Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 58 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 58 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 694 din 24 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena     │-                 │
│Chiorean           │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, excepţie ridicată de Dörr Elfriede în Dosarul nr. 13.491/306/2019 al Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.183D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Fundaţia Centrul de resurse pentru participare publică, Asociaţia Rădăuţiul Civic, Asociaţia Active Watch şi Asociaţia Centrul pentru Inovare Publică au depus la dosar un document amicus curiae prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece obligaţiile instituite de textele criticate nu sunt excesive. Restrângerea posibilităţii de a desfăşura adunări publice în orice condiţii nu are valenţa încălcării libertăţii de exprimare, fiind apanajul legiuitorului să instituie condiţii prin care să fie asigurată buna lor desfăşurare. Referitor la art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991, se observă că, în realitate, textul nu prevede sancţionarea organizatorului, fiind atributul judecătorului cauzei să analizeze incidenţa acestui text şi în privinţa organizatorului sau doar a participanţilor la adunarea publică.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 16 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.491/306/2019, Judecătoria Sibiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dörr Elfriede într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că obligaţiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 60/1991 şi sancţionate prin art. 26 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege sunt de natură să suprime libera exercitare a libertăţii de întrunire, garantată de art. 39 din Constituţie, îngrădesc libertatea de exprimare prevăzută de art. 30 din Constituţie şi constituie o restrângere disproporţionată a acestor drepturi.
    6. Astfel, obligaţiile instituite în sarcina organizatorilor adunărilor publice prin textele de lege criticate sunt excesive şi îngrădesc libertatea de exprimare şi de întrunire a cetăţenilor, descurajând organizarea adunărilor publice. Restrângerea dreptului la organizarea unei adunări publice nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi are ca efect aplicarea discriminatorie a sancţiunilor contravenţionale.
    7. În domeniul drepturilor fundamentale, tratatele internaţionale la care Romania este parte au prioritate faţă de reglementările naţionale, conform art. 20 din Constituţie şi art. 3 din Codul civil. Libertatea de întrunire este un drept fundamental, recunoscut ca atare în art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 12 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi în art. 39 din Constituţia României. Astfel cum sunt formulate obligaţiile instituite prin normele criticate, în cazul unei adunări publice, organizatorii sunt obligaţi să deţină un control de facto absolut asupra participanţilor, în caz contrar fiind sancţionaţi conform art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991. Or, organizarea unei adunări publice presupune manifestarea colectivă a susţinerii ori a dezacordului privind o largă varietate de elemente de natură politică, socială ori economică aflate pe agenda publică şi de interes pentru cetăţeni. Participanţii la adunările publice reflectă, de regulă, varietatea şi diversitatea comunităţii din care provin, având totodată comportamente diferite privitoare la respectarea legii. Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia, întrucât atât răspunderea contravenţională, cât şi cea penală sunt personale, aşadar subiect activ al contravenţiei este doar persoana care a săvârşit contravenţia. Fiecăruia dintre participanţi îi sunt imputabile propriile fapte, având propria răspundere contravenţională sau penală. Normele criticate instituie o obligaţie imposibil de îndeplinit pentru organizatorii adunărilor publice, aceştia nefiind în niciun raport contractual, de prepuşenie ori de altă natură cu participanţii la adunările publice care să justifice coerciţii în privinţa comportamentului lor.
    8. Se mai susţine că legiuitorul încalcă principiul personalităţii răspunderii contravenţionale prin stabilirea răspunderii organizatorilor pentru comportamentul antisocial al participanţilor. Totodată, prin instituirea unor obligaţii imposibil de executat, sancţionate cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, legiuitorul descurajează indirect organizatorii să îşi exercite dreptul la liberă exprimare şi întrunire şi creează premisele interpretării abuzive şi aleatorii a legii de către organele de coerciţie ale statului.
    9. Este evident că organizatorii adunărilor publice nu îi pot forţa, în niciun mod, pe participanţi să îşi îndeplinească obligaţia de a ocupa spaţiile destinate desfăşurării adunărilor publice cu puţin timp înainte de ora începerii activităţilor, după cum nu îi pot obliga să părăsească locul desfăşurării imediat după ora limită stabilită. Totodată, organizatorii nu pot să îşi asume în mod absolut respectarea orelor de desfăşurare, a traseelor de deplasare sau a locului şi perimetrului destinat adunării publice. Ceea ce pot să îşi asume organizatorii este o obligaţie de diligenţă, şi anume să efectueze toate demersurile aflate la dispoziţia lor pentru ca cele menţionate în notificarea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 60/1991 să fie respectate.
    10. În consecinţă, autoarea excepţiei susţine că prevederile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 sancţionează în mod neconstituţional organizatorii adunărilor publice pentru faptele participanţilor la aceste adunări.
