194/279/2019/a2, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Mihaela Crăescu într-o cauză penală aflată în faza procesuală a apelului.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, autoarea acesteia precizează că noţiunea „comunitate“, utilizată în cuprinsul dispoziţiilor legale criticate, nu este definită în Codul penal, şi nici în Codul de procedură penală sau în alt act normativ. Consideră că interpretarea noţiunii „comunitate“ nu are niciun temei juridic şi niciun temei gramatical care să justifice raportarea exclusiv la unitatea administrativ-teritorială reprezentată de oraş sau comună, ceea ce, în opinia sa, privează legea de claritate şi predictibilitate.
    6. Menţionează că, raportat la prevederile art. 51 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, munca neremunerată în folosul comunităţii se efectuează în zona circumscripţiei locuinţei sale. Astfel, apreciază că, în baza aceluiaşi text de lege, care nu are dispoziţii derogatorii, cetăţeanul străin va trebui să efectueze munca la domiciliul său din străinătate, sub supravegherea unui consilier de probaţiune din statul terţ. Precizează că sunt state, mai ales cele din afara comunităţii europene, unde nu există instituţii de probaţiune care să pună în practică dispoziţiile unei hotărâri pronunţate de o instanţă penală română. Neexistând tratat bilateral cu România, hotărârea română nu este recunoscută de către statul străin. Prin urmare, nu se poate dispune efectuarea muncii în folosul comunităţii altundeva decât în locul în care domiciliază condamnatul.
    7. Susţine că reglementarea generează discriminare între cetăţenii români cu domiciliul în România şi cei străini sau români domiciliaţi în străinătate, întrucât, în absenţa unor mecanisme de cooperare sau instituţii de probaţiune corespunzătoare în alte state, cei din urmă nu pot executa efectiv această obligaţie. Mai mult, cetăţenii români domiciliaţi în străinătate pot fi puşi în situaţia unei repatrieri forţate, cu consecinţe sociale şi economice grave, pentru a putea presta munca impusă de lege.
    8. În concluzie, consideră că nu există un temei juridic sau unul gramatical care să permită interpretarea noţiunii „comunitate“ exclusiv ca unităţi administrativ-teritoriale ale României, ceea ce afectează claritatea şi previzibilitatea legii.
    9. Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 16, art. 25 şi art. 41 din Constituţie. Susţine că textele criticate nu sunt de natură să creeze discriminări între persoanele cu domiciliul în străinătate şi cele cu domiciliul în România şi nici nu sunt lipsite de previzibilitate. De altfel, instanţa de judecată menţionează că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 din Codul penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, există posibilitatea ca statul de domiciliu al persoanei condamnate să recunoască hotărârea română de condamnare şi inclusiv obligaţiile de probaţiune care i-au fost impuse persoanei condamnate, urmând ca zilele de muncă în folosul comunităţii să poată fi efectuate în statul de executare, respectiv statul care recunoaşte obligaţiile de probaţiune.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile constituţionale, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal, cu următorul conţinut:
    - Art. 91 alin. (1) lit. c): „(1) Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii: [...] c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;“;
    – Art. 93 alin. (3): „(3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor.“

