Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 820 din 4 septembrie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin     │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Doru Paraschiv şi Sava Paraschiv în Dosarul nr. 10.873/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 63D/2020.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 130D/2020, nr. 974D/2020, nr. 2.100D/2020 şi nr. 2.456D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1), respectiv ale art. 697 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea EXA - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 26.694/197/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, de Cristian Dan Goci în Dosarul nr. 14.549/4/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Mircea Morosy în Dosarul nr. 8.156/233/2020 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi de Ionuţ Laurenţiu Mira în Dosarul nr. 17.431/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti.
    4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 130D/2020, nr. 974D/2020, nr. 2.100D/2020 şi nr. 2.456D/2020 la Dosarul nr. 63D/2020, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia cuprinse în deciziile nr. 416 din 16 iunie 2016, nr. 704 din 9 noiembrie 2017, nr. 749 din 22 noiembrie 2018 sau nr. 153 din 14 martie 2019 menţinându-şi valabilitatea şi în prezenta cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.873/302/2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
    8. Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 26.694/197/2018, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 din Codul de procedură civilă.
    9. Prin Încheierea din 2 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 14.549/4/2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    10. Prin Încheierea nr. 815 din 5 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.156/233/2020, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 din Codul de procedură civilă.
    11. Prin Încheierea din 16 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 17.431/281/2020, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    12. Excepţia a fost invocată de Doru Paraschiv, Sava Paraschiv, Societatea EXA - S.A. din Braşov, Cristian Dan Goci, Mircea Morosy şi de Ionuţ Laurenţiu Mira în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare, respectiv a unui apel formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de constatare a perimării executării silite.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate, previzibilitate şi proporţionalitate. De asemenea, sunt injuste şi creează un dezechilibru grav între participanţii la executarea silită, întrucât nu sancţionează culpa executorului, iar dacă executorul judecătoresc nu comunică creditorului executarea unui act, acesta nu este în culpă, iar perimarea nu poate interveni. Luarea la cunoştinţă de actele de executare, în vederea exercitării contestaţiei, nu poate avea loc decât la comunicarea actului propriu-zis.
    14. Se arată că prevederile legale criticate nu stabilesc în concret modul de calcul al termenului de 6 luni, respectiv nu stabilesc momentul de la care acest termen începe să curgă şi folosesc expresii generale - „act sau demers necesar executării silite“ - care nu furnizează un reper clar care să permită o demarcaţie între ceea ce reprezintă un astfel de act/demers necesar şi ceea ce nu se încadrează într-o astfel de ipoteză. Totodată, nu este prevăzută/prevăzut nicio corelare sau niciun reper obiectiv pentru stabilirea caracterului necesar al unei astfel de măsuri. Prin urmare, se susţine că este imposibil să se stabilească raporturile cu dispoziţiile cuprinse în art. 416 - Cererile supuse perimării, art. 8 - Egalitatea, art. 627 - Rolul activ al executorului judecătoresc, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, sau art. 7 - Legalitatea din Codul de procedură civilă sau cu cele cuprinse în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.
    15. În continuare, se arată că dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, având în vedere că stabilesc un regim diferenţiat între cetăţenii aflaţi în diferite faze ale procesului civil. Executarea silită fiind o fază a procesului civil, părţilor aflate în această etapă trebuie să li se recunoască posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în aceleaşi condiţii cu părţile aflate în alte etape ale procesului civil. În acest sens invocă prevederile art. 416 privind cererile supuse perimării din Codul de procedură civilă şi cele referitoare la perimare din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
    16. Totodată, aceste dispoziţii creează o inegalitate în drepturi, atât din perspectiva raporturilor dintre debitor şi creditor căruia îi este permisă o atitudine pasivă fără a fi sancţionat, cât şi din perspectiva raportului dintre creditor şi executorul judecătoresc care poate solicita sau nu creditorului îndeplinirea unui act oricând doreşte, fără a fi reglementat un termen în care această solicitare să poată fi făcută.
    17. Reglementarea perimării executării silite stabileşte drept condiţie suplimentară necesitatea unei solicitări a executorului judecătoresc, însă fără a stabili procedura pentru situaţia în care o astfel de solicitare nu este necesară sau executorul, în mod culpabil, nu realizează o astfel de solicitare. De altfel, se arată că, potrivit actualei reglementări, există posibilitatea ca o executare silită să rămână în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, fără ca părţile din raportul execuţional să poată contesta o astfel de situaţie. Or, Legea nr. 188/2000 nu stabileşte termene pentru realizarea actelor de executare silită, ci stabileşte doar răspunderea disciplinară pentru întârzierea sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor.
    18. Se mai arată că, prin prevederile legale criticate, legiuitorul a lăsat la aprecierea executorului judecătoresc prerogativa de a determina incidenţa instituţiei perimării şi a efectelor acesteia, în cadrul executărilor pe care le efectuează. Perimarea are ca scop sancţionarea pasivităţii creditorului. Or, prin reglementarea actuală pasivitatea creditorului este sancţionată doar în cazul în care acesta nu dă curs unei solicitări a executorului judecătoresc. Unul dintre elementele esenţiale ale oricărui stat de drept îl constituie soluţionarea procesului într-un termen rezonabil, însă norma legală criticată permite ca un dosar de executare să nu se finalizeze niciodată, chiar dacă atât executorul judecătoresc, cât şi creditorul au o atitudine pasivă. Susţine că legislaţia nu sancţionează pasivitatea creditorului şi a executorului judecătoresc. Or, lipsa de diligenţă a creditorului trebuie sancţionată de legiuitor, care nu trebuie să menţină forme de executare silită pe o perioadă nedeterminată de timp.
    19. Condiţionalitatea creată de legiuitor prin sintagma „unei cereri scrise formulate de executorul judecătoresc creditorului“ nu îşi găseşte aplicabilitate în legislaţie, întrucât în executările silite nu este reglementată nicio situaţie juridică potrivit căreia să fie formulată o astfel de cerere de către executorul judecătoresc.
    20. De asemenea, modul de redactare a textului face imposibilă demararea în deplină cunoştinţă de cauză a unei contestaţii la executare din partea debitorului în condiţiile în care acesta nu poate şti dacă executorul judecătoresc a solicitat în scris sau nu creditorului efectuarea unui act sau demers care să împiedice perimarea executării în dosarul execuţional. Şansa de reuşită în valorificarea acestui incident procedural de executare nu poate fi cunoscută de debitor, condiţiile vizând exclusiv activitatea creditorului şi a executorului.
    21. Scopul constatării intervenirii perimării derivă din faptul că partea creditoare, printr-o îndelungată lipsă de stăruinţă, şi-a pierdut interesul în soluţionarea cererii sale. Totodată, termenul de 6 luni prevăzut de textul legal criticat este unul mai mult decât rezonabil pentru ca însuşi creditorul să ceară explicaţii referitoare la demersul cu care l-a mandatat pe executor.
    22. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă şi Judecătoria Ploieşti apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    23. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4), nu îşi exprimă opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    25. Guvernul, în dosarele nr. 974D/2020 şi nr. 2.100D/2020, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
    26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 697 alin. (1), respectiv cele ale art. 697, precum şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. În realitate, având în vedere motivarea excepţiei, Curtea va reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
    - Art. 697 alin. (1): „(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.“;
    – Art. 715 alin. (1) pct. 1:
    "(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
    1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;."

    29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta referitoare la calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. De asemenea, se mai invocă art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea sunt invocate în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, autorii excepţiei nemotivând pretinsa contrarietate cu prevederile Legii fundamentale.
    31. În acest context, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, şi anume: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate.
    32. Or, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, când a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate.
    33. Aşadar, având în vedere caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil o critică de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
    34. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa constituţională s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“.
    35. Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia motivării, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
    36. În continuare, referitor la prevederile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra acestora, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare cu cele formulate în prezenta cauză.
    37. Prin Decizia nr. 503 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 26 martie 2024, Curtea a statuat că dispoziţia legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reţine culpa creditorului care, deşi i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. La fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni însă acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerinţa ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.
    38. Fiind o normă de procedură, reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, raţiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligenţele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obţinut. Stabilirea noilor condiţii în care intervine perimarea executării silite este în concordanţă cu obligaţia pozitivă a statului, ce rezultă din dispoziţiile art. 626 din Codul de procedură civilă, de a asigura în mod prompt şi efectiv executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, dar şi cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin art. 627 din Codul de procedură civilă. Executorii judecătoreşti sunt învestiţi cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuieşte în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc foloseşte toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
    39. Curtea a mai reţinut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligaţia sa stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situaţia declanşării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite împotriva sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul. Aşadar, prin reglementarea legală criticată, intervenţia perimării executării silite este circumstanţiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligaţiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de 6 luni. Referitor la termenul de perimare Curtea a reţinut prin Decizia nr. 153 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, paragraful 26, şi prin Decizia nr. 503 din 5 octombrie 2023, anterior menţionată, paragraful 33, că acesta începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc, context în care instanţa judecătorească, învestită cu constatarea perimării, va determina data concretă. Având în vedere cele reţinute prin deciziile menţionate coroborate cu prevederile art. 184 din Codul de procedură civilă, Curtea subliniază că termenul de perimare începe să curgă în contextul formulării solicitării de către executorul judecătoresc, de la data comunicării acesteia creditorului.
    40. Curtea a mai constatat că dispoziţia legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligaţia de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură şi părţile din această procedură trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege. În privinţa creditorului, Curtea a reţinut că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligaţia să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiţii, a executării silite, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare în acest scop, iar în privinţa debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu; în concluzie, perimarea operează ca o sancţiune pentru inactivitatea sau neglijenţa creditorului care a fost încunoştinţat, în scris, de obligaţiile sale de către executorul judecătoresc.
    41. De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea şi la termenele stabilite de lege. În acest sens, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la art. 56, că executorul judecătoresc trebuie să îşi motiveze refuzul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege, dacă părţile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părţilor. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătoreşti rămase definitivă. Legea nr. 188/2000 mai prevede că întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.
    42. Aşadar, partea interesată în executarea obligaţiei este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenţia perimării. Deci, ceea ce primează este executarea obligaţiei, şi nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că s-a încheiat faza de judecată a procesului civil, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanţei sale. Măsura legislativă criticată vine în susţinerea realizării obligaţiei de executare, reprezentând, totodată, o sancţiune a creditorului pentru lipsa de diligenţă, dar şi o măsură de constrângere a debitorului care nu şi-a executat de bunăvoie obligaţia. Prin urmare, condiţionarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acţiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligaţiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-şi creanţa în dauna voinţei acestuia, însă cu respectarea obligaţiilor legale.
    43. Curtea a mai reţinut că legea procesual civilă pune la dispoziţia părţilor posibilitatea contestării pasivităţii executorului judecătoresc, statuând prin art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă că „De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii.“
    44. De asemenea, executorul poate fi sancţionat cu amendă judiciară, precum şi obligat la despăgubiri, având în vedere că art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă prevede că în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.
    45. Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    46. În jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    47. Curtea a reamintit că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (Decizia nr. 785 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 14 februarie 2022, paragraful 34).
    48. Nici reglementarea diferită a unor aspecte ale etapelor procedurale sau a unor proceduri nu are menirea să aducă atingere principiului egalităţii în drepturi, întrucât legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi normele de procedură judiciară, precum şi, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ţinut, desigur, ca, în procesul de legiferare, să se circumscrie cadrului constituţional.
    49. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    50. Cum nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, nici prevederile constituţionale ale art. 53 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
    51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Doru Paraschiv şi Sava Paraschiv în Dosarul nr. 10.873/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doru Paraschiv şi Sava Paraschiv în Dosarul nr. 10.873/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, de Societatea EXA - S.A. din Braşov în Dosarul nr. 26.694/197/2018 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, de Cristian Dan Goci în Dosarul nr. 14.549/4/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Mircea Morosy în Dosarul nr. 8.156/233/2020 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi de Ionuţ Laurenţiu Mira în Dosarul nr. 17.431/281/2020 al Judecătoriei Ploieşti şi constată că dispoziţiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, Tribunalului Braşov - Secţia I civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi Judecătoriei Ploieşti şi se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 697 alin. (1) şi ale art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă