Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 671 din 17 iulie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Tel Drum - S.A. din Alexandria, prin administrator special, în Dosarul nr. 116/87/2018/a2 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.120D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 116/87/2018/a2, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Tel Drum - S.A. din Alexandria, prin administrator special, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de apel formulate în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014, prin care se dă posibilitatea denunţării unilaterale a contractului de leasing financiar, creează un avantaj pentru finanţatorul acestui tip de contract, în detrimentul debitorului şi al celorlalţi creditori înscrişi la masa credală. Astfel, se arată că, potrivit Codului civil, contractele se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege, iar prin Legea nr. 85/2014 legiuitorul impune, în cazul societăţilor aflate în insolvenţă, anumite obligaţii, cum ar fi: maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor; acordarea unei şanse debitorilor pentru redresarea eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară; administrarea procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă de către practicienii în insolvenţă şi desfăşurarea acestora sub controlul instanţei de judecată. Or, prin prevederile criticate se atribuie discreţionar finanţatorului contractului de leasing puterea de a denunţa un contract fără a ţine cont de principiile prevăzute de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 85/2014, încălcându-se astfel dreptul la proprietate privată, atât al debitoarei, cât şi al creditorilor înscrişi la masa credală a acesteia, şi dreptul la exercitarea în condiţiile legii a libertăţii economice (redresare şi reorganizare în contextul Legii nr. 85/2014). Efectul aplicării prevederilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 în ceea ce priveşte denunţarea unilaterală a contractelor de leasing financiar de către finanţator în cazul în care bunurile au fost achitate la zi la data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv în proporţie de 80% din valoarea de achiziţie a acestora, astfel cum este cazul în speţă, lezează dreptul de proprietate al cocontractantului şi al creditorilor beneficiari ai planului de reorganizare, aspect care este în contradicţie cu principiile procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În concluzie, textul criticat nu respectă cerinţele privind calitatea legii, fiind deficitar din perspectiva corelării cu prevederile cuprinse în celelalte norme ce reglementează procedura insolvenţei şi care circumscriu principiile acestei proceduri, ceea ce este de natură să genereze confuzii, incertitudine şi dificultăţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea acestora, astfel că viciile de redactare determină şi încălcarea dreptului de proprietate privată şi a libertăţii economice.
    6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: „(12) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) teza I, în cazul contractului de leasing financiar, dacă finanţatorul nu îşi exprimă, în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, acordul expres pentru menţinerea contractului, acesta se consideră denunţat la data expirării acestui termen. În cazul care, în acelaşi termen, finanţatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care i se cere să denunţe contractul, acesta se consideră denunţat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data recepţionării notificării de către administratorul judiciar. În vederea maximizării averii debitorului, lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract de leasing financiar, contractul considerându-se denunţat la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.“ Dispoziţiile alin. (1) teza întâi din Legea nr. 85/2014, la care fac referire prevederile criticate, au următorul cuprins: „(1) Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, nefiind aplicabil.“
    11. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) - Principiul legalităţii (în componenta privind calitatea legii), ale art. 11 alin. (1) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate şi ale art. 45 - Libertatea economică.
    12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că atât prevederile criticate, cât şi soluţia legislativă cu privire la regimul juridic al contractelor în derulare cuprinse în Legea nr. 85/2014 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 142 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 21 iunie 2022, şi Decizia nr. 498 din 3 octombrie 2023, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, iar considerentele pe care se sprijină această soluţie sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
    13. Curtea observă, în esenţă, că procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă se desfăşoară în diferite etape, având reglementări specifice atât aferente fiecăreia dintre ele, cât şi comune, aplicabile pe întreg parcursul acestor proceduri, prevederile supuse controlului de constituţionalitate făcând parte din titlul II - Procedura insolvenţei, capitolul I - Dispoziţii comune, secţiunea 5 - Situaţia unor acte juridice ale debitorului, iar art. 123 din această lege, în ansamblul său, stabileşte regimul juridic al contractelor în derulare, în general, şi reglementează situaţia celor în care este angrenat debitorul la deschiderea procedurii insolvenţei, cu anumite particularităţi.
    14. Astfel, cu privire la această etapă din procedura insolvenţei, Curtea subliniază că la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, debitorul este implicat într-un ansamblu de activităţi economice cu diferiţi parteneri, care sunt materializate prin contracte în derulare, iar art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabileşte pentru aceste contracte un regim particular, considerându-le menţinute la data deschiderii procedurii, prin această reglementare legiuitorul subliniind caracterul special şi derogatoriu al procedurii prevăzute de legislaţia privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, înlăturând expres de la aplicare dispoziţiile art. 1.417 din Codul civil, care stabilesc decăderea din beneficiul termenului. Prin urmare, de principiu, prevederile Legii nr. 85/2014 au caracter special şi se aplică prioritar în raport cu normele din Codul civil. De asemenea, Curtea învederează că în cadrul procedurii insolvenţei sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind însă aplicabile dispoziţiile potrivit cărora prevederile legale se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului civil, ale Codului de procedură civilă, precum şi cu ale altor acte normative din domeniul insolvenţei sau din alte domenii, prin care se dă efectivitate principiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale sau altor norme ale dreptului european sau internaţional ce au prioritate faţă de dreptul intern, sens în care pot fi menţionate, spre exemplu, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, dreptul de proprietate privată, libertatea economică etc. (Decizia nr. 142 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 21 iunie 2022, paragraful 13, ad similis, a se vedea şi Decizia nr. 327 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 25 octombrie 2018, paragraful 17).
    15. De asemenea, Curtea constată că art. 123 din Legea nr. 85/2014 stabileşte regimul juridic al contractelor în derulare în care este angrenat debitorul la deschiderea procedurii insolvenţei, precum şi faptul că legiuitorul a fost preocupat să găsească pârghii pentru diminuarea consecinţelor situaţiei dificile în care se găseşte debitorul. În urmărirea acestui scop, obiectivul practicianului în insolvenţă îl reprezintă maximizarea valorii activului patrimoniului debitorului, iar, potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Astfel, potrivit reglementării antereferite, administratorul judiciar/lichidatorul este cel îndrituit să aprecieze asupra asumării sau denunţării contractului, după o evaluare a rentabilităţii contractului din punct de vedere economic şi o evaluare juridică a efectelor denunţării, având în vedere posibilitatea cocontractantului de a formula cerere de despăgubire a prejudiciului suferit ca urmare a încetării intempestive a efectelor acestuia. Întrucât, potrivit art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dreptul de apreciere asupra îndeplinirii condiţiilor legale şi asupra oportunităţii menţinerii sau denunţării contractului aparţine practicianului în insolvenţă, aceasta implică o responsabilitate sporită a acestuia. Denunţarea contractului este o opţiune, iar nu o obligaţie a administratorului/lichidatorului judiciar care poate fi exercitată într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii şi cu scopul creşterii la maximum a valorii averii debitorului, în timp ce menţinerea contractului de către administratorul/lichidatorul judiciar presupune asumarea executării obligaţiilor debitorului pe viitor. Tocmai de aceea, pentru o mai accentuată responsabilizare a practicianului în insolvenţă, în această reglementare s-a prevăzut că, atunci când optează pentru menţinerea contractului, „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar precizează trimestrial, în cadrul rapoartelor de activitate, dacă debitorul dispune de fondurile băneşti necesare achitării contravalorii bunurilor sau prestaţiilor furnizate de cocontractant“ [art. 123 alin. (2) din Legea nr. 85/2014]. Aşadar, art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 stabileşte pentru aceste contracte un regim particular, considerându-le menţinute la data deschiderii procedurii, prin această reglementare legiuitorul subliniind caracterul special şi derogatoriu al procedurii prevăzute de legislaţia privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, înlăturând expres de la aplicare dispoziţiile art. 1.417 din Codul civil, care stabilesc decăderea din beneficiul termenului (a se vedea Decizia nr. 142 din 16 martie 2022, precitată, paragrafele 13, 15 şi 16).
    16. Curtea reţine că, în ceea ce priveşte menţinerea/ denunţarea contractelor de leasing financiar, prin art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014, legiuitorul instituie o excepţie de la regula menţinerii contractelor potrivit alin. (1) teza I şi stabileşte condiţia existenţei acordului expres al finanţatorului pentru menţinerea contractului de leasing financiar, în lipsa exprimării acestui acord în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, contractul fiind considerat denunţat la data expirării acestui termen. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar păstrează posibilitatea de a denunţa orice contract de leasing financiar în vederea maximizării averii debitorului, contractul considerându-se denunţat la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar [art. 123 alin. (12) teza finală]. Aşadar, chiar şi în cazul în care administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar optează pentru menţinerea unui contract de leasing financiar, este necesar acordul expres al finanţatorului. În schimb, în cazul denunţării contractului de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, finanţatorul nu poate opune propria manifestare de voinţă în sensul menţinerii contractului, acesta fiind considerat denunţat la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.