    14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 25 referitor la libera circulaţie şi în art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că un element central al criticii de neconstituţionalitate vizează pretinsa lipsă de definire legală a termenului „comunitate“ din cuprinsul textelor criticate, susţinându-se astfel lipsa de claritate şi previzibilitate a normelor.
    16. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a statuat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea. Acest aspect presupune că actul normativ trebuie să fie suficient de clar şi de precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie adecvată a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Evident, redactarea unor legi cu o precizie absolută este dificilă, iar o anumită flexibilitate a normei poate fi chiar benefică, fără însă a compromite previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    17. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, instanţa de contencios constituţional s-a raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. De asemenea, principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Prin urmare, oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (în acest sens a se vedea Decizia nr. 145 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2023, paragrafele 17 şi 18).
    18. Faţă de aceste considerente de principiu, Curtea observă că, potrivit principiului interpretării sistematice a normelor juridice, noţiunea ‚, comunitate“ trebuie analizată în corelaţie cu prevederile Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, care stabileşte inclusiv cadrul procedural şi instituţional pentru executarea măsurilor şi pedepselor neprivative de libertate. Astfel, conform art. 2 lit. a) din actul normativ menţionat, „instituţiile din comunitate“ sunt definite ca fiind autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile nonguvernamentale şi alte persoane juridice care participă la executarea pedepselor sau măsurilor neprivative de libertate prin colaborare la nivelul comunităţii locale cu autorităţile responsabile de asigurarea executării acestor pedepse sau măsuri. Curtea reţine că utilizarea unui termen cu sferă semantică relativ largă, precum „comunitate“, nu conduce, per se, la o lipsă de precizie legislativă. Dimpotrivă, această formulare permite adaptarea normei la realităţile sociale şi administrative diverse, evitând rigiditatea excesivă şi facilitând aplicarea corectă şi echitabilă.
    19. De asemenea, identificarea instituţiilor şi a activităţilor care pot face obiectul muncii neremunerate în folosul comunităţii se realizează cu sprijinul serviciului de probaţiune. Totodată, persoana condamnată beneficiază de dreptul de a solicita lămuriri suplimentare cu privire la conţinutul şi modalitatea de executare a obligaţiei impuse, ceea ce elimină orice incertitudine cu privire la întinderea sau natura obligaţiilor sale, inclusiv în baza art. 12 din legea antereferită. Prin urmare, raportat la cadrul normativ existent, Curtea reţine că termenul „comunitate“, deşi utilizat într-o accepţiune generală, este susceptibil de a fi determinat cu suficientă precizie, în acord cu cerinţele de claritate şi previzibilitate impuse de principiul legalităţii. Riscul unor interpretări arbitrare sau imprevizibile este eliminat prin prevederi suplimentare şi mecanismele de cooperare instituţională, chiar şi internaţională, ceea ce conferă normelor în discuţie caracterul necesar de certitudine şi transparenţă pentru destinatarii săi.
    20. Totodată, în cazul suspendării sub supraveghere, instanţa de judecată impune condamnatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe parcursul termenului de supraveghere, pentru o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Codul penal. Astfel, instanţa de judecată trebuie să stabilească, prin hotărâre judecătorească, numărul de zile pentru care impune condamnatului obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, precum şi condiţiile în care condamnatul va presta această muncă.
    21. În plus faţă de cele precizate, conform prevederilor art. 94 alin. (4) din Codul penal, pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol, instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate. Totodată, potrivit art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, când instanţa dispune suspendarea executării pedepsei, în dispozitiv se indică şi două entităţi din comunitate unde urmează să se execute obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune. Astfel, consilierul de probaţiune, pe baza evaluării iniţiale, va decide în care dintre cele două instituţii din comunitate menţionate în hotărârea judecătorească urmează să se execute obligaţia şi tipul de activitate.
    22. În continuare, raportând situaţia de fapt, privind-o pe autoarea excepţiei, la argumentul referitor la pretinsa discriminare dintre cetăţenii români cu domiciliul în România şi cei străini sau români domiciliaţi în străinătate, motivat de imposibilitatea executării obligaţiei în absenţa unor mecanisme de cooperare sau instituţii de probaţiune corespunzătoare în alte state, Curtea reţine că Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti şi al deciziilor de probaţiune în vederea supravegherii măsurilor de probaţiune şi a sancţiunilor alternative, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, urmăreşte, prin dispoziţiile art. 4, tocmai facilitarea executării măsurilor neprivative de libertate, inclusiv a muncii în folosul comunităţii, atunci când persoana condamnată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene. Exemplul invocat de autoarea excepţiei, referitor la situaţia statelor din afara Uniunii Europene care nu dispun de instituţii de probaţiune apte să execute o hotărâre penală pronunţată de o instanţă română sau cu care România nu are încheiate tratate bilaterale de cooperare, nu este pertinent în cauză. Aceasta deoarece autoarea excepţiei este cetăţean român, născută în România, având domiciliul în Spania, stat membru al Uniunii Europene. Aşadar, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 din Codul penal privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile transmiterii hotărârii judecătoreşti, statul de domiciliu al persoanei condamnate, în acest caz un stat membru al Uniunii Europene, recunoaşte potrivit art. 8 şi următoarele din Decizia-cadru hotărârea statului de condamnare şi inclusiv obligaţiile de probaţiune care i-au fost impuse persoanei condamnate, urmând ca zilele de muncă în folosul comunităţii să poată fi efectuate în statul de executare, respectiv statul care recunoaşte obligaţiile de probaţiune. Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcări ale dispoziţiilor constituţionale prevăzute la art. 25 privind libera circulaţie şi nici ale art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii.
    23. De asemenea, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că stabilirea condiţiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă o prerogativă a legiuitorului, exercitată de Parlament în conformitate cu politica penală a statului şi cu rolul său constituţional de unică autoritate legiuitoare, consacrat la art. 61 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, Curtea a constatat că, prin reglementarea condiţiilor prevăzute la art. 91 alin. (1) din Codul penal, inclusiv cea referitoare la acordul infractorului de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, Parlamentul a acţionat în limitele marjei sale de apreciere (a se vedea Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 19 aprilie 2019, paragraful 36).
    24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, antereferită, la paragraful 40, Curtea a reţinut că drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egală acordată fiecărui individ şi, din această cauză, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta, aşa cum se invocă şi în cauza de faţă. Cu alte cuvinte, textul constituţional invocat vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Or, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsură de individualizare a executării pedepsei. Prin urmare, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală.
    25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Crăescu în Dosarul nr. 13.194/279/2019/a2 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
                    Magistrat-asistent,
                    Alina Oprişan

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 581 din 6 noiembrie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"

﻿ DECIZIA nr. 581 din 6 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 581 din 6 noiembrie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi ale art. 93 alin. (3) din Codul penal