    11. Mai mult, din modalitatea de redactare a acestor prevederi criticate reiese că organizatorilor li se pretinde să îşi asume răspunderea pentru faptele altor participanţi la adunarea publică. Formularea acestui articol este lacunară şi impune sancţionarea contravenţională a unor fapte ce nu prezintă un grad de pericol social şi care, în lipsa unor alte considerente, sunt justificate în exercitarea legitimă a dreptului de a protesta.
    12. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în lipsa unor acte de violenţă, statele trebuie să arate un grad ridicat de toleranţă cu privire la proteste, chiar şi în lipsa respectării unei proceduri de notificare prealabilă, pentru a nu lipsi de efect dreptul de a protesta (a se vedea Hotărârea din 15 octombrie 2015, pronunţată în Cauza Kudrevičius şi alţii împotriva Lituaniei, paragraful 150, Hotărârea din 5 decembrie 2006, pronunţată în Cauza Oya Ataman împotriva Turciei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 17 iulie 2007, pronunţată în Cauza Bukta şi alţii împotriva Ungariei, paragraful 34, Hotărârea din 4 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Navalnyy şi Yashin împotriva Rusiei, paragraful 63). De asemenea, protestatarii paşnici nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele altora, nici organizatorii nu pot fi traşi la răspundere pentru faptele participanţilor (Hotărârea din 18 iulie 2017, pronunţată în Cauza Mesut Yildiz şi alţii împotriva Turciei, paragraful 34).
    13. Aceste principii se regăsesc şi în Recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa privind dreptul de a protesta. Conform acestora, organizatorii nu pot fi sancţionaţi pentru faptele participanţilor, decât dacă îi incită pe aceştia în mod direct în cazul în care organizatorii nu respectă procedura notificării sau limitele acestei notificări, pot fi sancţionaţi doar dacă se face dovada că au acţionat cu intenţie şi când aceste abateri au fost semnificative şi nejustificate.
    14. În concluzie, dreptul de a protesta paşnic este un drept individual, exercitat singur ori împreună cu alte persoane. Răspunderea contravenţională este, de asemenea, individuală. Sancţionarea organizatorilor pentru faptele participanţilor la adunarea publică limitează dreptul acestora de a protesta paşnic, drept prevăzut de art. 39 din Constituţie, îi descurajează din a iniţia adunări publice legale şi nu reprezintă o limitare proporţională cu scopul vizat al măsurii.
    15. Autoarea excepţiei mai arată că dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 sunt formulate neclar şi sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, materia contravenţională este asimilată unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 paragraful 2 din Convenţie (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României). Modul de definire a contravenţiei, prin sintagma „nerespectarea traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice“, creează confuzie privind conduita care defineşte acţiunea sancţionată. Spre exemplu, este suficient ca un participant să părăsească perimetrul, ori un grup de astfel de persoane, pentru a atrage răspunderea contravenţională a organizatorilor?
    16. Prin art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991, legiuitorul sancţionează fapta organizatorilor de a ignora vădit prevederile legale prin organizarea adunării publice în condiţii total diferite faţă de cele declarate iniţial (altă oră, alt traseu, alt perimetru), în acest fel punând autorităţile publice în imposibilitatea de a veghea asupra siguranţei cetăţenilor participanţi (a se vedea şi dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 60/1991). Or, formularea ambiguă şi neclară a textului art. 26 alin. (1) lit. b), astfel cum este el interpretat, de altfel, şi în prezenta cauză, conduce la incidenţa acestor dispoziţii cu privire la situaţii ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea lor, cu consecinţa directă a sancţionării abuzive, pe criterii neobiective, arbitrare. Astfel, din formularea neclară se poate concluziona că legiuitorul sancţionează organizatorii, indiferent de vreo culpă a acestora, pentru faptele altor participanţi. Astfel, prin imprevizibilitatea şi neclaritatea lor, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 30 şi 39 din Constituţia României, ce consacră dreptul la protest paşnic. În acest sens, se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016, paragrafele 39-42, şi nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 24 şi 25.
    17. Se mai susţine că nu se poate considera drept „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, acesta trebuind să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În acest sens, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 43. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109).
    18. În final, se arată că tehnica de reglementare ce se regăseşte în cazul prevederilor legale criticate nu corespunde regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit căruia actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea. Normele prin care sunt stabilite contravenţii trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta trebuie să poată fi identificat cu uşurinţă, prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei contravenţiei. Norma trebuie redactată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, astfel încât să fie apt să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care ar putea rezulta din săvârşirea unei anumite fapte. Altfel spus, legea trebuie să definească în mod clar contravenţiile şi sancţiunile aplicabile, fiind necesar ca destinatarul normei să cunoască din însuşi textul normei juridice aplicabile care sunt actele, faptele sau omisiunile ce pot angaja răspunderea sa contravenţională.
    19. Judecătoria Sibiu - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.
    20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014, cu modificările ulterioare, având următorul conţinut:
    - Art. 12 alin. (1) lit. d) şi f):
    "Organizatorii adunărilor publice sunt obligaţi: (…)
    d) să delimiteze spaţiul de desfăşurare a adunărilor publice prin semne distinctive şi vizibile, iar când acestea se desfăşoară în deplasare, să ia măsuri pentru limitarea spaţiului de circulaţie ocupat;
    (…)
    f) să stabilească traseele de afluire şi defluire a participanţilor şi să ia măsuri ca ocuparea spaţiilor destinate desfăşurării adunărilor publice să aibă loc cu puţin timp înainte de ora începerii activităţilor, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora-limită stabilită;"

    – Art. 26 alin. (1) lit. b): „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: (…) b) nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice;“.

    24. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 60/1991 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 39 privind libertatea întrunirilor şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, iar dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor,art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei şi în art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, se invocă încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) fac parte din secţiunea I: Obligaţiile organizatorilor şi participanţilor la adunările publice a capitolului III: Obligaţii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice din Legea nr. 60/1991 şi stabilesc obligaţia organizatorilor adunărilor publice de a delimita spaţiul de desfăşurare a adunărilor publice prin semne distinctive şi vizibile, iar când acestea se desfăşoară în deplasare, de a lua măsuri pentru limitarea spaţiului de circulaţie ocupat, precum şi obligaţia de a stabili traseele de afluire şi defluire a participanţilor şi de a lua măsuri ca ocuparea spaţiilor destinate desfăşurării adunărilor publice să aibă loc cu puţin timp înainte de ora începerii activităţilor, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora-limită stabilită. La rândul lor, dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 stabilesc răspunderea contravenţională pentru faptele prin care sunt încălcate dispoziţiile privind nerespectarea traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice.
    26. Referitor la susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate - potrivit căreia obligaţiile instituite în sarcina organizatorilor adunărilor publice prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 60/1991 sunt excesive şi îngrădesc libertatea de exprimare şi de întrunire a cetăţenilor, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 30, 39 şi 53 din Constituţie -, Curtea reţine că reglementarea-cadru pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice este stabilită prin Legea nr. 60/1991, care detaliază condiţiile pentru exercitarea libertăţii întrunirilor, în scopul garantării libertăţii cetăţenilor de a-şi exprima opiniile, de a organiza întruniri şi de a participa la acestea.
    27. Astfel, în cuprinsul Legii nr. 60/1991 este reglementată procedura pentru declararea prealabilă a adunărilor publice, sunt indicate organele administraţiei publice locale competente să avizeze cererile de organizare a adunărilor publice, criteriile care trebuie avute în vedere în soluţionarea acestor cereri, precum şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva deciziilor de interzicere a unor adunări publice. Potrivit art. 6 din Legea nr. 60/1991, pentru organizarea adunărilor publice solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea, iar, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, declaraţie în care trebuie să menţioneze denumirea sub care este cunoscut grupul organizator, scopul, locul, data, ora începerii şi durata acţiunii, traseele de afluire şi defluire, numărul aproximativ al participanţilor, persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare, serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi a jandarmeriei, potrivit modelului prezentat în anexa la Legea nr. 60/1991. Aşadar, încă de la declararea prealabilă a adunărilor publice, organizatorii au obligaţia de a menţiona, alături de alte elemente, durata adunării publice, precum şi traseele de afluire şi defluire a participanţilor.
    28. În jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a constatat, referitor la obligaţia declarării prealabile a adunărilor publice, că aceasta nu contravine libertăţii de exprimare sau libertăţii de întrunire. Cu aceeaşi ocazie, făcând referire la jurisprudenţa sa, şi anume Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, sau Decizia nr. 51 din 20 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 6 aprilie 2001, Curtea a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăşurarea adunărilor publice este permisă doar cu condiţia declarării lor prealabile, nu contravin libertăţii de întrunire, reglementată de Constituţia României şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 21 iunie 1988, pronunţată în Cauza Plattform „Ärzte für das Leben“ împotriva Austriei şi Decizia din 10 octombrie 1979, pronunţată în Cauza Rassemblement jurassien împotriva Elveţiei, prin care instanţa europeană a reţinut că art. 11 din Convenţie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestaţiilor licite ale cetăţenilor săi şi că pentru întrunirile care au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, să vegheze asupra respectării ordinii publice şi să ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor să fie pe deplin asigurată. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 385 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 20 octombrie 2023.