    17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea, ţinând seama de dezvoltarea jurisprudenţială în materie, învederează că acesta cuprinde anumite exigenţe ce ţin de principiul legalităţii, de asigurarea interpretării unitare a legii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea legii), de principiul securităţii juridice care consacră securitatea juridică a persoanei şi a raporturilor juridice, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). De asemenea, cu privire la principiul egalităţii în drepturi (din perspectiva creării unui avantaj pentru finanţatorul contractului de leasing), Curtea precizează că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Ca urmare, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, sau Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55). Nesocotirea principiului egalităţii are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului, discriminarea bazându-se pe noţiunea de „excludere de la un drept“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012).
    18. Or, având în vedere considerentele de principiu mai sus enunţate cu privire la principiul egalităţii şi la principiul egalităţii, prin Decizia nr. 498 din 3 octombrie 2023, precitată, mai întâi, Curtea reţine că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, operaţiunile de leasing sunt acelea prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun (bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepţiile prevăzute de lege), al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile convin astfel şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract [art. 1 alin. (1) şi (2)]. Contractul de leasing se încheie în scris şi trebuie să cuprindă, pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente: a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional; b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare a acestuia; c) valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing şi data exactă de plată a acestora; d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului; e) clauza privind obligaţia asigurării bunului; f) valoarea totală a contractului de leasing, iar contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă, pe lângă elementele antereferite, şi următoarele elemente: (i) valoarea de intrare a bunului; (ii) valoarea reziduală a bunului convenită de părţi, când este cazul; (iii) valoarea avansului; (iv) rata de leasing (art. 6 şi art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997).
    19. De asemenea, Curtea precizează faptul că acest tip de contract - contractul de leasing financiar - este definit şi în dispoziţiile titlului I - Dispoziţii generale, capitolul III - Definiţii din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, la art. 7, cu denumirea marginală Definiţii ale termenilor comuni, pct. 7, ca fiind orice contract de leasing care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte; b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului; c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente; d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit; e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului. Totodată, Curtea observă că în virtutea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 21 aprilie 2009, leasingul financiar este circumscris activităţilor de creditare, respectiv unui contract de credit.
    20. Referitor la contractul de leasing operaţional, Curtea învederează că, potrivit Codului fiscal, acesta este orice contract de leasing încheiat între locator şi locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi care nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la art. 7 pct. 7 lit. b) - e) din Codul fiscal, mai sus menţionate; riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu este exercitată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirării contractului (art. 7 pct. 8 din Legea nr. 227/2015).
    21. Din evaluarea cadrului legislativ antereferit în materie reiese că acest tip de contract - contractul de leasing - este un contract special ce împrumută diferite elemente de la alte contracte prevăzute de alte instituţii juridice, spre exemplu, contractul de locaţiune, promisiunea unilaterală de vânzare, contractul de vânzare-cumpărare, dar care prezintă şi numeroase elemente specifice, care nu permit asimilarea cu un alt contract.
    22. În acest context, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 85/2014 reglementează, distinct de cele cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, chestiuni ce ţin de regimul juridic al contractelor de leasing şi al creanţelor aferente în situaţia în care intervine procedura insolvenţei, respectiv au în vedere mai multe aspecte legate de contractele de leasing financiar, în funcţie de momentul temporal în care se regăseşte derularea acestuia, astfel: (i) contracte reziliate anterior deschiderii procedurii insolvenţei - art. 105 alin. (3); (ii) contracte în derulare la data deschiderii procedurii şi menţinute - art. 105 alin. (4); (iii) contracte în derulare la data deschiderii procedurii: menţinerea de către practicianul în insolvenţă, cu acordul finanţatorului - art. 123 alin. (12) teza întâi; denunţarea de către practicianul în insolvenţă - art. 123 alin. (12) teza a treia; denunţarea de către finanţator - art. 123 alin. (12) teza a doua; rezilierea contractului de către finanţator - art. 123 alin. (11).
    23. Totodată, Curtea observă că în sensul celor de mai sus precizate sunt prevederile art. 105 din Legea nr. 85/2014, care fac parte din titlul II - Procedura insolvenţei, capitolul I - Dispoziţii comune, secţiunea a 4-a - Primele măsuri. Întocmirea tabelului de creanţe. Contestaţiile. În concret, dispoziţiile art. 105 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 85/2014 circumscriu regimul juridic al creanţelor provenite din contractele de leasing în procedura insolvenţei şi prevăd, pe de o parte, procedura de înscriere la masa pasivă a creanţei locatorului din leasingul operaţional şi, pe de altă parte, procedura de înscriere la masa pasivă a creanţei finanţatorului din leasingul financiar.
    24. Astfel, Curtea constată că Legea nr. 85/2014 conţine norme exprese cu privire la tratamentul aplicabil contractelor de leasing şi creanţelor aferente acestor tipuri de contracte, respectiv: regimul creanţelor ce provin din contracte de leasing reziliate înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei; denunţarea contractelor de leasing; modalitatea în care un contract de leasing în derulare poate înceta în contextul dat; menţinerea contractului de leasing financiar în derulare la data deschiderii procedurii; denunţarea contractului de leasing; problema transferului dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul contractului de leasing; notificările necesare şi termenele în care se poate denunţa contractul de leasing; regimul creanţelor aferente contractelor de leasing; modul de înscriere a creanţelor rezultând din contractele de leasing în tabelul creanţelor; situaţia unor rate neachitate şi înscrierea acestora în tabelul de creanţe; rezilierea contractului de leasing de către finanţator etc.
    25. Ca atare, Curtea învederează că atât scopul normelor privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia, cât şi necesitatea maximizării averii debitorului au impus, în virtutea principiilor constituţionale ale libertăţii economice, protecţiei concurenţei loiale şi creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, reglementarea unor principii care stau la baza tratamentului juridic al contractelor în derulare, în general, instituindu-se prin art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 regula menţinerii de drept a contractelor în derulare la data deschiderii procedurii, continuarea acestora neputând fi întreruptă pentru motivul deschiderii procedurii sau pentru obligaţii neîndeplinite anterior datei deschiderii procedurii. Cu titlu particular, în cazul contractelor de leasing financiar în care locatorul/finanţator păstrează dreptul de proprietate (nuda proprietate) asupra bunului cedat în folosinţa locatarului/utilizatorului, tot în vederea maximizării averii debitoarei a fost reglementat dreptul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar de a denunţa orice contract de leasing financiar, contractul considerându-se denunţat la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 123 alin. (12) teza a finală din Legea nr. 85/2014. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că, astfel cum reiese din coroborarea prevederilor legale mai sus menţionate, în cazul contractelor de leasing financiar în derularea cărora intervine procedura insolvenţei, prin art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 se instituie, pentru cazul nedenunţării contractului de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar şi în scopul menţinerii contractului, condiţia existenţei acordului expres al finanţatorului. În lipsa acordului pentru menţinerea contractului care să fie exprimat de finanţator în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, contractul se consideră denunţat la data expirării acestui termen chiar dacă ar exista opţiunea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar pentru continuarea contractului. Aşadar, Curtea reţine că, din analiza normelor legale în discuţie, în cazul leasingului financiar pot să apară diferite situaţii de continuare/denunţare a contractului de leasing financiar: (i) menţinerea contractului de leasing (în măsura în care se obţine acordul expres al finanţatorului în acest sens în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii, iar administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu denunţă contractul); (ii) denunţarea de drept la expirarea unui termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii (dacă finanţatorul nu şi-a exprimat acordul expres pentru menţinerea contractului); (iii) denunţarea la iniţiativa finanţatorului înainte de expirarea termenului de 3 luni de la deschiderea procedurii (dacă finanţatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care îi cere să denunţe contractul; acesta se consideră denunţat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data recepţionarii notificării); (iv) denunţarea de către administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar a contractului în temeiul prerogativei de denunţare a oricărui contract în derulare.
    26. Or, Curtea reţine că prevederile criticate cuprinse în Legea nr. 85/2014 sunt în consonanţă cu cele care reglementează regimul juridic al contractelor de leasing, întrucât potrivit art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997: (i) drepturile locatorului/finanţatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situaţia în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie; (ii) dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile alin. (1) se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare; (iii) drepturile locatarului/ utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic şi creditorilor în situaţia în care locatorul/finanţatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie; (iv) dacă locatorul/finanţatorul se află în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile alin. (3) se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare; (v) în cazurile prevăzute la alin. (3) şi (4), drepturile locatarului/utilizatorului prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 şi cele stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în condiţiile în care au fost respectate întocmai drepturile locatorului/finanţatorului.
    27. Faţă de această împrejurare, având în vedere natura juridică a contractului de leasing financiar în care locatorul/finanţatorul rămâne proprietarul bunului sub promisiunea de a-l vinde utilizatorului la sfârşitul perioadei de leasing potrivit opţiunii acestuia, Curtea observă că dispoziţiile art. 123 alin. (12) dau efectivitate dispoziţiilor cuprinse în Legea fundamentală cu privire la respectarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, legiuitorul având competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecţi de drept (pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, sau Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993).
    28. Ca atare, având în vedere natura juridică a contractului de leasing financiar, care este diferită de alte tipuri de contracte, precum şi faptul că printr-un contract de leasing financiar este păstrat de către finanţator dreptul de proprietate sub forma nudei proprietăţi asupra bunului, fiind transmise utilizatorului doar posesia şi folosinţa bunului, nu se poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie prin prisma criticilor formulate, întrucât dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate constituie o veritabilă garanţie a dreptului de proprietate deţinut de finanţator care, nefiind un creditor privilegiat precum creditorul ipotecar sau vânzătorul unui bun cu drept de ipotecă legală asupra preţului/restului de preţ neplătit şi neavând nici posesia bunului dat în leasing, trebuie să aibă posibilitatea legală de a cunoaşte şi accepta modificarea intervenită ulterior încheierii contractului de leasing, în situaţia financiară a locatarului/utilizatorului, care a dus la deschiderea procedurii insolvenţei, şi, în consecinţă, de a avea dreptul să îşi exprime acordul pentru continuarea contractului cu locatarul/utilizatorul aflat în insolvenţă, asumându-şi implicit un eventual risc contractual determinat de neplata ratelor de leasing. Aşadar, prevederile criticate ale art. 123 alin. (12) nu trebuie privite în mod singular, ci în coroborare cu întreg ansamblul legislativ în materia contratelor de leasing prin care sunt învederate în mod concret situaţiile şi efectele ce ar rezulta dintr-o posibilă aplicare a procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă asupra societăţii debitoare care este parte a unui contract de leasing financiar în care părţile nu se află obiectiv în aceeaşi situaţie juridică de egalitate.
    29. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acestea se subsumează dreptului părţilor privind accesul liber la justiţie şi prevăd dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, iar dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile (Decizia nr. 705 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 19 ianuarie 2022, paragraful 17). Or, întrucât prevederile Legii nr. 85/2014 cuprind norme care circumscriu condiţiile privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte analizarea situaţiei aferente denunţării sau menţinerii unui contract de leasing financiar din perspectiva învederată de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate nu afectează dreptul la un proces echitabil.
    30. Faţă de cele mai sus prezentate, ţinând seama de faptul că prin Decizia nr. 498 din 3 octombrie 2023, precitată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, Curtea învederează că toate considerentele pe care se sprijină această soluţie sunt valabile şi în prezenta cauză.
    31. Cu privire la pretinsa încălcarea a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aceste prevederi garantează dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). Or, având în vedere considerentele mai sus enunţate cu privire la dreptul de proprietate şi atributele sale, precum şi ansamblul legislativ referitor la contractele de leasing, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) din perspectiva dreptului de proprietate al debitorului şi al creditorilor beneficiari ai planului de redresare aferent procedurii insolvenţei. De altfel, şi din jurisprudenţa Curţii (Comisiei) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, reiese că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). Prin urmare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea dreptului de proprietate şi a procedurilor insolvenţei, cărora li se circumscriu şi prevederile criticate în prezenta cauză.
    32. Referitor la menţionarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 45 din Legea fundamentală, Curtea reţine că exercitarea „în condiţiile legii“ a accesului liber al persoanelor la o activitate economică este garantată. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). În acest context, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa cu privire la aplicarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin care a reţinut că acestea se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetăţenii îşi exercită un drept constituţional, iar exigenţele unor drepturi sau libertăţi fundamentale, spre exemplu accesul liber la justiţie, dreptul de proprietate privată ori libertatea economică, se aplică şi în privinţa persoanelor juridice (Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, paragrafele 27 şi următoarele).
    33. Aplicând considerentele de principiu mai sus enunţate la normele criticate, Curtea observă că, în contextul dat, libertatea economică trebuie privită, astfel cum s-a arătat mai sus, în coroborare cu art. 135 din Constituţie. Astfel, dispoziţiile criticate nu impietează asupra libertăţii economice, ci dau expresie prevederilor constituţionale cu privire la dreptul şi obligaţia statului de a stabili limitele şi condiţiile desfăşurării activităţilor operatorilor economici, inclusiv în ceea ce priveşte procedura insolvenţei acestora, desigur cu toate efectele şi consecinţele ce decurg din intrarea în procedura de insolvenţă, aspecte ce pot fi evaluate de către cei care desfăşoară diferite activităţi comerciale sub formă de contracte, aşa cum este cazul din speţa dedusă judecăţii, ţinând seama de ansamblul legislativ care reglementează activitatea de leasing, astfel cum reiese şi din celelalte considerente cuprinse în prezenta decizie.
    34. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014, în raport cu dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia, cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3)art. 44 alin. (1) şi art. 45 din Legea fundamentală, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
    35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tel Drum - S.A. din Alexandria, prin administrator special, în Dosarul nr. 116/87/2018/a2 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 573 din 31 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (12) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă