Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 576 din 21 septembrie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIA nr. 576 din 21 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 989 din 13 decembrie 2017

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Mihai Rădulescu în Dosarul nr. 248/310/2016 al Judecătoriei Sinaia şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.188D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât se critică modul de interpretare şi aplicare a legii. În subsidiar, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând, în esenţă, că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, normele de lege nu pot prezenta o precizie absolută.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 22 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 248/310/2016, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Excepţia a fost invocată de petentul Mihai Rădulescu, în cadrul soluţionării plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sintagma „norme legale de acces“ este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate. De foarte multe ori, normele de acces în instituţiile enumerate de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 nu sunt stabilite prin lege sau prin alte dispoziţii cu valoare de lege, pentru care să fie obligatorie publicarea în Monitorul Oficial, ci prin alte documente administrative, emise de conducerea instituţiilor respective, pe care cetăţenii nu sunt prezumaţi a le cunoaşte. Autorul excepţiei invocă, în final, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraful 38, prin care Curtea Constituţională a reţinut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate.
    6. Judecătoria Sinaia nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece autorul acesteia critică pe fond încadrarea faptei sale de a parca vehiculul în parcarea Judecătoriei Sinaia şi sancţionarea potrivit textului legal criticat, când, în realitate, apreciază că ar fi trebuit sancţionat pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Or, aceste aspecte nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată.
    9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă, în esenţă, Hotărârea din 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută“. Prin urmare, Avocatul Poporului apreciază că sintagma „norme legale de acces“ rămâne a fi analizată, în concret, în fiecare caz în parte.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, cu următorul conţinut: „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: [...] 13) pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine."
    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale privind dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, în principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).
    15. Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională s-a referit la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde întro mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi SRL şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre.
    16. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea reţine că, potrivit textului de lege criticat, constituie contravenţie pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine. Textul Legii nr. 61/1991 nu ar fi putut să prevadă, în mod exhaustiv, normele legale de acces în sediile tuturor autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României.
    17. Este adevărat că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 38, Curtea a reţinut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu permite subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor. Însă, în speţa de faţă, autorul excepţiei susţine că „de foarte multe ori, normele de acces în instituţiile enumerate de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 nu sunt stabilite prin lege sau prin alte dispoziţii cu valoare de lege, pentru care să fie obligatorie publicarea în Monitorul Oficial, ci prin alte documente administrative emise de conducerea instituţiilor respective, pe care cetăţenii nu sunt prezumaţi a le cunoaşte“. Or, nu se poate susţine că autorul excepţiei nu a avut cunoştinţă de interdicţia de a pătrunde cu maşina în parcarea instituţiei publice respective. Aşadar, autorul excepţiei a putut evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi, prin urmare, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 este neîntemeiată.
    18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Rădulescu în Dosarul nr. 248/310/2016 al Judecătoriei Sinaia şi constată că dispoziţiile art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 21 septembrie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Ioana Marilena Chiorean


    -----

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice