Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 572 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 572 din 31 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 708 din 30 iulie 2025
Comenteaza legea

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Eross Eniko în Dosarul nr. 3.463/96/2013*/a7 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.097D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea nr. 13 din 5 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.463/96/2013*/a7, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Eross Eniko într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.097D/2020.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate nu respectă exigenţele de calitate a legii, întrucât nu prevăd în mod expres faptul că pentru angajarea răspunderii administratorului unei societăţi, pe lângă condiţia faptei ilicite, este necesară şi condiţia ca încetarea plăţilor de către o societate, respectiv insolvenţa acesteia să fi fost consecinţa acestei fapte ilicite, astfel că, în practică, textul de lege este aplicat în mod diferit, iar consecinţa acestei aplicări este aceea de a atrage sancţiuni pecuniare şi alte sancţiuni mult mai grave cum ar fi decăderea din dreptul de a fi administrator. Prin urmare, sancţiunile aplicabile şi efectele pe care le produc normele în discuţie au un caracter preponderent penal şi se circumscriu noţiunii de acuzaţie în materie penală, însă nu oferă garanţiile aferente acestei acuzaţii, respectiv: dreptul la un proces echitabil, principiul securităţii juridice, principiul ne bis in idem, principiul nullum crimen/nulla poena sine lege, imprescriptibilitatea faptelor (privite atât prin normele cuprinse în Legea fundamentală, cât şi prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), aspect ce conduce şi la încălcarea dreptului la muncă, a libertăţii economice, a principiului egalităţii în drepturi, a patrimoniului şi a drepturilor nepatrimoniale. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    6. Tribunalul Harghita - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
    7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:
    - Art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2):
    "(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
    a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; (…)
    d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; (…)
(2) Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni."


    11. Curtea observă că Legea nr. 85/2006 a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, iar prin art. 343 se dispune faptul că procesele începute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale în redactarea criticată.
    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii (în componenta privind calitatea legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, ale art. 45 - Libertatea economică, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă. De asemenea, sunt menţionate art. 47 şi 56 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil şi art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate fac parte din capitolul IV - Răspunderea membrilor organelor de conducere din Legea nr. 85/2006. Referitor la atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, Curtea reţine că în succesiunea evenimentelor desfăşurate în procedura insolvenţei prevăzute de legea în discuţie, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, întocmeşte şi supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. În acest context, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile antereferite sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
    14. În acest context, art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 menţionează faptele pentru care se poate antrena răspunderea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, printre acestea regăsindu-se şi cele reglementate la lit. a) şi d), potrivit cărora persoanele menţionate (i) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu ori în cel al unei alte persoane sau (ii) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile ori nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
    15. Faţă de aceste dispoziţii legale, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită că, în practică, normele criticate sunt interpretate şi aplicate diferit, conducând la sancţiuni pecuniare, precum şi la sancţiuni de altă natură, chiar penale, mult mai drastice decât decăderea din dreptul de a fi administratorul societăţii, ca urmare a faptului că nu stabilesc, în mod concret, ipoteza că intrarea în insolvenţă este consecinţa faptelor prevăzute de normele criticate şi care atrag răspunderea subiecţilor prevăzuţi de lege, fiind lăsat la îndemâna autorităţilor îndrituite cu aplicarea procedurilor de insolvenţă să aprecieze dacă intrarea în insolvenţă este consecinţa faptelor ilicite.
    16. Având în vedere cadrul legislativ mai sus prezentat, prin Decizia nr. 1.312 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumţia de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită să fie stabilită, ci prevăd în concret natura faptelor păgubitoare pentru societatea comercială debitoare care pot antrena răspunderea unor persoane din organele sale de conducere dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă. Stabilirea existenţei unor asemenea fapte şi a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a societăţii comerciale debitoare se face cu respectarea tuturor normelor procedurale aplicabile în materia insolvenţei şi în dreptul comun, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent. În cadrul acestui proces, persoana a cărei responsabilitate se cere a fi stabilită poate exercita fără nicio îngrădire dreptul la apărare, precum şi căile legale de atac (pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 449 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 18 iulie 2011).
    17. De asemenea, cu privire la natura juridică a răspunderii persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, precum şi la condiţiile răspunderii, dacă acestea au comis vreuna dintre faptele ilicite în discuţie, prin Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 10 august 2021, paragrafele 22 şi următoarele, Curtea a învederat că aceasta este o răspundere civilă, iar, în funcţie de izvorul obligaţiei încălcate, răspunderea civilă poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală şi care este condiţionată de existenţa unui pasiv neacoperit, dar poate fi incidentă în toate formele procedurii insolvenţei, respectiv generală sau simplificată, de reorganizare ori faliment, iar această formă de răspundere civilă nu poate fi angajată decât dacă debitorul este persoană juridică şi numai în cadrul procedurii insolvenţei. În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii, Curtea a arătat că răspunderea civilă în discuţie presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: (i) săvârşirea unei fapte ilicite, (ii) existenţa prejudiciului, (iii) existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi (iv) vinovăţia făptuitorului, iar, în conformitate cu dispoziţiile Codului civil [art. 1.357 alin. (1)], cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare şi, prin urmare, faptele care pot atrage răspunderea civilă (a persoanelor avute în vedere de dispoziţiile care stabilesc aceste fapte pentru care se poate antrena răspunderea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului) trebuie să fie ilicite, adică să fie comise cu nesocotirea unor dispoziţii legale sau cu încălcarea unor reguli convenţionale. Cele patru condiţii ale răspunderii civile, mai sus menţionate, trebuie îndeplinite indiferent de natura răspunderii - răspundere delictuală sau contractuală. Singura diferenţă dintre cele două forme de răspundere civilă nu este în materia condiţiilor, ci a probaţiunii, întrucât, în timp ce în cazul răspunderii delictuale toate cele patru condiţii trebuie dovedite, în cazul răspunderii contractuale, una dintre ele este prezumată relativ, şi anume vinovăţia, dacă în prealabil se face dovada că persoana în cauză a încălcat o obligaţie contractuală.
    18. Astfel, referitor la faptul că persoanele în cauză au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, Curtea a arătat că: (i) în ceea ce priveşte obligaţia de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică faptul că nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă; (ii) simplul fapt că nu s-ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă; (iii) normele juridice care reglementează organizarea şi ţinerea evidenţelor contabile sunt cuprinse în Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, şi în normele sale de aplicare; (iv) ţinerea unei contabilităţi fictive, cauzarea dispariţiei unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea pot realiza atât conţinutul faptelor prevăzute de dispoziţiile criticate, cât şi al unor infracţiuni, cum ar fi infracţiunea de bancrută frauduloasă [art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul penal] sau infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, ori pot întruni conţinutul unei contravenţii la regimul fiscal; (v) având în vedere faptul că, în sine, încălcarea normelor privind ţinerea contabilităţii nu este producătoare de prejudicii, nu este suficientă simpla existenţă a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea, ci mai este necesar ca prin această faptă să se fi produs starea de insolvenţă, adică să existe o legătură de cauzalitate între faptă şi starea de încetare a plăţilor, faptă ce poate constitui nu doar o faptă ilicită din punct de vedere civil, ci poate realiza conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă sau al unor infracţiuni ori contravenţii la regimul fiscal; (vi) pentru ca nerespectarea prevederilor referitoare la evidenţa contabilităţii să atragă răspunderea pentru intrarea în insolvenţă, este necesară dovedirea existenţei prejudiciului, a culpei şi a legăturii de cauzalitate între faptă şi intrarea în insolvenţă a debitoarei; (vii) întrucât acţiunea necesită stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta administratorului şi insuficienţa activului, nu sunt suficiente existenţa faptei de a nu ţine o contabilitate periodică şi nerespectarea dispoziţiilor legale, fără a se concretiza modul în care această faptă a dus la insuficienţa activelor; (viii) indiferent dacă este instituită prezumţia că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, pentru atragerea răspunderii este necesară probarea faptului că neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legea contabilităţii a contribuit la starea de insolvenţă, fiind necesară mai întâi dovada certă a săvârşirii faptelor referitoare la ţinerea contabilităţii şi apoi caracterul lor ilicit.
    19. Faţă de aceste considerente, Curtea a subliniat că aceste aspecte nu intră în sfera atribuţiilor instanţei de contencios constituţional, ci rămân la latitudinea instanţei competente, întrucât administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar, ori de câte ori identifică persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului, va promova acţiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale (Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, precitată, paragraful 28).
    20. În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, Curtea a reţinut că între fapta ilicită şi prejudiciu (starea de insolvenţă, în terminologia legii) trebuie să existe o relaţie directă de la cauză la efect, în sensul că lipsa disponibilităţilor se datorează faptei prevăzute de lege, neintrând în domeniul „cauzelor“ faptele care au favorizat, iar nu care determinat ori au contribuit la producerea stării de insolvenţă a debitorului. Or, conform dispoziţiilor criticate, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată/suportat de membrii organelor de conducere şi/sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului. Săvârşirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege şi existenţa unui prejudiciu sunt două condiţii necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane în temeiul prevederilor legale ce reglementează atragerea răspunderii. Prin urmare, este necesar să se probeze şi împrejurarea că prin săvârşirea faptei de către subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului şi, indirect (consecutiv), creditorilor. Deci instanţa trebuie să reţină că insolvenţa a fost determinată, în tot sau în parte, de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acţiunea în răspundere civilă (Decizia nr. 370 din 3 iunie 2021, precitată, paragrafele 29 şi 30).
    21. Similar celor mai sus reţinute şi în coroborare cu acestea, este şi situaţia faptei de a folosi bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, soluţie legislativă criticată, de asemenea, în prezenta cauză, fiind necesar a fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile, precum şi celelalte aspecte mai sus învederate, pentru atragerea răspunderii în contextul dat, întrucât faptele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) pot realiza şi conţinutul (i) unor infracţiuni prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, potrivit căruia se pedepseşte cu închisoare ori cu amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societăţii care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, (ii) al infracţiunii de gestiune frauduloasă sau (iii) al infracţiunii de delapidare, după caz. Tocmai de aceea, prevederile art. 138 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 statuează că aplicarea dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din aceeaşi lege nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.
    22. Prin urmare, raportând critica de neconstituţionalitate la considerentele antereferite, Curtea reţine că aspectele invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt chestiuni ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii. În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii, cu referire la conţinutul şi întinderea celor două noţiuni cuprinzătoare, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în speţă fiind vorba despre interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 85/2006 cu referire la faptele care ar conduce la antrenarea răspunderii persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului.
    23. În acest context, Curtea are în vedere faptul că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar, dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, iar interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează a fi interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară, cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal (Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragrafele 59 şi 62).
    24. Totodată, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanţa de contencios constituţional a reţinut că interpretarea legilor este o operaţiune raţională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării şi respectării legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii sunt chestiuni ce ţin de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, şi, prin urmare, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
    25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Eross Eniko în Dosarul nr. 3.463/96/2013*/a7 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 572 din 31 octombrie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
"5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016