    29. Aplicând aceste considerente mutatis mutandis la prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 60/1991, Curtea reţine că obligaţiile instituite în sarcina organizatorilor adunărilor publice şi criticate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate - şi anume obligaţia de a delimita spaţiul de desfăşurare a adunărilor publice prin semne distinctive şi vizibile, iar, când acestea se desfăşoară în deplasare, de a lua măsuri pentru limitarea spaţiului de circulaţie ocupat, precum şi obligaţia de a stabili traseele de afluire şi defluire a participanţilor şi de a lua măsuri ca ocuparea spaţiilor destinate desfăşurării adunărilor publice să aibă loc cu puţin timp înainte de ora începerii activităţilor, iar părăsirea lor să se facă imediat după ora-limită stabilită - nu îngrădesc excesiv libertatea de exprimare şi de întrunire a cetăţenilor, având o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind impuse de legiuitor pentru a asigura protecţia drepturilor celorlalţi şi pentru prevenirea dezordinii în trafic.
    30. De asemenea, aceste obligaţii au fost asumate de organizatorii adunărilor publice încă din momentul depunerii la primării a cererilor/declaraţiilor de organizare, scrise, prealabile, în care trebuia să fie menţionate obligatoriu durata adunării publice, precum şi traseele de afluire şi defluire a participanţilor. Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 60/1991, organizatorii adunărilor publice au obligaţia să întreprindă acţiunile ce se impun pentru ca acestea să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile art. 2, care prevăd că adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public, şi nu pot fi continuate după ora 23:00, caz în care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2020.
    31. Aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronunţată în Cauza Éva Molnár împotriva Ungariei, paragraful 34, art. 11 paragraful 2 din Convenţie îndreptăţeşte statele să impună restricţii legale exerciţiului libertăţii de întrunire. Toate aceste restricţii ale libertăţii adunărilor paşnice desfăşurate în locuri publice sunt menite să asigure protecţia drepturilor celorlalţi, în special în ceea ce priveşte prevenirea dezordinii şi menţinerea unei ordini în trafic. Totodată, prin Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Cauza Balθik şi alţii împotriva Turciei, paragraful 49, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, pe de o parte, că orice demonstraţie în spaţiul public poate cauza o anumită afectare a normalităţii cotidiene, iar, pe de altă parte, că este important ca autorităţile să ia măsurile de securitate preventive necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfăşurării demonstraţiei, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esenţial ca organizatorii şi participanţii la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democraţiei, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu.
    32. Prin urmare, Curtea constată că obligaţiile impuse organizatorilor adunărilor publice prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) din Legea nr. 60/1991 au ca scop protecţia drepturilor celorlalţi şi a ordinii publice, sunt necesare într-o societate democratică şi, astfel, nu încalcă dispoziţiile art. 30 privind libertatea de exprimare, ale art. 39 privind libertatea întrunirilor şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie.
    33. Referitor la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 23 alin. (12) şi ale art. 24 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţie, deoarece creează confuzie privind conduita care defineşte acţiunea sancţionată.
    34. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că actul trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    35. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 instituie contravenţia corespunzătoare pentru nerespectarea orelor de desfăşurare a adunării publice, pentru nerespectarea traseelor de deplasare şi pentru nerespectarea locului şi perimetrului destinat adunării publice, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii sunt reglementate suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicate.
    36. Cât priveşte susţinerea referitoare la confuzia privind conduita care defineşte acţiunea sancţionată, confuzie generată, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, de sintagma „nerespectarea traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice“, ceea ce ar conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3), ale art. 23 alin. (12), ale art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, ce vizează dreptul la un proces echitabil, principiul legalităţii pedepsei şi dreptul la apărare, Curtea constată că şi aceste critici sunt neîntemeiate. Astfel, împotriva eventualelor abuzuri săvârşite de organul constatator al contravenţiei cu privire la depăşirea perimetrului pentru care a fost autorizată adunarea publică, autoarea excepţiei - persoană sancţionată contravenţional - are posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, atacând procesul-verbal de constatare şi sancţionare întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 60/1991, litigiu în cadrul căruia beneficiază de toate componentele dreptului de apărare şi ale dreptului la un proces echitabil.
    37. Însă stabilirea în concret a circumstanţelor săvârşirii faptei contravenţionale şi a caracteristicilor locului de desfăşurare a adunării publice, precum şi aplicarea regulilor de desfăşurare a adunărilor publice constituie aspecte ale aplicării legii, care intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu aspecte de neconstituţionalitate care să intre în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
    38. În final, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, nefiind incidente în cauza de faţă.
    39. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dörr Elfriede în Dosarul nr. 13.491/306/2019 al Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sibiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 58 din 25 februarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 58 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 58 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. d) şi f) şi ale art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice